ICCJ. Decizia nr. 1197/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1197/2012
Dosar nr. 1915/122/2009
Şedinţa publică de la 6 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei.
Prin cererea înregistrată la data de 19 noiembrie 2009, iniţial pe rolul Tribunalului Giurgiu, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamantul F.M. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtele Primăria Municipiului Giurgiu, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Instituţia Prefectului Jud. Giurgiu şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (C.C.S.D.), obligarea pârâtei Primăria mun. Giurgiu să înainteze către pârâta C.C.S.D. dispoziţia nr. 103 din 11 ianuarie 2008 a Primarului mun. Giurgiu, împreună cu documentaţia aferentă, obligarea pârâtei C.C.S.D. să înregistreze şi să analizeze cererea de acordare de despăgubiri reclamantului, în temeiul dispoziţiei susmenţionate.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, întrucât în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, procedură reglementată de titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a fost învestită cu emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire, ci Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 86 din 15 aprilie 2010, Tribunalul Giurgiu şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, ca instanţă de contencios administrativ competentă material şi teritorial, în temeiul art. 19-20 din Legea nr. 247/2005 şi art. 10 din legea nr. 554/2004.
2. Hotărârea primei instanţe.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 4741 din 24 noiembrie 2011 a respins acţiunea reclamantului pentru lipsa calităţii procesuale pasive, faţă de pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P.) şi Instituţia Prefectului Jud. Giurgiu.
A admis însă acţiunea formulată de reclamantul F.M. faţă de pârâtele Primăria Mun. Giurgiu şi Comisia Specială pentru Stabilirea Despăgubirilor (C.C.S.D.) şi în consecinţă a obligat pârâta Primăria municipiului Giurgiu să înainteze către pârâta C.C.S.D. dispoziţia nr. 103 din 11 ianuarie 2008 a primarului municipiului Giurgiu, împreună cu documentaţia aferentă.
Prin aceeaşi hotărâre a fost obligată pârâta C.C.S.D. să înregistreze şi să analizeze cererea de acordare de despăgubiri a reclamantului, în temeiul dispoziţiei susmenţionate.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut în esenţă următoarele considerente:
Prin dispoziţia nr. 103 din 11 ianuarie 2008 emisă de Primarul municipiului Giurgiu s-a propus acordarea de despăgubiri, pentru imobilul situat în mun. Giurgiu, compus din teren în suprafaţă de 438 mp.
Potrivit adresei nr. 13124/583 din 28 octombrie 2008 a Prefectului jud. Giurgiu, dosarul reclamantului, împreună cu referatul conţinând avizul de legalitate al prefectului, au fost înaintate A.N.R.P., Secretariatul C.C.S.D., cu adresa nr. 15108 din 28 octombrie 2008.
Dosarul a fost returnat de A.N.R.P. către Instituţia Prefectului, la data de 24 februarie 2009, cu solicitarea ca dosarul să fie prezentat A.N.R.P. doar la data de 26 februarie 2009, dată la care erau programaţi a se prezenta cu notificările.
După analiza dosarului de către inspectorii C.C.S.D., acesta a fost returnat Prefectului jud. Giurgiu pe motiv că „nu se face dovada proprietăţii imobilului - act sub semnătură privată încheiat în anul 1958”, astfel că dosarul a fost înaintat Primăriei mun. Giurgiu, în vederea completării acestuia cu acte de proprietate.
Prima instantă a retinut în conditiile în care reclamantul deţine o dispoziţie valabilă care îi consacră dreptul la despăgubiri pentru imobilul menţionat, dispoziţie nedesfiinţată de nicio instanţă competentă, iar singura măsură a posibilităţii legale a pârâtei C.C.S.D. de a cenzura dispoziţia primarului vizează aprecierea legalităţii măsurii de nerestituire în natură, refuzul pârâtei C.C.S.D. de continuare a procedurii administrative este unul nejustificat, în accepţiunea vizată de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
Mai mult decât atât, a apreciat instanţa, chiar dacă s-ar admite interpretarea extensivă a controlului de legalitate al C.C.S.D., art. 23.1 din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, stabileşte mai multe înscrisuri ca fiind acte doveditoare în accepţiunea legii. proprietatea autoarei reclamantului, defuncta F.P., asupra terenului, a fost apreciată ca probată în afara oricărui dubiu cu actul de vânzare cumpărare sub semnătură privată din 20 noiembrie 1958, adeverinţa de rol fiscal nr. 16266 din 21 septembrie 2005 a Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale Giurgiu - Serviciul Impunere Constatare Persoane.
Prin urmare, instanţa a considerat lipsită de temei legal măsura C.C.S.D. de restituire a dosarului către Primăria mun. Giurgiu şi refuzul C.C.S.D. de a parcurge în continuare procedura administrativă, astfel că a admis acţiunea reclamantului şi a obligat pârâta Primăria mun. Giurgiu să înainteze către pârâta C.C.S.D. dispoziţia nr. 103 din 11 ianuarie 2008 a Primarului mun. Giurgiu, împreună cu documentaţia aferentă, iar pe pârâta C.C.S.D. a obligat-o să înregistreze şi să analizeze cererea de acordare de despăgubiri reclamantului, în temeiul dispoziţiei susmenţionate.
Instanţa a respins acţiunea reclamantului faţă de pârâtele A.N.R.P. şi Instituţia Prefectului jud. Giurgiu pentru lipsa legitimării procesuale pasive, acestea neavând nici un fel de atribuţii legale în efectuarea demersurilor solicitate de reclamant.
3. Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs pârâta Comisia Specială pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Invocând, ca temei legal al căii de atac promovate, prevederile art. 304 C. proc. civ., recurenta C.C.S.D. a criticat soluţia primei instanţe, apreciată ca nelegală şi netemeinică, sub următoarele aspecte:
-în mod greşit s-a reţinut existenţa în cauză a unui refuz nejustificat de continuare a procedurii administrative prevăzute de titlul VII al Legii nr. 247/2005, căci dosarul aferent dispoziţiei nr. 103 din 11 ianuarie 2008 a fost incomplet, nefiind făcută dovada dreptului de proprietate;
-în opinia C.C.S.D. actul prin care a fost dobândit terenul notificat de către reclamant este nul absolut;
- instanţa de fond, substituindu-se atribuţiilor comisiei şi printr-o eronată evaluare a documentelor existente la dosar, a obligat la soluţionarea unui dosar incomplet, încălcând astfel dispoziţiile art. 3 lit. b) din Legea nr. 10/2001 şi pct. 16.5 din Normele metodologice de aplicare a titlului VII din Legea nr. 247/2005.
4. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Recursul nu este fondat.
Examinând actele şi lucrările dosarului ca şi sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, ce pot fi circumscrise prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate de natură a atrage modificarea hotărârii primei instanţe, în considerarea celor în continuare arătate.
După cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, în favoarea reclamantului intimat a fost emisă dispoziţia nr. 103 din 11 ianuarie 2008 a Primarului municipiului Giurgiu, prin care s-a propus acordarea unor despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi de plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, pentru un teren în suprafaţă de 438 m2 situat în municipiul Giurgiu.
Această dispoziţie nu a fost contestată şi nici desfiinţată pe cale judecătorească, astfel că în mod legal ea consacră dreptul reclamantului la acordarea de despăgubiri, în sensul şi potrivit reglementării expres indicate în dispoziţia amintită, la art. 2 (fila 9 dosar fond).
Nu sunt întemeiate criticile recurentei C.C.S.D. în condiţiile în care instanţa de fond, în nici un caz nu s-a substituit atribuţiilor acestei autorităţi, constatând numai refuzul evident de continuare a procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005.
Împrejurarea că refuzul a fost apreciat ca fiind nejustificat, în sensul definit de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004 republicată, este de asemenea corectă şi susţinută, şi în opinia Înaltei Curţi, de maniera în care autorităţile chemate în judecată, Instituţia Prefectului şi C.C.S.D., au evitat să soluţioneze notificarea reclamantului şi să se pronunţe asupra acesteia, fiecare potrivit competenţelor ce-i revin, transmiterile succesive de dosar şi/sau solicitările de completare a actelor, fiind în fapt modalităţi de eludare şi amânare evidentă a soluţionării cererii.
Aşa fiind, în mod just s-a reţinut că amânarea în soluţionarea cererii reclamantului echivalează cu un refuz nejustificat, argumentele înfăţişate cu ocazia fondului şi reluate apoi în recurs, nefiind cauze exoneratoare de răspundere, cu atât mai mult cu cât a fost obligată expres şi Primăria Municipiului Giurgiu la înaintarea către C.C.S.D. a întregii documentaţii aferente Dispoziţiei nr. 103 din 11 ianuarie 2008.
În fine, nici împrejurarea că instanţa de fond, cu titlu exemplificativ, a examinat parte din documentaţia depusă ca atestând deţinerea proprietăţii de către persoana îndreptăţită, nu semnifică o substituire a instanţei în atribuţiile C.C.S.D.,ci demonstrează, o dată în plus, natura nejustificată a refuzului acestei din urmă autorităţi de a continua procedura legală.
De altfel, prin dispozitivul sentinţei atacate s-a şi dispus, fără echivoc, obligarea C.C.S.D. la înregistrarea şi „analizarea” cererii reclamantului de acordare de despăgubiri, fără a se considera că instanţa a realizat chiar ea respectiva analiză.
Faţă de cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge aşadar ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 4741 din 24 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1194/2012. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1199/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
