ICCJ. Decizia nr. 1259/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1259/2012
Dosar nr. 995/39/2011
Şedinţa publică de la 8 martie 2012
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Curţii de Apel Suceava, reclamanţii N.N.C. şi B.P.D., în contradictoriu cu pârâtul Comisariatul General al Gărzii Financiare, au solicitat suspendarea executării deciziilor nr. 1273 şi nr. 1274 din 4 august 2011, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în contencios administrativ şi fiscal, privitoare la anularea acestor decizii, conform art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În motivarea cererii de suspendare, reclamanţii au arătat că raporturile lor de muncă au încetat la data de 5, respectiv 8 august 2011, ca urmare a comunicării deciziilor contestate - decizii emise în baza Ordinului Preşedintelui A.N.A.F. nr. 2253 din 23 iunie 2011, prin care s-a aprobat Regulamentul pentru organizarea şi desfăşurarea examenului pentru testarea profesională a funcţionarilor publici.
Reclamanţii au susţinut că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât, aşa cum rezultă din înscrisurile dosarului, este evidentă îndoiala asupra prezumţiei de legalitate a celor două decizii, având în vedere că cele două decizii sunt lovite de nulitate fiind emise în baza Ordinului nr. 2253/2011, emis de A.N.A.F. care a fost suspendat prin Sentinţa nr. 220 din 13 iulie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Suceava.
Prin întâmpinare, pârâtul Comisariatul General al Gărzii Financiare a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării deciziilor de eliberare din funcţie, ca neîntemeiată, arătând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin Sentinţa nr. 385 din 17 noiembrie 2011, Curtea de Apel Suceava a admis cererea având ca obiect „suspendare executare act administrativ", formulată de reclamanţii N.N.C. şi B.P.D., în contradictoriu cu pârâtul Comisariatul General al Gărzii Financiare Bucureşti şi a dispus suspendarea executării Deciziilor nr. 1273 şi nr. 1274 din 4 august 2011 emise de Comisarul General al Gărzii Financiare până la soluţionarea pe fond a acţiunii în anularea acestor acte.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în cauză există dubii serioase cu privire la caracterul de act administrativ individual al unui ordin prin care se aprobă structura organizatorică a comisariatului general al gărzii financiare şi a secţiilor judeţene ale acestuia, iar pe de altă parte, că un preaviz, care este menit să încunoştinţeze persoana vizată că urmează a-şi pierde locul de muncă şi să asigure un interval de timp în care acesta să-şi caute alt loc de muncă, nu-şi poate îndeplini menirea dacă este emis înainte ca această măsură să fie sigură (ceea ce nu este cazul în prezenta speţă).
Cu privire la ce-a de-a doua condiţie prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, prima instanţă a constatat că în cauză reprezintă pagubă iminentă trecerea atât de grăbită şi în acest fel, de traumatizantă de la statutul de funcţionar public la statutul de şomer, cu atât mai mult cu cât perioada de preaviz, menită să atenueze acest disconfort şi să-l pregătească pe cel vizat pentru o nouă direcţie în carieră şi viaţă, a expirat aproximativ la data la care, afişându-se rezultatele concursului, reclamanţii au aflat că nu vor mai avea calitatea sus-menţionată.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Comisariatul General al Gărzii Financiare, criticând sentinţa pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului s-a susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, simpla afirmare a unor fapte sau concluzii expuse doar de părţi, neputând ţine şoc analizei pe care instanţa de fond trebuia s-o facă.
De asemenea, recurentul a susţinut că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, întrucât în realitate în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile suspendării executării actului administrativ.
Astfel, recurentul arată că deciziile atacate sunt legale, întrucât în ciuda susţinerilor reclamanţilor, acestea sunt emise de către un organ competent, în baza Ordinului nr. 2253/2011 care nu este supus regimului de publicare în M. Of.
S-a mai precizat că eventualul prejudiciu ce s-ar crea prin neîncasarea drepturilor salariale nu constituie un argument valabil pentru suspendarea ordinului.
Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate, situaţia de fapt existentă în cauză şi legislaţia aplicabilă, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Argumente de fapt şi de drept relevante
Aşa cum s-a arătat şi în expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al acestor considerente, actele administrative vizate de cererea de suspendare sunt 1273 şi nr. 1274 din 4 august 2011 emise de pârâta Garda Financiară -Comisariatul General, prin care intimaţii-reclamanţi au fost eliberaţi din funcţia publică teritorială de execuţie de comisar clasa I, grad profesional superior la Garda Financiară - Secţia Judeţeană.
Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.
Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepţională ce poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori când sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).
Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Din punctul de vedere al îndeplinirii cerinţelor impuse de art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, Înalta Curte reţine următoarele:
Conform dispoziţiei legale amintite mai sus, în ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1).
Ca atare, putem aprecia că, prin textul legal aflat în discuţie, s-a dat eficienţă instituţiei suspendării actului administrativ, dispuse în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată iar, pentru acest motiv, legiuitorul român a introdus o nouă ipoteză normativă.
Această regulă se impunea, întrucât persoana vătămată prin punerea în executare a actului administrativ considerat nelegal nu mai avea nicio posibilitate legală de a menţine măsura suspendării şi după momentul pronunţării soluţiei instanţei de fond, când înceta suspendarea dispusă în baza art. 14 din lege.
Din actele dosarului, rezultă faptul că, prin Sentinţa nr. 35 din 30 ianuarie 2012, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamanţilor şi a anulat Deciziile nr. 1273 şi respectiv 1274 din 4 august 2011, dispunând reîncadrarea reclamanţilor pe funcţiile avute anterior şi plata drepturilor salariale de care au fost privaţi, până la data reîncadrării indexate cu rata inflaţiei.
Aşadar, prin aplicarea art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată, măsura suspendării Deciziilor nr. 1273 şi respectiv 1274 din 4 august 2011, dispusă de prima instanţă, se prelungeşte ope legis până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei având ca obiect anularea acestui act administrativ unilateral cu caracter normativ.
În plus, se impun a fi amintite şi prevederile art. 14 alin. (4) şi (7) din Legea contenciosului administrativ.
Astfel, conform art. 14 alin. (4) din lege, hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este executorie de drept; ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare, iar recursul nu este suspensiv de executare.
Prin urmare, este aplicabil principiul executării hotărârii judecătoreşti în acest domeniu încă de la momentul pronunţării sale.
Pe de altă parte, art. 14 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ întăreşte ideea menţionată anterior, întrucât dispune că suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării.
În această ordine de idei, prezintă relevanţă faptul că în materia contenciosului administrativ se aplică unele reguli procedurale specifice, printre care şi cea privind executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cererile de suspendare.
De altfel, dreptul la executarea actelor jurisdicţionale a devenit în dreptul european cea de-a treia garanţie a procesului echitabil, reglementat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt nefondate şi nu pot fi primite.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Comisariatul General al Gărzii Financiare împotriva Sentinţei nr. 385 din 17 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2012.
Procesat de GGC - DG
| ← ICCJ. Decizia nr. 1257/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1263/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
