ICCJ. Decizia nr. 1199/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1199/2012
Dosar nr. 5171/2/2010
Şedinţa publică de la 6 martie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei.
1. Cererea de chemare în judecată şi hotărârea primei instanţe.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. 5171/2/2010, reclamantul R.I. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea reclamantului privind primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române şi obligarea pârâtului să primească această cerere împreună cu actele necesare „de îndată”. A solicitat, totodată, şi obligarea pârâtului la acordarea de daune interese de 100 de lei pe fiecare zi de întârziere din momentul introducerii cererii de chemare în judecată şi până la momentul primirii efective a cererii.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că în anul 2009 s-a adresat cu o primă cerere scrisă către Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău.
În luna mai 2009 s-a prezentat personal la Secţia Consulară a Ambasadei României din Republica Moldova pentru a depune cererea de redobândire a cetăţeniei române împreună cu actele necesare la dosar, fiindu-i refuzată primirea acestora şi comunicându-i-se să facă o cerere scrisă de programare prin poştă, recomandat, cu confirmare de primire, în acest scop.
Ulterior, la data de 04 iunie 2010, reclamantul a revenit cu o nouă cerere prin care a solicitat, din nou, Ministerului Afacerilor Externe prin Direcţia Generală de Afaceri Consulare să-i fie primite actele necesare redobândirii cetăţeniei române.
În plus, s-a adresat Ministerului Afacerilor Externe din Bucureşti pentru că Secţia Consulară a Ambasadei României în Republica Moldova a refuzat să pună în aplicare prevederile art. 6 din Ordonanţa nr. 27/2002, cu privire la reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, neorganizând, nici până la momentul introducerii cererii pe rolul instanţei de judecată un compartiment distinct pentru relaţii cu publicul care să înregistreze, să se îngrijească de rezolvarea petiţiilor şi să expedieze răspunsurile către petiţionari.
La data de 14 ianuarie 2011, în şedinţă publică, reclamantul a solicitat să se ia act că acţiunea a rămas fără obiect, întrucât la data de 27 octombrie 2010 a depus cererea şi actele necesare redobândirii cetăţeniei române, depunând dovada înregistrării acestora sub nr. 151637/RD din 27 octombrie 2010.
Prin sentinţa nr. 177 din 14 ianuarie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul R.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe (M.A.E.), ca rămasă fără obiect.
A obligat pârâtul la plata sumei de 1.100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că, în raport cu obiectul acţiunii, susţinerea reclamantului, şi faptul că la data de 27 octombrie 2010 reclamantul a depus cererea şi actele necesare redobândirii cetăţeniei române, astfel cum reiese şi din înscrisul depus la dosarul cauzei, acţiunea ca rămasă fără obiect.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., Curtea a obligat pârâtul la plata de cheltuieli de judecată faţă de reclamant, întrucât se află în culpă procesuală, depunerea cererii şi a actelor necesare redobândirii cetăţeniei române având loc după sesizarea instanţei de contencios administrativ.
1. Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul a susţinut că instanţa a pronunţat o hotărâre întemeiată pe o interpretare greşită a legii, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
A arătat că potrivit dispoziţiilor art. 276 C. proc. civ., pentru a obliga pârâtul să suporte cheltuielile de judecată era necesar ca instanţa să încuviinţeze acţiunea reclamantului printr-un dispozitiv care să menţioneze că cererea de chemare în judecată a fost admisă într-o măsură oarecare. Cu toate acestea instanţa de fond, deşi prin dispozitivul hotărârii a stabilit că acţiunea a rămas fără obiect, în mod nelegal a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.
Totodată, a susţinut că pârâtul a recunoscut pretenţiile la prima zi de înfăţişare astfel, că nu se mai putea reţine culpa procesuală a pârâtului, în condiţiile în care acesta nu a fost pus în întârziere printr-o notificare efectuată de parte prin executorul judecătoresc.
II.Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine că obiectul principal al cauzei deduse judecăţii îl reprezintă constatarea refuzului nejustificat al pârâtului Ministerul Justiţiei de a soluţiona cererea reclamantului şi obligarea pârâtului la primirea cererii de redobândire a cetăţeniei române împreună cu actele necesare, de îndată.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin (1) C. proc. civ. cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care cade în pretenţii.
Având ca fundament aceste dispoziţii legale s-a admis ideea că la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părţii.
Or, în cauza dedusă judecăţii, rezultă fără putinţă de tăgadă că instituţia recurentă a fost în culpă pentru nesoluţionarea cererii până la data introducerii acţiunii reclamantei.
Într-adevăr potrivit dispoziţiilor art. 275 C. proc. civ., „pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată”.
În cauza dedusă judecăţii, însă, pârâtul a fost pus în întârziere, reclamantul formulând cererea în atenţia autorităţii la data de 18 mai 2009, cu revenire la 4 iunie 2010.
Înalta Curte constatată că soluţia pronunţată de instanţa de fond cu privire la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată este corectă.
De altfel, este consacrată în jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi acordarea cheltuielilor de judecată atunci când cererea reclamantei a fost respinsă întrucât pârâtul şi-a îndeplinit obligaţiile în timpul judecăţii.
Culpa procesuală a pârâtului rezultă implicit din soluţia dată, întrucât în plata cheltuielilor judiciare intră atât cheltuielile făcute anterior introducerii cererii de chemare în judecată, care se află în strânsă legătură cu judecata, cât şi cheltuielile făcute în timpul judecăţii, neputându-se transfera vinovăţia pârâtului, care a constat în nerezolvarea cererii reclamantei într-un termen rezonabil.
Culpa recurentului a fost dovedită, întrucât acesta trebuia să-şi ia toate diligenţele pentru a verifica stadiul cererii intimatei-reclamante şi să comunice un răspuns în acest sens.
Orice amânare în soluţionarea cererii reclamantei a însemnat depăşirea termenului rezonabil avut în vedere de dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O. şi a determinat-o să angajeze cheltuieli cu procesul ce a fost intentat autorităţii pârâte, cheltuieli care ar fi putut fi evitate numai dacă cererea reclamantei ar fi fost soluţionată mai înainte de introducerea cererii de chemare în judecată.
În raport cu cele mai sus arătate, constatând că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate şi că este legală şi temeinică hotărârea atacată, se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei nr. 177 din 14 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1197/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1200/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
