ICCJ. Decizia nr. 1496/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1496/2012
Dosar nr. 47268/3/2010
Şedinţa publică din 21 martie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
I. Cadrul procesual
Prin încheierea de şedinţă de la data de 14 februarie 2011a Tribunalului Bucureşti a fost sesizată Curtea de Apel Bucureşti cu excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor HG nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, fiind suspendată soluţionarea cauzei până la soluţionarea excepţiei invocate.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 4609 din 29 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi a fost respinsă ca nefondată excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta P.M. în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti şi Guvernul României.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că cererea de intervenţie accesorie este inadmisibilă în raport de faptul că persoana în favoarea căreia se intervine, respectiv Guvernul României, nu are calitatea de parte în cauza dedusă judecăţii.
Pe fondul excepţiei de nelegalitate instanţa a reţinut că ceea ce se contestă, din perspectiva neconformităţii ei cu prevederile constituţionale şi ale tuturor reglementărilor europene care ocrotesc dreptul de proprietate, este măsura recalculării pensiilor de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010.
Instanţa a reţinut că măsura recalculării nu a fost instituită prin HG nr. 737/2010, ci prin Legea nr. 119/2010, iar hotărârea de guvern în discuţie a fost emisă în executarea acestei legi şi constatând că toate argumentele contestatoarei vizează de fapt însăşi conformitatea legii cu Constituţia, a concluzionat că nu intră în competenţa instanţei de contencios administrativ această analiză, fiind în competenţa fie a instanţei de contencios constituţional, fie a instanţei de asigurări sociale învestită cu dezlegarea pe fond a cauzei.
3. Recursul declarat de P.M.
Prin motivele de recurs formulate în cauză P.M. a criticat hotărârea instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică, indicând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. ca temei al recursului formulat.
Recurenta a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât atunci când a respins excepţia de nelegalitate invocată nu a analizat cu atenţie prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţia României.
A precizat că măsura privind recalcularea pensiilor de serviciu stabilite prin legi speciale, aflate în plată la data modificării acestui sistem reprezintă în mod indiscutabil o încălcare gravă a principiului neretroactivităţii legii, consacrat de dispoziţiile constituţionale indicate.
Recurenta a arătat că instanţa de fond a ignorat principiul egalităţii în drepturi şi principiul priorităţii convenţiilor internaţionale în raport cu legislaţia internă privind drepturile şi libertăţile fundamentale.
De asemenea, recurenta a arătat că instanţa de fond nu a ţinut cont la pronunţarea hotărârii atacate de principiul liberului acces la justiţie şi de principiul dreptului la un proces echitabil.
S-a arătat că principiul dreptului la proprietatea privată nici nu a fost analizat de instanţa de fond, susţinându-se că dreptul său la pensia de serviciu intră în categoria bunurilor care fac obiectul dreptului de proprietate şi, pe cale de consecinţă, al protecţiei instituite de Protocolul nr. l adiţional la Convenţie, precum şi al protecţiei statuate prin art. 44 din Constituţie.
Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Recurenta - reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere privind constatarea nelegalităţii, pe calea excepţiei reglementate de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, a HG nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Ca urmare a aplicării metodologiei aprobate de Guvernul României prin actul administrativ normativ a cărui nelegalitate se invocă, recurentei - reclamante i s-a diminuat substanţial dreptul de pensie stabilit anterior intrării în vigoare a cadrului normativ menţionat.
Examinând criticile formulate de recurentă, Înalta Curte a constatat că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, întrucât în raport de actele şi lucrările dosarului, nu poate fi reţinută nelegalitatea actului administrativ cu caracter normativ ce face obiectul prezentei cauze.
Înalta Curte reţine că, prin acţiunea introductivă, recurenta - reclamantă critică reducerea cuantumului pensiei de serviciu, de care beneficia anterior intrării în vigoare a HG nr. 737/2010, în urma recalculării, în condiţiile în care criteriile avute în vedere pentru recalculare prin metodologia prevăzută de HG nr. 737/2010 sunt cele stabilite prin Legea nr. 119/2010.
Înalta Curte, din analiza actelor normative incidente cauzei, nu a reţinut elemente de nelegalitate evidente ale actului administrativ normativ, care să poată fi valorificate în procedura cu care este învestită.
Într-adevăr, HG nr. 737/2010 a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituţie şi al art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Verificând concordanţa actului administrativ cu Legea nr. 119/2010, în baza şi în aplicarea căreia a fost emisă, Înalta Curte constată că HG nr. 737/2010 îndeplineşte numai o funcţie tehnică, rezumându-se la a stabili instrumentele procedurale care să permită aplicarea actului normativ cu forţă juridică superioară, în acord cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind nomele de tehnică legislativă.
În realitate, prevederile legale criticate de către recurenta - reclamantă au fost preluate în cuprinsul actului administrativ din Legea nr. 119/2010, respectiv art. 3 alin. (1):"Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare " şi art. 7 alin. (1)"Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare şi contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare ".
Aşa fiind, Înalta Curte reţine că nu există argumente care să conducă la concluzia că HG nr. 737/2010 ar fi depăşit cadrul normativ fixat prin Legea nr. 119/2010, iar, pe de altă parte, acest act normativ cu forţă juridică superioară a făcut deja obiectul controlului de constituţionalitate, sub aspectele criticate de reclamantă, aşa cum a detaliat şi prima instanţă.
Văzând soluţia dată pe fondul excepţiei de nelegalitate, Înalta Curte va menţine hotărârea atacată şi, pe cale de consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de P.M. împotriva sentinţei nr. 4609 din 29 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1493/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1499/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
