ICCJ. Decizia nr. 1053/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin Sentința nr. 271 din 20 decembrie 2010, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul P.F., în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Vrancea, și a modificat raportul de inspecție și Decizia de impunere nr. 10499 din 4 noiembrie 2009 emise de pârâtă, în sensul că reclamantul datorează bugetului de stat suma totală de 345.827 RON cu titlu de TVA.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Obiectul acțiunii îl constituie anularea Raportului de inspecție fiscală parțială nr. 10499 din 02 noiembrie 2009, înregistrată la D.G.F.P. Vrancea sub nr. 4629/PF1 din 06 noiembrie 2009, și a deciziei de impunere privind TVA și alte obligații fiscale stabilite de inspecția fiscală la persoane fizice care realizează venituri impozabile din activități economice nedeclarate organelor fiscale nr. 10499 din 04 noiembrie 2009, precum și suspendarea executării acestor acte administrative.
în cauză au fost administrate probele cu înscrisuri și expertiză, din coroborarea cărora rezultă că organul fiscal nu a reținut corect TVA prin aplicarea unei cote de 19% asupra prețului încasat de vânzător, deoarece baza de impozitare o reprezintă prețul încasat de vânzător în contractele de vânzare cumpărare notariale în care este inclusă și TVA pentru determinarea taxei urmând a se aplica cota recalculată de 15,966% la prețul încasat de vânzător în contractele de vânzare cumpărare.
Potrivit concluziilor expertizei efectuate în cauză, avea dreptul să deducă TVA în sumă de 1.764.388 RON conform documentelor justificative privind achiziția terenului și a tuturor materialelor de construcție utilități și servicii achitate, suma totală de plată datorată de reclamant în calitate de plătitor de TVA fiind de 345.827 RON.
Această calitate a reclamantului decurge din prevederile art. 141 alin. (2) lit. f) și art. 127 alin. (2) din C. fisc., astfel încât sunt nefondate susținerile acestuia în sensul că nu este persoană impozabilă.
împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs atât reclamantul cât și pârâta.
Motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor Codului fiscal și a Codului procedură fiscală.
Recursul reclamantului critică, în parte sentința atacată ca nelegală și netemeinică, prin motivele de recurs criticându-se soluția instanței de fond prin care a fost admisă în parte acțiunea ș i s-a dispus modificarea raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere contestată, în sensul că reclamantul datorează bugetului de stat suma totală de 345.827 RON cu titlu de TVA.
Recurentul-reclamant critică sentința de fond, care nu a ținut cont de concluziile raportului de expertiză și de faptul că reclamantul-recurent nu este persoană impozabilă, deoarece nu a desfășurat o activitate economică cu caracter de continuitate de natură a se încadra în dispozițiile art. 127alin. (1) și (2) din C. fisc.
Al doilea aspect de nelegalitate privește faptul că vânzarea apartamentelor și a terenului aferent reprezintă o operațiune scutită de plata TVA deoarece din contractele de vânzare - cumpărare rezultă că livrarea a avut ca obiect atât construcția cât și terenul aferent.
Se solicită admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii în tot a acțiunii astfel cum a fost formulate.
Recursul declarat de recurenta-pârâtă invocă greșita aplicare a legii de către instanța de fond sub două aspecte:
Primul vizează greșita și nelegala respingere de către instanța de fond a excepției inadmisibilității acțiunii, pentru lipsa procedurii prealabile administrative.
Se arată că recurentul-reclamant nu a probat depunerea la dosar a contestației administrative și soluționarea acesteia, fiind încălcate dispozițiile art. 205 C. proc. fisc.
Al doilea aspect de nelegalitate privește pe fond soluția recurată criticându-se admiterea în parte a acțiunii pe motivul aplicării și interpretării greșite a dispozițiilor art. 127 alin. (2) C. proc. fisc. și a dispozițiilor art. 9 din Directiva nr. 112/2006 a CEE.
în raport de aceste dispoziții, reclamantul depășind platforma valoric de 35.000 euro prevăzute de art. 152 alin. (1) C. fisc. la data de 23 martie 2007 avea obligația legală de a se înregistra ca plătitor de TVA și pe cale de consecință datorează întreaga sumă impusă cu titlu de TVA și accesorii aferente.
La dosar reclamantul-recurent a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de recurenta-pârâtă.
Analizând recursurile declarate sub toate aspectele de nelegalitate conform art. 3041C. proc. civ., Curtea va aprecia ca fondat recursul declarat de recurenta-pârâtă pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aplicarea greșită a legii și ca nefondat recursul declarat de reclamantul-recurent.
Acest al doilea recurs apare ca nefondat în raport de aspectul de nelegalitate invocat privind greșita respingere a excepției inadmisibilității acțiunii și de aplicarea principiului de drept acela al "non reformatio in prejus".
Recursul declarat de recurenta-pârâtă este fondat, în opinia Curții pentru greșita aplicare a legii de către instanța de fond în ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii.
Instanța de fond, în mod nelegal, nu a ținut cont de dispozițiile art. 216, 217 și 218 C. proc. fisc. care obligă pe de o parte reclamantul-recurent să formuleze contestație administrativă și pe de altă parte pe recurenta-pârâtă să se pronunțe motivat conform art. 216 alin. (1) C. proc. fisc. asupra contestației prin emiterea unei decizii motivate.
în cauză acțiunea reclamantului este inadmisibilă nu pentru lipsa contestației administrative, care a fost formulată la 2 decembrie 2009 și există la dosarul de fond - filele 23 - 27 și pentru lipsa unei decizii motivate de soluționare a contestației administrative în sensul dispozițiilor art. 216 C. proc. fisc.
Conform jurisprudenței constante a înaltei Curți de Casație și Justiție actul admisibil a fi contestat, după comunicare, la instanța competentă, conform art. 218 alin. (2)C. proc. fisc. este decizia motivată a autorității administrative, în cauză a recurentei-pârâte.
în lipsa acestei decizii, fapt necontestat de către părți, acțiunea directă a reclamantului-recurent având ca obiect anularea raportului de inspecție fiscală parțială nr. 10499 din 2 noiembrie 2009 și a deciziei de impunere este inadmisibilă, deoarece singurul act administrativ admisibil a fi contestat conform art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. este decizia de soluționare a contestației care nu există emisă în cauză.
în lipsa acestei decizii apare ca inadmisibilă și cererea de suspendare astfel cum a fost formulată în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă și va modifica sentința atacată în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibile.
în ceea ce privește recursul declarat de recurentul-pârât acesta va fi respins conform art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. ca nefondat pentru două considerente.
Primul privește soluția dată recursului pârâtei, acțiunea fiind apreciată ca inadmisibilă și respinsă ca atare și al doilea privește aplicarea principiului "non reformatio in prejus" având în vedere faptul că prin sentința atacată în mod nelegal a fost respinsă excepția inadmisibilității și admisă în parte acțiunea.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1055/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1051/2012. Contencios → |
|---|
