ICCJ. Decizia nr. 1267/2012. Contencios
| Comentarii |
|
I. Circumstanțele cauzei
l.Cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată, pe rolul Curții de Apel București, reclamanta O.V. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu A.N.P.R.P. să dispună obligarea pârâtei la emiterea titlului (deciziei) de despăgubiri în baza dispoziției emisă de către Primăria Călărași în data de 22 iulie 2005 pentru suma de 25312, 5 RON actualizată în raport de indicele de inflație.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este beneficiara dispoziției emisă de către Primăria Călărași în data de 22 iulie 2005 ca urmare a soluționării Dosarului întocmit în baza notificării din 01 august 2001, prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în cuantum de 25312, 5, indicând de asemenea care este rata inflației pentru perioada 2006, 2009, dispoziția fiind înregistrată de către pârâtă sub nr. 11620/CC, fără a fi soluționată până în prezent.
Curtea de Apel București, prin adresa din 16 martie 2010, a înaintat cererea de chemare în judecată Tribunalului București în vedere aprecierii măsurilor legale care se impun, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19 martie 2010.
Prin sentința nr. 740 din 06 mai 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă, instanța a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a dispus declinarea competenței de soluționarea a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 17 august 2010.
în fața Curții de Apel București, reclamanta și-a modificat cererea de chemare în judecată în sensul că a înțeles să cheme în judecată în calitate de pârâții pe lângă pârâta A.N.R.P. și pe pârâții C.C.S.D. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea pârâtei C.C.S.D. la emiterea titlului de despăgubire în baza dispoziției din 22 iulie 2005 emisă de Primăria Călărași pentru suma de 25312,5 actualizată în raport cu indicele de inflație și obligarea Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 3.000 euro, în echivalent în RON la data plății efective, reprezentând despăgubiri morale pentru încălcarea termenului rezonabil prevăzut de art. 6 parag. 1 din C.E.D.O.
Prin întâmpinare, pârâta C.C.S.D. a a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
l.Hotărârea Curții de Apel
Prin sentința nr. 2196 din 21 martie 2011, Curtea de Apel București, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P. și a admis în parte cererea formulată de reclamanta O.V., în contradictoriu cu pârâții A.N.P.R.P. și C.C.S.D., dispunând obligarea pârâtei C.C.S.D. să emită titlul de plată cuprinzând decizia de despăgubire pentru suma de 25312,5 RON, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Prin aceeași sentință, Curtea de Apel, a dispus obligarea Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar din cadrul A.N.R.P. la emiterea titlului de plată și la plata despăgubirilor din decizia de despăgubire, respingând ca ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata daunelor morale.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.P.R.P. este neîntemeiată, întrucât deși atribuțiile pârâtei sunt circumscrise conform Legii nr. 247/2005 doar la activitatea de organizare, coordonare și punere în aplicare a măsurilor de executare a obligației de plată a despăgubirilor, iar analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor, emiterea deciziilor reprezentând titlul de despăgubire, sunt în competența C.C.S.D., conform art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, față de obiectul pricinii - obligarea pârâtelor la emiterea titlului de despăgubire și la plata efectivă acestor despăgubiri A.N.P.R.P. are calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că prin dispoziția din 22 iulie 2005 emisă de Primăria Municipiului Călărași, în calitate de unitate deținătoare , s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent reclamantei în sumă de 25.312,5 RON pentru imobilul - teren în suprafață de 675 m.p. situat în Municipiul Călărași, județul Călărași, dosarul aferent dispoziției respective fiind înregistrat la Secretarului Comisiei Centrale sub nr. 11620/2005 CC.
S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că în cuprinsul Cap. V. al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 se reglementează procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor pe larg evocate și detaliate de ambele părți litigante, legea având în vedere ca în termen de cel mult 60 de zile de la intrarea ei în vigoare să se predea pe bază de proces-verbal de predare-primire noii entități deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor iar cele privitoare la propunerea motivată de acordare a despăgubirilor însoțite de întreaga documentație, cum este cazul în speță, în termen de 10 zile de la data adoptării deciziilor/dispozițiilor sau, după caz, a ordinelor art. 16 alin. (1) și (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Judecătorul fondului a constatat că în cauză refuzul nejustificat al pârâtei în ce privește soluționarea cererii reclamantei rezultă din depășirea de către aceasta a termenului, prevăzut de art. 2 pct. 1 lit. h) din Legea nr. 554/2004, în care aceasta avea obligația de a soluționa cererea acesteia în sensul de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire.
De asemenea a mai reținut Curtea de Apel că a condiționa soluționarea dosarelor de elementul aleatoriu introdus de comisie, ceea ce implică imposibilitatea definirii cel puțin a unui criteriu obiectiv de previzibilitate a soluționării cererii, nu este o justificare pertinentă pentru a fi opusă cu succes reclamantei ca temei pentru nesoluționarea cererii ce are ca obiect stabilirea și concretizarea în final a dreptului la despăgubire la care aceștia sunt îndreptățiți potrivit legii.
Cu privire la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 3.000 euro cu titlu de daune morale, Curtea a reținut că pentru a se dispune acordarea de daune morale prejudiciul încercat de către reclamantă trebuie să fie unul determinat sau determinabil atât din punctul de vedere al existenței acestuia , cât și din punctul de vedere al criteriilor de evaluare a acestuia, reclamanta neprobând în ce constă prejudiciul a cărui reparare se solicită în prezenta cauză.
Pe de altă parte prima instanța a reținut că nu există un refuz nejustificat al Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice în ce privește soluționarea vreunei cereri a reclamantei, împrejurare care să constituie premisa acordării pe cale accesorie a daunelor morale solicitate de către reclamantă.
3. Recursurile declarat de către reclamanta O.V. și pârâtele A.N.P.R.P. și C.C.S.D.
împotriva sentinței nr. 2196 din 21 martie 2011 a Curții de Apel București, au declarat recurs, în termenul legal, reclamanta O.V. și pârâtele A.N.P.R.P. și C.C.S.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
3.1. Recursul declarat de O.V.
în recursul său, reclamanta O.V. critică hotărârea fondului sub aspectul respingerii cererii de acordarea a daunelor morale, precizând că prejudiciul moral este dovedit pe calea prezumției simple, întrucât odată constatat nerespectarea termenului rezonabil, este de necontestat producerea unui prejudiciu, aspect ce nu trebuie dovedit.
3.2 Recursul declarat de A.N.P.R.P.
Recursul acestei pârâte este centrat pe greșita respingere a excepției de prematuritate a capătului de cerere privind emiterea titlului de plată.
Potrivit recurentei, soluția pronunțată în această privință contravine dispozițiilor art. 181_i 182 din O.U.G. nr. 81/2007 privind procedura de valorificare a titlului de despăgubire. Recurenta a insistat îndeosebi asupra inexistenței unei cereri de opțiune a reclamantului, înregistrată la Direcția de Acordare a Despăgubirilor în Numerar, precum și asupra încălcării drepturilor celorlalte persoane, foști proprietari care parcurg aceeași procedură și au cereri anterioare.
în fine, A.N.P.R.P. a invocat și dispozițiile art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2010 care a suspendat emiterea titlurilor de plată prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 pe o perioadă de 2 ani.
3.3 Recursul declarat de C.C.S.D.
în recursul său, C.C.S.D. critică hotărârea fondului sub următoarele aspecte:
3.3.1. Nelegarea obligare a pârâtei la emiterea deciziei în cuantumul de 25.312,5 RON stabilit prin dispoziție, actualizat cu indicele de inflație.
Potrivit recurentei, dup intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, contravaloarea pretențiilor de restituire în echivalent nu mai poate fi stabilită în cursul procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001, ci după parcurgerea procedurii reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, iar plata despăgubirilor se face ulterior emiterii titlului de despăgubire.
3.3.2 Stabilirea greșită de către instanța de fond a faptului că în cauză nu a fost respectat termenul rezonabil.
în dezvoltarea criticii, recurenta precizează că prima instanță a ignorat prevederile Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a C.C.S.D., în sensul că dosarul reclamantului trebuie să respecte ordinea stabilită prin această decizie, invocând și Decizia nr. 1 din 08 februarie 1994 a Curții Constituționale prin care s-a statuat că "Principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit nu sunt diferite De aceea el nu exclude, ci dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite".
Așadar, recurenta a susținut că în mod netemeinic prima instanță a obligat Comisia centrală la emiterea deciziei, reținând încălcarea principiului procesului rezonabil în parcurgerea procedurii prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, fără a ține cont de aspectele obiective ale soluționării dosarului de despăgubire al reclamantului.
Prin întâmpinare, recurenta-reclamantă a invocat excepția tardivității recursului formulat de pârâta C.C.S.D., față de faptul că hotărârea i-a fost comunicată pârâtei la data de 12 mai 2011, iar recursul a fost declarat la data 30 mai 2011.
II. Considerentele înaltei Curți asupra recursurilor
Analizând cu prioritate excepția tardivității prezentului recurs, invocată recurenta-reclamantă, înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată și urmează a o respinge ca nefondată pentru următoarele motive.
Din cercetarea actelor și lucrărilor din dosar, înalta Curte a constatat faptul că sentința a fost comunicată pârâtei C.C.S.D. la data de 13 mai 2011, iar cererea de recurs a fost înregistrată la instanța de fond la data de 30 mai 2011, cu respectarea termenului de 15 zile de comunicare, prevăzut de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a apărărilor cuprinse în concluziile scrise, dar și în temeiul art. 3041C. proc. civ., sub toate aspectele, înalta Curte constată că recursul formulat de reclamanta O.V. este nefondat, iar recursurile formulate de pârâtele A.N.P.R.P. și C.C.S.D. sunt fondate, în limitele și pentru motivele expuse în continuare.
1. Recursul declarat de reclamanta O.V.
Recurenta-reclamantă a supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorității administrative de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul - teren în suprafață de 675 m.p. situat în Municipiul Călărași, județul Călărași, pentru care au fost propuse măsuri reparatorii prin echivalent prin dispoziția din 22 iulie 2005 emisă de Primăria Municipiului Călărași, în contextul împrejurărilor de fapt și de drept expuse în cererea de chemare în judecată și reținute ca atare prin sentința recurată.
înalta Curte constată ca fiind neîntemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă sub aspectul respingerii cererii de acordare a daunelor morale.
în literatura de specialitate, daunele morale sunt apreciate, în general, ca reprezentând o atingere adusă integrității fizice a persoanei, sănătății, cinstei, demnității, onoarei sau prestigiului profesional.
Potrivit dispozițiilor art. 1169 C. civ., sarcina probei în cererea privind acordarea daunelor morale aparține reclamantului, conform principiului actori incumbit onnus probandi.
Cu alte cuvinte, potrivit dreptului comun, reclamanta are obligația de a face dovada existenței prejudiciului moral încercat, a caracterului ilicit a faptei pârâtului, a săvârșirii faptei ilicite cu vinovăție și a raportului de cauzalitate între prejudiciul suferit de reclamant și fapta pârâtului.
Așadar, daunele morale nu se acordă în mod automat, ca efect al admiterii cererii de anulare a unui act administrativ, ci trebuie administrate probe care să justifice producerea unor suferințe morale.
Este adevărat că parcurgerea etapelor prevăzute de Legea nr. 247/2005 s-a realizat într-o perioadă de timp mai îndelungată, însă pentru acordarea daunelor morale se impune totuși să existe elemente probatorii adecvate, chiar dacă nu se pot administra în principiu probe materiale, pentru dovedirea producerii unor suferințe morale, a impactului concret asupra persoanei în cauză, pentru determinarea de la caz la caz a existenței și cuantumului acestora.
Pe de altă parte, trebuie menționat faptul că, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza Mazăre contra României) se arată că emiterea actului solicitat de reclamant poate constitui în sine o reparație echitabilă suficientă pentru repararea oricărui prejudiciu moral suferit de acesta.
în același sens s-a pronunțat și Curtea de Justiție a Comunităților Europene, arătând că anularea unui act poate constitui în sine repararea adecvată a prejudiciului moral menționat de reclamant.
înalta Curte, înlăturând susținerile recurentei-reclamantă, apreciază că nu se impune în cauză acordarea daunelor morale întrucât nu s-a făcut dovada producerii vreunui prejudiciu moral, prin încălcarea condiției și demnității umane a reclamantului.
2. Recursul declarat de pârâta A.N.R.P.
Contrar concluziilor reținute în sentința recurată, înalta Curte constată că susținerile acestei pârâtei sunt fondate, în sensul că cererea reclamantei-intimate în ceea ce privește emiterea titlului de plata despăgubirilor este prematură și se impune a fi respinsă.
în art. 182lit. a) din H.G. nr. 128/2008 privind modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005. privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, se prevede că emiterea unui titlu și plata despăgubirilor bănești în numerar către persoana îndreptățită se face în termen de 15 zile de la existența disponibilităților financiare.
Potrivit art. 18 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, A.N.P.R.P. va emite, pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și/sau un titlu de plată.
Deci, în raport de aceste dispoziții, emiterea titlului de plată a despăgubirilor bănești este condiționată de emiterea în prealabil a titlului de despăgubire sub condiția existenței disponibilităților financiare, într-un termen de 15 zile de la acest moment și în ordinea înregistrării cererilor de opțiune ale persoanelor îndreptățite a primei despăgubiri.
înalta Curte reține că emiterea titlului de plată și plata efectivă de către A.N.P.R.P. în beneficiul persoanei îndreptățite a sumei stabilite prin titlul de despăgubire emis de C.C.S.D. se realizează cu respectarea dispozițiilor art. 182lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în termen de 15 zile calendaristice de la data existenței disponibilităților financiare și în ordinea cronologică a formulării cererilor de opțiune;
în concluzie, Curtea apreciază că în mod nelegal instanța de fond a înlăturat reglementarea specială prevăzută de Legea nr. 247/2005 și H.G. nr. 128/2008 și a admis fără temei legal acțiunea reclamantei astfel cum a fost formulată față de această pârâtă, având ca obiect valorificarea titlului de despăgubire înainte ca acest titlu să fie emis de C.C.S.D. și de aceea va fi admis recursul, va fi modificată sentința atacată, în parte, în sensul că va fi respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta A.N.P.R.P. ca prematură.
3. Recursul declarat de pârâta C.C.S.D.
Deși prima instanță a stabilit corect situația de fapt, respectiv că dosarul aferent dispoziției din 22 iulie 2005 emisă de Primăria Municipiului Călărași a fost înregistrat la C.C.S.D., se constată că până la data pronunțării sentinței, 21 martie 2011, nu s-au derulat procedurile prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
De asemenea, în mod corect s-a calificat refuzul C.C.S.D. de a parcurge procedurile administrative menționate, ca fiind unul nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme.
Criticile din motivele de recurs ce vizează netemeinicia soluției de fond sub acest aspect, sunt nefondate.
Legea nr. 247/2005, în Titlul VII nu a prevăzut un termen în care să se soluționeze dosarele în care s-au stabilit despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv și nici prin Normele metodologice de aplicare a Titlului VII, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 nu s-au stabilit termene de soluționare.
Inițial, Comisia Centrală a stabilit soluționarea aleatorie a dosarelor, iar ulterior, prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 s-a prevăzut că ordinea de soluționare a dosarelor înaintate va fi cea a înregistrării.
Cu toate acestea, dosarul reclamantei, în care a fost emisă dispoziția din 22 iulie 2005 emisă de Primăria Călărași cu propunere de acordare a despăgubirilor, nu a fost soluționat deși au trecut câțiva ani de la înregistrare.
Una dintre garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este principiul celerității procedurilor judiciare.
Termenul rezonabil impus de art. 6 cuprinde și durata procedurii administrative preliminare, atunci când posibilitatea sesizării unei jurisdicții este condiționată de normele de drept intern, de parcurgerea.
în mod obligatoriu, a unei asemenea proceduri, așa cum este cazul în speță.
Pentru respectarea termenului rezonabil statul trebuie să-și organizeze sistemul puterilor sale, astfel încât să răspundă acestei cerințe, dincolo de dificultățile generate de diverși factori care pot întârzia procedurile, inclusiv pe cea administrativă.
Raportat la criteriile recunoscute în jurisprudența C.E.D.O. se constată că sunt nefondate criticile recurentei deoarece nu s-au invocat motive care să justifice durata excesivă a procedurii administrative.
Sub aspectul greșitei obligări a pârâtei C.C.S.D. la emiterea titlului de plată pentru suma de 25.312,5 RON, se constată că aceste critici sunt fondate.
înalta Curte nu împărtășește modul în care instanța de fond a dispus obligarea pârâtei la emiterea titlului de plată pentru suma de 25.312,5 RON, cu motivarea că îndeplinirea obligației prevăzută de art. 16 alin. (5) din Titlul VII al Legii nr. 274 /2005 privind întocmirea raportului de evaluare nu se impune a fi respectată în prezenta cauză atâta vreme cât prin dispoziția din 22 iulie 2005 emisă de Primăria Municipiului Călărași s-a stabilit cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent acordate reclamantei.
Prin urmare, instanța de recurs constată că sunt fondate susținerile pârâtei potrivit cărora ,în mod greșit, instanța de fond a obligat pârâta să emită titlul de plată pentru suma de 25.312,5 RON, întrucât procedura de acordarea despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură presupune analizarea sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură și sub aspectul cuantumului pretențiilor de restituire în natură a dosarelor soluționate, fie prin dispoziție ce conține oferta de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, emise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, fie pentru cele emise după intrarea în vigoarea a acestei legi, astfel că recursul este fondat sub acest aspect.
în cadrul acestei proceduri administrative este parcursă etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisie Centrale și etapa evaluării, etapă în care dosarul este transmis evaluatorului, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a titlului de despăgubire, iar nu a titlului de plată, valorificarea acestui titlu având loc în condițiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G. nr. 81/2007.
Procedura administrativă instituită de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 este una complexă și, după etapa verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură, etapă care se susține în cauză, a fost parcursă, urmează etapa evaluării dar în Normele metodologice de aplicare a Titlului VII se prevede că raportul de evaluare trebuie comunicat că se pot face obiecțiuni de către persoanele îndreptățite (pct. 16.13 din Normele metodologice), iar dacă se fac obiecțiuni expertul este obligat să răspundă acestora, chiar și Comisia Centrală poate cere efectuarea unei noi expertize și abia ulterior se va emite decizia reprezentând titlu de despăgubiri.
Rezultă așadar, că pârâta C.C.S.D. nu poate fi obligată să emită titlul pentru suma stabilită prin dispoziția emisă de Primăria Călărași, urmând ca ulterior parcurgerii etapelor prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în sensul transmiterii dosarului spre evaluator, în vederea întocmirii raportului de evaluare, să fie emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire.
De asemenea, din această prezentare rezultă cu certitudine că termenul de 30 de zile stabilit de instanța de fond în considerentele sentinței atacate, pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire este unul nerealist și de aceea, va fi admis recursul, va fi modificată sentința atacată, în parte, în sensul că va fi obligată pârâta C.C.S.D. să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire după parcurgerea tuturor etapelor prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în termen de 6 luni de zile de la pronunțarea prezentei hotărâri.
l.Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele menționate, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, a fost respins recursul declarat de O.V. ca nefondat, au fost admise recursurile declarate de A.N.P.R.P. și C.C.S.D., a fost modificată în parte sentința atacată, în sensul că acțiunea reclamantei a fost respinsă ca prematur formulată față de pârâta A.N.P.R.P., iar pârâta C.C.S.D. a fost obligată să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire aferent Dosarului în termen de 6 luni de la pronunțarea prezentei decizii. Au fost desigur menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1279/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1275/2012. Contencios → |
|---|
