ICCJ. Decizia nr. 108/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 108/2012
Dosar nr. 6404/2/2011
Şedinţa publică de la 13 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Procedura în faţa primei instanţe
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta SC E.O.G. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Finanţelor Publice Sector 4, suspendarea executării deciziei de impunere din 17 iunie 2011 şi a raportului de inspecţie fiscală, până la pronunţarea instanţei de fond, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a redat împrejurările de fapt potrivit cărora societatea a solicitat rambursarea sumei de 959.816 lei reprezentând TVA, conform decontului de TVA cu sold negativ înregistrat la A.F.P. Sector 4 la 25 octombrie 2010, iar în perioada 03 februarie 2011 - 07 iunie 2011, s-a efectuat inspecţia fiscală parţială cu privire la TVA solicitată la rambursare, perioada verificată fiind 12 iunie 2006 - 30 septembrie 2010.
La finalizarea inspecţiei a fost încheiat Raportul de inspecţie fiscală în baza căruia a fost emisă Decizia de Impunere prin care au fost stabilite in sarcina societăţii TVA suplimentară de plată, stabilită ca urmare a respingerii dreptului de deducere a sumei de 420.244 Lei, compusă din 309.885 Lei TVA aferentă transferului costurilor de exploatare şi a transferului procentului de participare într-o asociere în participaţiune şi 110.359 Lei TVA aferentă achiziţiilor efectuate de societate în luna octombrie 2007; TVA de colectat stabilită suplimentar în cuantum de 1.769.850 Lei aferentă transferului în luna mai 2007 a cotelor deţinute într-o asociere în participaţiune; TVA suplimentară, impusă la plată, în sumă de 1.230.278 Lei reprezentând diferenţa dintre TVA de plată stabilită suplimentar ca urmare a respingerii dreptului de deducere (420.244 Lei) şi TVA de colectat stabilită suplimentar (1.769.850 Lei) şi TVA solicitată la rambursare în sumă de 959.816 Lei, precum şi obligaţii fiscale accesorii în suma de 1.828.157 Lei, reprezentând majorări (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate până la data de 08 iunie 2011.
Reclamanta a precizat că, împotriva deciziei de impunere, a formulat contestaţie administrativă înregistrată la A.F.P. Sector 4, fiind în curs de soluţionare.
Societatea reclamantă a susţinut că sunt îndeplinite în cauză condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actelor administrativ fiscale atacate, întrucât există un caz bine justificat şi se impune luarea măsurii suspendării executării pentru a preveni o pagubă iminentă.
Astfel, în ceea ce priveşte respingerea dreptului de deducere a TVA aferentă alocării costurilor de exploatare şi a transferului cotelor de participare în mai multe asocieri, în raport de dispoziţiile art. 126 alin. (1) lit. d), art. 127 alin. (2) C. fisc. şi ale art. 2 alin. (1) lit. a) din Directiva Consiliului European nr. 112/2006 privind sistemul comun al TVA, reclamanta a susţinut că nu a desfăşurat nicio livrare de bunuri sau prestare de servicii, alocarea costurilor de exploatare de la E.O.G. Limited la reclamantă neputând fi calificată drept o livrare de bunuri sau prestare de servicii astfel încât să fie impozabilă din perspectiva TVA.
Referitor la respingerea dreptului de deducere a TVA aferentă unor achiziţii efectuate de societate în luna octombrie 2007, reclamanta a precizat că serviciile achiziţionate de la E.O.G. erau absolut necesare desfăşurării activităţii acesteia şi erau în folosul operaţiunilor taxabile, fapt pentru care acestea au drept de deducere a TVA, conform art. 145 alin. (2) lit. a) C. fisc.
În privinţa TVA de plată stabilită suplimentar ca urmare a impunerii obligaţiei de colectare de TVA pentru cesiunea titlurilor de participare într-o asociere, societatea reclamantă a susţinut că stabilirea acestei obligaţii pe considerentul că acestei operaţiuni nu i se aplică o scutire de TVA este ilegală, iar E.O.G. nu are obligaţia de a colecta suma de 1.769.850 lei cu titlu de TVA şi de a plăti obligaţiile fiscale accesorii şi, pe cale de consecinţă, toate aceste argumente se circumscriu sferei cazurilor bine justificate, având în vedere modul nelegal de interpretare de către inspectori a normelor legale privind rambursarea TVA.
Cu privire la îndeplinirea condiţiei prevenirii unei pagube iminente, reclamanta a apreciat ca fiind devastator impactul stabilirii de obligaţii de plată (TVA şi obligaţii fiscale accesorii) într-un cuantum foarte mare, respectiv 3.058.435 Lei, în condiţiile în care reclamanta a depus cerere de rambursare a TVA în cuantum de 959.816 Lei cu scopul de a investi TVA recuperată în activităţile curente de explorare, cu atât mai mult cu cât, de la data înfiinţării şi până în prezent, societatea a desfăşurat exclusiv activităţi de investiţii (explorare) de natură să conducă la realizarea obiectului de activitate, astfel încât începerea executării silite în vederea recuperării creanţei stabilite prin decizia de impunere va conduce la falimentul societăţii.
2. Întâmpinarea depusă în cauză
Prin întâmpinare, pârâta Administraţia Finanţelor Publice Sector 4 a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, susţinând că reclamanta nu a făcut dovada existenţei unui caz bine justificat, iar argumentele invocate constituie în fapt motive de nelegalitate a actelor criticate, motive ce nu pot fi analizate în cadrul procedurii suspendării executării actului administrativ fiscal. În ceea ce priveşte condiţia prevenirii unei pagube iminente, pârâta a arătat că întinderea obligaţiei bugetare nu constituie un temei pentru aprecierea existenţei acestei condiţii, iar executarea actului administrativ fiscal reprezintă consecinţa legală a emiterii sale şi nu un act prejudiciabil.
3. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 5315 din 23 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC E.O.G. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, Administraţia Finanţelor Publice Sector 4, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa, examinând situaţia de fapt şi argumentele expuse de părţi, în raport cu dispoziţiile legale incidente în cauză, respectiv art. 215 C. proc. fisc. şi art. 14 din Legea nr. 554/2004, a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile cazului bine justificat şi a pagubei iminente.
Astfel, susţinerea reclamantei în sensul că transferul (cesiunea) cotelor de participare reprezintă o operaţiune scutită de TVA nu relevă existenţa unui caz bine justificat, ci reprezintă un punct de vedere referitor la greşita interpretare a dispoziţiilor legale de către organul fiscal, aspect ce nu poate fi dezlegat decât cu prilejul analizării fondului litigiului.
Totodată, Curtea a constatat că argumentele reclamantei referitoare la dreptul de deducere a TVA aferentă achiziţiilor efectuate potrivit art. 145 C. fisc. nu relevă o nelegalitate evidentă a constatărilor inspecţiei fiscale, ci punctul de vedere al societăţii reclamante cu privire la calificarea operaţiunii ca fiind o achiziţie absolut necesară desfăşurării activităţii sale, ce naşte astfel dreptul de deducere a TVA.
Prima instanţă a apreciat că măsurile dispuse de organele de inspecţie fiscală în cuprinsul raportului de inspecţie fiscală sunt motivate în fapt şi în drept, iar decizia de impunere reprezintă valorificarea legală a rezultatului inspecţiei fiscale, astfel că argumentele reclamantei, prin care tinde la o altă interpretare a situaţiei de fapt şi a dispoziţiilor legale aplicabile, nu se circumscriu noţiunii de caz bine justificat, nefiind apte să înlăture aparenţa de legalitate a actelor în discuţie.
Având în vedere că în cauză nu este îndeplinită condiţia existenţei cazului bine justificat, Curtea a considerat că nu poate fi reţinută ca fiind îndeplinită nici cea de a doua condiţie pentru suspendarea executării actelor criticate, respectiv condiţia prevenirii unei pagube iminente, căci executarea actului administrativ fiscal, prezumat a fi emis cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie o consecinţă legală, urmărind întocmai scopul pentru care a fost emis, respectiv realizarea creanţei bugetare.
4. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termenul legal, reclamanta SC E.O.G. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta şi-a structurat criticile formulate în raport de cele două condiţii impuse de lege pentru acordarea suspendării.
Astfel, în privinţa cazului bine justificat a arătat că refacturarea costurilor de exploatare reprezintă o operaţiune în sfera de aplicare a TVA, câtă vreme nu este menţionată între operaţiunile impozabile pentru care se datorează TVA; la fel, cesiunea de cote de participare într-o asociere în participaţiune nu reprezintă o operaţiune pentru care recurenta ar fi avut obligaţia de a colecta TVA.
În esenţă, recurenta susţine că organele fiscale au interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 145 alin. (2) lit. a) şi art. 141 alin. (2) lit. a) pct. 5 C. fisc. iar întârzierea în soluţionarea contestaţiei administrative demonstrează justeţe apărărilor sale.
În fine, cât priveşte nerecunoaşterea dreptului de deducere pentru TVA aferentă echipamentelor şi serviciilor de foraj, recurenta consideră că pe această cale i se pretinde de fapt să achite de două ori TVA pentru acelaşi bun/serviciu achiziţionat.
Referitor la paguba iminentă recurenta relevă situaţia potrivit căreia de la data înfiinţării şi până în prezent a înregistrat exclusiv cheltuieli iar executarea unui debit fiscal de 3.058.435 lei ar constitui un impediment în realizarea proiectelor aflate în derulare, putând conduce chiar la faliment.
5. Apărările intimatei Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti
Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Citând mai multe pasaje din decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, intimata susţine conformitatea soluţiei atacate cu jurisprudenţa în materie a instanţei de control judiciar.
Intimata mai arată că toate aspectele invocate în susţinerea cazului bine justificat vizează chestiuni de fond care vor fi lămurite în cadrul acţiunii în anulare.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a întâmpinării, precum şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurenta-reclamantă SC E.O.G. SRL a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi art. 215 C. proc. fisc., suspendarea executării actelor fiscale indicate la pct. I.1 din decizie, prin care s-au stabilit în sarcina sa obligaţii de pată în cuantum total de 3.058.435 lei, reprezentând TVA şi accesorii aferente.
Contestaţia administrativă înregistrată la Administraţia Finanţelor Publice Sector 4 la data de 11 iulie 2011 nu a fost rezolvată până la soluţionarea recursului dar această împrejurare, în sine, nu relevă justeţea criticilor recurentei, ci, mai degrabă, o eventuală lentoare în epuizarea procedurii administrativ fiscale care nu face însă obiectul acţiunii judiciare de faţă.
Prima instanţă, pe baza argumentelor expuse rezumativ la pct. I.3 din decizie a considerat că nu este îndeplinită condiţia „cazului bine justificat”. Această concluzie este împărtăşită şi de instanţa de recurs.
Analizând aspectele învederate de recurentă în susţinerea „cazului bine justificat” instanţa de recurs reţine următoarele:
Potrivit definiţiei legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, se circumscriu cazului bine justificat „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ”.
În această materie, doctrina şi jurisprudenţa au relevat că judecătorul nu poate face decât o analiză sumară a aparenţei dreptului pe baza susţinerilor părţilor fără a putea tranşa chestiuni care ţin de legalitatea actului administrativ.
Or, toate aspectele invocate de recurentă în privinţa refacturării costurilor de exploatare, neîncadrării operaţiunii de cesiune de cote de participare într-o asociere în participaţiune în operaţiuni scutite de TVA sau respingerii cererii de deducere a TVA pentru achiziţiile de echipamente şi servicii de foraj din luna octombrie 2007, presupun clarificarea situaţiei de fapt fiscale pe baza unui probatoriu care nu poate fi administrat în acest cadru procesual. Contrar susţinerilor recurentei, clarificarea problemelor fiscale litigioase nu este „de domeniul evidenţei”, întrucât punctul său de vedere, argumentat formal prin invocarea dispoziţiilor din Codul fiscal care reglementează sfera de aplicare a TVA şi operaţiunile scutite de taxă este combătut, de asemenea argumentat, de către organul fiscal, Înalta Curte nedecelând o „îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ”.
Astfel, de exemplu, includerea în baza de impozitare a sumei de 9.315.000 lei, aferentă operaţiunii efectuate de recurentă în favoarea SC A.O.G. SRL, reprezentând participaţii transferate, respectiv 28,75% din Concesiunea B., a fost analizată nuanţat de către fisc, pe baza contractului de vânzare şi concesionare referitor la participaţiile (dobândite şi transferate) deţinute de recurentă în România. Intimata, interpretând sintagma „prestare de servicii” la care se referă art. 129 alin. (1) C. fisc., a concluzionat în sensul că înstrăinarea participaţiilor dobândite se încadrează în sfera operaţiunilor neimpozabile din punct de vedere al TVA, în timp ce aceeaşi operaţiune juridică vizând participaţiile transferate se încadrează în operaţiunile taxabile din punct de vedere al TVA.
Pe de altă parte, Înalta Curte mai reţine că şi în situaţia în care ar exista un dubiu cu privire la modul de interpretare a prevederilor legale aplicabile ori cu privire la situaţia de fapt, aceste împrejurări nu sunt suficiente pentru a antrena îndeplinirea condiţiei „cazului bine justificat”. Prezumţia de legalitate pe care îşi fondează actul administrativ caracterul său executoriu poate fi înlăturată numai pentru îndoieli serioase, care în speţă nu au fost probate.
Cât priveşte îndeplinirea condiţiei „pagubei iminente”, chiar dacă aspectele invocate de recurentă sunt consistente şi ar avea aptitudinea să o justifice, totuşi, reţinând că legea impune întrunirea ei cumulativă cu „cazul bine justificat”, Înalta Curte constată că nu sunt motive de modificare ori casare a sentinţei atacate.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC E.O.G. SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 5315 din 23 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 105/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 112/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
