ICCJ. Decizia nr. 1226/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1226/2012
Dosar nr. 727/64/2011
Şedinţa publică de la 7 martie 2012
Curtea a constatat că la data de 10 august 2011, s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Braşov, sub nr. 727/64/2011, acţiunea formulată de reclamanta SC D.S. SRL în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor - Inspectoratul General al Poliţiei Române - Direcţia Poliţiei de Ordine Publică prin care se solicită anularea Deciziei cu nr. 1450031 din 21 iulie 2011 emisă de pârât ca netemeinică şi nelegală, obligarea pârâtului să emită o nouă decizie de prelungire a licenţei de funcţionare, iar în caz contrar hotărârea judecătorească să ţină loc de o astfel de decizie, şi suspendarea acestei decizii până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii.
În motivarea acţiunii s-a arătat, relativ la motivul respingerii de către pârât a cererii de reînnoire a licenţei de funcţionare, că aceasta a fost respinsă prin decizia dispusă prin Adresa nr. 1450031 din 21 iulie 2011 ca urmare a constatării neîndeplinirii prevederilor art. 7 lit. c) şi art. 10 din Anexa 1 a H.G. nr. 1010/2004, respectiv solicitarea acestei reînnoiri cu cel puţin 5 luni înaintea expirării valabilităţii. Faţă de acest motiv, s-a susţinut că cererea în vederea relicenţierii a fost depusă la data de 16 mai 2011, înregistrată sub nr. 108. Au fost invocate dispoziţiile art. 7 din Anexa 1 a H.G. nr. 1010/2004 şi s-a făcut vorbire despre faptul că, de la data înfiinţării, reclamanta a formulat două cereri de prelungire a licenţei de funcţionare, cereri soluţionate favorabil, fiind înregistrate cu una şi respectiv 3 luni înainte de expirarea licenţei. Ca urmare, s-a apreciat de către reclamantă că prin aceste precedente, se face dovada faptului că termenul de 5 luni prevăzut de art. 10 din Anexa 1 la H.G. nr. 1010/2004 nu este un termen de decădere, neexistând vreo sancţiune a nerespectării acestuia.
Referitor la certificatul de atestare fiscală pentru persoane juridice eliberat de AFP Braşov cu nr. 102259 din 9 mai 2011, care prezintă obligaţii de plată către bugetul consolidat în valoare de 879.505 RON, s-a arătat că aceste debite se achită în baza unui plan de reorganizare admis de către instanţa de judecată şi însuşit de DGFP Braşov. Totodată, s-a făcut vorbire despre dispoziţiile Sentinţei civile nr. 70 din 17 ianuarie 2011 prin care s-a confirmat şi aprobat planul de reorganizare în cuprinsul căruia, la capitolul 13 se arată că pe perioada programului de reorganizare, vor fi prelungite automat toate autorizările şi licenţele pentru funcţionarea societăţii, invocându-se astfel efectele de lucru judecat.
Sub aspectul cererii de suspendare a executării actului menţionat, reclamanta a susţinut următoarele:
Conform dispoziţiilor art. 14, 15 şi 7 din Legea nr. 554/2004 şi sunt îndeplinite condiţiile cazului bine justificat şi a pagubei iminente.
Sub aspectul primei condiţii, s-a făcut referire la Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri ai Consiliului Europei şi s-a arătat că prin înscrisurile ataşate la dosar se constată faptul că, în ceea ce priveşte articolul 10 din Anexa 1 a H.G. nr. 1010/2004, respingerea cererii de reînnoire a licenţei de funcţionare este făcută în mod discreţionar, anterioarele două cereri fiind admise cu toate că nu au fost depuse cu 5 luni înainte de expirare. În ceea ce priveşte obligaţiile de plată către bugetul general în valoare de 897.505 RON, s-a susţinut că nu reprezintă o condiţie pentru neacordarea licenţei de funcţionare.
Relativ la paguba iminentă, s-a arătat că rămânerea societăţii fără licenţă de funcţionare va avea drept consecinţă imposibilitatea de a mai desfăşura activităţi în domeniul pazei obiectivelor, bunurilor, valorilor, persoanelor şi, ca urmare, imposibilitatea de a respecta planul de reorganizare aprobat în vederea achitării debitelor către bugetul de stat.
De asemenea, s-a mai susţinut că reclamanta are un număr relevant de contracte în derulare atât cu societăţi din ţară cât şi cu multinaţionale, existând pericolul să fie desfiinţate, iar pe de altă parte în cazul nepreluării licenţei, un număr de aproximativ 50 de persoane care lucrează într-o societate vor rămâne fără locuri de muncă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, sub aspectul cererii de suspendare, instanţa a reţinut că obiect al acesteia îl constituie înscrisul aflat la fila 6 din dosar constând într-o Adresă cu nr. 1450031 din 21 iulie 2011 emisă de pârât către reclamantă prin care se comunică faptul că, referitor la cererea cu nr. 108 din 16 mai 2011 de reînnoire a licenţei de funcţionare nr. 0655/P din 19 august 2005, s-a constatat că nu a îndeplinit condiţiile legale de reînnoire, cererea fiind soluţionată nefavorabil.
Motivele comunicate au fost întemeiate pe constatarea neîndeplinirii prevederilor art. 7 lit. c) şi art. 10 fin Anexa nr. 1 la H.G. nr. 1010/2040, respectiv solicitarea reînnoirii cu cel puţin 5 luni înaintea expirării valabilităţii, iar certificatul de atestare fiscală prezintă obligaţii de plată către bugetul general consolidat în valoare de 879.505 RON.
Înscrisul amintit produce efecte juridice constând în respingerea cererii de reînnoire a licenţei de funcţionare, astfel că având în vedere şi emitentul actului, înscrisul se circumscrie noţiunii de act administrativ astfel cum este definită de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Reclamanta a invocat în susţinerea îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, faptul că în situaţia celorlalte două reînnoiri ale licenţei de funcţionare, cererile au fost depuse înainte cu cel puţin 5 luni de expirarea duratei licenţei de funcţionare şi că, prin intrarea în procedura de reorganizare, s-a urmărit cu bună - credinţă, tocmai stingerea obligaţiilor bugetare, depunând înscrisuri la dosar, în dovedirea acestor împrejurări.
Astfel, s-a constatat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 întrucât aspectele menţionate mai sus au caracterul unor împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială în privinţa legalităţii actului administrativ, impunându-se, bineînţeles, o cercetare a fondului cauzei cu ocazia soluţionării cererii de anulare a aceluiaşi act administrativ, ocazie cu care aceste împrejurări vor fi analizate sub aspectul temeiniciei şi legalităţii.
În privinţa pagubei iminente, întrucât societatea reclamantă se află în proces de reorganizare, parcurgând în acest sens un plan confirmat de judecătorul sindic şi prezentând periodic rapoarte de activitate, prin respingerea cererii de reînnoire a licenţei de funcţionare s-ar ajunge la imposibilitatea continuării derulării procedurii de reorganizare, producându-se astfel un prejudiciu imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului administrativ, cu consecinţe atât pentru angajaţii societăţii care îşi vor pierde locul de muncă cât şi cu privire la achitarea creanţelor bugetare.
În consecinţă, constatând că au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa a admis cererea de suspendare a executării actului administrativ nr. 1450031 din 21 iulie 2011 emisă de pârât.
Împotriva acestei hotărâri, in termen legal, a formulat recurs pârâtul Inspectoratul General al Politiei Române, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând, în esenţă, următoarele:
În cauză, nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care să justifice suspendarea judiciară a actului administrativ nr. 1450031 din 21 iulie 2011. Astfel, în ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, nu se poate reţine că cerinţa amintită a fost îndeplinită din moment ce reclamanta se face vinovată de nerespectarea prevederilor art. 17 lit. c) şi ale art. 10 din Anexa 1 la H.G. nr. 1010/2004, în condiţiile în care cererea de reînnoire a licenţei de funcţionare a fost solicitată, încălcând termenul de cinci luni în care se putea formula cererea. Apoi, instanţa de fond a pronunţat încheierea recurată fără a lua în considerare că reclamanta are datorii la bugetul de stat, fapt dovedit cu certificatul de atestare fiscală nr. 102259 din 9 mai 2011, fiind astfel neîndeplinită o cerinţă imperativă prevăzută de textele legale mai sus amintite.
Referitor la condiţia existentei unei pagube iminente, nici această cerinţă nu a fost satisfăcută dintr-o dubla perspectivă: paguba nu e certă, actuală şi exigibilă, şi nici nu poate fi vorba că ar avea caracter iminent. Din această perspectivă, este semnificativ că, potrivit dispoziţiilor art. 62 alin. (6) din Legea nr. 333/2003, pe toată perioada desfăşurării procesului reclamanta poate derula contractele încheiate anterior anulării licenţei cu beneficiarii săi.
În fine, licenţa de funcţionare a reclamantei a expirat la 19 august 2011, prin urmare suspendarea refuzului IGPR nu poate fi asimilată cu prelungirea licenţei de funcţionare.
Examinând sentinţa prin prisma criticilor formulate, precum şi în temeiul art. 3041 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte constată ca recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru argumentele expuse în continuare.
Decurge logic şi potrivit de altfel cu reglementarea expresă cuprinsă în art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004 că măsura suspendării judiciare reglementate pe textele precitate poate fi dispusă numai în privinţa actelor administrative de autoritate astfel cum sunt definite în art. 2 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Dispoziţiile legale precitate sunt în această privinţă neechivoce. Astfel, în art. 14 alin. (1) se precizează ca „În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente...persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea actului administrativ unilateral...”. La rândul său, art. 15 alin. (1) stipulează că „Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant...şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat...”.
Cu totul de înţeles, întrucât numai un act administrativ de autoritate justifică raţiunea suspendării judiciare a efectelor sale, până la soluţionarea acţiunii în anulare, în condiţiile existenţei unor dubii în privinţa conformităţii acestui act infralegislativ cu legea în executarea căreia a fost emis/adoptat, în considerarea faptului că efectele sale pot fi vătămătoare pentru cel care contestă actul în justiţie.
Or, în speţă, nu a fost contestat un act administrativ de autoritate, ci contrar reclamantei şi instanţei de fond, un fapt administrativ - refuzul autorităţii pârâte de a emite un astfel de act - licenţă de funcţionare pentru perioada ulterioară datei 19 august 2011, data la care expira licenţa cu nr. 0655/P din 19 august 2005. Înscrisul nr. 1450031 din 21 iulie 2011 atacat de reclamantă nu este un act infralegislativ, ci o adresă prin care autoritatea pârâtă îşi exprimă refuzul de a satisface solicitarea reclamantei în sensul reînnoirii licenţei de funcţionare, cu alte cuvinte de a emite un act administrativ care să-i permită acesteia exercitarea activităţilor de pază şi protecţie în conformitate cu prevederile Legii nr. 333/2003.
Aşadar, în speţă, o eventuală blocare a efectelor refuzului pârâtului, în baza art. 14 - 15 din actul normativ precitat, nu ar face decât să repună reclamanta în situaţia anterioară exprimării acelui refuz, respectiv în poziţia de a nu se afla în posesia licenţei de funcţionare după data de 19 august 2011 şi nicidecum nu o autorizează să funcţioneze în continuare ca o societate ce desfăşoară activităţi de pază şi protecţie, potrivit Legii nr. 333/2003, astfel că acţiunea sa în contencios administrativ apare ca neîntemeiată.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, va admite recursul pârâtului şi va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii reclamantei SC „D.S.” SRL Braşov, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Inspectoratul General al Poliţiei Române, împotriva încheierii din 14 septembrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta S.C. D.S. S.R.L., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2012.
Procesat de GGC - DG
| ← ICCJ. Decizia nr. 1220/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1232/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
