ICCJ. Decizia nr. 2067/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2067/2012
Dosar nr. 944/39/2011
Şedinţa publică de la 27 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea adresată Curţii de Apel Suceava – secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul N.L. a chemat în judecată pârâtul Comisariatul General al Gărzii Financiare, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună suspendarea executării Deciziei nr. 1377 din 1 septembrie 2011 emisă de Comisariatul General din Garda Financiară, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea acestui act.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 382 din 17 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava a fost admisă cererea reclamantului N.L. în contradictoriu cu pârâtul Comisariatul General al Gărzii Financiare Bucureşti, în sensul că a fost dispusă executarea efectelor Deciziei nr. 1377 din 1 septembrie 2011 a Comisariatului General al Gărzii Financiare–Comisariatul General Bucureşti, până la soluţionarea cauzei având ca obiect anularea Deciziei nr. 1377 din 1 septembrie 2011.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin Decizia nr. 1377 din 1 septembrie 2011 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Garda Financiară – Comisariatul General Bucureşti s-a dispus eliberarea reclamantului N.L. din funcţia publică teritorială de execuţie de comisar clasa I, grad profesional superior la Garda Financiară - Secţia Judeţeană Botoşani.
La baza emiterii acestei decizii au stat dispoziţiile art. 3 alin. (2) şi (4) din H.G. nr. 1324/2009, Ordinul nr. 2253/2011 emis de Preşedintele A.N.A.F. şi rezultatele finale ale examenului de testare profesională desfăşurat în perioada 11 iulie 2011 – 19 iulie 2011.
Regulamentul pentru organizarea şi desfăşurarea examenului de testare profesională a funcţionarilor publici din Garda Financiară, este cuprins în anexa 8 şi face parte integrantă din Ordinul nr. 2253/2011 emis de Preşedintele A.N.A.F.
Prin acest ordin s-a aprobat structura organizatorică a Comisariatului General al Gărzii Financiare şi a secţiilor judeţene şi Secţiei Municipiului Bucureşti ale Gărzii Financiare.
Conform art. 2 alin. (5) din H.G. nr. 1324/2009 „Repartizarea numărului de posturi pentru Comisariatul General, secţiile judeţene şi Secţia Municipiului Bucureşti se face prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, la propunerea comisarului general”.
Competenţa de emitere a ordinelor de către preşedintele A.N.A.F. este stabilită în art. 12 alin. (3) din H.G. nr. 109/2009 care dispune „În exercitarea atribuţiilor sale, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite ordine, în condiţiile legii, precum şi alte dispoziţii necesare îndeplinirii atribuţiilor funcţiei”.
Sintagma în condiţiile legii nu poate fi interpretată decât în sensul că operaţiunea emiterii ordinelor trebuie să îndeplinească condiţiile de legalitate privind competenţa, forma şi procedura de emitere şi conformitatea lor cu actele normative cu forţă juridică superioară.
Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că, în justificarea cererii de suspendare, reclamantul a susţinut că anexa 8 din Ordinul nr. 2253/2011 (Regulamentul pentru organizarea şi desfăşurarea examenului de testare profesională a funcţionarilor publici din Garda Financiară) nu respectă procedura prevăzută de H.G. nr. 611 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici şi că această nerespectare atrage sancţiunea nulităţii examenului, conform art. 71.
S-a susţinut de asemenea că Ordinul nr. 2253/2011 nu a fost publicat în M. Of. şi este lipsit de orice efect.
Instanţa de fond a analizat îndeplinirea în cauză a condiţiilor cerute de lege pentru suspendarea actului administrativ şi a reţinut că în cauză sunt îndeplinite cele două condiţii cumulative.
Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă „În vederea intrării lor în vigoare, legile şi celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile şi ordonanţele Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative ale autorităţilor administrative autonome, precum şi ordinele, instrucţiunile şi alte acte normative emise de conducătorii organelor administraţiei publice centrale de specialitate se publică în M. Of. al României, Partea I”. Raportat la obligaţia de divulgare a actelor administrative cu caracter normativ, prin publicarea acestora în M. Of., în doctrina de drept administrativ s-a indicat cu deplin temei faptul că actele administrative nepublicate nu sunt obligatorii pentru particulari şi nu sunt opozabile acestora.
Instanţa de primă jurisdicţie a cererii de suspendare a reţinut că împrejurarea nepublicării Ordinul nr. 2253/2011 în M. Of. este de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii concursului la care reclamantul a participat, deoarece în cazul în care acest ordin face parte din categoria actelor administrative cu caracter normativ, nu-i este opozabil.
De asemenea, instanţa a reţinut că este discutabilă sub aspectul legalităţii şi stabilirea unor reguli derogatorii prin Regulamentul pentru organizarea şi desfăşurarea examenului de testare profesională a funcţionarilor publici faţă de H.G. nr. 611/2008, care prevăd că „Prezenta hotărâre reglementează organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici„ şi „Cariera în funcţia publică cuprinde ansamblul situaţiilor juridice şi efectele produse, care intervin de la data naşterii raportului de serviciu al funcţionarului public până în momentul încetării acestui raport, în condiţiile legii”.
Stabilirea unor termene mai scurte pentru anunţarea concursului şi comunicarea bibliografiei, o altă modalitate de organizare a concursului şi examinare a candidaţilor, defavorabilă reclamantului, ridică suspiciuni serioase că Ordinul nr. 2253/2011 corespunde actelor juridice cu forţă juridică superioară. Îndoiala asupra legalităţii şi opozabilităţii Ordinului nr. 2253/2011 atrage o îndoială puternică asupra legalităţii Deciziei nr. 1377 din 01 septembrie 2011 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Garda Financiară – Comisariatul General Bucureşti, ca act subsecvent.
Instanţa a reţinut şi condiţia pagubei iminente, întrucât reclamantul este lipsit de drepturile salariale, situaţie de fapt agravată şi de situaţia economică traversată de întreaga societate.
Îndoiala asupra legalităţii Deciziei nr. 1256 din 28 iulie 2011 face aplicabilă şi Recomandarea nr. R (89) 8 a Consiliului de Miniştri către statele membre ale Uniunii Europene, privind protecţia judiciară provizorie în materie de contencios administrativ, care prevede că atunci când o instanţă este sesizată cu o contestaţie împotriva unui act administrativ şi atâta timp cât această instanţă încă nu s-a pronunţat cu privire la validitatea actului, reclamantul este îndreptăţit să solicite masuri de protecţie provizorie împotriva actului administrativ respectiv.
3. Recursul declarat de Comisariatul General al Gărzii Financiare
Recurentul a criticat hotărârea instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică, arătând că a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
A susţinut că în cauza dedusă judecăţii nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru suspendarea actului administrativ.
Astfel, în ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, recurentul a susţinut că instanţa poate verifica numai dacă sunt motive de vădită nelegalitate a actului, ori în cauza de faţă, motivele reţinute de instanţă puteau fi analizate numai cu ocazia soluţionării fondului cauzei.
S-a susţinut că motivul de nelegalitate reţinut de instanţă priveşte ordinul O.P.A.N.A.F. nr. 2253/2011, act administrativ individual care nu a fost contestat de reclamant.
S-a susţinut că ordinul O.P.A.N.A.F. nr. 2253/2011 nu este un act administrativ normativ, astfel încât nu trebuie publicat în M. Of., întrucât este un act administrativ cu caracter individual.
Recurentul a criticat hotărârea instanţei de fond întrucât a reţinut că este discutabilă sub aspectul legalităţii şi stabilirea unor reguli derogatorii prin Regulamentul pentru organizarea şi desfăşurarea examenului de testare profesională a funcţionarilor publici faţă de H.G. nr. 611/2008, arătând că testarea profesională la care au fost supuşi funcţionarii publici nu a fost un concurs în sensul recrutării sau promovării, ci o modalitate prevăzută de lege de a se asigura celor ale căror funcţii se reduc, posturi de nivelul celei deţinute sau inferioare.
Recurentul a criticat şi reţinerea de către instanţă ca îndeplinită a condiţiei pagubei iminente, în condiţiile în care lipsirea de venitul salarial este consecinţa firească a eliberării din funcţie şi nu poate conduce automat la concluzia că este îndeplinită această condiţie legală.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 şi art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât şi în faza sesizării instanţei cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine faptul că reclamantul prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al existenţei unor indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură a induce o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, a abuzului autorităţii, a atitudinii acesteia, fiind arătate şi diligenţele depuse de reclamant şi efectele posibile şi previzibile ale executării actului administrativ, iar Înalta Curte reţine că toate aceste situaţii sunt de natură a argumenta cazul bine justificat.
Înalta Curte a constatat că instanţa de fond a dat o interpretare corectă dispoziţiilor legale, întrucât întotdeauna suspendarea actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale atât în sistemul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.
Din acest punct de vedere, actul normativ incident în cauză răspunde recomandărilor Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, pentru că prevede atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri provizorii de protecţie a drepturilor şi intereselor particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.
Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.
Or, prin sentinţa recurată, instanţa a făcut o analiză teoretică a premiselor suspendării executării actului administrativ, reţinând existenţa în concret a cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube în raport cu natura şi amploarea măsurii dispuse de autoritatea publică emitentă.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte reţine că în mod corect instanţa de fond a prezentat situaţia de fapt şi de drept existentă, astfel încât hotărârea atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de Comisariatul General al Gărzii Financiare împotriva sentinţei nr. 382 din 17 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2066/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2074/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
