ICCJ. Decizia nr. 1194/2012. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1194/2012
Dosar nr. 622/57/2010
Şedinţa publică de la 6 martie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei.
I.1.Cererea de chemare în judecată şi procedura în faţa primei instanţe.
Prin acţiunea formulată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia sub nr. dosar 622/57/2010, reclamantul B.L. a chemat în judecată pe pârâtul Institutul Naţional de Statistică, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
- anularea comunicării 75009 din 23 04 2009 şi a Ordinului nr. 356/2009 emise de pârât.
- repunerea reclamantului în situaţia anterioară emiterii actelor şi obligarea pârâtului să plătească reclamantului diferenţa între drepturile salariale ce le-a încasat efectiv şi drepturile salariale care i se cuveneau, dacă ar fi exercitat funcţia din care a fost eliberat începând cu 25 mai 2009.
- suspendarea executării ordinului şi comunicării menţionate până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a exercitat funcţia publică de conducere de director al Direcţiei Judeţene de Statistică Sibiu începând cu 15 noiembrie 2007, iar prin comunicarea menţionată i s-a notificat desfiinţarea funcţiei şi acordarea preavizului, prin Ordinul nr. 356/2009 fiind numit într-o altă funcţie conform art. III din O.U.G. nr. 37/2009. Cum ordonanţa a fost declarată neconstituţională, se impune atât anularea ordinului cât şi a comunicării.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pentru capătul 3 de cerere, respectiv acordarea de despăgubiri.
Pe fondul cauzei a susţinut că actul administrativ atacat este fundamentat pe prevederile art. III din O.U.G. nr. 37/2009, prin care s-au desfiinţat funcţiile publice de conducere de director executiv şi director executiv adjunct al serviciilor, iar pârâtul a pus în aplicare dispoziţiile ordonanţei.
I.2. Hotărârea primei instanţe.
Prin sentinţa nr. 181/CA din 29 iunie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului pentru capătul 3 de cerere.
A admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B.L. împotriva pârâtului Institutul Naţional de Statistică şi a anulat Ordinul nr. 356 din 22 mai 2009 şi comunicarea nr. 75009 din 23 aprilie 2009 emise de pârât cu obligarea acestuia la reintegrarea reclamantului în funcţia publică de conducere de director executiv la Direcţia Judeţeană de Statistică Sibiu, precum şi la plata diferenţei între drepturile salariale ce le-ar fi realizat în funcţia publică de conducere şi drepturile salariale încasate pe funcţia de şef de serviciu începând cu 25 mai 2009, până la reintegrarea efectivă în funcţie, indexate cu rata inflaţiei.
A dispus suspendarea executării ordinului şi a comunicării menţionate până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
A obligat pârâtul să plătească reclamantului 1.288 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
Reclamantul a fost numit prin Ordinul nr. 728 din 15 noiembrie 2007 al Institutului Naţional de Statistică în funcţia publică de director executiv al Direcţiei Judeţene de Statistică Sibiu, începând cu 19 noiembrie 2007.
Prin comunicarea 75009 din 23 aprilie 2009 i-a fost notificată reclamantului desfiinţarea funcţiei publice de conducere în temeiul art. III din O.U.G. 37/2009 şi acordarea preavizului de 30 de zile în perioada 23 aprilie 2009 - 22 mai.2009, conform art. 99 alin. (3) din Legea 188/1999.
Prin Ordinul nr. 356 din 22 mai 2009 reclamantul a fost numit într-o altă funcţie publică de conducere-şef serviciu la Serviciul de sinteză,cultură şi sănătate din cadrul aceleiaşi autorităţi.
Curtea a constatat că acţiunea reclamantului, prin care a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcţia publică, emis în temeiul art. III din O.U.G. nr. 37/2009, declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009, este fundamentată pe prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, astfel că, potrivit art. 7 alin (5) din Legea 554/2004, nu este obligatorie plângerea prealabilă.
În ce priveşte tardivitatea acţiunii verificată din oficiu, instanţa a reţinut că termenul de sesizare a instanţei este derogator de la prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004, acţiunea de faţă fiind promovată în termen de 1 an de la publicarea deciziei de neconstituţionalitate în M. Of., fiind înregistrată la data de 10 martie 2010.
Asupra naturii juridice a comunicării atacate, instanţa a apreciat că, indiferent de titulatura acordată de pârât actului, acesta produce efecte juridice legate de raportul de serviciu al funcţionarului public de conducere, în ce priveşte desfiinţarea funcţiei publice de conducere a reclamantului de director al Direcţiei Judeţene de Statistică Sibiu şi de acordare a preavizului, astfel că acţiunea în anulare vizează un act administrativ în sensul art. 9 alin. (5) din Legea 554/2004
Pe fondul cauzei, Curtea a statuat, în esenţă, că temeiul juridic ce a stat la baza comunicării şi ordinului îl constituie O.U.G. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, a cărei lege de aprobare a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională.
Totodată, Curtea a observat că, prin dispoziţiile sale, O.U.G. 37/2009 exprimă o tendinţă de politizare a structurilor guvernamentale din unităţile administrativ-teritoriale, mai precis la nivelul judeţelor, şi pune în discuţie regimul constituţional şi legal actual al funcţiei publice.
Aşa fiind, instanţa a reţinut că reclamantul a fost vătămat într-un drept al său atât prin Ordinul nr. 356 din 25 mai 2009 cât şi prin Comunicarea nr. 75009 din 23 aprilie 2009.
Întrucât nulitatea unui act administrativ, presupune restabilirea cu caracter retroactiv a situaţiei anterioare, Curtea a admis pretenţiile reclamantului şi a dispus reintegrarea acestuia în funcţia de conducere deţinută anterior emiterii ordinului şi obligarea pârâtului să plătească reclamantului diferenţa între drepturile salariale ce le-a încasat efectiv şi drepturile salariale care i se cuveneau, dacă ar fi exercitat funcţia din care a fost eliberată începând cu luna 25 mai 2009.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale invocate de pârâtă referitor la acest capăt de cerere, instanţa a apreciat că această excepţie este nefondată, întrucât parte în raportul de serviciu dedus judecăţii este pârâtul ca autoritate publică angajatoare, astfel că faţă de reclamant, ca emitent al actului nul, pârâtul are răspunderea directă în repararea prejudiciului.
Totodată, ca o consecinţă a acestei soluţii Curtea a dispus şi suspendarea executării ordinului până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, apreciindu-se îndeplinite cerinţele art. 15 şi 14 din Legea 554/2004.
În aplicarea art. 274 C. proc. civ., pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 1.228 lei reprezentând onorariu de avocat şi transportul reclamantului la instanţă, justificate cu chitanţă la dosar.
I.3. Recursul exercitat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Institutul Naţional de Statistică, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că în mod greşit prima instanţă a admis acţiunea reclamantului motivând hotărârea pronunţată prin prisma Deciziei Constituţionale nr. 1257/2009.
Recurenta a criticat această motivare, deoarece potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea Curţii Constituţionale, hotărârile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, în acest sens pronunţându-se chiar instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr. 838/2009.
Recurentul a criticat sentinţa şi în ceea ce priveşte despăgubirile solicitate, susţinând că reclamantul nu a făcut dovada existenţei unui prejudiciu, astfel încât acestea să fie stabilite în raport cu prejudiciul efectiv suferit.
II.Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenta reclamantă şi a dispoziţiilor art. 3941 C. proc. civ., faţă de materialul probator şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
II.1 Argumente de fapt şi de drept relevante.
Instanţa de contencios administrativ competentă a fost legal învestită cu efectuarea controlului de legalitate al Ordinului nr. 356 din 22 mai 2009 şi a comunicării nr. 75009 din 23 aprilie 2009 prin care recurentul-pârât Institutul Naţional de Statistică l-a eliberat pe intimatul-reclamant B.L. din funcţia publică de conducere de director executiv la Direcţia Judeţeană de Statistică Sibiu şi l-a numit în funcţia de şef de serviciu.
Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, unicul motiv de fond al actelor administrative individuale l-a constituit art. III din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, toate celelalte dispoziţii legale menţionate în cuprinsul acestuia (Legea nr. 188/1999 şi O.G. nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007), justificând din punct de vedere formal măsura eliberării din funcţia publică dispusă.
Or, ca efect al pronunţării Deciziei nr. 1257 din data de 7 octombrie 2009 de către Curtea Constituţională, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 şi având în vedere că potrivit Deciziei Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, legea de aprobare face corp comun cu ordonanţa la care aceasta se referă, actul administrativ examinat este lipsit de suportul dispoziţiilor legale pe care se fundamenta.
Teza recurentei, referitoare la ineficienţa deciziei Curţii Constituţionale la speţa concretă, în raport de momentul de la care îşi produc efectele hotărârile instanţei de control constituţional, nu poate fi primită.
O astfel de abordare lipseşte de finalitate şi goleşte de conţinut însuşi conceptul de control al constituţionalităţii.
Pe de altă parte, controlul de legalitate pe care îl înfăptuieşte instanţa de contencios administrativ nu este unul formal aşa încât nu se poate păstra un act administrativ numai pentru că, la momentul emiterii sale, ordonanţa de urgenţă pe care se fundamenta „nu era încă neconstituţională”.
Sintetizând, Înalta Curte consideră că nu poate ignora statuările instanţei de control constituţional în sensul că mecanismul exercitării funcţiei de director coordonator este conceput ca fiind o „construcţie juridică deficitară şi confuză” şi că „O.U.G. nr. 37/2009 afectează statutul juridic al unor funcţionari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale”, singurul remediu procesual fiind cel dispus de Curtea de apel, adică anularea ordinului nelegal.
Referitor la despăgubirile acordate de prima instanţă ca urmare a anulării actului administrativ contestat şi a reintegrării acestuia în funcţia deţinută anterior, Înalta Curte constată că această măsură este legală şi corectă şi este o consecinţă a restabilirii cu caracter retroactiv a situaţiei anterioare în sensul obligării pârâtului la plata diferenţei între drepturile salariale ce le-a încasat efectiv şi drepturile salariale ce i se cuveneau dacă ar fi exercitat funcţia, din care a fost eliberat abuziv.
Referitor la cheltuielile de judecată acordate reclamantului, Înalta Curte reţine că soluţia este în acord cu dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cu care:
„Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.”
Institutul Naţional de Statistică este partea care a pierdut procesul şi, la cererea reclamantului, a fost obligată în mod legal la plata sumei indicate, reprezentând onorariu de avocat.
II.2 Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte reţinând că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Institutul Naţional de Statistică împotriva sentinţei nr. 181/CA din 29 iunie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1193/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1197/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
