ICCJ. Decizia nr. 1667/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1667/2012
Dosar nr. 1044/42/2010
Şedinţa publică de la 29 martie 2012
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, reclamanţii G.G., R.R., P.G., M.R., S.E. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării au solicitat să se dispună anularea H.G. nr. 737/2010 privind Metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi suspendarea executării actului administrativ contestat, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au relevat aspectele ce vizează nelegalitatea actului administrativ sus-menţionat, iar cu privire la cererea de suspendare au arătat în cauză este îndeplinită atât condiţia cazului bine justificat, cât şi condiţia prevenirii unei pagube iminente, având în vedere că executarea H.G. nr. 737/2010 implică o reducere a pensiei, care constituie unicul lor mijloc de subzistenţă.
Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României a invocat excepţiile inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes a reclamanţilor, iar pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de suspendare.
Prin întâmpinare pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive arătând că în conformitate cu prevederile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 997 din 7 octombrie 2008, C.N.C.D. nu are competenţa ca în cadrul activităţii sale jurisdicţionale (art. 20 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare), să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Prin cererea de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României, intervenientul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a solicitat respingerea acţiunii reclamanţilor ca nefondată arătând că recalcularea pensiilor de serviciu nu echivalează cu restrângerea unui drept constituţional, ci se impune pentru restrângerea cheltuielilor bugetare şi este justificată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor expres prevăzute de art. 53 din Constituţia României.
Prin încheierea din data de 10 noiembrie 2010, Curtea a admis în principiu cererea de intervenţie formulată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în interesul Guvernului României şi a dispus introducerea în cauză a intervenientului.
Prin încheierea din data de 12 ianuarie 2011, Curtea a dispus suspendarea soluţionării cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părţilor, cauza fiind repusă pe rol pentru termenul din 4 mai 2011, la cererea reclamanţilor.
Prin Sentinţa nr. 147 din 11 mai 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes a reclamanţilor ca neîntemeiate, a admis acţiunea formulată de reclamanţi şi în consecinţă a anulat Hotărârea de Guvern nr. 737/2010 privind Metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi a dispus suspendarea executării actului administrativ contestat, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei şi a respins cererea de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României, formulată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de Consiliul Naţional de Combaterea Discriminării, Curtea a reţinut următoarele:
Potrivit normelor juridice instituite prin codul de procedură civilă, calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel care se pretinde că poate fi obligat în raportul juridic dedus judecăţii, iar în situaţiile juridice pentru a căror realizare calea justiţiei este obligatorie, calitatea procesuală aparţine celui faţă de care se poate realiza interesul respectiv.
În speţă, s-a constatat că nu există identitate între persoana pârâtului Consiliul Naţional de Combaterea Discriminării şi cel despre care se pretinde că poate fi obligat în raportul juridic dedus judecăţii şi care are ca obiect anularea hotărârii emise de Guvernul României.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile, invocată de pârâtul Guvernul României, instanţa a reţinut că reclamanţii au efectuat procedura prealabilă înainte de formularea acţiunii în instanţă, potrivit înscrisurilor nr. 15A/9086 din 17 noiembrie 2010 ale Guvernului României.
Referitor la excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi a lipsei de interes invocate de Guvernul României s-a apreciat că reclamanţii au legitimare procesuală activă în litigiu iar susţinerea conform căreia reclamanţii nu ar avea calitate procesuală activă pentru că nu fac dovada drepturilor existente, care să fi fost vătămate prin actul contestat şi nici dovada legăturii de cauzalitate între actul administrativ contestat şi vătămarea invocată, nu au putut fi reţinute.
Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut următoarele:
H.G. nr. 737/2010, privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h), din Legea nr. 119/2010, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, contravine prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile".
Modificarea retroactivă a unor drepturi civile deja câştigate nu este, posibilă fără a se încălca prevederile constituţionale, iar pensia aflată deja în plată constituie un drept legal câştigat şi nu poate fi afectată, orice nouă reglementare aplicându-se numai pe viitor, adică pensiilor stabilite după intrarea în vigoare a acesteia, fapt confirmat de jurisprudenţa bine stabilită a Curţii Constituţionale, în sensul imposibilităţii reducerii pensiilor deja stabilite.
Astfel, în Decizia nr. 57 din 26 ianuarie 2006, Curtea Constituţională a reţinut că potrivit prevederilor art. 47 alin. (2) din Constituţie, condiţiile de exercitare a dreptului la pensie şi la alte forme de asistenţă socială se stabilesc prin lege şi, prin urmare, este dreptul exclusiv al legiuitorului de a modifica sau completa legislaţia în materie şi de a stabili data de la care operează recalcularea, însă orice prevedere nouă poate fi aplicată numai de la data intrării în vigoare, pentru a respecta principiul neretroactivităţii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie.
Prin aceeaşi decizie, Curtea a arătat că modificările succesive ale legislaţiei fac ca beneficiarii drepturilor de asigurări sociale să obţină valori diferite, în raport cu legislaţia care a fost în vigoare la data stabilirii drepturilor lor, data diferită a înscrierii la pensie plasează pensionarii în situaţii deosebite, tratamentul juridic diferenţiat fiind justificat de situaţia diferită a beneficiarilor dreptului la pensie, determinată de data naşterii dreptului, ceea ce nu constituie privilegii sau discriminări.
Din această perspectivă, apare ca fiind evident că pensia specială, aşa cum este în prezent reglementată şi având cuantumul stabilit prin lege, constituie un drept de proprietate în sensul Convenţiei şi al Protocoalelor adiţionale, iar reducerea prin recalculare a acestui drept ar echivala cu o expropriere.
Prin urmare H.G. nr. 737/2010 încalcă imperativul caracterului temporar, rezonabil, previzibil şi proporţional al limitării dreptului prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituţie, astfel cum a fost reafirmat recent şi de către Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010. Din conţinutul actului normativ atacat nu rezultă că acordarea noului cuantum mai scăzut al pensiei, stabilit prin recalculare, s-ar limita la o anume perioadă de timp.
H.G. nr. 737/2010 nesocoteşte şi noţiunea de „speranţă legitimă", care ţine de esenţa civilizaţiei juridice europene şi care a fost statuată în numeroase soluţii de speţă ale Curţii Europene ale Drepturilor Omului şi ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
Pierderea ireversibilă a pensiei de serviciu echivalează cu o veritabilă expropriere aducând atingere art. 1 paragraful 2 din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Constituţie.
H.G. nr. 737/2010 încalcă şi principiul ierarhiei normelor juridice şi contravine principiului constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, prevăzut de art. 3 alin. (4) din Constituţia României şi de art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, republicată.
Astfel, potrivit art. 11 din H.G. nr. 737/2010 „pensiile de serviciu ale căror cuantumuri au fost stabilite prin aplicarea hotărârilor definitive şi irevocabile ale instanţelor de judecată vor avea regimul juridic stabilit de Legea nr. 119/2010 şi de prezenta hotărâre".
Legea nr. 119/2010 nu conţine prevederi referitoare la pensiile al căror cuantum a fost stabilit în baza unor hotărâri judecătoreşti, astfel că dispoziţiile art. 11 din H.G. nr. 737/2010 exced sferei de reglementare a legii în executarea căreia a fost adoptată.
A apreciat Curtea că nu se poate completa un act normativ cu forţă juridică superioară din categoria legilor, printr-un act administrativ cu valoare juridică de tipul hotărârilor de guvern, astfel că actul administrativ normativ atacat încalcă principiul ierarhiei normelor juridice.
Cu privire la cererea de suspendare formulată de reclamanţi, Curtea a reţinut că reprezintă cazul bine justificat acela al existenţei unor indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură a induce o îndoială serioasă în privinţa actului administrativ, a abuzului autorităţii, a atitudinii acesteia, fiind arătate şi efectele posibile şi previzibile ale actului administrativ, toate aceste situaţii argumentând cazul bine justificat.
Suspendarea actului administrativ, se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul Consiliului Europeni cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.
Din acest punct de vedere, actul normativ a cărei anulare au solicitat-o reclamanţii prin acţiune, răspunde recomandărilor Comitetului de Miniştrii din cadrul Consiliului Europei, pentru că prevede atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri provizorii de protecţie a drepturilor şi intereselor particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.
Împotriva Sentinţei nr. 147 din 11 mai 2011 au formulat recurs Guvernul României şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ.
În motivarea recursului formulat de recurentul-pârât Guvernul României se arată următoarele.
Instanţa de fond a respins în mod eronat excepţia lipsei calităţii procesuale active a intimaţilor-reclamanţi precum şi excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii.
În speţă, intimaţii-reclamanţi nu îşi justifică, în raport cu dispoziţiile art. 52 din Constituţia României şi cele ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, calitatea procesuală activă, deoarece nu fac dovada drepturilor existente prevăzute de lege şi care să fi fost vătămate de actul contestat, după cum nu fac nici dovada legăturii de cauzalitate între actul administrativ contestat şi vătămarea invocată.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare a H.G. nr. 737/2010 se arată că instanţa de fond, ignorând apărările formulate şi documentele aflate la dosarul cauzei şi-a însuşit nejustificat acele susţineri ale intimaţilor-reclamanţi care priveau exclusiv fondul litigiului, pronunţând o soluţie netemeinică şi esenţial nelegală.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, recurentul a criticat soluţia de anulare a H.G. nr. 737/2010 în raport cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Se arată că din analiza considerentelor hotărârii atacate nu rezultă că s-ar fi reţinut vreun element de nelegalitate a H.G. nr. 737/2010, nefiind indicate prevederi ale actului administrativ normativ care să contravină dispoziţiilor legale ale Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, act normativ care a constituit temeiul legal al adoptării hotărârii de Guvern contestate.
În motivarea recursului declarat de recurentul-intervenient Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, se arată că instanţa deşi a cunoscut prevederile legale care au precedat elaborarea şi intrarea în vigoare a H.G. nr. 737/2010 nu a apreciat în mod corect nici circumstanţele şi nici situaţia de fapt, pronunţând o hotărâre cu aplicarea greşită a legii.
Analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză, cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ. se reţin următoarele:
Hotărârea de Guvern nr. 737/2010 a fost emisă în temeiul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 fiind stabilită metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor, prin această metodologie, aplicându-se în fapt dispoziţiile art. 4 din Legea pensiilor -act normativ cu forţă juridică superioară.
Din conţinutul actului administrativ normativ contestat, rezultă că acesta reglementează „metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniile pensiilor", reprezentând norme procedurale efective de punere în executare a dispoziţiilor legale în temeiul cărora a fost emis, respectiv procedeele tehnice, practice pe baza cărora se realizează operaţiunea de transformare a pensiilor de serviciu, în pensii conform înţelesului reglementat de dispoziţiile Legii nr. 19/2000.
H.G. nr. 737/2010 a fost avizată favorabil de către Consiliul Legislativ iar prevederile Legii nr. 119/2010 în baza căror a fost emisă, au fost considerate constituţionale prin Deciziile nr. 871 şi 873 din 25 iunie 2010 ale Curţii Constituţionale, instanţa constituţională analizând dispoziţiile legale inclusiv din perspectiva prevederilor şi principiilor constituţionale şi comunitare invocate în speţa de faţă, respectiv art. 1 alin. (5) referitor la respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor; art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 referitor la nivelul de trai şi dreptul de pensie, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi şi art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligaţia statului de a asigura crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii precum şi prevederile art. 20 din Constituţia prin raportate la următoarele acte internaţionale: Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv art. 1 referitor la proprietate, Declaraţia universală a drepturilor omului şi anume art. 17 cu privire la dreptul de proprietate, art. 23 pct. 3 cu privire la dreptul la o retribuire echitabilă şi la protecţia socială şi art. 25 pct. 1 privind dreptul la un nivel de trai decent, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, respectiv art. 1 privind demnitatea umană, art. 17 alin. (1) privind dreptul de proprietate, art. 25 privind drepturile persoanelor în vârstă, art. 34 alin. (1) privind securitatea socială şi asistenţa socială şi art. 52 alin. (1) privind întinderea şi interpretarea drepturilor şi principiilor.
În vederea analizării legalităţii hotărârii de Guvern supusă prezentului control judiciar, se va proceda la examinarea prevederilor legale care reglementează actele Guvernului şi a doctrinei în materie.
Prin legalitatea actelor administrative se înţelege conformarea acestora cu legile şi actele administrative cu forţă juridică superioară, în executarea cărora au fost emise.
În cazul hotărârii de Guvern, însăşi Constituţia determină limitele puterii Guvernului de a reglementa prin act administrativ.
Potrivit art. 108 alin. (1) din Constituţia României, Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe.
Acelaşi text constituţional dispune în alin. (2) că hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor.
Aşadar, în cadrul controlului de legalitate a unei hotărâri de Guvern, judecătorul verifică dacă actul atacat este conform cu legea pe care se întemeiază.
După cum s-a arătat mai sus, H.G. nr. 737/2010 a fost adoptată în vederea organizării executării Legii nr. 119/2010.
Prin acţiune nu s-au invocat motive de nelegalitate a hotărârii de Guvern prin raportare la prevederile legii în baza căreia s-a emis.
S-a susţinut nelegalitatea acestei hotărâri prin prisma prevederilor art. 44 din Constituţie, text care reglementează dreptul de proprietate privată.
Hotărârile de Guvern sunt acte administrative supuse controlului de legalitate prin exercitarea acţiunii sau invocarea excepţiei în faţa instanţei de contencios administrativ, aşa cum rezultă din prevederile art. 1, 8 şi 11 din Legea nr. 554/2004.
Examenul de legalitate a unui act administrativ, fie individual, fie normativ se face numai prin prisma legii sau altui act normativ cu forţă juridică superioară şi nu prin raportare la Constituţie.
Constituţia este legea fundamentală a unui stat, care determină ordinea statală în întregul său, iar legislaţia este în raport cu Constituţia „aplicarea dreptului", astfel că este obligatorie corespondenţa între lege şi Constituţie, adică între un grad inferior şi unul superior în ordinea juridică.
Constituţionalitatea reprezintă conformitatea legii cu Constituţia şi rezultă din ierarhia juridică, fiind consecinţa supremaţiei Constituţiei în sistemul juridic, exprimând poziţia supra-ordinară a Constituţiei în sistemul de drept.
Astfel, legile sau ordonanţele de Guvern sunt supuse controlului de constituţionalitate, iar hotărârile de Guvern emise în aplicarea legii se examinează de instanţa de contencios administrativ, sub aspectul conformităţii acestora cu legea în baza căreia au fost adoptate.
Analiza conţinutului normativ al art. 146 din Constituţia României fundamentează ideea că numai legea formează obiectul controlului de constituţionalitate, iar includerea şi a altor acte juridice normative, cu excepţia actelor cu putere de lege, nu este justificată din punct de vedere al rigorilor textului constituţional.
În consecinţă, în cadrul examenului de legalitate al unui act administrativ normativ se au în vedere prevederile legii în temeiul căreia a fost emis şi nu ale Constituţiei.
De altfel, sub aspectul neconstituţionalităţii Legii nr. 119/2010, s-a pronunţat instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, astfel că în baza art. 147 alin. (4) din Constituţia României soluţia şi considerentele Curţii Constituţionale sunt obligatorii.
Abrogarea hotărârii de Guvern prin O.U.G. nr. 59/2011 nu consfinţeşte caracterul nelegal al acesteia, ci constituie un procedeu juridic prin care un act normativ iese din vigoare, nu mai produce efecte în ordinea juridică.
Din analiza efectuată mai sus rezultă că nu sunt motive de nelegalitate a H.G. nr. 737/2010 că aceasta a fost emisă pentru organizarea executării Legii nr. 119/2010 şi este conformă cu legea în baza căreia s-a adoptat.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că nu se poate substitui şi nu poate pronunţa soluţii contrare în problemele de drept ce au format obiectul cercetării judecătorului constituţional având în vedere dispoziţiile Legii nr. 47/1992 cât şi dispoziţiile Legii nr. 303/2004.
Prin cererea formulată, reclamanţii au învestit instanţa de contencios administrativ şi cu o cerere de suspendare a executării H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, invocând drept temei legal dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi art. 15 din Legea nr. 554/2001.
Examinând aspectele invocate de autorii cererii de suspendare, prima instanţă a ajuns la concluzia că în cauză sunt îndeplinite condiţiile legale prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv „cazul bine justificat" cât şi „paguba iminentă".
Contrar celor reţinute de către instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că în cauză nu a fost dovedită îndeplinirea condiţiilor legale pentru suspendarea executării H.G. nr. 737/2010.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea unui act administrativ se poate dispune numai în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după îndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de dispoziţiile art. 7 din aceeaşi lege.
Art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 prevede că reprezintă „un caz bine justificat" orice împrejurare legată de starea de fapt şi de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar „paguba iminentă" constă în prejudiciul material viitor şi previzibil sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, conform art. 2 lit. ş) din acelaşi act normativ.
Prima instanţă a reţinut în mod greşit că în speţă erau îndeplinite cumulativ toate condiţiile legale pentru a proceda la suspendarea executării H.G. nr. 737/2010.
În cauză nu s-a demonstrat nici o aparentă evidenţă de nelegalitate a actului administrativ cu caracter normativ atacat, H.G. 737/2010 fiind emisă în executarea Legii nr. 119/2010, stabilind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu a personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor, prin această metodologie aplicându-se de fapt art. 4 din Legea pensiilor, act normativ cu forţă juridică superioară.
Astfel fiind împrejurările din cazul de faţă nu erau de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalităţii H.G. nr. 737/2010, argumentele invocate de reclamanţi vizând încălcarea dispoziţiilor constituţionale prevăzute de art. 15 cât şi prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei europene a drepturilor omului reţinute în motivarea sentinţei atacate, vizând în fapt fondul cauzei şi fiind echivalente cu o prejudecare a cauzei.
Chiar dacă reclamanţii au dovedit o „pagubă iminentă" ce s-ar putea produce prin recalculare, constând în diminuarea pensiilor de serviciu stabilite în baza Legii nr. 567/2004, în lipsa dovedirii „cazului bine justificat" astfel cum s-a arătat anterior, suspendarea executării H.G. nr. 737/2010 nu poate fi dispusă, art. 14 din Lega nr. 554/2004 condiţionând admiterea cererii de suspendare de îndeplinirea cumulativă a celor două cerinţe.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar recursurile formulate sunt fondate urmând a fi admise şi în consecinţă se va modifica sentinţa atacată în sensul că se va respinge acţiunea privind anularea H.G. nr. 737/2010 şi a cererii de suspendare a executării a aceleiaşi Hotărâri şi se va admite cererea de intervenţie a Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Guvernul României şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale împotriva Sentinţei nr. 147 din 11 mai 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că:
Respinge acţiunea privind anularea H.G. nr. 737/2010 şi a cererii de suspendare a executării a aceleiaşi Hotărâri.
Admite cererea de intervenţie a Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2012.
Procesat de GGC - DG
| ← ICCJ. Decizia nr. 1562/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1868/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
