ICCJ. Decizia nr. 105/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 105/2012
Dosar nr. 3040/54/2010
Şedinţa publică de la 13 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Procedura în faţa primei instanţe
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, reclamantul P.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 211din 01 septembrie 2010 a acestuia, obligarea pârâtului la întocmirea unui alt act şi penalizarea acestuia în condiţiile Legii nr. 554/2004.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că a sesizat instituţia pârâtă cu o petiţie având ca obiect cenzurarea unui aspect legat de dreptul de exercitare a unei meserii sau profesii legal dobândite şi recunoscute prin lege, precum şi a atitudinii unui magistrat manifestate într-o şedinţă de judecată faţă de un alt avocat, însă completul de soluţionare, prin invocarea textelor legale, a făcut dovada abuzului constând în nesoluţionarea în fapt a petiţiei, soluţia reprezentând opinia completului şi nu rezultatul unei cercetări, necesară pentru a constata dacă înfăptuirea actului de justiţie a fost afectată de o atitudine cu caracter discriminatoriu.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin decizia (sentinţa, potrivit art. 255 alin. (1) teza I C. proc. civ.) nr. 80/2011 din 23 februarie 2011, Curtea de Apel Craiova - secţia contencios administrativ şi fiscal a respins plângerea formulată de reclamantul P.C. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt potrivit căreia, prin petiţia adresată instituţiei pârâte, reclamantul P.C. a sesizat faptul că doi magistraţi ai Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, respectiv P.A.L. şi P.O.M., i-au limitat dreptul de a pleda în faţa instanţelor judecătoreşti întrucât acesta nu este înscris în tabloul avocaţilor din cadrul Baroului Mehedinţi, fiind creată astfel o situaţie discriminatorie faţă de un alt coleg din Baroul Mehedinţi, a cărui calitate nu a fost pusă la îndoială de către cei doi magistraţi şi căruia i s-a permis să pledeze în faţa instanţelor judecătoreşti. Reclamantul a solicitat sancţionarea celor doi magistraţi, precum şi plata unei despăgubiri în cuantum de 10.000 euro, creată prin îndepărtarea unor virtuali clienţi care ar fi putut apela la serviciile sale şi care au renunţat din cauza poziţiei celor doi magistraţi.
Prin Hotărârea nr. 211 din 01 septembrie 2010 emisă în dosarul nr. 217/2010, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a apreciat că aspectele reclamate nu intră sub incidenţa O.G. nr. 137/2000.
Analizând dispoziţiile legale incidente, respectiv art. 2 alin. (1) şi (4) din O.G. nr. 137/2002, Curtea a constatat că aspectele sesizate de reclamant nu pot face obiectul unei sesizări întemeiate pe dispoziţiile O.G. nr. 137/2000, pârâtul realizând o corectă aplicare şi interpretare a legii, astfel încât criticile formulate de reclamant sunt nefondate.
Pe de altă parte, faţă de prevederile art. 124 alin. (3) şi art. 126 din Constituţie, ale art. 97 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi în raport de Decizia Curţii Constituţionale nr. 322/2001, instanţa de fond a concluzionat că pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu poate analiza măsurile dispuse de magistraţi, nu se poate pronunţa asupra aspectelor corelative înfăptuirii actului de justiţie, respectării actelor procedurale ori asupra atitudinii sau deciziilor luate de judecători în cursul unui proces.
3. Calea de atac exercitată în cauză de P.C.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termenul legal, reclamantul P.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurentul solicită „trimiterea cererii la instanţa competentă cu soluţionarea” sau modificarea soluţiei pentru că:
- instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii, neobservând că fusese învestită cu o cale de atac împotriva unei hotărâri a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, care are „atribuţiuni judecătoreşti”;
- instanţa nu s-a pronunţat asupra motivelor de drept invocate, ignorând teza finală a art. 2 alin. (2) şi teza a II-a a alin. (4), ca şi alin. (6) al aceluiaşi articol; de asemenea s-au invocat texte constituţionale şi prevederi ale Legii nr. 303/2004 care nu au legătură cu cauza;
- nu s-a verificat dacă Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a respectat procedurile stabilite prin art. 18 lit. c) şi art. 20 alin. (4) şi (5) din O.G. nr. 137/2000 privind investigarea şi legalitatea citării.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent dar şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurentul-reclamant a atacat la Curtea de Apel Craiova Hotărârea nr. 211 din data de 1 septembrie 2010 prin care intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a constatat că obiectul petiţiei sale, expus la pct. I.2 al acestei decizii, nu intră sub incidenţa O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările şi completările ulterioare.
Acţiunea judiciară, înregistrată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, a fost soluţionată de instanţa competentă material şi teritorial, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, în raport de calitatea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării de autoritate publică centrală şi de domiciliul recurentului-reclamat, aşa încât motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. nu este incident.
Curtea de apel nu a fost în eroare cu privire la obiectul cererii cu care a fost învestită, din considerente rezultând cu claritate că actul administrativ jurisdicţional cenzurat sub aspectul legalităţii este Hotărârea Colegiului Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 211 din 1 septembrie 2010.
Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de recurs împărtăşeşte concluzia la care a ajuns atât judecătorul fondului, cât şi intimatul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în sensul că aspectele semnalate cu titlu de fapte de discriminare, pretins petrecute în cursul desfăşurării unor litigii aflate pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, nu pot fi circumscrise sferei de reglementare a O.G. nr. 137/2000.
Dispoziţiile art. 2 din ordonanţă, reiterate prin motivele de recurs nu pot conduce la concluzia afirmată de recurent, respectiv a existenţei unei practici discriminatorii, întrucât acceptând această teză s-ar ajunge la concluzia absurdă că intimatul-pârât are calitatea de a cenzura actele de procedură ale instanţelor judecătoreşti, respectiv modul cum acestea soluţionează excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant prevăzută de art. 161 alin. (1) C. proc. civ.
În acest context, apare ca justificată invocarea în cuprinsul sentinţei atacate a textelor constituţionale care consfinţesc principiul separaţiei şi echilibrului puterilor legislativă, executivă şi judecătorească în cadrul democraţiei constituţionale. De asemenea, prevederile art. 97 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor au fost reţinute în considerente pentru argumentarea ideii că o eventuală conduită necorespunzătoare a magistraţilor poate fi sesizată Consiliului Superior al Magistraturii, legiuitorul conferind astfel pârghiile necesare pentru atragerea răspunderii disciplinare.
În fine, nici critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 20 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 nu poate fi primită.
Astfel, recurentul neagă primirea adresei din 29 iunie 2010 prin care intimatul afirmă că l-a convocat pentru audierile din data de 20 iulie 2010 iar dovezile ataşate la dosarul de fond (filele15-23), conform art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu permit Înaltei Curţi să tranşeze riguros această chestiune.
Problema supusă dezlegării în prezenta cauză nu îi era însă străină recurentului care mai formulase o petiţie similară la data de 12 ianuarie 2009, soluţionată în acelaşi mod de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin Hotărârea nr. 402 din 22 iulie 2009. Cu alte cuvinte, recurentul cunoştea că fapta unor judecători de a nu-i accepta mandatul de reprezentare nu se circumscrie dispoziţiilor O.G. nr. 137/2000, neputând fi surprins de soluţia adoptată în prezenta cauză.
Pe de altă parte, nici în etapa controlului judecătoresc al hotărârii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, recurentul-reclamant nu a fost în măsură să demonstreze contrariul.
La acest punct, Înalta Curte consideră că merită amintite cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Rekasi contra Ungariei (1996), în care s-a reţinut că, şi în situaţia în care s-ar admite că dispoziţiile art. 6 sunt aplicabile procedurilor ce au ca obiect „infracţiuni administrative”, un reclamant are dreptul de a „contesta” o decizie definitivă a unei autorităţi administrative în faţa unui tribunal ce oferă toate garanţiile acestei dispoziţii, în schimb nu este necesar ca procedurile în faţa autorităţilor administrative să fie conforme prevederilor art. 6 din Convenţie.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, constatând că nu există motive de modificare ori casare a hotărârii atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.C. împotriva sentinţei nr. 80/2011 din 23 februarie 2011 a Curţii de Apel Craiova - secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 102/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 108/2012. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
