ICCJ. Decizia nr. 1257/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1257/2012
Dosar nr. 381/43/2010
Şedinţa publică de la 8 martie 2012
Prin acţiunea înregistrată la data de 6 decembrie 2010, pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, reclamantul M.M. a solicitat în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, anularea Deciziei nr. l3308//FF din 26 august 2010 privind acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că numita L.C. nu a deţinut niciodată teren pe raza localităţii Bogata. Or, în condiţiile în care autorul numitului M.M. nu a deţinut un astfel de teren nu i se poate naşte un drept de proprietate ce nu i-a fost transmis, iar cererea sa de reconstituire a dreptului de proprietate nu priveşte terenul situat în comuna Bogata, teren pe care nu l-a deţinut niciodată.
Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepţia lipsei procedurii prealabile, reglementate de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, iar pe fond a solicitat respingerea contestaţiei, arătând că este inacceptabil ca reclamantul să afirme prin cererea de chemare în judecată faptul că nu a deţinut nici un teren pe raza localităţii Bogata, nici el, nici autorii acestuia, după parcurgerea procedurii administrative atât de la nivelul Comisiei locale de fond funciar Luduş şi Comisiei Judeţene de fond funciar Mureş, cât şi la nivelul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin Sentinţa nr. 127 din 6 mai 2011, Curtea de Apel Târgu Mureş a admis excepţia lipsei plângerii prealabile invocată prin întâmpinare şi a respins ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamantul M.M., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pentru a hotărî astfel, în rejudecare, prima instanţă a reţinut în esenţă că obiectul cauzei este reprezentat de anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, astfel că în cauză este necesară dovada îndeplinirii cerinţei legale impusă de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Judecătorul fondului a constatat că reclamantul nu a formulat plângere prealabilă, singura corespondenţă purtată fiind cu evaluatorul căruia i-a adus la cunoştinţă la data de 25 martie 2010 că autorii săi nu deţin terenuri în comuna Bogata, judeţul Mureş, adresă ce nu poate fi considerată plângere prealabilă, întrucât nu îndeplineşte niciuna din condiţiile prevăzute de art. 2 lit. j) din Legea nr. 554/2004.
Conchizând, prima instanţă a constatat că nici înscrisul depus la dosar în şedinţă publică la data de 6 mai 2011, nu poate reprezenta plângere prealabilă, fiind înregistrat la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, la data de 2 mai 2011, deci ulterior introducerii acţiunii.
Împotriva Sentinţei nr. 127 din 6 mai 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul M.M. , criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a respins cererea pentru lipsa plângerii prealabile, deşi la data de 2 mai 2011 a înregistrat contestaţie împotriva deciziei a cărei anulare o solicita, la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Recurentul prin motivele de recurs reiterează criticile formulate în faţa instanţei de fond.
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum şi de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
Pentru a ajunge la această soluţia instanţa a avut în vedere următoarele considerente.
Legea contenciosului administrativ a prevăzut în art. 7 şi art. 11 două termene ce trebuie avute în vedere de participanţii la procesul civil, atât de părţile implicate, cât şi de instanţa de judecată şi anume termenul pentru formularea plângerii prealabile, procedură prevăzută de lege ca o condiţie pentru exercitarea dreptului la acţiune şi termenul de introducere a acţiunii la instanţa de contencios administrativ competentă
Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia", iar potrivit art. 7 alin. 11: „În cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând".
Procedând la verificarea actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte a constatat faptul că la data de 6 decembrie 2010, recurentul-reclamant s-a adresat instanţei de contencios administrativ, considerându-se vătămat într-un drept recunoscut de lege, fără a urma procedura prealabilă prevăzută de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind procedura de soluţionare a cererilor în contenciosul administrativ
Prin urmare, neîndeplinirea de către reclamant a acestei obligaţii a fost corect constatată de către instanţa de fond în soluţionarea excepţiei invocate de pârâţi.
Petiţia adresată de recurentul-reclamant Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor a fost înregistrată la data de 2 mai 2011, ulterior datei la care a fost sesizată instanţa de contencios administrativ cu acţiunea în anulare, respectiv 6 decembrie 2010.
Din interpretarea logico-juridică a textului legal sus citat rezultă că plângerea prealabilă trebuie formulată anterior sesizării instanţei de contencios administrativ.
Chiar denumirea acesteia indică faptul că trebuie adresată emitentului actului „în prealabil", deci, înainte de introducerea acţiunii.
De altfel, n-ar avea nicio raţiune să se formuleze o astfel de plângere în timpul procesului, poate numai în încercarea de a se soluţiona amiabil litigiul.
Având în vedere faptul că instanţa de fond a respins acţiunea pe o excepţie, care se constată de către instanţa de recurs că este întemeiată, nu se mai impune a fi analizate şi celelalte motive de recurs invocate de recurentul-reclamant.
Astfel fiind, înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului-reclamant sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar
instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.M. împotriva Sentinţei nr. 127 din 6 mai 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1232/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1259/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
