ICCJ. Decizia nr. 1187/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1187/2012
Dosar nr. 9221/2/2010
Şedinţa publică de la 6 martie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei.
I.1.Procedura în faţa primei instanţe.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a Contencios Administrativ şi Fiscal, la data de 06 octombrie 2010, reclamantul R.J., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la emiterea titlului de despăgubiri; obligarea la reevaluarea imobilului situat în oraşul Otopeni, judeţul Ilfov; obligarea la plata sumei de 50 lei/zi de întârziere de la data înregistrării dosarului la A.N.R.P., până la data emiterii titlului de despăgubiri conform legii 247/2005; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin dispoziţia 63 din 20 februarie 2006, primarul Comunei Otopeni, judeţul Ilfov a stabilit cu titlu de măsuri reparatorii (ca valoarea echivalentă a imobilului imposibil de restituit în natură) suma de 431.764.999 lei, pentru imobilul situat în oraşul Otopeni, judeţ Ilfov, demolat abuziv în 1988. Dosarul a fost înaintat de Primăria Comunei Tunari către A.N.R.P. în acelaşi an, fiind înregistrat sub nr. 9182/CC, dar deşi au trecut 5 ani de la data înregistrării, nu s-a emis decizia privind titlurile de despăgubire nici până în prezent.
A mai arătat reclamantul că în toată această perioadă au fost efectuate nenumărate demersuri, cereri de urgentare însoţite de certificate medicale, dar invariabil răspunsul a fost că dosarul este în curs de soluţionare, fiind dat în lucru.
La data de 24 martie 2011, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, cu motivarea că dosarul a fost trimis la evaluatorul desemnat, fiind în lucru.
2. Hotărârea instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 2564 din 1 aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea reclamantului şi a obligat pârâta să desemneze evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare a imobilului situat în Otopeni, judeţul Ilfov şi să emită decizia de acordare a titlului de despăgubire.
Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantului 50 de lei/zi de întârziere în executarea hotărârii şi cheltuieli de judecată în cuantum de 4,30 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, în raport cu prevederile art. 16 alin. (5) din Cap. 5, titlul VII al Legii 247/2005, care reglementează întreaga procedură de acordare a despăgubirilor pentru imobilele deţinute abuziv şi împrejurarea că dosarul reclamantului a fost înregistrat pe rolul Comisiei în anul 2006, cererea reclamantului este întemeiată.
Sub aspectul penalitaţilor de 50 lei/zi de întârziere în executarea hotărârii, Curtea a considerat admisibil acest capăt de cerere, pentru motivul că sunt prevăzute de art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 şi concepute ca un mijloc de constrângere la adresa autorităţii publice pârâte şi în acelaşi timp ca o garanţie pentru persoana vătămată că îşi va vedea restabilit dreptul sau interesul legitim vătămat.
I.3. Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Un prim motiv de recurs se referă la faptul că a solicitat primei instanţe să oblige reclamantul să-şi precizeze acţiunea, în sensul de a preciza în contradictoriu cu cine înţelege să se judece, cu C.C.S.D. sau cu A.N.R.P., cu toate acestea instanţa nu şi-a exercitat rolul activ, încălcând dispoziţiile art. 129 alin. (4) şi 5 C. proc. civ. Mai mult decât atât, deşi atribuţii de desemnare a evaluatorului şi de emitere a titlului de despăgubire sunt stabilite doar în sarcina Comisiei, instanţa ce a soluţionat pe fond cauza a obligat implicit şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la îndeplinirea atribuţiilor amintite, deşi nu are astfel de atribuţii şi nu a formulat apărări în cauză.
Recurenta a mai susţinut că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la aspectele menţionate prin întâmpinarea formulată în dosar, încălcându-se astfel dreptul la apărare şi principiul contradictorialităţii.
În apărările formulate deşi s-a precizat faptul că dosarul a fost transmis la evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare instanţa a obligat pârâta să numească un evaluator. De altfel, raportul de evaluare a fost întocmit şi comunicat atât comisiei cât şi reclamantului, a fost aprobat în şedinţa din 26 mai 2011 urmând a se emite titlul de despăgubire.
Prin urmare, nu se poate reţine un refuz nejustificat, deşi în cauză decizia de despăgubire nu a fost emisă având în vedere faptul că, aşa cum stabilesc prevederile titlului VII din Legea nr. 247/2005, Comisia va emite decizia de despăgubire numai după parcurgerea etapei evaluării.
A mai arătat recurenta că, într-adevăr, persoanele beneficiare ale unei dispoziţii emise de entităţile investite cu soluţionarea notificărilor depuse în temeiul Legii nr. 10/2001 au dreptul la parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005 într-un termen rezonabil, dar jurisprudenţa Curţii Europene în materie de termen rezonabil stabileşte anumite criteriilor ce trebuie luate în calcul, cum ar fi complexitatea cauzei, conduita reclamanţilor şi cea a autorităţilor competente şi importanţa litigiului pentru reclamant.
Totodată, a arătat că soluţia primei instanţe este netemeinică şi în privinţa stabilirii penalităţilor de 50 lei/zi de întârziere, întrucât nu poate fi vorba de refuzul autorităţii de a desemna un evaluator atâta timp cât dosarul de despăgubire a fost transmis evaluatorului şi raportul de evaluare a fost întocmit.
Cu privire la cheltuielile de judecată la care a fost obligată, recurenta a învederat instanţei că autoritatea C.C.S.D. este o entitate fără personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Finanţelor Publice şi că nu are buget propriu.
II.Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenta pârâtă şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., faţă de materialul probator şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
II.1 Argumente de fapt şi de drept relevante.
Prin sentinţa nr. 2564 din 1 aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea reclamantului şi a obligat pârâta să desemneze evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare a imobilului situat în Otopeni, judeţul Ilfov şi să emită decizia de acordare a titlului de despăgubire.
Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantului 50 de lei/zi de întârziere în executarea hotărârii şi cheltuieli de judecată în cuantum de 4,30 lei.
Criticile relative la obligarea pârâtei să desemneze evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare a imobilului situat în Otopeni, judeţul Ilfov şi să emită decizia de acordare a titlului de despăgubire, sunt neîntemeiate.
Dosarul cuprinzând dispoziţia nr. 63 din 20 februarie 2006 a Primarului Comunei Otopeni prin care s-a stabilit cu titlu de măsuri reparatorii (ca valoarea echivalentă a imobilului imposibil de restituit în natură) suma de 431.764.999 lei, pentru imobilul situat în oraşul Otopeni, judeţ Ilfov, a fost înaintat către A.N.R.P. în acelaşi an, fiind înregistrat sub nr. 9182/CC.
Înalta Curte reţine intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţiilor pentru bunurile imobile preluate abuziv, în condiţiile în care calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri a fost stabilită iniţial prin Dispoziţia nr. 63 din 20 februarie 2006 emisă de Primăria Comunei Otopeni, dosarul fiind înregistrat în acelaşi an la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ceea ce conferă consistenţă susţinerilor reclamantei, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
Motivul de recurs invocat în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se dovedeşte a fi de asemenea nefondat, deoarece la data soluţionării cauzei din 1 aprilie 2011, susţinerea recurentului-pârât privind trimiterea dosarului unui evaluator, în vederea întocmirii raportului de evaluare, nu a fost dovedită, la întâmpinarea depusă în dosarul de fond nefiind anexat nici un act doveditor în acest sens apărarea din recurs privind lipsa de obiect a cererii de trimitere a dosarului pentru întocmirea raportului de evaluare este vădit neîntemeiată pentru considerentele expuse anterior şi în raport cu faptul că această obligaţie a fost îndeplinită numai după soluţionarea pricinii, la data de 26 mai 2011, astfel cum rezultă din înscrisul depus la fila 7 a dosarului de recurs.
Celelalte susţineri cu privire obligarea autorităţii la emiterea deciziei de acordare a titlului de despăgubire, sunt neîntemeiate, pentru că instanţa de fond a constatat corect refuzul nejustificat al autorităţii recurente de a-şi îndeplini obligaţiile care îi revin în fiecare etapă a procedurii administrative reglementate de art. 16 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, după înregistrarea dosarului de despăgubire depus de intimatul-reclamant.
Potrivit dispoziţiilor legale susmenţionate, după primirea dispoziţiei emise de entitatea investită cu soluţionarea notificării, însoţită de întreaga documentaţie aferentă acesteia, Secretariatul Comisiei pentru Stabilirea Despăgubirilor procedează la analizarea dosarelor în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură şi va proceda la transmiterea lor către evaluator sau societatea de evaluare desemnată, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei centrale, raport care va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire, iar în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea titlului de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
În raport cu data depunerii de către intimatul-reclamant a dosarului de despăgubire înregistrat la A.N.R.P. sub nr. 9182/CC/2006.
Instanţa de fond a constatat judicios că, la data formulării acţiunii în justiţie, s-a depăşit termenul rezonabil de parcurgere a etapelor prevăzute de lege pentru procedura administrativă şi de finalizare a acesteia.
În privinţa cheltuielilor de judecată acordate intimatului-reclamant, se reţine că au fost corect aplicate dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., constatându-se culpa procesuală a pârâtei.
Înalta Curte va admite, însă, criticile cu privire la acordarea penalităţilor de 50 lei /zi de întârziere, până la executarea hotărârii, constatând că sunt întemeiate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Cererea reclamanţilor de obligare a pârâtului la plata de penalităţi de 50 lei /zi de întârziere va fi analizată prin prisma Legii nr. 554/2004 care prevede modalităţi specifice în materia contenciosului administrativ, de asigurare a punerii în executare a obligaţiilor de „a face” intuitu personae, dispuse de instanţă, anume aplicarea de amenzi conform art. 24 alin. (2), penalităţile pentru întârziere consacrate legislativ în art. 18 alin. (5) (ca daune compensatorii, iar nu cominatorii) având la rândul lor un efect cominator, chiar dacă raţiunea instituirii acestei posibilităţi vizează repararea prejudiciului provocat de întârziere, iar nu punerea în executare a hotărârii.
Dar aceste penalităţi/despăgubiri constituie exclusiv despăgubiri pentru întârziere în punerea în executare, deci pentru pagube produse de întârziere după expirarea termenului de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, stabilit de instanţă pentru executare. Or, un astfel de prejudiciu nu s-a produs încă, fiind incertă şi producerea lui în viitor.
Astfel fiind, Înalta Curte urmează să modifice, în parte, sentinţa atacată în sensul respingerii cererii de acordare a penalităţilor de 50 lei/zi de întârziere.
Exonerarea pârâtei de la plata penalităţilor de întârziere vizează în primul rând obligaţia de desemnare a evaluatorului şi întocmirea raportului de evaluare, ca primă etapă a procedurii administrative dar ea se răsfrânge şi asupra obligaţiei ulterioare a Comisiei, de emitere a deciziei de despăgubire.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va modifica în parte sentinţa atacată în sensul înlăturării obligării autorităţii pârâte de la plata penalităţilor de întârziere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 2564 din 1 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată în sensul că înlătură obligarea pârâtei la plata penalităţilor de 50 lei/zi de întârziere în executarea obligaţiei de desemnare a evaluatorului.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1186/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1188/2012. Contencios → |
|---|
