ICCJ. Decizia nr. 1844/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1844/2012
Dosar nr. 1095/46/2009/a1
Şedinţa publică de la 4 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa civilă nr. 481/F-CONT din 14 decembrie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia a-II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea privind restituirea cauţiunii în Dosarul nr. 1095/46/2009, formulată de reclamanta SC V.A. SA – prin Cabinet insolvenţă M.D. în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F.-D.G.F.P. Argeş.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
În cauză, reclamanta a depus suma de 100.000 RON, cauţiune în Dosarul nr. 1095/46/2009, având ca obiect suspendarea executării deciziei de impunere din 6 iulie 2009 emisă de pârâtă, în care, prin sentinţa nr. 147/F-CONT din 2 octombrie 2009 i-a fost admisă cererea de suspendare a executării actului administrative fiscal, soluţie menţinută de instanţa supremă prin decizia din 17 martie 2010.
Pe fondul cauzei, se constată că, contestaţia formulată împotriva aceleiaşi deciziei de impunere a fost, însă respinsă prin sentinţa nr. 108/F-CONT din 21 mai 2010, devenită irevocabilă prin decizia nr. 2756 din 13 mai 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În raport de situaţia de fapt expusă, instanţa de fond a apreciat că, în speţă, nu sunt întrunite cerinţele dispoziţiilor art. 7231 alin. (3) C. proc. civ., pentru eliberarea cauţiunii celui care a depus-o, scopul acesteia fiind de a constitui o garanţie pentru pârâta-creditoare în ceea ce priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite.
2. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 481/F-CONT din 14 decembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a-II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta SC V.A. SA, în temeiul art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susţinut, în esenţă, următoarele:
Printr-o primă critică, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţine recurenta că interpretarea dată de instanţa de fond stării de fapt şi de drept, corect reţinute, în motivarea respingerii cererii de restituire a cauţiunii, este greşită, încălcându-se, astfel, dispoziţiile aplicabile în materie, respectiv art. 7231 alin. (3) C. proc. civ.
Astfel, susţine recurenta că în mod eronat, instanţa de fond, a apreciat că întrucât reclamanta a pierdut irevocabil fondul cauzei, în Dosarul nr. 175/46/2010, nu sunt incidente cerinţele art. 7231 alin. (3) C. proc. civ., în condiţiile în care respectivele dispoziţii legale nu condiţionează restituirea cauţiunii de câştigarea sau pierderea acţiunii în fond, ci de cu totul alte condiţii prevăzute în cuprinsul textului de lege indicat drept temei al acţiunii formulate.
În acest sens, arată recurenta că dacă intimata se considera prejudiciată prin suspendarea executării deciziei de impunere, avea la îndemână beneficiul unei acţiuni în despăgubiri, formulată în termen de 30 de zile de la soluţia irevocabilă asupra fondului, respectiv până la data de 14 iunie 2011, acţiune care nu s-a formulat şi nici nu s-a făcut vreo dovadă scrisă în acest sens până la termenul la care instanţa de fond s-a pronunţat asupra cererii de restituire a cauţiunii, implicit fără verificarea acestei condiţii.
Printr-o altă critică, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susţine recurenta că instanţa de fond a pronunţat hotărârea recurată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.
Astfel, se arată că împrejurarea că intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de restituire a cauţiunii motivat exclusiv pe faptul că reclamanta a pierdut în mod irevocabil contestaţia asupra deciziei de impunere, nu poate fi calificată drept o intenţie a unei eventuale cereri în despăgubire, fie ca o apărare în acest sens.
Consideră recurenta că o astfel de apreciere constituie o depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti, instanţei de fond nefiindu-i permis a califica o apărare drept o cerere în despăgubiri dacă partea nu înţelege să o precizeze în acest sens.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispoziţiile art. 304 art. 3041 C. proc. civ., şi ţinând seama de toate susţinerile şi apărările părţilor, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
În primul rând, Înalta Curte constată că în cauză nu-şi găseşte incidenţă motivul de casare reglementat de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., în condiţiile în care prin simpla lecturare a considerentelor hotărârii recurate nu se poate reţine depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, sintagmă prin care se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera activităţii autorităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică, şi nicidecum calificarea greşită a unei apărări, cum în mod greşit se susţine prin cererea de recurs.
Însă, Înalta Curte, constatând greşita aplicare a dispoziţiilor art. 7231 alin. (3) C. proc. civ., va reţine, însă, toate criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, potrivit art. 7231 alin. (3) C. proc. civ., cauţiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptăţit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă, s-a soluţionat fondul cauzei.
Din interpretarea acestui text de lege rezultă că pentru formularea cererii de restituire a cauţiunii trebuie îndeplinite în prealabil două condiţii imperative: hotărârea de fond să fie irevocabilă şi, în al doilea rând, partea interesată, respectiv creditorul, să nu fi formulat cerere pentru plata de despăgubiri din suma achitată cu titlu de cauţiune.
Instanţa de fond, în mod greşit a apreciat că în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 7231 alin. (3) C. proc. civ., deoarece contestaţia formulată împotriva deciziei de impunere a fost respinsă prin sentinţa nr. 108/F-CONT din 21 mai 2010, irevocabilă prin decizia din 13 mai 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile în care nu a cercetat şi cea de-a doua condiţie impusă de textul de lege indicat, respectiv promovarea unei acţiuni în despăgubiri din suma achitată cu titlu de cauţiune, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cererii cu care a fost investită.
În aceste condiţii, este evident că atâta vreme cât din considerentele hotărârii recurate nu rezultă cercetarea ambelor condiţii impuse de art. 7231 C. proc. civ., indicate de reclamant ca temei de drept al cererii formulate în faţa instanţei de fond, hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În consecinţă, văzând şi dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., în vederea pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice, se impune casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, pentru a se relua judecata.
Cu ocazia rejudecării instanţa de fond va aprecia asupra cererii de restituire a cauţiunii, prin prisma verificării îndeplinirii ambelor condiţii reglementate de art. 7231alin. (3) C. proc. civ., sens în care va verifica dacă intimata-creditoare a formulat, cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, o cerere de despăgubiri a căror plată să poată fi realizată din suma reprezentând cauţiunea sau daca a pornit măsuri de executare silită asupra sumei consemnată cu titlu de cauţiune, a cărei funcţie predominantă rămâne aceea a garantării plăţii unor eventuale despăgubiri.
În consecinţă, dat fiind faptul că în cauză devine incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză şi în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) din acelaşi act normativ va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC V.A. SA, prin administrator judiciar Cabinet Individual De Practician în Insolvenţă M.D. împotriva sentinţei nr. 481 din 14 decembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a-II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1837/2012. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 1960/2012. Contencios. Anulare hotărâre... → |
|---|
