ICCJ. Decizia nr. 2009/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2009/2012
Dosar nr. 673/54/2011
Şedinţa publică de Ia 24 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, reclamanta O.J. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei de stabilire a titlurilor de despăgubiri precedată de evaluarea bunului imobil pentru care a solicitat despăgubiri băneşti şi pe Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea titlului de plata în numerar.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este beneficiara Dispoziţiei privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent nr. 1209 din 16 mai 2005, emisă de Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin, care potrivit procesului-verbal de predare primire din 2005 a procedat la predarea dosarului constituit potrivit normelor de aplicare a Legii nr. 10/2001 către comisia judeţeană şi ulterior comunicat A.N.R.P. - ului.
A mai arătat reclamanta că autorităţile pârâte nu au luat măsuri eficiente pentru soluţionarea dosarului de despăgubiri în termenul rezonabil, la care se referă art. 6 din C.E.D.O. care cuprinde şi durata procedurilor administrative, iar prin neîndeplinirea obligaţiei de a emite titlul de despăgubire pârâtele aduc atingere noţiunii de bun şi a obligaţiei statului de a proteja bunurile şi valorile patrimoniale ale persoanelor, obligaţie asumată de România prin Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat excepţia prematurităţii solicitării emiterii titlului de plată arătând că atribuţiile sale sunt prevăzute de art. 2 din H.G. nr. 361/2005, cu modificările şi completările ulterioare, A.N.R.P. nefiind investită cu emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire, ci
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa nr. 270 din 20 mai 2011, Curtea de Apel Craiova a respins acţiunea formulată de reclamanta O.J., faţă de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor referitor la emiterea titlului de plată şi a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta O.J. în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, obligând pârâta Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Dr. Tr. Severin, conform dispoziţiei nr. 1209 din 16 mai 2005 emisă de Primarul Municipiului Dr. Tr. Severin.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin Dispoziţia nr. 1209 din data de 16 mai 2005, Primarul Municipiului Drobeta Tr. Severin a propus acordarea de măsuri reparatorii sub formă de titluri de valoare petentei O.J. în echivalent şi a stabilit ca imobilul a fost evaluat la suma de 152.566.000 lei, în limita căruia se vor acorda ca măsură reparatorie în echivalent, titluri de valoare nominală.
Având în vedere că procedura de recuperare a bunului lor ori a contravalorii acestuia a început prin formularea notificării în anul 2001, prima instanţă a apreciat că în cauză, durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că în speţă prin comportamentul său pârâta încalcă atât art. 6 din Convenţie cât şi art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţie, motiv pentru care se apreciază că absenţa totală a despăgubirilor creează reclamantei o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Referitor la capătul al doilea de cerere privind obligarea A.N.R.P. Bucureşti la emiterea titlului de plată în numerar, judecătorul fondului a reţinut faptul că potrivit art. III din O.U.G. nr. 62 din 30 iunie 2010 pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în titlul VII ";Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv"; din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare.
3. Recursul pârâtei
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a atacat cu recurs sentinţa menţionată, solicitând modificarea ei în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii reclamantei, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct.9 şi art.3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susţinut că în mod greşit prima instanţă a reţinut că în cauză au fost încălcate dispoziţiile privind termenul rezonabil de soluţionare a cauzei, întrucât soluţionarea acestor dosare se face în virtutea declanşării procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedură complexă, ce cuprinde mai multe etape.
În cauză, etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă, dosarul fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 3911/CC şi analizat sub aspectul verificării legalităţii respingerii cererii de restituire.
Aşadar, recurenta a susţinut că în mod netemeinic prima instanţă a obligat Comisia Centrală direct la emiterea deciziei, reţinând încălcarea principiului procesului rezonabil în parcurgerea procedurii prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, fără să ţină seama de particularităţile cauzei, de complexitatea procedurii administrative impuse prin art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, fiind de necontestat că persoanele beneficiare ale prevederilor legii menţionate au dreptul la parcurgerea acestei proceduri într-un termen rezonabil.
II. Considerentele înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă şi a prevederilor art. 204 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Tr. Severin, ce a format obiectul notificării.
Notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost soluţionată, prin dispoziţia nr. 1209 din data de 16 mai 2005 a Primarului Municipiului Drobeta Tr. Severin, care a dispus acordarea de acordarea de masuri reparatorii prin echivalent pentru teren.
În raport cu datele menţionate, instanţa de control judiciar îşi însuşeşte concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, principiu aplicabil nu numai procedurii judiciare, ci şi celei administrative.
Complexitatea procedurii administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care, într-adevăr, nu poate fi parcursă în termenul general de 30 de zile reglementat în art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, constituie un criteriu de apreciere a termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite pasive a autorităţii publice. In egală măsură, normelor administrative emise de autoritatea competentă în vederea organizării propriei activităţi de executare a legii şi stabilirii ordinii soluţionării dosarelor nu li se pot conferi efecte juridice în sensul justificării încălcării principiului termenului rezonabil şi a celorlalte garanţii ale bunei administrări.
Pe de altă parte, înalta Curte are în vedere că art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, conferă Comisiei Centrale atribuţia de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, iar nu de a cenzura dispoziţia emisă în temeiul art. 20 din Legea nr. 10/2001 din alte perspective ce intrau exclusiv în competenţa entităţii învestite cu soluţionarea notificării şi a instanţelor competente să exercite controlul judecătoresc asupra acesteia.
În acelaşi timp, împrejurările invocate nu pot justifica totala pasivitate a Comisiei Centrale în perioada scursă de la data înregistrării dosarului nr. 3911/CC/2005, în condiţiile în care aşa cum a constatat şi instanţa de fond, pârâta nu a depus la dosarul cauzei nici o dovadă care să justifice existenţa unor motive obiective pentru care cererea reclamanţilor nu a fost analizată într-un termen rezonabil, iar invocarea lipsei unor documente din cuprinsul dosarului de despăgubire nu poate fi reţinută în condiţiile în care avizul de legalitate al Prefectului există în cadrul acestuia.
Aşa cum rezultă din cele expuse anterior, ceea ce a sancţionat instanţa de fond prin hotărârea pronunţată a fost încălcarea termenului rezonabil în derularea procedurii administrative şi prelungirea stării de incertitudine juridică asupra măsurilor reparatorii, durata excesivă a procedurii aducând atingere atât dreptului la un proces echitabil prevăzut în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cât şi dreptului de proprietate ocrotit în Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie.
Complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere în ce priveşte respectarea termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivităţi a autorităţii publice, în condiţiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că la pronunţarea prezentei hotărâri s-a emis decizia solicitată.
Aşadar, înalta Curte constată, de asemenea, neîntemeiată susţinerea recurentei referitoare la nelegalitatea măsurii de obligare directă la emiterea deciziei, pentru că etapele şi operaţiunile administrative premergătoare sunt subsumate scopului final al emiterii titlului de despăgubire, întreaga durată a procedurii fiind calificată ca nerezonabilă prin sentinţa atacată.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 94 şi art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 270 din 20 mai 2011 a Curţii de Apel Craiova - secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă, astăzi, 24 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2008/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2013/2012. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
