ICCJ. Decizia nr. 1280/2012. Contencios
| Comentarii |
|
I. Circumstanțele cauzei
l.Cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamantul Ț.I., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Arad, a solicitat anularea hotărârii din data de 12 ianuarie 2009 a Casei Județene de Pensii Arad, și, pe cale de consecință, să fie obligată această instituție să emită un act care să constate calitatea sa de persoană beneficiară a prevederilor O.G. nr. 105/1999 aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin hotărârea din data de 12 ianuarie 2009 a Casei Județene de Pensii Arad s-a respins ca nefondată cererea sa prin care a solicitat stabilirea calității de beneficiar al O.G. nr. 105/1999 aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Reclamantul a susținut că el împreună cu că familia sa (Ț.I. și Ț.M. - părinți, precum și Ț.Z., Ț.G., Ț.I., Ț.I.I. și Ț.S. - frați) au fost siliți să plece din satul S., fiind persecutați pe motive etnice și deportați în B. și Z. (ambele localități în județul Arad), iar după terminarea războiului s-au întors acasă în satul S., sperând să-și reia viața în localitatea din care au plecat ca urmare a persecuției etnice, însă casa a fost devastată total, lucrurile gospodărești, alimentele și îmbrăcămintea le-au fost furate.
Prin întâmpinare, pârâta Casa Județeană de Pensii Arad a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii formulate de reclamant.
Prin sentința civilă nr. 213 din 22 iunie 2009, a fost admisă cererea reclamantului, s-a dispus anularea hotărârii din 12 ianuarie 2009 a Comisiei instituită în baza Legii nr. 323/2004 din cadrul Casei Județene de Pensii Arad, fiind obligată Comisia instituită în baza Legii nr. 323/2004 din cadrul Casei Județene de Pensii Arad să emită hotărârea de recunoaștere a calității reclamantului de refugiat și de acordare a drepturilor prevăzute de art. 2 din O.G. nr. 105/1999, cu începere de la data de 1 ianuarie 2009.
Recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Arad împotriva acestei hotărâri a fost admis prin decizia civilă nr. 5718 din 10 decembrie 2009 a înaltei Curți de Casație și Justiție, care a dispus casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu motivarea că hotărârea a fost dată în baza unui probatoriul neconcludent, fără a se stabili în mod neechivoc adevărul cu privire la starea de fapt invocată de reclamant.
l.Hotărârea Curții de Apel
Prin sentința nr. 202 din 4 mai 2011, Curtea de Apel Timișoara, a admis cererea formulată de reclamantul Ț.I., a dispus anularea hotărârii din 12 ianuarie 2009 adoptate de pârâta Casa Județeană de Pensii Arad și a obligat pârâta Casa Județeană de Pensii Arad - Comisia instituită în baza Legii nr. 323/2004 să emită în beneficiul reclamantului o nouă hotărâre, prin care să recunoască acestuia calitatea de refugiat și să îi acorde drepturile prevăzute de art. 2 din O.G. nr. 105/1999.
Pentru a hotărî astfel, în rejudecare, prima instanță a încuviințat în probatoriu audierea martorei V.A., membră a familiei la care reclamantul pretinde că ar fi locuit în perioada în care a fost refugiat împreună cu familia și de asemenea, a fost audiat la interogatoriu în mod detaliat reclamantul cu privire la împrejurările în care pretinde că a fost refugiat împreună cu familia, iar pentru verificarea stării de fapt relevate de acesta, s-a dispus atașarea Dosarelor, în care au fost soluționate în mod irevocabil cereri similare ale fraților reclamantului, numiții Ț.S. și C.Z.
S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că susținerile reclamantului potrivit cărora acesta ar fi fost refugiat împreună cu familia în perioada iulie 1944 - martie 1945, plecând din satul S., județul Arad, în satul B., corn. D., județul Arad, pentru a evita persecuțiile etnice, practicate în perioada în care teritorii din Ardeal s-au aflat sub administrație maghiară sunt confirmate de nu doar de declarațiile autentificate date de martorele G.E. și G.R.T., prezentate Comisiei Județene Arad, instituită pentru aplicarea dispozițiilor O.G. nr. 105/1999, dar și de mărturia numitei V.A., membră a familiei S., la care reclamantul a fost refugiat împreună cu familia.
De asemenea, judecătorul fondului a constatat că împrejurările de fapt pretinse de reclamant, referitoare la perioada în care a fost refugiat și motivele pentru care familia sa a părăsit locuința din satul S. au fost stabilite în mod irevocabil în alte două cauze, care vizează cererile cu același obiect formulate de frații reclamantului, numiții Ț.S. și C.Z.
în fine, instanța de fond a apreciat că împrejurările susținute de reclamant referitoare la motivele pentru care acesta s-a refugiat împreună cu familia, corespund realității, respectiv că în perioada iulie 1944 - martie 1945, reclamantul și familia sa s-au refugiat în altă localitate, fiind astfel persecutați din motive etnice, în sensul art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999.
3. Recursul declarat în cauză de către pârâta Casa Județeană de Pensii Arad.
împotriva sentinței nr. 202 din 4 mai 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termenul legal, pârâtă Casa Județeană de Pensii Arad, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta a susținut, în esență, că instanța de fond a admis cererea reclamantului în baza unor probe neconcludente, reclamantul nereușind să facă dovada persecuțiilor etnice la care a fost suspus.
A mai arătat că dovada strămutării, refugierii sau evacuării nu se face prin deduceri, supoziții, presupuneri, care, în opinia pârâtei, nu sunt întemeiate pe un raționament logic.
II. Considerentele înaltei Curți asupra recursului
Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt și de drept relevante
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, "beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: [...] c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate".
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Din conținutul textului de lege sus menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice.
Solicitantul acordării drepturilor prevăzute de actele normative sus-menționate trebuie să facă dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege în acest sens.
în conformitate cu prevederile art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente alin. (1) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori alin. (2).
înalta Curte constată că, în speță, intimatul-reclamant și-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri și a celei cu martori.
Or, înscrisurile și declarațiile martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii respectă cerințele prevăzute de lege, sunt concludente și pertinente.
Astfel, în cauză, s-a administrat proba cu interogatoriul reclamantului cu privire la împrejurările în care acesta s-a refugiat împreună cu familia sa, precum și proba testimonială în cadrul căreia a fost audiată martora V.A., membră a familiei S., la care reclamantul a fost refugiat împreună cu familia.
Din coroborarea probelor astfel administrate rezultă cu evidență faptul că reclamantul a fost nevoit, împreună cu părinții și frații săi, să se refugieze în satul S., județul Arad, în satul B., corn. D., județul Arad, pentru a evita persecuțiile etnice, practicate în perioada în care teritorii din Ardeal s-au aflat sub administrație maghiară.
Astfel, fiind evident refugiul intimatului-reclamant, înalta Curte apreciază că în mod just prima instanță a admis acțiunea acestuia, în condițiile în care, încadrându-se în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, reclamantul-intimat este îndreptățit să beneficieze de compensațiile acordate de acest act normativ.
De asemenea, în acord cu judecătorul fondului, înalta Curte reține că împrejurările de fapt pretinse de reclamant, referitoare la perioada în care a fost refugiat și motivele pentru care familia sa a părăsit locuința din satul S. au fost stabilite în mod irevocabil în alte două cauze, care vizează cererile cu același obiect formulate de frații reclamantului, respectiv numiții T.S. și C.Z., fiind depuse la dosar decizia din 26 ianuarie 2010 și decizia din 22 ianuarie 2010, cereri care au fost admise în mod irevocabil.
Or, în aceste condiții, a nu recunoaște intimatului-reclamant calitatea de beneficiar a drepturilor reglementate de Legea nr. 189/2000 ar echivala cu acceptarea unui tratament discriminatoriu între reclamant și frații săi, ceea ce ar fi de natură să aducă atingere principiului nediscriminării consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituția României, republicată și de art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs
Pentru considerentele expuse, înalta Curte a constatat că sentința recurată nu a fost afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 3041C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, înalta Curte a respins recursul formulat de pârâta Casa Județeană de Pensii Arad, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1281/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1279/2012. Contencios → |
|---|
