ICCJ. Decizia nr. 12/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 12/2012
Dosar nr. 1202/35/2010
Şedinţa de la 10 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea – secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul M.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor Bucureşti, anularea Deciziei de imputare nr. 1289232 din 20 iulie 2010, apreciată ca fiind nelegală şi netemeinică.
Prin completarea şi extinderea de acţiune, înregistrată la data de 26 ianuarie 2011, reclamantul a solicitat introducerea în cauză şi a pârâtului Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor, solicitând totodată şi anularea Hotărârii nr. 1289771 din 20 august 2010 emisă de I.J.P.F. Bihor şi anularea hotărârii nr. 94 din 9 noiembrie 2010 emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor – Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că are calitatea de comisar şef de poliţie în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor - Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor şi împotriva sa a fost atrasă răspunderea materială în condiţiile O.G. nr. 121/1998 şi Instrucţiunilor Ministerului de Interne nr. 830/1999, sens în care s-a emis Decizia de Imputare nr. 1289232 din 20 iulie 2010 pentru suma de 9252,35 lei.
Prin întâmpinare Ministerul Administraţiei şi Internelor Bucureşti a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a instituţiei, având în vedere că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul solicitată anularea Deciziei de imputare nr. 1289232 din data de 20 iulie 2010, emisă sub semnătura şefului Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor.
Pârâtul Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor a solicitat instanţei să respingă acţiunea reclamantului precum şi exonerarea I.J.P.F. Bihor de la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 91/CA din 4 aprilie 2011 Curtea de Apel Oradea – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor – Direcţia Generală Juridică Bucureşti şi a respins acţiunea completată şi extinsă formulată de reclamantul M.I. împotriva pârâţilor Ministerul Administraţiei şi Internelor – Direcţia Generală Juridică şi Inspectoratul Judeţean Al Poliţiei de Frontieră Bihor, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că la data de 15 mai 2010, ora 1530, comisarul şef de poliţie M.I., în calitate de conducător al autovehiculului special, aparţinând I.J.P.F Bihor şi comisarul şef de poliţie V.H. ambii din cadrul Biroului C.I.T. al I.J.P.F. Bihor, în timp ce se aflau în misiune, în baza Planului de acţiune din 11 mai 2010 pentru perioada 11 mai 2010 - 16 mai 2010, s-au deplasat pe strada Cuza Vodă din municipiul Oradea pentru surprinderea şi prinderea în flagrant a unei persoane suspecte de trafic de ţigări netimbrate. Stând la pândă în apropierea autovehiculului persoanei respective în care se aflau ţigările, în momentul în care persoana sus menţionată a deschis portbagajul autovehiculului pentru a vinde ţigări, cms. şef M.I. a pornit cu autovehiculul de pe strada Cuza Vodă pentru a-l surprinde pe traficant în momentul comercializării ţigărilor, iar la intersecţia cu strada Avram Iancu, unde avea indicatorul „Stop";, acesta a pătruns în intersecţie, fără a acorda prioritate de trecere şi fără a avea în funcţiune semnalele acustice şi luminoase specifice unei acţiuni poliţieneşti, intrând astfel în coliziune cu autoturismul condus regulamentar pe drum cu prioritate de către numitul F.L., respectiv pe str. Avram Iancu.
Ca urmare a producerii accidentului rutier, la faţa locului s-a deplasat agentul şef principal V.P. din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Bihor care a constatat că vinovat de producerea accidentului rutier se face numitul M.I., pentru neacordarea priorităţii de trecere autovehiculului care circula regulamentar, prin nerespectarea indicatorului rutier „STOP”, ocazie cu care a întocmit procesul verbal de constatare a contravenţiei prin care numitul M.I. a fost sancţionat contravenţional şi căruia i-a fost suspendat permisul de conducere.
În urma activităţii de cercetare administrativă, comisia a stabilit că dl. cms. şef de poliţie M.I., se face vinovat de producerea accidentului, astfel că în conformitate cu prevederile O.G. nr. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor, precum şi Instrucţiunile M.I. nr. 830/1999, privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse, şeful Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor a emis decizia de impunere din 20 iulie 2010, în vederea recuperării pagubei.
În speţă, reclamantul M.I. a produs paguba cu vinovăţie, fapt constatat, atât de către lucrătorul S.P.R Bihor, agent şef principal V.P., care a întocmit procesul – verbal de contravenţie, cât şi de către Comisia tehnică din cadrul I.J.P.F Bihor, care s-a deplasat la faţa locului şi care a încheiat, ulterior, procesul – verbal de cercetare a evenimentului rutier, din 31 mai 2010, precum şi actul de constatare tehnică din 31 mai 2010, vinovăţie pe care chiar reclamantul o recunoaşte prin cererea de chemare în judecată.
Instanţa de fond a reţinut că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 6 din Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 830/1999 aceste condiţii sunt îndeplinite, respectiv - există un prejudiciu material efectiv, direct, cert şi actual, constatat de către comisia tehnică şi comisia de cercetare administrativă din cadrul I.J.P.F. Bihor;
- paguba materială s-a produs printr-o faptă cu caracter ilicit (ilegal), respectiv reclamantul a încălcat dispoziţii legale şi anume prevederile art. 57 alin. (2) O.U.G. nr. 195/2002), deşi a fost instruit cu privire la modul de circulaţie pe drumurile publice, după cum rezultă de pe verso-ul procesului-verbal de predare-primire din 04 ianuarie 2010, luat la cunoştinţă prin semnătură de către reclamant;
- fapta a fost săvârşită cu vinovăţie, nu sub forma intenţiei ci a culpei (imprudenţă sau neglijenţă), respectiv nu a prevăzut deşi trebuia şi putea să prevadă faptul că prin nerespectarea semnificaţiei indicatorului ";Oprire";, precum şi urmare a neutilizării semnalelor acustice şi luminoase, există posibilitatea producerii unui accident rutier;
- există o legătură de cauzalitate între fapta săvârşită de către reclamant şi paguba produsă, întrucât prin nerespectarea semnificaţiei indicatorului oprire a fost cauzat cu vinovăţie (culpă) un prejudiciu material.
- cel vinovat a avut şi are calitatea de funcţionar public cu statut special în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, respectiv în cadrul I.J.P.F. Bihor.
Totodată, potrivit pct. 20 din O.M.I. nr. 830/1999 în cazul când paguba a fost generată de riscul normal al serviciului, pentru a nu se angaja răspunderea materială, se cer a fi îndeplinite următoarele condiţii:
- obligaţia de serviciu să fie prevăzută în dispoziţiile legale în vigoare, iar
- paguba să nu fie datorată relei voinţe, neglijenţei sau modului necorespunzător de executare a acelei obligaţii de serviciu.
În acest sens instanţa a apreciat că în cauza de faţă, nu operează exonerarea de răspundere întrucât a doua condiţie referitoare la pagubă (să nu fie datorată relei – voinţe, neglijenţei sau modului necorespunzător de executare a acestei obligaţii de serviciu), nu este îndeplinită, întrucât paguba s-a datorat neglijenţei reclamantului, fapt constatat şi de Comisia de Cercetare Administrativă, Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, ambele din cadrul I.J.P.F Bihor, precum şi de Comisia de Jurisdicţie de pe lângă M.A.I.
3. Motivele de recurs formulate de recurentul-reclamant
Împotriva hotărârii instanţei de fond M.I. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând greşita aplicare şi interpretare a legii, recurentul-reclamant, în contextul reluării situaţiei de fapt şi a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier din data de 15 mai 2010 (ora 15:30), a susţinut următoarele critici ale hotărârii instanţei de fond:
- în mod nelegal s-a reţinut că reclamantul putea folosi autovehicule dotate cu mijloace luminoase şi acustice în misiunea în care se afla, întrucât aceasta era una mascată, de filaj şi prindere în flagrant astfel că întreaga operaţiunea ar fi fost periclitată dacă s-ar fi folosit asemenea mijloace de semnalizare;
- răspunderea sa materială a fost antrenată numai pentru diferenţa din devizul iniţial, rămasă neacoperită de asigurătorul CASCO;
- prin actele administrative emise, de imputare a pagubei produsă prin accident s-a realizat o interpretare defectuoasă a Instrucţiunilor Ministerului de Interne nr. 830/1999, potrivit cărora (art. 2 pct. 6) răspunderea materială se poate stabili numai dacă se întrunesc cumulativ mai multe condiţii, în cazul său nefiind întrunită cerinţa „faptei cu caracter ilicit” care să aibă legătură cu obligaţiile de serviciu;
Reclamantul a mai arătat că nu se poate reţine nici că ar fi acţionat cu rea credinţă sau neglijenţă în îndeplinirea misiunii, în raport de circumstanţele concrete descrise şi ale filajului ce era în plină derulare, aspect confirmat şi de împrejurarea că în urma cercetării prealabile realizată iniţial, ce a vizat tocmai modul de îndeplinire al obligaţiei sale de serviciu, a fost găsit nevinovat.
4. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, faţă de prevederile legale incidente din materia supusă verificării ca şi sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., reţine că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate de natură a atrage fie casarea, fie modificarea hotărârii primei instanţei, în considerarea celor în continuare arătate.
Reţinând cu titlu prealabil că recurentul nu aduce propriu-zis critici punctuale hotărârii primei instanţe, reluând practic afirmaţiile şi apărările prezentate şi cu ocazia primei judecăţi, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a realizat în cauză o justă şi argumentată aplicare a prevederilor incidente, cu referire specială la dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 121/1998 ca şi la cele din O.M.I. nr. 830/1999, vizând cazurile de angajare a răspunderii materiale.
Situaţia de fapt, necontestată de altfel nici de către recurent a fost corect reţinută în considerentele hotărârii atacate, raportat la conţinutul actelor existente la dosar, astfel cum rezultă şi din expunerea rezumativă a acestora, de mai sus.
Nu sunt fondate criticile recurentul vizând modalitatea efectivă de producere a accidentului şi motivaţia referitoare la lipsa semnalelor acustice şi luminoase de pe vehiculul pe care îl conducea, câtă vreme nu un astfel de aspect a cântărit în reţinerea „neglijenţei” sale, ca temei al antrenării răspunderii materiale.
După cum cu justeţe au reţinut atât organele administrative care au efectuat cercetarea administrativă cât şi judecătorul fondului, recurentul-reclamant a fost găsit vinovat de producerea accidentului rutier urmare a nerespectării regulilor privind prioritatea de trecere.
Este adevărat că în anumite situaţii în care paguba a fost generată de riscul normal al serviciului, nu se va angaja răspunderea materială în condiţiile O.G. nr. 121/1998, act normativ aplicabil şi în cazul recurentului-reclamant, însă numai dacă sunt îndeplinite condiţiile expres arătate în art. 6 pct. 20 din Instrucţiunile nr. 830/1999 şi anume:
a) obligaţia de serviciu să fie prevăzută în dispoziţiile legale în vigoare şi
b) paguba să nu fie datorată relei voinţe, neglijenţei sau modului necorespunzător de executare a acelei obligaţii de serviciu.
Raportat însă la prevederile sus-arătate şi faţă de contextul factual determinat, Înalta Curte reţine că nici celelalte critici ale recurentului nu pot fi primite, în condiţiile în care, în sarcina sa, s-a reţinut neglijenţa, constând în nerespectarea prevederilor art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice prin neacordarea priorităţii de trecere.
Nu se contestă misiunea în care se afla recurentul la acel moment însă, în acelaşi timp, este de evidenţiat şi maniera nu lipsită de critică în care a fost organizată şi executată misiunea de supraveghere, prin alegerea necorespunzătoare a unui loc de staţionare, înaintea unei intersecţii prevăzută cu indicatorul „Stop”, care, în contextul descris, nu a fost respectat.
Aşa fiind, apreciind că este legală şi temeinică hotărârea primei instanţe, inclusiv în ceea ce priveşte înlăturarea argumentaţiei susţinute de recurent şi la fond, fundamentată pe stabilirea iniţială a nevinovăţiei sale, în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.I. împotriva sentinţei civile nr. 91/CA din 4 aprilie 2011 a Curţii de Apel Oradea – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 112/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 142/2012. Contencios → |
|---|
