ICCJ. Decizia nr. 1279/2012. Contencios
| Comentarii |
|
I. Circumstanțele cauzei
l.Cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul B.N., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională Pentru Cetățenie și pe E.N.E., în calitate de Președinte a Autorității Naționale pentru Cetățenie, solicitând constatarea refuzului nejustificat al pârâților de a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei romane și obligarea pârâților atât la analizarea/avizarea cererii sale de redobândire a cetățeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanței, cât și la comunicarea ordinului de redobândire a cetățeniei române în termen de maxim 30 zile de la data analizării/avizării cererii , precum și programarea sa pentru depunerea jurământului de credința față de țară în maxim 30 zile de la data emiterii ordinului de redobândire a cetățeniei romane.
în motivarea cererii în fapt,reclamantul a susținut că a depus cererea de redobândire a cetățeniei române în data de 21 iulie 2010 la sediul secția consulară a Ambasadei României la Torino, cererea sa nefiind soluționată până la data introducerii acțiunii, respectiv 16 noiembrie 2010.
Prin întâmpinare, pârâții Autoritatea Națională pentru Cetățenie, și N.E.E., în calitate de Președinte a Autorității Naționale pentru cetățenie, au invocat excepția prematurității cererii de chemare în judecată, iar pe fond au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată
l.Hotărărea Curții de Apel
Prin sentința nr. 3246 din 6 mai 2011, Curtea de Apel București, a respins excepția prematurității cererii și a admis cererea formulată de reclamantul B.N., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională Pentru Cetățenie și pe E.N.E.-Președinte a Autorității Naționale pentru Cetățenie, obligând pârâta să soluționeze cererea de redobândire a cetățeniei române și să-i plătească reclamantului 1290,30 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că excepția prematurității acțiunii este neîntemeiată,având în vedere că până la data soluționării cauzei a fost depășit termenul de 5 luni prevăzut de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 21/1991,republicată,prin raportare la data înregistrării cererii, susținerea pârâtelor potrivit căreia Legea nr. 21/1991 modificată și republicată, nu prevede un termen de soluționare a cererilor de redobândire a cetățeniei române și nici o procedură de urgentare, față de dispozițiile O.U.G. nr. 5/2010 fiind nefondată.
Pe fondul cauzei, prima instanță a constatat că nu are relevanță data înregistrării cererii la A.N.C., întrucât reclamantului nu i se poate opune durata procedurilor administrative pentru a justifica nesoluționarea în termenul legal al cererii, iar potrivit art 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei ratificată de România, fiecare stat trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea păstrarea,pierderea cetățeniei sale,redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie.
3. Recursul declarat în cauză de către pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie.
împotriva sentinței nr. 3246 din 6 mai 2011 a Curții de Apel București, a declarat recurs, în termenul legal, pârâtă Autoritatea Națională pentru Cetățenie, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
O primă critică adusă hotărârii atacate se referă la încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., recurenta susținând că în mod greșit prima instanță nu s-a pronunțat pe capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata de penalități și nici nu a obligat reclamantul să achite taxa de timbru aferentă acestui capăt de cerere.
în dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea primei instanțe este dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, întrucât cererea reclamantei a fost înregistrată la secretariatul Comisiei pentru Cetățenie abia în data de 27 septembrie 2010, iar acțiunea a fost introdusă în instanță la data de 16 noiembrie 2010, înainte de împlinirea termenului de 5 luni.
De asemenea, recurenta a susținut că termenul de 5 luni este unul de recomandare, nu unul obligatoriu, iar depășirea acestuia nu poate fi imputată Autorității Naționale pentru Cetățenie.
A mai arătat recurenta că legiuitorul nu a prevăzut un termen expres pentru emiterea ordinului, iar comunicarea acestuia se va face solicitantului de îndată, de la data emiterii.
S-a mai arătat că , în mod greșit, instanța de fond a obligat pârâta să comunice reclamantei ordinul de soluționare, în condițiile în care acest ordin nu a fost emis.
în susținerea motivelor de recurs, recurenta a mai arătat că în mod greșit instanța de fond a obligat pârâta la a-l programa pe reclamant pentru depunerea jurământului de credință față de țară, câtă vreme, potrivit art. 20 alin. (6) din Legea cetățeniei române, misiunea diplomatică sau oficiul consular au competență exclusivă în procedura de programare pentru depunerea jurământului de credință.
Concluzionând, recurenta-pârâtă critică sentința de fond și sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată , în condițiile în care, în cauza dedusă judecății nu există elementele necesare reținerii vreunei culpe procesuale în sarcina pârâtei.
II. Considerentele înaltei Curți asupra recursului
Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 din C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt și de drept relevante
în speță, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 304 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii deoarece prima instanță a reținut corect situația de fapt în raport cu materialul probator administrat și a realizat o încadrare juridică adecvată.
în cauza dedusă judecății, reclamantul s-a adresat pârâtei cu cerere de redobândire a cetățeniei române în data de 21 iulie 2010 manifestându-și stăruința în redobândirea cetățeniei române, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 21/1991, însă răspunsul primit a fost că dosarul se află în lucru.
în ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., invocat recurenta-pârâtă, acesta este nefondat, în cauză nefiind încălcate de formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, întrucât astfel cum s-a reținut în practicaua sentinței atacate, reclamantul a renunțat la capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata de penalități, astfel că nu a mai fost necesară achitarea vreunei taxe de timbru pe acest aspect.
înalta Curte constată că nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 nu este fondat, sentința atacată fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor Legii nr. 21/1991 republicată, în special a dispozițiilor art. 16 alin. (2) lit. c) din lege, conform cărora" Comisia va verifica îndeplinirea condițiilor necesare acordării sau redobândirii cetățeniei române într-un termen care nu va depăși 5 luni de la data înregistrării cererii."
în acest sens, nu pot fi primite apărările formulate de recurentă privind faptul că legiuitorul nu prevede un termen expres pentru emiterea ordinului, câtă vreme verificarea îndeplinirii condițiilor necesare acordării sau redobândirii cetățeniei trebuie să se încadreze în 5 luni de la data înregistrării cererii, iar instituția recurentă ar fi trebuit să depună toate diligentele pentru rezolvarea situației create conform obligațiilor legale care îi revin, principala sa îndatorire fiind îndeplinirea atribuțiilor sale cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.
împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru emiterea ordinelor nu poate încuraja autoritatea competentă, în tergiversarea soluționării dosarelor de redobândire a cetățeniei române, raportat la dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, publicată în M. Of. nr. 490/9.07.2002, dispoziții conform cărora se impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie.
Din analiza actelor de la dosar, înalta Curte constată că cererea reclamantei a fost soluționată abia la data de 27 iunie 2011, respectiv după data formulării recursului de către pârâtă, astfel că în acord cu prima instanța se constată că, potrivit art. 16 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/1991, termenul maxim în care comisia urma a analiza cererea era de 5 luni și a început să curgă de la data 21 iulie 2010, fapt de natură a atrage incidența dispozițiilor art. 1 alin. (1) , art. 2 alin. (1) lit. i), n), o) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și de a crea o stare de incertitudine cu privire la existența și exercitarea drepturilor intimatului - reclamant.
înalta Curte are în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speță în ritmul și potrivit precauțiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum și în convențiile internaționale la care România este parte.
Astfel fiind, înalta Curte constată că, față de împrejurarea că autoritatea pârâtă nu a soluționat cererea de redobândire a cetățeniei române formulată de reclamant timp de mai bine de 1 an, susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond, în mod corect a reținut că reclamanta a fost prejudiciată prin nesoluționarea cererii sale, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și a obligat pârâta să analizeze cererea de redobândire a cetățeniei române, să emită ordinul de soluționare a cererii și să-l comunice reclamantei.
Nici criticile privind greșita obligare a pârâtei la emiterea și comunicarea ordinului de redobândire a cetățeniei, precum și la obligarea la programarea reclamantului pentru depunerea jurământului nu sunt fondate, atâta vreme cât din dispozitivul hotărârii atacate rezultă clar că pârâtele au fost obligate să soluționeze cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei, pârâta confundând petitul cererii de chemare în judecată cu dispozitivul hotărârii primei instanțe.
Referitor la critica privind cheltuielile de judecată, înalta Curte constată această critică este nefondată, instanță de fond în mod corect a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care cade în pretenții.
Astfel fiind, Curtea reține că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., culpa procesuală a pârâtei constând în faptul că în momentul introducerii acțiunii, cererea reclamantului nu era soluționată, fiind justificată declanșarea procesului.
2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs
Pentru considerentele expuse, înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 3041C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
în raport cu prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., recurenta-pârâtă Autoritatea Națională pentru Cetățenie a fost obligată la plata, către intimatul-reclamant B.N., sumei de 1.000 RON, cheltuieli de judecată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1280/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1267/2012. contencios → |
|---|
