ICCJ. Decizia nr. 1629/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1629/2012
Dosar nr. 435/35/2011
Şedinţa publică din 27 martie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Soluţia instanţei de fond
Prin încheierea din 18 octombrie 2011, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta H.R.E. şi, în consecinţă, a dispus suspendarea executării efectelor Ordinului nr. 2407/2011 emis de M.F.P., A.N.A.F., precum şi a actelor subsecvente acestuia privitoare la reclamantă, până la pronunţarea instanţei de fond cu privire la anularea acestui act.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut situaţia de fapt potrivit căreia numărul maxim de posturi aprobat pentru A.N.V. a fost redus de la 4586 la 3159 în conformitate cu art. 7 alin. (5) din HG nr. 110/2009 privind organizarea şi funcţionarea A.N.V., modificată şi completată prin HG nr. 565/2011, noile structuri organizatorice şi noile state de funcţii intrând în vigoare la 8 august 2011, motiv pentru care, funcţionarilor publici ale căror funcţii au fost supuse reorganizării, printre care se numără şi reclamanta, li s-a dat posibilitatea de a opta în scris pentru funcţiile publice vacante, de conducere sau execuţie corespunzătoare, în termenul comunicat prin preaviz.
Pentru departajarea candidaţilor s-a organizat un examen de testare profesională în conformitate cu Regulamentul pentru organizarea şi desfăşurarea examenului de testare profesională pentru funcţionarii publici din cadrul aparatului central al A.N.V., Direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale, Direcţiilor judeţene şi a Municipiului Bucureşti pentru accize şi operaţiuni vamale şi Birourilor vamale ale căror funcţii au fost supuse reorganizării.
În urma susţinerii acestui examen, a reţinut instanţa de fond, reclamanta a fost declarată respinsă, motiv pentru care a formulat acţiunea în anularea Ordinelor A.N.A.F. nr. 2407/2011, respectiv nr. 2619/2011, pe care le apreciază ca fiind nelegale, cu consecinţa repunerii în drepturi şi a reparării prejudiciului material şi moral, solicitând, în subsidiar, suspendarea actelor contestate până la soluţionarea acţiunii în contencios administrativ.
În raport cu situaţia de fapt reţinută şi analizând dispoziţiile legale incidente în cauză, respectiv art. 14 şi art. 2 alin. (1) lit. ş) şi lit. t) din Legea nr. 554/2004, Curtea a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 14 din Legea nr. 554/2204 necesare admiterii cererii de suspendare, respectiv existenţa cazului bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Astfel, în ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, prima instanţă a constatat că îndeplinirea acesteia rezultă din modul succint de elaborare a dispoziţiilor din Secţiunea a III-a – „Interviul", cuprinse în Regulamentul pentru organizarea şi desfăşurarea examenului de testare profesională pentru funcţionarii publici din cadrul aparatului central al A.N.V., Direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale, Direcţiilor judeţene şi a Municipiului Bucureşti pentru accize şi operaţiuni vamale şi Birourilor vamale ale căror funcţii au fost supuse reorganizării.
Referitor la cerinţa pagubei iminente, Curtea a reţinut că, prin nesuspendarea executării ordinelor atacate, precum şi a actelor subsecvente privitoare la reclamantă, se creează în sarcina acesteia o pagubă materială, ca urmare a privării de drepturile salariale cuvenite prin exercitarea funcţiei.
În ceea ce priveşte Ordinul nr. 2619/2011 referitor la constituirea comisiilor de examen, respectiv a comisiei de soluţionare a contestaţiei, instanţa de fond l-a apreciat ca fiind un act subsecvent Ordinului nr. 2407/2011, la care şi face referire în preambul, motiv pentru care nu a dispus suspendarea acestuia în mod distinct de Ordinul nr. 2407/2011.
Recursul
Împotriva încheierii din 18 octombrie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâtele D.R.A.O.V. Cluj, în nume propriu şi în reprezentarea A.N.V. şi A.N.A.F., care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererilor de recurs, în esenţă s-au invocat următoarele:
D.R.A.O.V. Cluj a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.V. în contextul în care arată că Ordinele nr. 2407 şi nr. 2619/2011 a căror anulare se solicită sunt emise de Preşedintele A.N.A.F. - S.B., iar A.N.V. - are personalitate juridică.
A arătat recurenta că reţinerea ca îndeplinită a condiţiei cazului bine justificat ca rezultând din modul succint de elaborare a dispoziţiilor din Secţiunea III-a interviul, cuprinse în Regulamentul pentru desfăşurarea examenului de testare profesională, vizează fondul cauzei şi se soluţionează numai în cadrul unei acţiuni în anulare.
Se arată că proba interviului a fost desfăşurată în deplină concordanţă cu prevederile art. 23-29 din Anexa nr. 11 la Ordinul nr. 2407/2011 iar întrebările au făcut parte din bibliografie.
- În ceea ce priveşte condiţia prejudiciului iminent se arată că, privarea de drepturi salariale nu este un argument suficient pentru îndeplinirea acestei condiţii, fiind lipsite de relevanţă simplele afirmaţii.
A.N.A.F. a invocat în cererea sa de recurs - nelegalitatea hotărârii atacate prevăzută de art. 304 pct. 6 în sensul că instanţa a dat mai mult decât a cerut reclamantul.
- Consideră recurentul A.N.A.F. că soluţia instanţei de fond de suspendare a efectelor Ordinelor nr. 2407 şi nr. 2619/2011 - este nemotivată. Se arată că instanţa de fond s-a raportat strict la interviu şi nu a analizat ordinul în ansamblul său.
Se mai arată că prin ordinul a cărui suspendare s-a dispus de instanţa de fond a fost aprobat statul de funcţii pentru aparatul central al A.N.V. şi unităţile subordonate fiind emise în baza prerogativelor pe care preşedintele A.N.A.F. - le are conform prevederilor HG nr. 109/2009.
De asemenea, a arătat recurentul că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În drept cererile de recurs au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 9 C. proc. civ.
Apărările intimatei
Reclamanta - intimată H.R.E. a formulat concluzii scrise şi a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
În dovedirea susţinerilor sale reclamanta a depus înscrisuri în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Analizând cererile de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, Înalta Curte apreciază că acestea sunt întemeiate, pentru considerentele prezentate în cele ce urmează:
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) C. proc. civ. „Instanţa nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, dacă legea nu prevede altfel".
Instanţa de fond a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 2407/2011 până la pronunţarea instanţei de fond cu privire la anularea acestui act, considerând că Ordinul nr. 2619/2011 este un act subsecvent acestuia, referindu-se la conţinutul acestuia în considerente.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesual pasive a A.N.V. - se constată că nu este întemeiată această excepţie, deoarece reclamanta este o angajată a A.N.V. - D.R.A.O.V. Cluj şi către aceasta din urmă a formulat plângere prealabilă.
Referitor la condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 - se constată că acestea nu sunt îndeplinite în cauză.
În primul rând, se consideră că instanţa de fond a apreciat că este îndeplinit cazul bine justificat şi este o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului, prin referire la modul succint de elaborare a dispoziţiilor privind organizarea şi desfăşurarea examenului de testare profesională, fără a sublinia care anume indiciu reprezintă caz bine justificat.
Se observă deci că analiza acestei prime condiţii a vizat Ordinul nr. 2619/2011 deşi a dispus suspendarea Ordinului nr. 2407/2011 ce vizează aprobarea statelor de funcţii.
În al doilea rând în analiza condiţiei privind producerea pagubei iminente, instanţa de fond arată că nesuspendarea executării ordinelor atacate precum şi a actelor subsecvente creează în sarcina reclamantei o pagubă materială, constând în privarea sa de drepturile salariale cuvenite prin exercitarea funcţiei.
Ori, există un alt ordin care dispune încetarea raportului de serviciu, prin eliberare din funcţie, respectiv Ordinul nr. 8704 din 4 octombrie 2011 - emis de Vicepreşedintele A.N.V. (f. 112 dosar) care o vatămă direct pe reclamantă, astfel că nu există o corespondenţă, şi o calificare a circumstanţelor de fapt şi de drept care o vatămă pe reclamantă.
Prezentarea cu caracter general a condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) Legea nr. 554/2004 - nu echivalează cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, instanţa de fond fiind în eroare.
Prin urmare, constatând că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat şi paguba iminentă se vor admite recursurile, în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va modifica sentinţa recurată şi se va respinge cererea de suspendare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de D.R.A.O.V. Cluj, în nume propriu şi în reprezentarea A.N.V. şi de A.N.A.F. împotriva încheierii din 18 octombrie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 1628/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1633/2012. Contencios → |
---|