ICCJ. Decizia nr. 1068/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin Decizia nr. 4382 din 28 septembrie 2011, înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca tardiv formulat, recursul declarat de P.I. împotriva Sentinței nr. 3432 din 13 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și a admis recursurile formulate de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și ministrul V.V. precum și de A.C.M. împotriva aceleiași sentințe; instanța de recurs a modificat hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul P.I., pentru autoritate de lucru judecat.
Pentru a pronunța această soluție, înalta Curte a reținut, în esență, că în raport de conținutul Sentinței nr. 2975/2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, devenită irevocabilă prin Decizia nr. 3952 din 24 august 2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție, este întemeiată excepția autorității de lucru judecat, întrucât acțiunea ce formează obiectul cauzei este întemeiată pe dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, procesul purtându-se între aceleași părți, cu aceeași calitate, și având același obiect și aceeași cauză.
împotriva acestei decizii, P.I. a formulat contestație în anulare care, prin Decizia nr. 461 din 31 ianuarie 2012 a acestei instanțe, a fost respinsă.
Prin contestația în anulare ce face obiectul analizei în cauza de față, P.I. atacă din nou Decizia nr. 4382 din 28 septembrie 2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, invocând aceleași motive ca și în prima contestație, și anume că prin soluția dispusă instanța de recurs a schimbat obiectul acțiunii, cu încălcarea principiului disponibilității.
Contestația în anulare este inadmisibilă.
Astfel, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, motivele pentru care poate fi exercitată fiind expres și limitativ prevăzute de art. 317 - 318 C. proc. civ.; or, motivul invocat de contestator în cererea sa nu se încadrează în ipotezele expres și limitativ prevăzute de dispozițiile legale amintite.
Mai mult decât atât, așa cum s-a arătat mai sus și cum rezultă din actele dosarului, contestatorul a mai formulat o contestație în anulare împotriva aceleiași decizii, cererea sa fiind respinsă, prin Decizia nr. 461 din 31 ianuarie 2012, pronunțată de înalta Curte în dosar; or, potrivit dispozițiilor art. 321 C. proc. civ., "nu se poate face o nouă contestație pentru motive ce au existat la data celei dintâi".
Pentru considerentele arătate, constatându-se întemeiată excepția inadmisibilității, contestația în anulare formulată în cauză a fost respinsă ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1100/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1052/2012. Contencios → |
|---|
