ICCJ. Decizia nr. 1868/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1868/2012
Dosar nr. 2181/2/2010
Şedinţa publică de la 5 aprilie 2012
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC K.C. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, a solicitat anularea Procesului-verbal de constatare nr. 86 din 21 ianuarie 2010 emis de acesta din urmă, în calitate de Organism Intermediar pentru I.M.M, suspendarea executării măsurilor prevăzute de procesul-verbal până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a prezentei cauze precum şi obligarea pârâtei la daune interese reprezentând prejudicii aduse imaginii societăţii prin actul a cărui anulare se solicită.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că plăţile în baza contractului de prestări servicii finanţat de MECMA au fost efectuate în perioada 3 aprilie 2009 şi 16 aprilie 2009, încadrându-se în perioada aprobată prin cererea de finanţare.
Mai arată că potrivit raportului întocmit cu ocazia controlului în 21 august 2009, Autoritatea nu a constatat nereguli, motiv pentru care a dispus rambursarea integrală a sumelor solicitate prin cererea de rambursare conform extrasului de cont din data de 10 septembrie 2009.
Cu toate acestea, urmare a controlului efectuat în 21 decembrie 2009 a fost întocmit procesul-verbal de control atacat în prezenta cauză.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că reclamanta a încălcat dispoziţiile art. 1 alin. (4), art. 4, art. 7 lit. a) alin. (1), art. 15 alin. (1), (2), (4) din contractul de finanţare nr. 7/C din 18 martie 2009, aspecte consemnate în procesul-verbal întocmit în cauză.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 1357 din 22 februarie 2011 a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC K.C. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi, în consecinţă, a anulat procesul-verbal de constatare nr. 86/2010 emis de Ministerul Economiei Comerţului şi Mediului de Afaceri - Organism Intermediar pentru I.M.M.
Totodată, a respins cererea de acordare a daunelor morale ca neîntemeiată şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 2609 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a constat aşa cum reiese din considerentele hotărârii, următoarele:
La data de 18 martie 2009 reclamanta, în calitate de beneficiar, şi pârâtul Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri - Direcţia pentru gestionarea fondurilor comunitare pentru IMM, în calitate de Organism Intermediar, au semnat contractul de finanţare nr. 7/C/2009 având ca obiect acordarea finanţării nerambursabile de 36 000 RON pentru implementarea Proiectului „Eficientizarea activităţii societăţii prin întocmirea unui studiu de fezabilitate".
Perioada de implementare a Proiectului a fost stabilită la 2 luni de la data semnării contractului, perioadă în care trebuia realizată alegerea firmei de consultanţă şi întocmirea studiului de fezabilitate.
A mai constatat instanţa de fond că, procedându-se la încheierea actului adiţional a fost suspendată executarea contractului de finanţare pe perioada semnării acestui act adiţional, prelungindu-se automat şi termenul de implementare a proiectului.
De altfel, posibilitatea prelungirii duratei de implementare e prevăzută de art 15 alin. (4) din contractul de finanţare, astfel că nu-i poate fi imputată societăţii beneficiare depăşirea termenului de 2 luni prevăzut în contract pentru implementarea proiectului, acest termen fiind suspendat în perioada de semnare a actului adiţional.
Instanţa a concluzionat că nu ne găsim în prezenţa unei încălcări a art. 7 din contractul nr. 7/C din 18 martie 2009.
În ceea ce priveşte cererea de acordare a daunelor morale, instanţa a constatat că este neîntemeiată, întrucât reclamanta nu a indicat în ce constă prejudiciul înregistrat ca urmare a întocmirii actului de control atacat, limitându-se la a arăta că a suferit un prejudiciu de imagine.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, atât reclamanta SC K.C. SRL, cât şi pârâtul Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.
Reclamanta SC K.C. SRL a invocat dispoziţiile art. 299 şi urm. C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 504 a contenciosului administrativ.
Recurentul-pârât Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a încadrat motivele de recurs în dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
Înalta Curte, analizând cu prioritate motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C.proc. civ. invocat din oficiu, apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele arătate în continuare:
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, acţiunea are ca obiect: anularea Procesului-verbal de constatare nr. 86 din 21 ianuarie 2010 emis de pârât, în calitate de Organism Intermediar pentru I.M.M, act emis în temeiul prevederilor O.G. nr. 79/2003, privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare,precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente, utilizate necorespunzător, cu modificările ulterioare.
În ceea ce priveşte procesul-verbal de control, Înalta Curte reţine incidenţa următoarelor dispoziţii ale O.G. nr. 79/2003:
„Art. 1. - Prezenta ordonanţă reglementează activităţile de constatare şi de recuperare a sumelor plătite necuvenit din asistenţa financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană şi/sau din fondurile de cofinanţare aferente, ca urmare a unor nereguli.";
„Art. 2. - În sensul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: [..] d) creanţele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi/sau la bugetele de cofinanţare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare şi a sumelor de cofinanţare aferente şi/sau ca urmare a obţinerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanţare integrală ori parţială a acestor fonduri";
„Art. 3 alin. (2) lit. a): Constituie titlu de creanţă: a) actul/documentul de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli, precum şi accesoriile acestora şi costurile bancare";
Art. 3 alin. (4) - (6):
„(4) Titlul de creanţă specificat la alin. (2) lit. a) constituie înştiinţare de plată şi cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de procedură fiscală, precum şi elemente specifice, acolo unde este necesar.
(5) Titlul de creanţă se comunică debitorului în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală.
(6) Împotriva titlului de creanţă debitorul poate formula contestaţie la organul emitent, în condiţiile şi termenele stabilite de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare";
Art. 4 alin. (2): „Creanţele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor".
Din cuprinsul dispoziţiilor citate rezultă fără echivoc faptul că procesul-verbal a cărui anulare se solicită în prezenta cauză este un act administrativ fiscal în sensul prevederilor art. 41 C. proc. fisc., ce poate fi contestat conform procedurii reglementate de acelaşi Cod, respectiv Titlul IX - „Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale".
În interpretarea şi aplicarea normelor de competenţă cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudenţa Instanţei Supreme s-a reţinut cu caracter unitar că aceste dispoziţii instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond, după cum urmează:
- criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat;
- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.
Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că priveşte taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, competenţa se stabileşte în funcţie de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenţei tribunalului de cea a curţii de apel fiind suma de 500.000 RON.
În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanţă bugetară de până la 500.000 RON - (36.000 RON)- asimilată creanţelor fiscale în sensul prevederilor Codului de procedură fiscală, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ se stabileşte în funcţie de criteriul valoric şi revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti, competent şi din punct de vedere teritorial potrivit art. 10 alin. (3) din aceeaşi lege.
Pentru considerentele expuse, constatând că prima instanţă a soluţionat cauza cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, în temeiul art. 304 pct. (3) din Codul de procedură civilă, va admite recursurile şi, în temeiul art. 313 teza finală din acelaşi cod, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ, astfel că nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs invocate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamanta SC K.C. SRL şi pârâtul Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri împotriva Sentinţei nr. 1357 din 22 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2012.
Procesat de GGC - DG
| ← ICCJ. Decizia nr. 1667/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1881/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
