ICCJ. Decizia nr. 2097/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2097/2012
Dosar nr. 302/42/2011
Şedinţa publică de la 2 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin Sentinţa nr. 151 din 12 mai 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile invocate de pârâţi precum şi acţiunea formulată de reclamantele M.A.T. şi R.C. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei, Cercetării, Inovaţiei - Direcţia Generală de Strategii şi Programe Universitare şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Astfel, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău, invocată de acesta prin întâmpinare, a fost respinsă, deoarece prin adresele comunicate celor două reclamante, pârâtul recunoaşte că reclamantele nu îndeplinesc condiţiile participării la concursul de titularizare 2011.
De asemenea, şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea plângerii prealabile a fost respinsă, întrucât reclamantele au făcut nenumărate demersuri în respectarea art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificat, adresându-se atât Ministerului, dar şi celeilalte pârâte, respectiv Universitatea S.H.
Analizând cauza pe fondul ei, instanţa de fond a reţinut că cele două reclamante sunt nemulţumite de faptul că, fiind absolvente ale Facultăţii de Limba şi Literatura Română din cadrul Universităţii S.H., fiind licenţiate în filologie, au solicitat Inspectoratului Şcolar Judeţean Buzău ca, faţă de Decizia nr. 2376/2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, să li se comunice dacă îndeplinesc condiţiile de înscriere la concursul de titularizare 2011, iar acesta, prin adresele a căror anulare solicită prin prezenta cerere, le-a comunicat faptul că nu îndeplinesc condiţiile de participare la concurs, întrucât legislaţia în domeniu este Ordinul 3735/2011, însă nu a precizat în mod expres motivele pentru care nu pot participa la concurs.
Obiectul prezentei acţiuni nu priveşte anularea diplomelor de licenţă ale celor două reclamante, ci anularea Adreselor nr. 1308 din 15 martie 2011 şi nr. 1308 din 15 martie 2011, emise de Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău şi obligarea pârâtei la eliberarea unor alte adrese din care să rezulte că diplomele de licenţă sunt valabile.
Instanţa de fond a apreciat că acţiunea celor două reclamante este neîntemeiată, având în vedere că, prin răspunsurile la petiţiile reclamantelor, pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău le comunică acestora faptul că pentru a putea participa la titularizare candidaţii, indiferent de instituţia de învăţământ superior pe care au frecventat-o trebuie să fie absolvenţi ai unor specializări care trebuie să se regăsească atât în Centralizator, cât şi în Hotărârile de Guvern privind autorizarea şi funcţionarea provizorie sau acreditarea specializărilor din cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat şi particular, profilurile, specializările, durata studiilor, precum şi titlurile obţinute de absolvenţii învăţământului universitar, nomenclatorul domeniilor şi al specializărilor universitare din cadrul instituţiilor de învăţământ universitar dar şi forma de învăţământ pentru care au fost autorizate să funcţioneze provizoriu.
Reclamantele sunt absolvente ale unei instituţii de învăţământ superior a cărei formă de învăţământ nu se regăseşte în nicio hotărâre de guvern prin care se autorizează provizoriu/acreditează instituţiile de învăţământ superior, hotărâre de guvern valabilă la momentul înscrierii în anul I de studii.
În acest sens, reţine instanţa de fond că Universitatea absolvită de cele două reclamante, respectiv Universitatea S.H., nu a îndeplinit procedura obligatorie pe care trebuia să o parcurgă conform legii în vederea autorizării/acreditării acestei forme de învăţământ la distanţă. Este vorba de o obligaţie exclusivă a universităţii, pe care nu a parcurs-o. Concret această procedură este reglementată de Legea nr. 88/1993, O.U.G. nr. 75/2005, legi pe care universitatea nu le-a respectat.
2. Cererea de recurs
Împotriva Sentinţei nr. 151 din 12 mai 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamantele M.A.T. şi R.C. în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în susţinerea căruia au arătat, în esenţă, următoarele:
Astfel, susţin recurentele că opinia Inspectoratului emisă prin adresele contestate este de natură a le prejudicia drepturile recunoscute prin lege câtă vreme diplomele de licenţă prin care li se recunoaşte calitatea de licenţiate în filozofie se bucură de prezumţia de legalitate.
În acest sens arată recurentele că în momentul înscrierii în anul I de studiu specializarea limba şi literatura română era autorizată să funcţioneze provizoriu, în baza H.G. nr. 1609/2004 aşa încât diplomele de licenţă sunt valabile câtă vreme nicio autoritate administrativă sau judecătorească nu a dispus revocarea sau anularea lor.
Mai susţin recurentele că instanţa de fond a dat o eficienţă eronată dispoziţiilor legale privind participarea la examenul de titularizare, de fapt în motivarea soluţiei există şi o contradicţie, pe de o parte se arată că nu se pune în discuţie valabilitatea diplomelor de licenţă, iar pe de altă parte se respinge acţiunea pe considerentul că aceste diplome nu îndeplinesc condiţiile privind participarea la examenul de titularizare, or prima instanţă nu a fost învestită cu o cerere privind anularea diplomelor de licenţă.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., şi ţinând seama de toate susţinerile şi apărările părţilor, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Înalta Curte analizând actele şi lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză constată că nu poate primi criticile formulate de recurentele-reclamante, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fără însă a-şi însuşi considerentele expuse de către instanţa de fond.
În acest sens, Înalta Curte constată că deşi instanţa de fond a reţinut în mod corect obiectul acţiunii în contencios administrativ cu care a fost învestită de recurentele-reclamante la data de 28 martie 2011, a interpretat în mod greşit conţinutul celor două acte administrative contestate, motiv pentru care vor fi înlăturate toate argumentele de fapt şi de drept care exced cadrului procesual stabilit în raport de obiectul cererii de chemare în judecată.
Astfel, este lesne de observat că la cererile prin care recurentele-reclamante au solicitat să li se comunice dacă pe baza actelor de studii anexate şi în raport de Decizia nr. 2376/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, îndeplinesc condiţiile de înscriere la concursul de titularizare 2011, intimatul Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău, a răspuns prin adresele contestate, în mod legal, în sensul că nefiind părţi, hotărârea judecătorească nu le este opozabilă precum şi prin indicarea actului normativ în baza căruia se organizează examenul de titularizare în anul 2011, respectiv Ordinul nr. 3753 din 09 februarie 2011 a M.E.C.T.S, şi nu în sensul că recurente-reclamante nu îndeplinesc condiţiile de participare la concurs, întrucât legislaţia în domeniu este Ordinul 3735/2011, cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond.
În acest context, Înalta Curte constată că recurentele-reclamate au promovat în faţa instanţei de fond o acţiune în contencios administrativ, în temeiul art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, prin care au solicitat anularea Adreselor nr. 1308, respective nr. 1309 emise la data de 15 martie 2011 de către intimatul-pârât Inspectoratul Şcolar Buzău, condiţii în care trebuiau să facă dovada caracterului vătămător al celor două înscrisuri contestate, aspect care însă nu poate fi reţinut, în prezenta cauză, câtă vreme cele două adrese nu le împiedica pe recurentele-reclamante să se înscrie la examenul de titularizare.
De altfel, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă M.A.T. s-a şi înscris la respectivul examen de titularizare, însă motivele în raport de care dosarul său de înscriere a fost respins nu pot fi examinate, în raport de dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
Totodată, atâta vreme cât prin actele administrative contestate nu se face vreo referire la calitatea juridică a diplomelor de licenţă a recurentelor-reclamante, criticile formulate pe acest aspect sunt străine cauzei, motiv pentru care nu vor fi analizate în acest cadru.
Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluţia de respingere a cererii reclamantului, pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, motiv pentru care recursul va fi respins, ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantele M.A.T. şi R.C. împotriva Sentinţei nr. 151 din 12 mai 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2093/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2098/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
