ICCJ. Decizia nr. 125/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 125/2012
Dosar nr. 37826/299/2009
Şedinţa publică de la 13 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 5 noiembrie 2009, reclamantul V.D. a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, obligarea pârâtei să-i acorde cetăţenia română.
În motivarea cererii, astfel cum a fost modificată, reclamantul a arătat că este descendent al unor cetăţeni români, cărora din motive neimputabile lor şi fără voia lor le-a fost retrasă cetăţenia română înainte de 22 decembrie 1989.
Prin întâmpinarea formulată, autoritatea pârâtă a invocat excepţia lipsei competenţei materiale a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.
În raport de dispoziţiile legale incidente în cauză şi de obiectul cererii de chemare în judecată modificată, constatând că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 3 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., prin Sentinţa civilă nr. 9928 din 13 mai 2010, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Cererea a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 21 septembrie 2010 sub numărul de Dosar nr. 37826/299/2009.
Pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca prematur introdusă sau, în subsidiar, ca inadmisibilă.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 1277 din 21 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul V.D., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a formulat o cerere de redobândire a cetăţeniei române întemeiată pe dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 21/1991 modificată prin O.U.G. nr. 5/2010, cerere care a fost adresată direct instanţei de judecată, iar nu autorităţii publice căreia îi revine competenţa funcţională de a soluţiona cererea, respectiv Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii cererii invocată de pârâtă, Curtea a apreciat că aceasta reprezintă o modalitate specifică de respingere o diverselor forme de exerciţiu a acţiunii civile, o sancţiune aplicabilă actelor de procedură promovate cu încălcarea dispoziţiilor speciale ale legii care permit promovarea lor, iar nu o excepţie procesuală propriu-zisă.
Astfel, instanţa de fond a apreciat că soluţia inadmisibilităţii acţiunii vizează, de fapt, exerciţiul dreptului la acţiune, prin invocata greşită cale procesuală aleasă de reclamant, respectiv calea acţiunii în contencios administrativ, reglementată de prevederile din Legea nr. 554/2004, faţă de procedura specială, prevăzută de prevederile Legii nr. 21/1991, modificată prin O.U.G. nr. 5/2010.
Curtea a reţinut că, în virtutea prevederilor cuprinse în art. 19 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 21/1991 modificată prin O.U.G. nr. 5/2010, cererea de redobândire a cetăţeniei române reclamă în mod imperativ şi aprioric desfăşurarea unei proceduri administrative în faţa Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, procedură administrativă la capătul căreia autoritatea publică emite actul administrativ prin care soluţionează cererea cu care a fost învestită.
Aşadar, întrucât reclamantul nu a învestit autoritatea administrativă, anterior sesizării instanţei, cu o cerere de redobândire a cetăţeniei române, adresându-se direct instanţei de judecată, Curtea a reţinut că nu există un refuz nejustificat al autorităţii publice privind soluţionarea cererii reclamantului, motiv pentru care a respins cererea acestuia ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reclamantul V.D. a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul susţine că în mod injust şi neconform cu realitatea instanţa de fond a reţinut că cererea de acordare a cetăţeniei a fost formulată direct la instanţa de contencios administrativ, fără a fi urmată în prealabil procedura administrativă.
Astfel, precizează recurentul, în vederea soluţionării cauzei pe cale amiabilă, s-a adresat Autorităţii Naţionale pentru cetăţenie prin mandatarii avocaţi Ţ.P.A. şi D.V., conform cererilor de audienţă nr. 5774/ANC din 14 aprilie 2010 şi nr. 10901 din 21 iulie 2010, însă registratorii din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie au refuzat înregistrarea cererii privind acordarea cetăţeniei în condiţiile art. 11 (fost 101) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991.
În acest context, recurentul invocă refuzul neîntemeiat al autorităţii pârâte de a înregistra cererea de acordare a cetăţeniei, ceea ce reprezintă o încălcare a dreptului la o bună administrare recunoscut prin art. 41 din Carta Drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Pe de altă parte, recurentul precizează că nu a contestat faptul că pe rolul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie nu se află înregistrată cererea de acordare a cetăţeniei.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurent şi a dispoziţiilor art. 3041C. proc. civ., faţă de materialul probator şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
Astfel cum rezultă în expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, la data de 5 noiembrie 2009, recurentul-reclamant a chemat în judecată Ministerul Justiţiei, iar la data de 4 martie 2010, şi-a modificat cererea de chemare în judecată în sensul introducerii în cauză a Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, solicitând Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti recunoaşterea cetăţeniei române, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 21/1991, republicată.
Instanţa de fond a apreciat cu justeţe, în opinia Înaltei Curţi, că se impune respingerea acţiunii ca neîntemeiată, întrucât reclamantul nu a învestit autoritatea administrativă, anterior sesizării instanţei, cu o cerere de redobândire a cetăţeniei române, adresându-se direct instanţei de judecată cu soluţionarea acesteia.
Astfel, potrivit art. 5 din Constituţia României, „cetăţenia română se dobândeşte, se păstrează sau se pierde condiţiile prevăzute de legea organică". Aşadar, prin Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, sunt reglementate condiţiile pentru acordarea, redobândirea, retragerea şi renunţarea la cetăţenia română, precum şi procedura soluţionării acestor cereri, iar potrivit dispoziţiilor art. 4 din O.U.G. nr. 5/2010 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, această instituţie asigură şi aplică procedura legală de acordare, redobândire, renunţare şi retragere a cetăţeniei române.
Potrivit Capitolului III intitulat „Procedura acordării cetăţeniei române", respectiv art. 12 - 21 din Legea cetăţeniei române, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, „cererile de acordare ori de redobândire a cetăţeniei române se adresează Comisiei pentru Cetăţenie".
Aşadar, regimul juridic al cetăţeniei române este reglementat prin lege organică - Legea nr. 21/1991, de la dispoziţiile imperative ale căreia nu se poate deroga, partea interesată fiind obligată să urmeze procedura stabilită prin acest act normativ, nefiind permisă recurgerea la o altă procedură, cu consecinţa eludării dispoziţiilor legii cetăţeniei.
Înalta Curte remarcă faptul că însăşi recurentul precizează, în cuprinsul cererii de recurs, faptul că, pe rolul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, nu se află înregistrată cererea de acordare a cetăţeniei.
În plus, contrar susţinerilor recurentului-reclamant în sensul că a solicitat, în principal, constatarea vătămării produse prin neînregistrarea cererii, instanţa de control judiciar observă faptul că obiectul cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost modificată, îl reprezintă obligarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie la acordarea cetăţeniei române şi nu obligarea intimatei-pârâte la înregistrarea cererii prin mandatar/avocat.
Astfel cum a constatat şi instanţa de fond, cererea de redobândire a cetăţeniei române reclamă în mod imperativ şi aprioric desfăşurarea unei proceduri administrative în faţa Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, procedură administrativă la capătul căreia autoritatea publică emite actul administrativ prin care soluţionează cererea cu care a fost învestită.
În lipsa dovezilor privind efectuarea acestei proceduri administrative nu se poate reţine existenţa unui refuz nejustificat din partea autorităţii pârâte, în sensul reglementat de art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul V.D., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de V.D. împotriva sentinţei civile nr. 1277 din 21 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 124/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 126/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
