ICCJ. Decizia nr. 1009/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1009/2012
Dosar nr. 60/43/2011
Şedinţa publică de Ia 24 februarie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
I. Cadrul procesual
Prin cererea formulată şi precizată, reclamanţii M.J., M.S. şi M.F., în calitate de moştenitori ai defunctei M.A., au solicitat, în contradictoriu cu C.C.S.D., obligarea pârâtei de a desemna expertul care urmează a efectua evaluarea imobilului care face obiectul dosarului nr. 2767/ CC şi obligarea pârâtei de a emite pe numele reclamanţilor titlul de despăgubire în conformitate cu evaluarea făcută de expert, cu cheltuieli de judecată.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 145 din 14 iunie 2011 a Curţii de Apel Tg. Mureş a fost admisă în parte cererea formulată şi precizată de reclamanţii M.J., M.S. şi M.F. în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D.
Instanţa a dispus obligarea pârâtei, sub sancţiunea unei penalităţi de 50 lei/ zi de întârziere, ca în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri să trimită dosarul nr. 2767/ CC expertului evaluator SC B.E. SRL pentru efectuarea evaluării imobilului care face obiectul dosarului de mai sus.
De asemenea, a obligat pârâta, sub sancţiunea unei penalităţi de 50 lei/zi de întârziere, ca în termen de 30 de zile de la comunicarea raportului de evaluare definitiv, să emită pe numele reclamanţilor, în calitate de moştenitori legali ai defunctei M.A., titlu de despăgubiri, fiind respinse restul pretenţiilor reclamanţilor.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin Dispoziţia nr. 685/2005, Primăria Municipiului Odorheiu Secuiesc a soluţionat notificarea antecesoarei reclamanţilor, M.A., fiind acordate măsuri reparatorii pentru imobilul naţionalizat situat în Odorheiu Secuiesc, înscris în CF, compus din casă de locuit, clădirea morii, şopron şi grajd.
Dosarul cuprinzând dispoziţia, a fost înregistrat la Secretariatul C.C.S.D. sub nr. 2767/ CC din 9 octombrie 2005.
Prin Dispoziţia nr. 1270 din 13 septembrie 2006 s-a modificat Dispoziţia nr. 685/2005, modificare comunicată pârâtei la 25 septembrie 2006. La această instituţie dosarul a rămas în nelucrare până în luna noiembrie 2008, când, în urma cererii defunctei M.A. din 30 septembrie 2008, pârâta a aprobat tratarea cu prioritate a dosarului, aspect comunicat acesteia prin adresa din 23 decembrie 2008. Din agenda de lucru a şedinţei pârâtei din 10 noiembrie 2008, şedinţă în care s-a aprobat, de altfel, tratarea cu prioritate a Dosarului nr. 2767/2005, rezultă că a fost desemnat inclusiv evaluatorul, respectiv SC B.E. SRL.
Pentru verificarea legalităţii emiterii dispoziţiei şi a documentaţiei aferente, pârâta C.C.S.D. a lăsat să treacă peste 2 ani de zile, procedând la această verificare doar după ce reclamanţii au realizat procedura prealabilă în prezenta cauză.
Astfel, pe parcursul soluţionării litigiului, pârâta a solicitat Primăriei Odorheiu Secuiesc completarea documentaţiei aferente Dispoziţiei nr. 1270/2006.
Din cuprinsul adresei din 07 februarie 2011 precum şi din copia dosarului nr. 2767/ CC instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că nu există vreun impediment pentru ca dosarul să fie trimis evaluatorului întrucât, pe de o parte, reclamanţii au anexat certificatul de moştenitori ai defunctei M.A., odată cu plângerea prealabilă, iar imobilul pentru care s-a emis dispoziţia de acordare a despăgubirilor este înscris în CF Odorheiul Secuiesc, extrasul de CF în limba română fiind depus la dosar. De asemenea, la dosar este depus şi procesul verbal de naţionalizare din 15 iunie 1948.
Faptul că Legea nr. 10/2001 sau Legea nr. 247/2005 nu prevăd vreun termen de soluţionare a cererii nu duce la concluzia că termenul de peste 5 ani, de când dosarul a fost înregistrat la pârâtă, constituie un termen rezonabil, în sensul art. 6 din C.E.D.O.
Într-adevăr, instanţa a reţinut că prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 s-a stabilit ordinea de soluţionare a dosarelor înregistrate la pârâtă însă, de vreme ce pârâta a aprobat tratarea cu prioritate a dosarului, neluarea în lucru a dosarului timp de 2 ani de la acest moment nu are nicio justificare, iar solicitările de completare a dosarului sunt neîntemeiate, prin aceasta tergiversându-se doar soluţionarea acestuia.
Pentru aceste considerente, instanţa de primă jurisdicţie a apreciat că dosarul nr. 2767/ CC este complet, neexistând nici un impediment pentru continuarea procedurii instituite de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, respectiv, trimiterea dosarului unui evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare, iar, ulterior, emiterea de către pârâtă a deciziei care să conţină titlul de despăgubire.
Cât priveşte petitul privind obligarea conducătorului pârâtei la plata unei amenzi civile de 20% din salariul minim pe economie, în situaţia în care nu va executa prezenta hotărâre, instanţa de fond a respins această pretenţie întrucât, conform art. 24 alin. (2) din Legea nr. 5 54/2004, amenda urmează a fi aplicată doar în urma nerespectării termenului stabilit prin hotărâre.
De asemenea, au fost respinse şi pretenţiile constând în daune morale în cuantum de 100.000 lei, întrucât admiterea prezentei cererii constituie o suficientă reparare a prejudiciului moral cauzat de pârâtă, prin întârzierea soluţionării dosarului.
3. Recursul declarat de C.C.S.D.
Recurenta a criticat hotărârea instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică, întrucât instanţa a apreciat în mod greşit demersurile efectuate de pârâtă în vederea identificării imobilului pentru continuarea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Recurenta a precizat că ulterior aprobării cererii pe caz special, dosarul înregistrat cu nr. 2767/ CC a fost analizat sub aspectul verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului solicitat şi s-a constatat că dosarul în litigiu trebuie completat cu cartea funciară in extenso nr. 200 din care să rezulte dreptul de proprietate asupra numerelor solicitate, respectiv nr. top 1807, certificatul de moştenitor de pe urma notificatoarei M.A. şi înscrisuri întocmite la momentul preluării/ demolării imobilului, din care să reiasă suprafeţele şi detaliile constructive ale imobilului construcţie.
Recurenta a arătat că evaluatorul desemnat de C.C.S.D. întocmeşte rapoarte de evaluare pentru stabilirea valorii de piaţă a imobilului şi nu rapoarte de expertiză tehnică de identificare a imobilului notificat.
De asemenea, a precizat că entităţile obligate la restituire au plenitudine de competenţă în soluţionarea notificărilor care fac obiectul procedurii administrative.
în cazul de faţă, recurenta a precizat că imobilul solicitat de reclamanţi nu a fost identificat de primărie, iar C.C.S.D. nu urmăreşte decât aplicarea corectă a dispoziţiilor legale în vigoare, care reglementează regimul juridic privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Recurenta a apreciat că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că s-a tergiversat soluţionarea dosarului de despăgubire al reclamanţilor, iar în cazul de faţă s-a susţinut că nu poate fi vorba de un refuz al C.C.S.D., întrucât faptul că nu a fost emisă Decizia reprezentând titlul de despăgubire nu reprezintă o exprimare neechivocă a intenţiei de a nu respecta prevederile legale.
Recurenta a criticat şi măsura luată de instanţă în sensul de a obliga autoritatea publică la plata unor penalităţi pe zi de întârziere, arătând că este o sarcină mult prea oneroasă, în condiţiile în care dosarul reclamanţilor nu este complet, iar autoritatea nu are buget pentru a putea suporta aceste penalităţi.
Recurenta a criticat soluţia instanţei de fond şi sub aspectul stabilirii termenelor în care Comisia Centrală să îşi execute obligaţiile, precum şi cu privire la obligarea la plata cheltuielilor judiciare, apreciind că se impunea respingerea acestor capete de cerere.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Verificând actele şi lucrările dosarului, înalta Curte a constatat că obiectul principal al cauzei deduse judecăţii îl reprezintă obligarea pârâtei la soluţionarea cererii reclamanţilor, aşa cum s-a solicitat expres prin cererea introductivă.
Instanţa de control judiciar reţine că intimaţii-reclamanţi au invocat refuzul nejustificat al pârâtului de a le soluţiona cererea, respectiv de a se emite Decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, str. S., jud. Dolj.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere se înţelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Definiţia excesului de putere este dată de art. 2 lit. m) din Legea nr. 554/2004 şi constă în exercitarea dreptului de apreciere, aparţinând administraţiei publice, prin încălcarea dreptului şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, prevăzute de Constituţie sau de lege.
În cauza de faţă, Înalta Curte a constatat că printr-o notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanţii au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Municipiul Odorheiu Secuiesc, înscris în CF, compus din casă de locuit, clădirea morii, şopron şi grajd, iar prin dispoziţia nr. 685/2005 emisă de Primăria Municipiului Odorheiu Secuiesc, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii sub formă de titluri de despăgubiri pentru imobilul mai sus precizat, dosarul fiind transmis către C.C.S.D. în vederea emiterii titlului de despăgubire, potrivit dispoziţiilor titlului VII din Legea 554/2004, obligaţie ce nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment de către pârâtă, deşi la dosarul înregistrat de primărie au fost depuse toate înscrisurile necesare soluţionării cauzei.
În conformitate cu dispoziţiile din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedura administrativă de soluţionare a dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii presupune parcurgerea mai multor etape şi anume: etapa transmiterii şi a înregistrării dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul C.C. sub aspectul restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării; etapa evaluării, etapă în care dacă după analizarea dosarului se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă dosarul va fi transmis evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi valorificarea acestui titlu în condiţiile prevăzute de art. 26 din OUG nr. 81/2007 care include în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V, Secţiunea I intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire".
În aceste condiţii, verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că refuzul pârâtei de rezolvare a cererii reclamanţilor se priveşte ca fiind nejustificat, cum în mod corect a apreciat instanţa de fond, admiţând acţiunea reclamanţilor cu privire la acest aspect.
Înalta Curte a constatat că reclamanţii s-au adresat pârâtului, manifestându-şi stăruinţa în soluţionarea cererilor sale, însă cererea a rămas fără soluţionare efectivă, împrejurare care este de natură a-i afecta pe reclamanţi în soluţionarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Or, din această perspectivă Înalta Curte reţine că nesoluţionarea cererii formulate de reclamanţi, indiferent de motivaţia autorităţii recurente, ar echivala cu o vătămare a acestora în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea reparării injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecută.
Pentru aceste considerente, criticile formulate de recurent cu privire la invocarea unui motiv care a determinat neefectuarea evaluării nu pot fi primite de Înalta Curte şi, de asemenea, nu pot fi primite nici criticile referitoare la obligaţia autorităţii privind plata penalităţilor şi a termenului de executare a hotărârii, constatând că instanţa de judecată este în măsură să aprecieze şi să stabilească concret aceste obligaţii, văzând situaţia de fapt concretă dedusă judecăţii.
Pentru toate aceste motive, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei instanţei de fond, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de C.C.S.D. împotriva sentinţei nr. 145 din 14 iunie 2011 a Curţii de Apel Tg. Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1002/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1011/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
