ICCJ. Decizia nr. 1951/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1951/2012
Dosar nr. 1898/2/2011
Şedinţa publică de la 6 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele.
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul cererii de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrative şi fiscal, la data de 12 noiembrie 2010, în dosarul nr. 11062/2/2010, disjunsă apoi şi înregistrată în dosarul nr. 1898/2/2011 la data de 2 martie 2011, reclamanta S.C. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru cetăţenie şi Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, obligarea pârâtei A.N.C. la soluţionarea cererii sale de redobândire a cetăţeniei române, obligarea pârâtului Preşedintele A.N.C. la emiterea ordinului de redobândire a cetăţeniei, în vederea comunicării, în termen de maxim 30 de zile de la avizarea dosarului său, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a învederat instanţei că a depus cerere de redobândire a cetăţeniei române în mai 2010, cererea sa nefiind soluţionată nici până la momentul sesizării instanţei.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, arătând că nu sunt finalizate verificările pe care Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie le efectuează cu privire la aceasta, comisia neprimind de la toate instituţiile abilitate informaţiile necesare analizării cererii reclamantei.
1.2. Hotărârea instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 2794 din 6 aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta S.C., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, şi, în consecinţă:
A obligat pârâta A.N.C. să soluţioneze cererea reclamantei de redobândire a cetăţeniei române.
A obligat pârâtul Preşedintele A.N.C. să emită ordin de aprobare/respingere a cererii de redobândire a cetăţeniei în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
A respins pretenţiile reclamantei privind obligarea la plata de daune cominatorii.
A obligat pârâta A.N.C. să achite reclamantei suma de 700 de lei cu titlu de cheltuieli parţiale de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că reclamanta s-a adresat pârâtei, la data de 4 mai 2010, cu o cerere de redobândire a cetăţeniei, înregistrată la instituţia pârâtă, însoţită de actele corespunzătoare iar potrivit disp. art. 141 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei, în forma în vigoare la momentul depunerii cererii reclamantei, pârâta avea obligaţia verificării îndeplinirii condiţiilor necesare acordării sau redobândirii cetăţeniei române în termen de 5 luni de la data înregistrării cererii.
A reţinut prima instanţă că raţiunea instituirii acestui termen maxim pentru analiza cererilor solicitanţilor nu este aceea de a analiza pentru prima oară documentaţia pentru a se verifica dacă există toate documentele necesare şi pentru a se solicita diverse date şi informaţii de la instituţiile abilitate ale statului, ci aceea de a se adopta o soluţie cu privire la solicitarea de redobândire a cetăţeniei.
Prin urmare, în şedinţa fixată în termenul de maxim 5 luni de la data înregistrării cererii, se impunea ca instituţia pârâtă, prin Comisia de Cetăţenie, să fi derulat toate celelalte atribuţii „pregătitoare";, astfel încât să fie în măsură să adopte o soluţie cu privire la cererea de redobândire a cetăţeniei române.
Sub aspectul inexistenţei culpei autorităţii pârâte, Curtea a reţinut că pârâta nu a făcut nici un moment, prin rezoluţia preşedintelui Comisiei, dovada datei la care a procedat la aplicarea art. 141 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 21/1991 (în forma în vigoare la momentul depunerii cererii reclamantei, în prezent art. 16 alin. (2) lit. a) al legii), în sensul de a solicita relaţii de la orice autorităţi cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b) şi e), astfel încât acestea să aibă timp suficient (termenul de 5 luni de la depunerea cererii, stabilit de legiuitor, fiind prezumat de acesta ca suficient pentru astfel de demersuri). Astfel, în măsura în care preşedintele Comisiei ar fi solicitat de îndată aceste relaţii, prin rezoluţia pusă la înregistrare, după cum reiese din economia art. 141, eventuala analizare cu întârziere a cererii reclamantei, în lipsa relaţiilor solicitate, nefiindu-i imputabilă.
O atare dovadă/apărare nu a fost însă făcută, astfel că instanţa a reţinut culpa instituţiei pârâte în nesoluţionarea cererii reclamantei, în termenul legal.
Prima instanţă a respins pretenţiile reclamantei privind obligarea la plata de daune cominatorii, ca inadmisibile, apreciind că instituţia daunelor cominatorii a fost o creaţie a practicii judiciare nu ca mijloc de dezdăunare, ci ca modalitate de executare silită a obligaţiilor de „a face";, respectiv ";a nu face"; intuitu personae, anterior reglementării prin lege a modalităţii de executare silită a unor astfel de obligaţii, or Legea nr. 554/2004 prevede modalităţi specifice în materia contenciosului administrativ, de asigurare a punerii în executare a obligaţiilor de „a face"; intuitu personae dispuse de instanţă, anume aplicarea de amenzi conform art. 24 alin. (2).
În fine, Curtea a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 700 lei, făcând aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., întrucât aceasta s-a aflat în culpă procesuală.
1.3. Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că cererea reclamantei de redobândire a cetăţeniei romane a fost înregistrată la secretariatul Comisiei pentru Cetăţenie iar Preşedintele Comisiei a dispus efectuarea verificărilor prevăzute de art. 8 lit. b) şi e), şi impuse de art. 11 din Legea cetăţeniei române, fixând termen la data de 31 ianuarie 2011 pentru analizarea cererii, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 21/1991.
A susţinut recurenta că la termenul stabilit s-a constatat că nu erau finalizate verificările privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b) şi e), întrucât Comisia pentru cetăţenie nu a avut la dispoziţie toate informaţiile solicitate instituţiilor abilitate, neputându-se analiza cererea de redobândire a cetăţeniei române şi astfel s-a fixat un nou termen pentru analizarea dosarului, la data de 25 mai 2011.
La acest termen, constatând îndeplinite cerinţele legale, Comisia pentru cetăţenie a avizat pozitiv cererea şi ulterior şi preşedintele A.N.C. a aprobat cererea reclamantei prin ordinul nr. 388/P din 16 iunie 2011.
Recurenta a susţinut că în mod nelegal instanţa de fond a considerat că raţiunea instituirii termenului de 5 luni prevăzut de art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea cetăţeniei române ";este aceea de a se adopta o soluţie cu privire la solicitarea de redobândire a cetăţeniei";.
Art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea cetăţeniei române stabileşte un termen de 5 luni pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor necesare acordării sau redobândirii cetăţeniei române şi nu pentru soluţionarea cererii. Conform dispoziţiilor articolului mai sus indicat, „Preşedintele Comisiei pentru cetăţenie, prin rezoluţie, dispune fixarea termenului la care Comisia va verifica îndeplinirea condiţiilor necesare acordării sau redobândirii cetăţeniei române potrivit art. 11, termen care nu va depăşi 5 luni de la data înregistrării cererii.";
Concluzia ce se desprinde este aceea că instanţa de fond a dat textului legal o interpretare neconformă sensului real al acestuia.
Totodată recurenta a arătat că autoritatea pârâtă a luat măsurile necesare pentru analizarea cererii de redobândire a cetăţeniei române formulată de doamna S.C., respectiv: a înregistrat cererea la secretariatul tehnic al Comisiei, a solicitat relaţii autorităţilor abilitate şi a fixat termenul la care Comisia analizează şi verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 11 raportat la art. 8 alin. (1) lit. b) şi e). La termenul fixat, 31 ianuarie 2011, s-a procedat la verificarea cererii de redobândire, verificare ce a presupus, în primă fază, controlarea dosarului pentru a se constata dacă: petenta a depus toate actele necesare, petenta a completat dosarul în cazul în care i s-a cerut acest lucru iar instituţiile avizatoare au trimis informaţiile solicitate.
Referitor la petitul privind emiterea ordinului de redobândire a cetăţeniei romane, conform dispoziţiilor art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 21/1991, recurenta a susţinut că Preşedintele Autorităţii nu a putut constata îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, pentru a emite ordinul de redobândire a cetăţeniei române sau ordinul de respingere a cererii, întrucât Comisia pentru Cetăţenie nu a avut la dispoziţie toate datele necesare soluţionării cererii de redobândire a cetăţeniei. După pronunţarea hotărârii de către prima instanţă, preşedintele A.N.C. a aprobat cererea reclamantei prin ordinul nr. 388/P din 16 iunie 2011.
Recurenta a criticat sentinţa şi cu privire la obligarea autorităţii la plata cheltuielilor de judecată, susţinând că nu poate fi reţinută culpa procesuală.
A susţinut că, în cauza de fată nu a existat o eventuală lentoare imputabilă pârâţilor în derularea procedurilor specifice cererilor de redobândire a cetăţeniei române. Cererea a fost avizată de către Comisia pentru cetăţenie şi aprobată prin ordinul preşedintelui A.N.C.
Il. Considerentele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
II.l. Argumente de fapt şi de drept relevante.
Reclamanta S.C. a depus cerere de redobândire a cetăţeniei române, înregistrată la autoritatea pârâtă, la data de 4 mai 2010.
Potrivit dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 21/1991, republicată,: (1) Cererea de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române, formulată potrivit art. 11, este înregistrată la secretariatul tehnic al Comisiei. (2) Preşedintele Comisiei pentru cetăţenie, prin rezoluţie, dispune: a) solicitarea de relaţii de la orice autorităţi cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b) şi e); b) completarea dosarului, în termen de cel mult două luni de la primirea solicitării secretariatului tehnic al Comisiei de către petent, în cazul în care se constată lipsa unor documente necesare soluţionării cererii, sub sancţiunea respingerii cererii ca nesusţinută; c) fixarea termenului la care Comisia va verifica îndeplinirea condiţiilor necesare acordării sau redobândirii cetăţeniei române potrivit art. 11, termen care nu va depăşi 5 luni de la data înregistrării cererii.
Termenul de 5 luni prevăzut de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, republicată, se calculează de la data înregistrării cererilor la Secretariatul tehnic al Comisiei.
Faţă de situaţia de fapt existentă, nesoluţionarea cererii de redobândire a cetăţeniei, în termenul prevăzut de lege, având în vedere cauzele obiective, poate fi calificată ca un refuz nejustificat, în sensul Legii contenciosului administrativ.
În cauza de faţă, până la data pronunţării hotărârii judecătoreşti era împlinit termenul de 5 luni prevăzut de lege pentru soluţionarea acestora.
Prevederile art. l din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007, statuează că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat cât şi public";.
Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, intimata reclamantă s-a adresat în mai multe rânduri, solicitând redobândirea cetăţeniei române, în temeiul Legii nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Problema care se impune a fi rezolvată în cauza de faţă este legată de termenul în care autorităţile române trebuie să soluţioneze cererile de redobândire a cetăţeniei române.
Potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, autorităţile române trebuie să soluţioneze cererea în 5 luni.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că autoritatea pârâtă nu a respectat termenul de soluţionare, respectiv 5 luni de la înregistrarea cererii.
Înalta Curte nu poate primi apărările formulate de recurentă privind faptul că legiuitorul nu prevede un termen expres pentru emiterea ordinului, câtă vreme verificarea îndeplinirii condiţiilor necesare acordării sau redobândirii cetăţeniei trebuie să se încadreze în 5 luni de la data înregistrării cererii, iar instituţia recurentă ar fi trebuit să depună toate diligentele pentru rezolvarea situaţiei create conform obligaţiilor legale care îi revin, principala sa îndatorire fiind îndeplinirea atribuţiilor sale cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.
Înalta Curte reţine că nu sunt întemeiate nici criticile cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată având în vedere dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Potrivit acestor dispoziţii:";Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată";.
Având ca fundament aceste dispoziţii legale s-a admis ideea că la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părţii.
Or, în cauza dedusă judecăţii, rezultă fără putinţă de tăgadă că instituţia recurentă a fost în culpă pentru nesoluţionarea cererii până la data introducerii acţiunii reclamantei şi văzând dispoziţiile art. 275 C. proc. civ., înalta Curte constatată că soluţia pronunţată de instanţa de fond cu privire la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată este corectă.
Astfel fiind, înalta Curte reţine că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
II.l. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse la pct. II.l din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie împotriva sentinţei nr. 2794 din 6 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1946/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1952/2012. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
