ICCJ. Decizia nr. 2063/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2063/2012

Dosar nr. 8636/3/2010

Şedinţa publică de la 27 aprilie 2012

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea adresată Tribunalului Bucureşti, reclamantul Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii D.M.R. şi M.M.M., anularea înscrierii în evidenţa Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti a dobândirii, de către primul pârât, a dreptului de proprietate asupra autovehiculului identificat în cerere cu nr. de şasiu şi anularea transcrierii transmiterii dreptului de proprietate, ca urmare a dobândirii sale de către celălalt pârât.

Prin încheierea de şedinţă de la data de 9 septembrie 2010 Tribunalul Bucureşti a suspendat soluţionarea cauzei, în temeiul art. 1551 C. proc. civ.

2. Hotărârea Curţii de Apel

Prin decizia nr. 1334 din 9 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă excepţia de nulitate a recursului formulat de D.M.R. împotriva încheierii de şedinţă din data de 9 septembrie 2010 a Tribunalului Bucureşti pronunţată în dosarul nr. 8636/3/2010 şi, în consecinţă, a fost constatată nulitatea recursului formulat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că recurentul a formulat recurs împotriva încheierii din 9 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, fără a prezenta motivele cererii de recurs.

3. Recursul declarat de D.M.R.

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de recurs, D.M.R. a formulat recurs, arătând că intimatul persoană fizică şi-a dat o adresă falsă la care a fost citat şi nu s-a prezentat la instanţă, iar recurentul a prezentat adresa reală a acestuia, pentru a fi citat în cauză.

II. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, va respinge recursul ca inadmisibil pentru considerentele ce urmează:

În conformitate cu dispoziţiile art. 125 alin. (3) şi art. 128 din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

În conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, în prezent sunt instituţionalizate mai multe căi de atac a hotărârilor judecătoreşti, şi anume, apelul, recursul, contestaţia în anulare, revizuirea şi recursul în interesul legii.

Codul de procedură civilă reglementează în Titlul V - Capitolul I, recursul (art. 299-316), cale extraordinară de atac, iar în art. 299 se precizează care sunt hotărârile ce sunt supuse recursului.

Conform dispoziţiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului.

Înalta Curte, văzând actele şi lucrările dosarului, a constatat că hotărârea atacată cu recurs a fost pronunţată în calea de atac a recursului, hotărâre irevocabilă.

Din coroborarea dispoziţiilor art. 377 alin. (2) şi art. 299 C. proc. civ. rezultă că în sistemul român de jurisdicţie este statuat principiul unicităţii recursului.

Pentru motivele arătate, întrucât recursul nu priveşte o hotărâre dintre cele enumerate de art. 299 C. proc. civ., care pot fi atacate cu recurs, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca inadmisibil, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de D.M.R. împotriva deciziei nr. 1334 din 9 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2012.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2063/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs