ICCJ. Decizia nr. 1503/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1503/2012
Dosar nr.8993/2/2011
Şedinţa publică de Ia 21 martie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată la 18 octombrie 2011, reclamantul I.G.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Autoritatea Naţională a Vămilor, suspendarea executării Ordinului nr. 7476 din 2 august 2011, până Ia soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 8072/2/2011 înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin Sentinţa nr. 6247 din 28 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă cererea formulată de reclamantul I.G.M. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală -Autoritatea Naţională a Vămilor şi, în consecinţă, a fost dispusă suspendarea executării Ordinului nr. 7476 din 2 august 2011 până la soluţionarea irevocabilă a cererii de anulare a acestui act administrativ.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că suspendarea executării unui act administrativ poate fi dispusă atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
- existenta unei sesizări, în condiţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004;
- existenta unui caz bine justificat;
- prevenirea unei pagube iminente.
Instanţa a constatat că prima condiţie este îndeplinită, deoarece reclamantul a făcut dovada că s-a adresat în prealabil autorităţii emitente solicitând revocarea Ordinului nr. 7476 din 2 august 2011.
De asemenea, s-a apreciat că şi a doua condiţie este îndeplinită, instanţa constatând că există o îndoială serioasă asupra legalităţii Ordinului nr. 7476 din 2 august 2011, deoarece actele administrative în baza cărora acest ordin a fost emis, respectiv Ordinele Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, nr. 2406/2011 privind aprobarea structurilor organizatorice ale aparatului central al Autorităţii Naţionale a Vămilor, direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale şi direcţiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru accize şi operaţiuni vamale şi nr. 2407/2011 privind aprobarea statelor de funcţii ale Autorităţii Naţionale a Vămilor - aparat central şi structuri subordonate nu au fost publicate în M. Of. Doar din momentul publicării lor în Monitorul Oficial pot produce efecte juridice erga omnes.
Pe de altă parte, Curtea a apreciat că şi condiţia pagubei iminente este îndeplinită, considerându-se că prin destituirea reclamantului din funcţie, acesta este lipsit de singurul său venit, care constituia principala sursă financiară pentru întreţinerea familiei sale, aceasta în condiţiile în care este bolnav de diabet zaharat, iar soţia sa este pensionară. Este previzibil că prin lipsirea de salariu, reclamantul va suferi un prejudiciu material viitor, determinat de agravarea stării sale de sănătate, datorită lipsei mijloacelor de subzistenţă.
3. Recursul declarat de Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti
Recurenta au criticat hotărârea instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică, arătând că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond nu a ţinut cont de apărările formulate de pârâtă şi a ignorat susţinerile care dovedeau situaţia de fapt a dosarului. A precizat că în cauza dedusă judecăţii nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru suspendarea actului administrativ, arătând că reclamantul nici nu a făcut dovada existenţei cazului bine justificat şi nici a pagubei iminente.
Recurenta a precizat că ordinele arătate de reclamant şi în temeiul cărora a fost emis ordinul ce face obiectul acţiunii judiciare de faţă, sunt acte administrative cu caracter individual şi nu cu caracter normativ, motiv pentru care nu se impune publicarea în M. Of., acestea fiind în vigoare şi producând efecte la data emiterii preavizelor de către Autoritatea Naţională a Vămilor.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată, în sensul că va respinge cererea de suspendare formulată de reclamant, pentru considerentele ce urmează:
Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 şi art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât şi în faza sesizării instanţei cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.
Este bine cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate şi că acest act administrativ constituie el însuşi titlu executoriu.
A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.
Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative, ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situaţie de excepţie, care poate fi de drept, când legea o prevede (ex. art. 123 alin. final din Constituţie) sau judecătorească, dar în limitele şi condiţiile prevăzute de lege.
Înalta Curte a reţinut că Ordinul nr. 7476 din 2 august 2011, obiect al litigiului de faţă, a fost emis de Vicepreşedintele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în temeiul prevederilor – HG nr. 110/2009 privind organizarea şi funcţionarea ANV, modificată şi completată prin HG nr. 565/2011, - Legii nr. 188/1999, - prevederilor Ordinului Preşedintelui Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nr. 2406/2011 privind aprobarea structurilor organizatorice ale aparatului central al ANV, direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale, direcţiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru accize şi operaţiuni vamale, - prevederilor Ordinului nr. 2407/2011 privind aprobarea statului de funcţii al Autorităţii Naţionale a Vămilor, precum şi având în vedere avizele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, opţiunea exercitată de reclamant şi rezultatele finale ale examenului de testare profesională.
Astfel, Înalta Curte reţine că prin Ordinele nr. 2406/2011 şi nr. 2407/2011 A.N.A.F. a aprobat structura organizatorică şi statele de funcţii ale Autorităţii Naţionale a Vămilor - aparat central şi structuri subordonate, situaţie necontestată în cauză.
Într-adevăr, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond, deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.
Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.
Ori, în situaţia de fapt dedusă judecăţii, Înalta Curte a constatat că nu sunt indicii de nelegalitate a actului atacat, neexistând nicio împrejurare vădită de fapt sau de drept care să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ.
De asemenea, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege, rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiţie inexistentă în cazul unei diminuări salariale, care poate fi recuperată.
Pentru toate aceste motive, constatând că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu nerespectarea dispoziţiilor legale, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica sentinţa instanţei de fond, în sensul că va respinge acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti împotriva Sentinţei nr. 6247 din 28 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de reclamantul G.M. ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 1500/2012. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1504/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
