ICCJ. Decizia nr. 1232/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1232/2012
Dosar nr. 306/33/2011
Şedinţa publică de la 7 martie 2012
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în 7 martie 2011 reclamanţii K.Ş. şi K.M., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, au solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care pârâţii să fie obligaţi la soluţionarea dosarului de despăgubire înregistrat sub nr. 42913/CC cu privire la acordarea despăgubirilor în legătură cu imobilul situat în Cluj-Napoca, str. A.B., nr. 7-9, jud. Cluj, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanţii au arătat că dosarul având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru imobilul naţionalizat abuziv menţionat anterior a fost înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în toamna anului 2008, iar de la aceea dată nu a fost emis încă titlul de despăgubire.
Au apreciat reclamanţii că întinderea nejustificată a procedurii reprezintă o încălcare a dreptului lor de proprietate.
Pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a depus întâmpinare prin care a invocat lipsa calităţii sale procesuale pasive - fila 16.
În motivarea acestei excepţii pârâta a arătat că în considerarea reglementărilor cuprinse în titlul VII din Legea nr. 247/2005 Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este competentă să emită decizia conţinând titlul de despăgubire.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare - fila 18, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.
A arătat pârâta că nu a fost parcursă procedura administrativă de emitere a deciziei, iar cu prilejul analizei legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat s-a constatat că este necesară completarea dosarului cu 3 documente, sens în care au fost luate măsurile necesare - fila 19.
Din actele şi lucrările dosarului Curtea a reţinut următoarele:
Prin Dispoziţia nr. 431 din 17 octombrie 2006, în baza notificărilor înregistrate sub nr. 571 din 20 iulie 2001 s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului-teren situat în Cluj-Napoca, str. A.B., nr. 7-9, jud.Cluj, formulată de către petiţionarii K.M.I., K.Ş. şi K.M.
Consiliul Judeţean Cluj a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii.
Cu respectarea procedurilor legale dosarul în care a fost emisă dispoziţia arătată anterior a fost transmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la data de 28 ianuarie 2009 - fila 25.
A susţinut pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor că dosarul reclamanţilor este incomplet fiind necesară depunerea a încă 3 acte.
Prin adresa nr. 42913/CC din 5 aprilie 2011 această pârâtă a solicitat reclamanţilor completarea dosarului - fila 20.
Analizând cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în considerarea dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ. Curtea reţine următoarele:
Potrivit art. 13 al. 1 lit. a) şi b) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente soluţionarea dosarului de despăgubire se realizează de către Comisia Centrală, care:
„a) dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire;
b) ia alte măsuri legale, necesare aplicării prezentei legi.”
S-a constatat aşadar că pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu este implicată, efectiv, în procedura de emitere a deciziilor, această obligaţie revenind pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reclamanţii solicitând a se dispune efectuarea procedurii necesare emiterii deciziei.
În consecinţă, având în vedere şi principiul disponibilităţii, Curtea a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei pârâte şi va respinge acţiunea faţă de această pârâtă.
Referitor la fondul cauzei în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Curtea a reţinut următoarele:
Având în vedere data emiterii Dispoziţiei nr. 431, respectiv 17 octombrie 2006, Curtea a reţinut că cererea de chemare în judecată este întemeiată, reclamanţii fiind lezaţi în dreptul lor de a încasa despăgubiri pentru imobilul revendicat, prin refuzul nejustificat al autorităţii pârâte de a le soluţiona cererea într-un termen rezonabil, respectiv prin neemiterea deciziei în termenul menţionat.
Legea specială în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu prevede în corpul ei un alt termen care să deroge de la regula generală, aceea că rezolvarea cererii formulată de către reclamant trebuia săvârşită cu respectarea termenului de 30 de zile.
Prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente adoptată în forma şi cu procedura prevăzută la art. 114 alin. (1) din Constituţie, s-a reglementat regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, statuându-se între altele, că legea se aplică şi despăgubirilor propuse prin decizia motivată, a conducătorului instituţiei publice implicate în privatizare sau, după caz, prin ordinul Ministrului Finanţelor Publice, în temeiul art. 32 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit Titlului VII al Legii nr. 247/2005, s-a constituit în subordinea Cancelariei primului Ministru o autoritate administrativă distinctă cu denumirea Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor care conform art. 13 alin. (1) lit. a) şi b) are în principal două atribuţii principale: dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire şi ia alte măsuri legale, necesare aplicării acestei legi.
În cuprinsul Cap. V. al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 se reglementează procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor pe larg evocate şi detaliate de ambele părţi litigante.
Legea are în vedere ca în termen de cel mult 60 de zile de la intrarea ei în vigoare să se predea pe bază de proces-verbal de predare-primire noii entităţi deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor iar cele privitoare la propunerea motivată de acordare a despăgubirilor însoţite de întreaga documentaţie, cum este cazul în speţă, în termen de 10 zile de la data adoptării deciziilor/dispoziţiilor sau, după caz, a ordinelor (art. 16 alin. (1) şi (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005). Odată primit dosarul atribuţia Comisiei Centrale prin Secretariatul acesteia constă în analizarea situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură după care această entitate va proceda la centralizarea dosarelor pentru care, în mod întârziat cererea de restituire în natură a fost respinsă, şi le va transmite evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare (art. 16 alin. (4) şi (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005).
În speţă, reclamanţii au atacat actul administrativ atipic constând în refuzul nejustificat al autorităţii administrative de a elibera actul administrativ în termenul prevăzut de dispoziţiile generale aplicabile în materie, acela de 30 de zile de la data înregistrării cererii.
Titularii notificării au fost înştiinţat de autoritatea competentă cu privire la dreptul lor de a obţine despăgubiri pentru imobilul ce a fost preluat abuziv în proprietatea statului şi ulterior înregistrării dosarului la autoritatea administrativă în vederea demarării procedurilor administrative de stabilire a despăgubirilor se creează celui îndreptăţit convingerea şi speranţa legitimă că cererea va fi rezolvată într-un termen rezonabil şi previzibil.
A arătat pârâta în întâmpinare că etapa transmiterii şi înregistrării dosarului a fost parcursă.
Curtea constată că dosarul reclamanţilor a fost înregistrat la pârâtă la data de 28 ianuarie 2009, (f. 25).
Cu privire la acest aspect, Curtea a reţinut că, potrivit art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanţă independentă şi imparţială instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.
Art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, statuează că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. El a fost redactat în aşa fel încât să rezulte limitări minime ale puterii discreţionare a statelor în domeniul reglementării, recunoaşterii şi apărării dreptului de proprietate.
Cu privire la drepturile de creanţă, Curtea a decis, cu valoare de principiu, că acestea constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.
Curtea a reţinut că dreptul de creanţă născut în favoarea reclamantului prin emiterea dispoziţiei nr. 1014/2006, dispoziţie neatacată printr-o procedură judiciară, reprezintă o valoare patrimonială şi are deci caracteristicile unui bun în sensul primei fraze a art. 1.
Prin nesoluţionarea într-un termen rezonabil a cererii privitoare la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire autoritatea administrativă încalcă reclamanţilor dreptul la respectarea bunurilor lor.
Reclamanţii, deşi sunt îndreptăţit în a avea o speranţă legitimă la obţinerea unei indemnizaţii, interesul lor patrimonial suficient de important şi recunoscut pentru a constitui un bun aflat sub protecţia instituită de art. 1 din Protocolul nr. 1, este, în mod vădit, încălcat prin decizia autorităţii administrative.
În considerarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi a dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1, autoritatea administrativă abilitată să statueze şi să concretizeze dreptul subiectiv dedus judecăţii de reclamant are obligaţia legală de a găsi toate mijloacele necesare soluţionării cererilor şi de a exercita dreptul de apreciere privitor la procedura de soluţionare a cererilor în cadrul legii dat de limitele drepturilor fundamentale ale cetăţenilor.
Emiterea actului administrativ atipic (refuzul) pe ideea dreptului de apreciere, dar prin care se încalcă dreptul reclamanţilor la respectarea bunurilor lor, în sensul definit de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei, reprezintă un abuz de drept care, evident, nu poate fi tolerat.
Dreptul la reparaţie, întemeiat pe atingerile aduse dreptului de proprietate reprezintă drepturi şi obligaţii cu caracter civil, în sensul art. 6 paragraful 1.
Dreptul la soluţionarea în termen rezonabil a cauzei statuat în art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, garanţie a unui proces echitabil, trebuie să fie prezent nu numai în procedura contencioasă ci şi în procedura prealabilă, întrucât durata procedurii şi trebuie să includă şi întârzierile imputabile autorităţilor administrative, când fără intervenţia acestora nu se poate asigura realizarea dreptului alegat.
Reclamanţii, utilizând de posibilităţile oferite de normele interne, au întreprins demersurile legale pentru realizarea dreptului lor.
Termenul rezonabil în procedurile civile nu poate să excludă şi durata procedurii administrative prealabile, fiindcă sesizarea jurisdicţiei este condiţionată de normele de drept intern, de parcurgerea acestei proceduri.
S-a observat că cererea privitoare la dreptul invocat de reclamanţii nu poate fi soluţionată cu respectarea principiului celerităţii procedurilor, ca şi garanţie de ordin general înscrisă în art. 6 paragraful 1 al Convenţiei.
Referitor la lipsa documentelor din dosarul reclamanţilor, ce ar fi împiedicat desfăşurarea procedurii, Curtea constată că cererea de completare a documentaţiei este datată cu data de 5 aprilie 2011 (f. 20), deci în timpul prezentei cauze, existând astfel temerea că acest demers a fost justificat, în principal, de faptul acţionării în judecată a pârâtei.
În consecinţă, în temeiul art. 1 alin. (1) rap. la dispoziţiile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 s-a admis acţiunea formulată de reclamanţii K.Ş. şi K.M. iar pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată să soluţioneze dosarul de despăgubire ce cuprinde Dispoziţia nr. 431/2006 emisă de către Consiliul Judeţean Cluj.
Împotriva sentinţei primei instanţe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor arătând, în esenţă, următoarele:
Prin cererea introductivă de instanţă, cerere înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj reclamanţii, au chemat în judecată Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligate pârâtele la soluţionarea dosarului de despăgubire cu nr. 42913/CC, cu privire la acordarea despăgubirilor referitor la imobilul situat în Cluj-Napoca, strada A..B. nr. 7-9, jud. Cluj.
Prin Sentinţa civilă nr. 287 din 12 mai 2011 Curtea de Apel Cluj a admis acţiunea formulată de reclamanţii K.Ş., K.M. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restiuirea Proprietăţilor, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să soluţioneze dosarul de despăgubire ce cuprinde dispoziţia nr. 431/2006 emisă de către Consiliul Judeţean Cluj, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi a respins acţiunea faţă de această pârâtă pe temeiul lipsei calităţii procesuale pasive.
S-a apreciat Sentinţa Civilă nr. 287 din 12 mai 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, privind obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la soluţionarea dosarului de despăgubire ca fiind netemeinică, având în vedere următoarele aspecte:
Instanţa de fond, în mod greşit, a reţinut că s-a încălcat principiul termenului rezonabil, sintetizând pe parcursul a două pagini, motivaţia acesteia.
Faţă de această susţinere, s-a menţionat că, în cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, sunt parcurse mai multe etape:
- etapa transmiterii şi a înregistrării dosarelor, aceasta etapă fiind prevăzută de dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) Capitolul V Titlul VII, modificat şi completat prin O.U.G nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv,
- etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilităţii restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării şi
- etapa evaluării, etapă în care, dacă după analizarea dosarului se constată că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi valorificarea acestui titlul în condiţiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G nr. 81/2007, prin care este introdus, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V, Secţiunea I intitulată "Valorificarea titlurilor de despăgubire”.
În cauza supusă judecăţii, s-a subliniat faptul că etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce priveşte dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanţilor, în sensul că dosarul aferent dispoziţiei nr. 431/2006 a fost transmis de Primăria Municipiului Cluj-Napoca, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 42913/CC.
Dosarul cu nr. 42913/CC a fost analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat, ocazie cu care s-a constatat necesară completarea dosarului cu următoarele înscrisuri:
- istoricul de arteră şi nr. poştal al imobilului notificat, din care să reiasă că strada R. nr. 6 este, în prezent, strada A.B. nr. 7-9;
- certificatul de moştenitor/certificat de calitate de moştenitor de pe urma defunctei K.M.I., în copie legalizată;
- fotocopia actului de identitate, valabil la zi, al reclamantului K.M.
S-a precizat că, după completarea dosarului de despăgubire cu înscrisurile solicitate, acesta va parcurge etapa evaluării, în vederea întocmirii raportului de evaluare, ce va conţine cuantumul final al despăgubirilor, dosarul fiind analizat în baza Deciziei nr. 2815/2008 emisă de Comisia Centrală.
Or, instanţa de fond nu a reţinut aceste aspecte, respectiv, faptul că numai după completarea dosarului cu înscrisuri necesare evaluării imobilului, dosarul de despăgubire va fi trimis la evaluare, etapa premergătoare emiterii deciziei.
Un alt aspect pentru care a înţeles să critice soluţia instanţei de fond, este faptul că instanţa de fond motivează soluţia de admitere pe prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv, un refuz nejustificat al autorităţii pârâte de a soluţiona cererea într-un termen rezonabil.
În cazul supus judecăţii, nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri sau refuzul nejustificat, definite de legea contenciosului administrativ, determină naşterea dreptului la învestirea instanţei de contencios administrativ, însă, în speţa de faţă nu poate fi vorba de un refuz al subscrisei Comisii.
Interpretarea dispoziţiilor legale referitoare la nesoluţionarea în termen şi refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere relevă faptul că nu orice refuz de a soluţiona o cerere adresată autorităţii se poate califica drept refuz nejustificat ci doar acel refuz care se fundamentează pe un exces de putere
Refuzul de a soluţiona favorabil o cerere de către autoritatea publică presupune exprimarea neechivocă a poziţiei de către aceasta urmare a unei solicitări exprese, cu depăşirea limitelor dreptului de apreciere cu care a fost investită autoritatea.
Or, regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv de către stat instituit de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 trebuie pus în aplicare în mod coerent pentru a evita o posibilă insecuritate juridică şi incertitudine pentru subiectele de drept vizate cu respectarea termenelor şi procedurilor instituite şi fără ingerinţa unor factori externi care să determine soluţii diferite în situaţii similare.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:
Capitolul V - Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor - din Legea nr. 247/2005 nu conţine prevederi care să-i confere Comisiei Centrale atribuţii în privinţa verificării dispoziţiilor emise de autorităţile locale sub aspectul conţinutului acestora, respectiv dacă aceste acte administrative oferă suficiente informaţii în vederea identificării imobilelor pentru care urmează a se acorda despăgubiri, după cum este cazul în speţa de faţă. Chestiunea pusă în discuţie este fără îndoială, de competenţa evaluatorului/societăţii de evaluatori, aşa cum rezultă din prevederile art. 16 alin. (6) şi alin. (61) - alin. (65) din actul normativ precitat.
Apoi, competenţa acestei autorităţi publice centrale de a efectua un control de legalitate se rezumă doar la a verifica legalitatea respingerii cererilor de restituire în natură, după cum rezultă din prevederile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 247/2005. Or, în speţă, pe terenul în discuţie există edificate construcţii, astfel că imobilul nu poate fi restituit în natură, pe de o parte, iar pe de altă parte, reclamanţii sunt de acord cu acordarea de despăgubiri prin echivalent şi nu au contestat dispoziţia autorităţii locale.
Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţiilor pentru bunurile imobile preluate abuziv, în condiţiile în care calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri a fost stabilită prin Dispoziţia nr. 431 din 17 octombrie 2006, iar dosarul a fost înregistrat în acelaşi an la Comisia Centrală, conferă consistenţă concluziei instanţei de fond, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 § 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
Cu referire concretă la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reţine că instanţa de fond întemeiat a reţinut că, prin conduita manifestată în soluţionarea dosarului de despăgubire, autoritatea pârâtă - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a încălcat principiul termenului rezonabil consacrat de art. 6 para.1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, a cărui incidenţă nu este înlăturată de împrejurarea că învestirea Comisiei Centrale şi desemnarea evaluatorului se fac potrivit procedurii speciale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Soluţionarea cauzelor în mod imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil constituie şi element al dreptului la o bună administraţie, drept fundamental al cetăţeanului Uniunii Europene consacrat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităţilor publice ale statelor membre, acesta fiind un argument în plus în sensul netemeiniciei criticilor aduse hotărârii recurate.
Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivităţii autorităţii publice.
Pasivitatea manifestată de Comisie în perioada scursă de la data înregistrării dosarului, prin neexecutarea atribuţiilor legale stabilite prin Legea nr. 247/2005, în condiţiile în care actul normativ precitat nu cuprinde dispoziţii care să-i confere acesteia competenţe în privinţa verificării dispoziţiilor emise de autorităţile publice locale şi a dosarelor de despăgubiri, în sensul în care se pretinde în cauza de faţă, justifică cu deplin temei calificarea comportamentului pârâtei ca fiind un refuz nejustificat de soluţionare a cererii reclamanţilor, aşa cum a procedat instanţa de fond în sentinţa recurată, prin raportare la prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, astfel că îl va respinge ca atare, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva Sentinţei civile nr. 287 din 12 mai 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2012.
Procesat de GGC - DG
| ← ICCJ. Decizia nr. 1226/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1257/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
