ICCJ. Decizia nr. 1816/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1816/2012
Dosar nr.2650/54/2010
Şedinţa publică din 3 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, reclamantul F.F., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, a solicitat obligarea instituţiei pârâte la plata unei despăgubiri egale cu drepturile băneşti indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi ce i se cuvin pentru perioada 01 februarie 2004 - 27 aprilie 2009, când a fost reintegrat în funcţie, ca urmare a anulării Ordinului nr. MP 68 din 21 ianuarie 2004 de trecere în rezervă.
În motivarea acţiunii, reclamantul a redat situaţia de fapt potrivit căreia, până la data emiterii Ordinului nr. MP 68/21.01,2004 de trecere în rezervă, a îndeplinit funcţia de comandant al unităţii militare 01136 Craiova, având gradul de locotenent-colonel inginer.
Prin Sentinţa nr. 75 din 13 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 1813 din 27 martie 2009, pronunţată de Înalta Curte, s-a dispus anularea Ordinului nr. MP 68din 21 ianuarie 2004 emis de Ministrul Apărării Naţionale, iar reclamantul a fost reintegrat în rândul cadrelor militare, fiind numit în funcţie la data de 27 aprilie 2009.
În opinia reclamantului, anularea ordinului de trecere în rezervă a avut ca şi consecinţă continuitatea raportului de serviciu cu M.Ap.N. pe întreaga perioadă cuprinsă între 01 februarie 2004 - 27 aprilie 2009, astfel încât a solicitat, pe cale amiabilă şi ierarhică, să i se plătească toate drepturile de care a fost prejudiciat prevăzute de Legea salarizării cadrelor militare, respectiv Legea nr. 138/1999, inclusiv norma de hrană şi norma de echipare, pe aceeaşi perioadă, însă solicitarea acestuia a fost amânată, iar ulterior i s-a comunicat că Ministerul Apărării Naţionale s-a conformat dispoziţiei hotărârilor judecătoreşti, prin reintegrarea reclamantului în funcţie.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, susţinând că Legea nr. 554/2004 prevede un termen de prescripţie de un an pentru formularea cererii de despăgubire, în situaţia în care persoana vătămată a cerut doar anularea actului administrativ, termen care curge de la data la care a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. Prin urmare, pârâtul a solicitat admiterea excepţiei invocate şi respingerea cererii ca urmare a stingerii dreptului la acţiune prin prescripţie extinctivă, iar pe fondul cauzei, a susţinut că pretenţiile reclamantului sunt neîntemeiate.
La data de 14 ianuarie 2001, reclamantul şi-a completat cererea de chemare în judecată solicitând şi obligarea pârâtului la întocmirea statelor de plată lunare şi la plata contribuţiilor obligatorii către bugetul statului, aferente drepturilor salariale, constatarea că perioada 01 februarie 2004 - 31 octombrie 2009 constituie vechime în serviciul militar şi obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de prejudiciu moral.
Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 241/2011 din 20 aprilie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul F.F. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut împrejurările conform cărora, prin Sentinţa civilă nr. 75 din 13 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1813 din 27 martie 2009 a Î.C.C.J., a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul F.F. şi a fost anulat Ordinul M.P. nr. 68 din 21 ianuarie 2004 emis de Ministrul Apărării Naţionale cu privire la sancţiunea de trecere în rezervă aplicată reclamantului, care a fost numit în funcţia deţinută anterior emiterii ordinului de trecere în rezervă.
Totodată, Curtea a constatat că reclamantul a formulat acţiune în despăgubiri la data de 27 septembrie 2010, solicitând acordarea drepturilor salariale pentru perioada 01 februarie 2004 - 27 aprilie 2009, ca urmare a anulării Ordinului nr. MP 68 din 21 ianuarie 2004.
Examinând cu prioritate excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de instituţia pârâtă, prin raportare la dispoziţiile art. 19 alin. (1) şi 2 din Legea nr. 554/2004, prima instanţă a reţinut că hotărârea instanţei de anulare a actului administrativ privind trecerea în rezervă a reclamantului a rămas irevocabilă la data de 27 martie 2009, dată de la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei cauzată de emiterea Ordinului nr. MP 68 din 21 ianuarie 2004 şi de la care începe să curgă termenul de un an prevăzut de normele de contencios administrativ incidente.
Întrucât reclamantul a formulat cererea pentru plata despăgubirilor la data de 27 septembrie 2010, Curtea a apreciat că cererea în despăgubiri a fost formulată cu mult peste termenul de prescripţie de un an prevăzut de lege, dreptul la acţiune fiind, prin urmare, prescris.
Curtea a înlăturat susţinerea reclamantului potrivit căreia termenul de prescripţie privind promovarea cererii în despăgubiri începe să curgă de la data de 28 septembrie 2009, respectiv data prezentării efective la UM 02494 Ploieşti, întrucât cunoaşterea efectivă a consecinţelor pecuniare ale anulării ordinului de trecere în rezervă a avut loc la momentul rămânerii irevocabile a sentinţei de anulare, când hotărârea instanţei a intrat în puterea lucrului judecat, iar, în cauză, nu s-a făcut dovada incidenţei vreunei cauze de suspendare sau de întrerupere a prescripţiei.
Contrar argumentelor reclamantului, a reţinut judecătorul fondului, termenul de prescripţie nu a fost întrerupt de un act începător de executare, respectiv Certificatul de drepturi băneşti nr. 176 din 27 noiembrie 2009 emis cu ocazia mutării reclamantului la UM 01083 Craiova, întrucât înscrisul menţionat face dovada plăţii către reclamant a drepturilor băneşti cuvenite după data reintegrării în rândul cadrelor militare, respectiv 01 iulie 2009 şi până la data de 31 octombrie 2009, având pe verso menţiunea că reclamantul nu a beneficiat de drepturile băneşti în perioada 27 aprilie - 30 iunie 2009, astfel încât, având în vedere că înscrisul nu atestă executarea benevolă a despăgubirilor ce rezultă ca urmare a anulării ordinului de trecere în rezervă, ci despăgubiri ulterioare reintegrării reclamantului, nu poate fi primită apărarea referitoare la existenţa unui act începător de executare care întrerupe cursul prescripţiei termenului de 1 an.
Având în vedere soluţia dată cererii principale în despăgubiri, Curtea a apreciat ca fiind inutilă analiza cererilor accesorii privind obligarea pârâtului la întocmirea statelor de plată lunare şi la plata contribuţiilor obligatorii către bugetul statului, aferente drepturilor salariale, precum şi constatarea că perioada 01 februarie 2004 - 31 octombrie 2009 constituie vechime în serviciul militar.
Recursul
Împotriva Sentinţei nr. 241/2011 din 20 aprilie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul F.F., care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, reclamantul a invocat în esenţă următoarele:
- Hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 şi art. 16 alin. 1 lit. c) art. 17 din Decretul nr. 167/1958.
Se arată de recurent că art. 19 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, respectiv termenul de 1 an se calculează nu de la data la care a rămas irevocabilă Sentinţa civilă nr. 75 din 13 martie 2008 - adică 27 martie 2009, ci de la data de 29 septembrie 2009, când acesta a fost chemat la UM 02494 Ploieşti şi luat în evidenţa cadrelor active.
- Se consideră că prescripţia dreptului la acţiune în despăgubiri a fost întreruptă printr-un act începător de executare conform art. 16 alin. 1 lit. c) din Decretul nr. 167/1958. Se arată că acest act începător de executare îl reprezintă plata parţială a drepturilor băneşti pentru perioada iulie - septembrie 2009, conform cu certificatul de drepturi băneşti nr. 176 din 27 noiembrie 2009 emis cu ocazia mutării sale la Craiova şi rezultă şi din Adresa nr. 1087 din 17 martie 2011 - prin care se confirmă plata drepturilor băneşti în temeiul Legii nr. 138/1999.
Consideră recurentul că în mod eronat s-a apreciat de instanţa de fond că aceste drepturi băneşti acordate pentru perioada 1 iulie - 30 septembrie 2009 nu constituie prejudiciu datorat anulării Ordinului de trecere în rezervă, ci despăgubiri ulterioare reintegrării reclamantului, ori prejudiciul în opinia recurentului trebuia analizat pentru perioada 21 ianuarie 2004 - 29 septembrie 2009 - când s-a efectuat reintegrarea în fapt.
Apreciază recurentul-reclamant că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 privind termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire, deoarece ordinul de trecere în rezervă nu este un act administrativ, emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, ci un act juridic civil emis de MAPN în calitate de angajator, ca sancţiune disciplinară, similar deciziei de desfacere a contractului de muncă pentru personalul contractual.
- În mod greşit, instanţa de fond a apreciat că dreptul la salariu după repunerea în situaţia anterioară şi dreptul la daune morale sunt cereri accesorii şi, ca urmare a respingerii cererii principale nu le-a mai analizat.
În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, precum şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că aceasta nu este întemeiată pentru considerentele următoare:
- Nu se poate reţine incidenţa Certificatului de drepturi băneşti nr. 176 din 27 noiembrie 2009 - ca un act începător de executare, care întrerupe prescripţia dreptului la acţiune conform art. 16 alin. 1 lit. c) din Decretul-lege nr. 167/1958.
Aşa cum a reţinut şi instanţa fondului, prin acest înscris se dovedeşte plata despăgubirilor băneşti cuvenite recurentului-reclamant pentru perioada 1.07 - 31 octombrie 2009, menţionându-se expres că nu s-au plătit aceste drepturi pentru perioada 27 aprilie - 30 iunie 2009.
La data de 27 aprilie 2009, recurentul-reclamant a fost numit în funcţia deţinută anterior emiterii ordinului de trecere în rezervă, anulat prin Sentinţa civilă nr. 75/2008, rămasă definitivă la 27 martie 2009 prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1813.
Recurentul-reclamant a solicitat prin acţiunea introdusă la instanţa de fond, plata drepturilor băneşti pentru perioada 1 februarie 2004 - 27 aprilie 2009 data reintegrării în funcţie şi deci încă un argument că plata drepturilor băneşti pentru perioada 1 iulie - 31 octombrie 2009 nu reprezintă un act de executare care a întrerupt prescripţia, în realitate fiind vorba de altă perioadă şi în contextul altei situaţii juridice a reclamantului-recurent.
- Nu are relevanţă când s-a realizat în fapt reintegrarea efectivă în calcularea termenului de prescripţie stabilit de art. 19 din Legea nr. 554/2004.
Recurentul a luat cunoştinţă de Decizia irevocabilă la data de 27 martie 2009, de la această dată se socoteşte termenul de la care trebuia să cunoască întinderea pagubei determinată de emiterea ordinului de trecere în rezervă, care a fost anulat irevocabil.
- Sunt aplicabile în speţă dispoziţiile art. 19 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
Cererea întemeiată pe art. 19 este condiţionată de existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care a fost admisă acţiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, acţiunea pentru repararea pagubei fiind o latură intrinsecă litigiului administrativ.
Este de necontestat că Ordinul nr. MP 68 din 21 ianuarie 2004 emis de MApN prin care s-a dispus sancţionarea disciplinară a reclamantului-recurent şi s-a propus trecerea în rezervă - este un act administrativ, fiind pronunţate de instanţe specializate în contencios administrativ.
Pe de altă parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit cu valoare de principiu şi a unificat practica judiciară în acest sens încă din anul 2008, pentru următoarele argumente:
Dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare arată: "În exercitarea atribuţiilor ce le revin potrivit legii şi prevederilor regulamentelor militare, ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii sunt învestiţi cu exerciţiul autorităţii publice, bucurându-se de protecţie potrivit legii penale".
În conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 republicată: (1) Prezenta lege reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcţionarii publici şi stat sau administraţia publică locală, prin autorităţile administrative autonome ori prin autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale, denumite în continuare raporturi de serviciu;
Art. 2 alin. (1) Funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome".
Cadrele militare nu sunt exceptate de la aplicarea în completarea Statutului propriu, aprobat prin Legea nr. 80/1995, a prevederilor Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, care stabilesc prin art. 9 competenţa instanţei de contencios administrativ.
Potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".
În acest sens, se reţine şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - şi anume cu titlu exemplificativ deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1470/2007, nr. 3208/2007, nr. 4622/2007, nr. 4747/2007.
- În ceea ce priveşte celelalte cereri despre care instanţa de fond le-a denumit accesorii, se constată că în mod corect a făcut instanţa de fond această apreciere, toate aceste cereri fiind raportate la ordinul care a fost anulat de instanţa de contencios administrativ, decurg din modul de soluţionare a acesteia, aceste cereri nu pot fi valorificate pe calea dreptului comun pentru angajarea răspunderii delictuale a autorităţii fiind strâns legate de hotărârea judecătorească prin care a fost admisă acţiunea împotriva actului administrativ.
Prin urmare nu este fondată nici această susţinere a recurentului.
Faţă de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de F.F. împotriva Sentinţei nr. 241/2011 din 20 aprilie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 aprilie 2012.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 1815/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1824/2012. Contencios → |
|---|
