ICCJ. Decizia nr. 124/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 124/2012
Dosar nr. 9362/2/2009
Şedinţa publică de la 13 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 7 octombrie 2009, reclamanta G.A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând obligarea acestuia ca, prin intermediul Ambasadei României la Chişinău, să îi numească o zi în termen de 30 de zile pentru depunerea cererii şi actelor necesare cu privire la redobândirea cetăţeniei române.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în mai 2009, a expediat prin poştă o cerere de programare în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române şi nu a primit nici un răspuns, revenind la data de 15 august 2009 cu o cerere identică, însă nu a primit răspuns nici la aceasta.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 1402 din 19 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia nulităţii cererii ca neîntemeiată, a admis cererea reclamantei G.A. împotriva pârâtului Ministerul Afacerilor Externe şi a obligat pe pârât să comunice reclamantei o zi pentru depunerea cererii de redobândire a cetăţeniei române şi a actelor anexe, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a prezentei hotărâri.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, cu privire la excepţia nulităţii cererii, că aceasta este neîntemeiată, deoarece neindicarea unei persoane desemnată să primească corespondenţa nu atrage nulitatea cererii, ci neluarea în seamă a domiciliului ales.
Cu privire la fondul cauzei, Curtea a reţinut situaţia de fapt potrivit căreia, în luna mai 2009, reclamanta a expediat prin poştă o cerere de programare în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române, neprimind nici un răspuns, motiv pentru care a revenit la 15 august 2009 cu o cerere identică, însă nu a primit răspuns nici la aceasta.
Instanţa de fond a apreciat că reclamanta a fost vătămată în dreptul său la depunerea şi înregistrarea cererii de redobândire a cetăţeniei române, drept reglementat de Legea nr. 21/1991, modificată şi republicată, drept conferit foştilor cetăţeni români şi descendenţilor acestora până la gr. II care au pierdut cetăţenia română din motive neimputabile lor şi fără voia lor, deoarece nici până la momentul introducerii acţiunii, la peste un an de la data formulării primei cereri, nu a fost invitată să depună cererea de redobândire a cetăţeniei.
Totodată, Curtea a reţinut că nici Legea nr. 21/1991 republicată şi nici Legea nr. 554/2004 nu derogă de la termenul general de 30 de zile în care trebuie soluţionată o cerere şi legea nu face distincţie între autorităţile publice în privinţa termenului în funcţie de volumul activităţii lor.
Curtea a apreciat că s-a depăşit termenul rezonabil de soluţionare prevăzut de art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, ratificată de România prin Legea nr. 396 din 14 iunie 2002 publicată în M. Of. al României Partea I, nr. 490 din 9 iulie 2002.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, următoarele:
Instanţa de fond în mod greşit a apreciat că nu a fost respectat termenul rezonabil de soluţionare a cererii, întrucât un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt, şi că nu se poate reţine existenţa unui refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, deoarece autorităţile române se aflau într-o imposibilitate obiectivă de a-şi organiza pe teritoriul Republicii Moldova spaţii adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române şi pentru procesarea într-un termen cât mai scurt.
Mai susţine recurentul-pârât că întreaga procedură de redobândire a cetăţeniei române se subsumează dreptului suveran al statului şi că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în ceea ce priveşte stabilirea termenelor de primire a cererilor respective.
Totodată, se susţine că noţiunea de „termen rezonabil de soluţionare a cererii” nu este reglementată de lege lata în legislaţia română, el regăsindu-se doar în jurisprudenţa CEDO şi nu se aplică decât în privinţa solicitanţilor rezidenţi în ţara a cărei cetăţenie o solicită şi se apreciază în funcţie de complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
Mai arată recurent-pârât că statul român a depus diligenţele necesare, materializate în adoptarea Legii nr. 354/2009 şi a O.U.G. nr. 5/2010, în raport de care nu mai există nicio restricţie în ceea ce priveşte situarea domiciliului sau condiţionat de obţinerea dreptului de şedere în România ori de o programare prealabilă, iar începând cu data de 8 februarie 2010, birourile teritoriale ale Agenţiei Naţionale pentru Cetăţenie sunt operaţionale şi creează cea mai rapidă cale de a fi înregistrat dosarul de redobândire a cetăţeniei.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurent şi a dispoziţiilor art. 3041C. proc. civ., faţă de materialul probator şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Circumstanţele cauzei sunt de necontestat în sensul că reclamanta G.A. s-a adresat Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău în luna mai 2009 cu cerere de programare în vederea depunerii actelor necesare pentru redobândirea cetăţeniei române, în condiţiile art. 101 şi art. 12 din Legea nr. 21/1991, cerere la care nu a primit un răspuns din partea pârâtului.
În raport cu circumstanţele cauzei şi obiectul acţiunii, instanţa de recurs constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că în cauză există un refuz nejustificat al pârâtului, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, de a stabili data la care reclamanta poate depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, precum şi faptul că, în speţă, nu este vorba doar de refuzul de soluţionare a unei cereri, ci chiar de refuzul de primire a cererii, persoanei reclamante refuzându-i-se un drept elementar, respectiv dreptul de petiţionare.
Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că întemeiat Curtea de apel a apreciat că, faţă de data depunerii cererii de către reclamantă, în raport cu prevederile art. 10 din Convenţia Europeană a Cetăţeniei - a căror aplicabilitate a fost corect şi detaliat argumentată prin hotărârea recurată - a fost încălcat termenul rezonabil de soluţionare a cererii acesteia pentru stabilirea datei la care va fi invitată să depună documentele necesare pentru redobândirea cetăţeniei române.
Nu pot fi primite criticile din recurs referitoare la faptul că noţiunea de „termen rezonabil” nu este reglementată în legislaţia naţională sau că termenul rezonabil consacrat în jurisprudenţa CEDO s-ar aplica în anumite cazuri expres reglementate şi exclusiv rezidenţilor din ţara a cărei cetăţenie o solicită.
Este adevărat că în Legea nr. 21/1991 nu este reglementat expressis verbis un termen legal sau un termen rezonabil de soluţionare a cererilor de redobândire a cetăţeniei române depuse conform art. 101 şi art. 12 din lege, însă principiul termenului rezonabil este direct aplicabil în dreptul intern, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituţie, ca urmare a consacrării lui prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi în jurisprudenţa CEDO.
Totodată, este de reţinut faptul că şi în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în art. 41 - Dreptul la bună administrare, se prevede expres că „Orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce priveşte problemele sale, de un tratament imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil din partea instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii”.
De asemenea, la pct. II.5 din Recomandarea nr. (80) 2 a Comitetului de miniştri al Consiliului Europei privind exercitarea puterilor discreţionare de către autorităţile administrative este menţionat expres principiul fundamental conform căruia, în exercitarea puterii discreţionare, autoritatea administrativă trebuie să adopte decizia într-un termen rezonabil.
În altă ordine de idei, se reţine că, nici până la data soluţionării prezentului recurs, pârâtul nu a făcut dovada faptului că reclamanta ar fi fost invitată să depună documentele necesare pentru a beneficia efectiv de dreptul său întemeiat pe dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 21/1991 în vederea redobândirii cetăţeniei române.
Este neîntemeiată susţinerea din recurs referitoare la faptul că puterea judecătorească s-ar fi substituit puterii executive, întrucât instanţa de fond nu a făcut altceva decât să soluţioneze cererea cu care a fost legal învestită în raport cu competenţa legală ce îi revine potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
La pronunţarea prezentei decizii, instanţa are în vedere şi practica sa judiciară anterioară în materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva Sentinţei civile nr. 1402 din 19 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2012.
Procesat de GGC - LM
← ICCJ. Decizia nr. 1218/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 125/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
---|