ICCJ. Decizia nr. 1499/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1499/2012
Dosar nr.2166/54/2011
Şedinţa publică de Ia 21 martie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea formulată la data de 19 octombrie 2010, T.G. în calitate de intimat-reclamant în dosarul nr. 2266/95/2010 al Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, în temeiul dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul nr. 1501/2006 emis de MAI, raportat la prevederile Codului Fiscal şi cele ale art. 44 din Constituţia României.
Prin încheierea din 13 decembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de sesizare, a sesizat Curtea de Apel Bucureşti cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a art. 7 lit. j) din Ordinul nr. 1501/2006 a MAI şi a suspendat judecata cauzei, până la soluţionarea irevocabilă a excepţiei de nelegalitate, reţinând că de actul administrativ atacat ca nelegal - Ordinul nr. 1501/2006, art. 7 alin. (1), depinde soluţionarea litigiului, fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, iar prin Sentinţa nr. 2338 din 25 martie 2011 s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi s-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Craiova. Constatând ivit un conflict negativ de competenţă a fost sesizată ICCJ cu soluţionarea conflictului.
ICCJ prin Decizia nr. 2995 din 24 mai 2011 a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. 2166/54/2011
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin Sentinţa nr. 629 din 2 decembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova a fost respinsă excepţia de nelegalitate a art. 7 lit. j) din Ordinul nr. 1501/2006 al MAI, invocată de reclamantul T.G. în contradictoriu cu pârâţii INSTITUŢIA PREFECTULUI JUDEŢULUI GORJ - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ŞI ÎNMATRICULĂRI AUTOVEHICULE şi MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că obiectul excepţiei de nelegalitate îl constituie dispoziţiile art. 7 lit. j) din Ordinul MAI nr. 1501 din 13 noiembrie 2006, act administrativ unilateral cu caracter normativ, ce reglementează procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor.
Dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Ordinul MAI nr. 1501/2006 reglementează documentele necesare, în vederea înmatriculării permanente sau a înmatriculării temporare, a unui autovehicul, fiind enumerată, la lit. j), dovada plăţii taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, stabilită potrivit legii, necesară începând cu data de 1 ianuarie 2007.
Reglementarea acestei condiţii de formă este justificată prin modificarea Legii nr. 571/2003, respectiv introducerea Capitolului II1 privind taxe speciale pentru autoturisme şi autovehicule.
Dispoziţiile art. 214, din cadrul acestui capitol, reglementează condiţiile de exigibilitate şi plată a taxei speciale la bugetul de stat, cu ocazia primei înmatriculări în România.
Începând cu data de 1 iulie 2008 a intrat în vigoare OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, iar prevederile art. 14 alin. (2) cuprind dispoziţii exprese de abrogare a normelor fiscale privind taxa specială pentru autovehicule, reglementând prin art. 1 alin. (1), taxa pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu şi se gestionează de Administraţia Fondului pentru Mediu, în vederea finanţării programelor şi proiectelor pentru protecţia mediului.
Potrivit normelor metodologice de aplicare, obligaţia de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, sau la repunerea în circulaţie a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 şi 9 din OUG nr. 50/2008.
Instanţa a constatat că prevederile art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 nu stabilesc obligaţia plăţii unei taxe cu ocazia înmatriculării unui autovehicul, ci condiţionează doar înmatricularea acestuia de depunerea documentului care dovedeşte respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează sistemul de taxare naţional.
Practic, prin dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 se asigură respectarea sistemului de impozitare naţional în materia înmatriculării autovehiculelor.
Titularul excepţiei de nelegalitate invocă nerespectarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţia republicată, precizând că obligarea la depunerea dovezii de plată a taxei de poluare, condiţie de formă apreciată ca fiind obligatorie la momentul înmatriculării, îi îngrădeşte dreptul de folosinţă asupra autoturismului, contrar principiului constituţional al garanţiilor dreptului de proprietate, ori, instanţa de fond a constatat că potrivit art. 44 alin. (7), dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
Din economia art. 1 şi 5 din OUG nr. 50/2008 rezultă finalitatea colectării taxei de poluare, tocmai în vederea dezvoltării unor programe naţionale de mediu, această finalitate rezultând şi din expunerea de motive a actului normativ, potrivit căreia raţiunea legiferării taxei, rezidă în scopul asigurării protecţiei mediului, prin realizarea unor programe şi proiecte pentru îmbunătăţirea calităţii aerului şi pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislaţia comunitară în domeniu.
Instanţa a constatat că, prin dispoziţiilor art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se reglementează dreptul persoanelor fizice sau juridice, la respectarea bunurilor sale, sub corectivul dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.
Jurisprudenţa europeană a drepturilor şi libertăţilor fundamentale recunoaşte o marjă largă de apreciere asupra cristalizării reglementărilor fiscale, în raport de necesităţile economice, sociale sau politice, aceste necesităţi fiind apreciate prin prisma interesului general şi cu consacrarea unui raport de proporţionalitate între scopul urmărit prin măsura de atingere a dreptului de proprietate al persoanelor fizice şi juridice şi mijloacele efective utilizate.
În speţă, interesul general este datorat necesităţii finanţării unor politici de mediu, iar consacrarea de către legiuitorul delegat al unei taxe speciale, corelative folosinţei autovehiculelor, constituie o măsură proporţională scopului urmărit.
Pe de altă parte, ceea ce invocă titularul excepţiei de nelegalitate nu constituie o cauză de nulitate a actului administrativ unilateral, cu caracter normativ, ci o interpretare a noţiunii de „taxă specială pentru autoturisme şi autovehicule datorată, potrivit legii".
Ca natură juridică, taxa de poluare constituie o taxă specială iar noţiunea de taxă datorată „potrivit legii", este susceptibilă de o interpretare extensivă, incluzând atât legea, cât şi alte acte normative .
3. Recursul declarat de T.G.
Prin motivele de recurs formulate, recurentul a criticat hotărârea instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, arătând că instanţa a interpretat greşit actele deduse judecăţii şi a fost aplicată greşit legea, întrucât nu s-a înţeles că a fost invocată excepţia de nelegalitate în raport de codul fiscal în vigoare, din care au fost abrogate articolele 2141 - 2143, care erau temeiul juridic al art. 7 lit. j) din Ordinul MAI nr. 1501/2006, care nu a suferit modificări legislative. A susţinut că în această materie acum există un vid legislativ.
Recurentul a susţinut că instanţa verificând actul administrativ a cărui nelegalitate a fost invocată, prin raportare la dispoziţiile Codului fiscal, poate constata că OUG nr. 50/2008 nu este un act normativ cu forţă juridică superioară în temeiul şi în executarea căruia să fi fost emis Ordinul nr. 1501/2006.
Recurentul a susţinut că taxa specială stipulată expres la lit. j) este rămasă fără temei legal din moment ce dispoziţiile art. 2141 - 2143 din Codul fiscal în vigoare la acea dată, au fost abrogate, iar ordinul nu a suferit modificare legislativă. S-a susţinut că OG nr. 50/2008 nu poate fi aplicat deoarece modifică dispoziţii din Codul fiscal, iar orice modificare a acestui cod se face numai prin lege.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule a fost reglementată de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (art. 2141 - art. 2143), în perioada 1 ianuarie 2007 - 1 iulie 2008, dar şi de OUG nr. 50/2008, începând cu data de 1 iulie 2008.
Art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul MAI nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor prevede că înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară se efectuează în baza unor documente, printre care, începând cu data de 1 ianuarie 2007, se numără şi dovada plăţii taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, stabilită potrivit legii.
Astfel, instanţa reţine că actul administrativ unilateral cu caracter normativ aflat în discuţie a fost emis în aplicarea dispoziţiilor imperative ale art. 19 din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, în forma în vigoare în perioada de referinţă.
Ordinul contestat nu reglementează instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, în contextul în care această taxă constituie, în mod concret, obiectul criticii exprimate în cererea de recurs.
În procedura reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, instanţa de contencios administrativ învestită cu soluţionarea unei excepţii de nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanţa actului administrativ supus analizei cu actele normative care au forţă juridică superioară, în temeiul şi în executarea cărora a fost emis, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
De asemenea, Înalta Curte reţine faptul că sintagma „taxă stabilită potrivit legii", utilizată de către legiuitor în cuprinsul normei care face obiectul excepţiei de nelegalitate, nu este restrictivă, adică nu face trimitere la un anume act normativ, ci la întregul ansamblu normativ în vigoare.
Prin urmare, având în vedere faptul că, potrivit art. 14 alin. (2) din OUG nr. 50/2008, „la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă - 1 iulie 2008 - se abrogă art. 2141 - art. 2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal", care reglementau taxa specială de primă înmatriculare, în situaţia de faţă nu există un vid legislativ, întrucât „taxa specială, stabilită potrivit legii" este reprezentată de taxa de poluare pentru autovehicule, instituită de prevederile OUG nr. 50/2008.
În conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. (1) din această ultimă reglementare se instituie obligaţia de plată a taxei care intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, iar potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (4) din acelaşi act normativ, persoana fizică sau persoana juridică care intenţionează să înmatriculeze autovehiculul trebuie să achite contravaloarea acestei taxe, într-un cont distinct deschis la unităţile Trezoreriei Statului pe numele Administraţiei Fondului pentru Mediu.
Ca atare, faţă de împrejurarea că instanţa de fond a interpretat în mod legal şi corect prevederile normative anterior indicate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de T.G. împotriva Sentinţei nr. 629 din 2 decembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2012.
Procesat de GGC - L.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1496/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 15/2012. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
