ICCJ. Decizia nr. 2075/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2075/2012
Dosar nr. 1064/46/2011
Şedinţa publică de la 27 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I.Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată la data de 15 septembrie 2011, reclamanta Z.V., fostă M., a chemat în judecată pe pârâta U.S.H. din Bucureşti, solicitând instanţei să dispună obligarea acesteia să-i elibereze diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă, în termen de 30 de zile de la pronunţarea hotărârii, sub sancţiunea amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi a daunelor cominatorii de 50 RON pe zi de întârziere, până la eliberarea diplomei de licenţă, cu cheltuieli de judecată.
La data de 01 noiembrie 2011 pârâta a depus întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS).
Chematul în garanţie Ministerul Educaţiei, Cercetări, Tineretului şi Sportului a depus întâmpinare, invocând excepţia lipsei procedurii prealabile şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive şi solicitând în subsidiar respingerea cererii de chemare în garanţie ca neîntemeiată.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin Sentinţa nr. 497/F-Cont. din 21 decembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti a fost respinsă cererea formulată de reclamanta Z.V. (fostă M.), împotriva pârâtei U.S.H. Bucureşti.
Instanţa a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta U.S.H. Bucureşti împotriva Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanta a urmat cursurile Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică din cadrul U.S.H. din Bucureşti - forma de învăţământ la distanţă, în perioada 2006 - 2009, urmând anii III şi IV într-un singur an de învăţământ.
În iulie 2009 a promovat examenul de licenţă, iar pârâta U.S.H. i-a eliberat Adeverinţa nr. 7135 din 9 iulie 2009, recunoscându-i titlul de licenţiat în drept.
Ulterior, pârâta a comunicat reclamantei că nu poate da curs solicitării acesteia de eliberare a diplomei de licenţă şi a suplimentului la diplomă, întrucât Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nu a dat aprobarea legală pentru tipărirea actelor respective.
Totodată, i-a comunicat faptul că, în condiţiile în care O.G. nr. 10/2009 privind dreptul studenţilor înmatriculaţi la formele de învăţământ la distanţă sau cu frecvenţă redusă de a continua studiile la programe de studii de licenţă autorizate să funcţioneze provizoriu sau acreditate a fost abrogată prin Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, iar prevederile art. 361 alin. (5) din această din urmă lege, dispun că aspectele legate de finalizarea studiilor absolvite în condiţiile actelor normative anterioare O.G. nr. 10/2009 vor fi reglementate prin Ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, la propunerea Agenţiei române pentru asigurarea calităţii în învăţământul superior, după consultarea Consiliului Naţional al Rectorilor.
Având în vedere apărarea chematului în garanţie, Curtea a reţinut că trebuie examinat cu prioritate dacă reclamanta a urmat cursuri universitare organizate legal.
Potrivit art. 3 al H.G. nr. 1011/2001 privind organizarea şi funcţionarea învăţământului la distanţă şi a învăţământului cu frecvenţă redusă în instituţiile de învăţământ superior, "sunt abilitate să organizeze învăţământ la distanţă (...) instituţiile de învăţământ superior acreditate, în specializările universitare autorizate provizoriu sau acreditate conform Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituţiilor de învăţământ superior şi recunoaşterea diplomelor, republicată".
Potrivit art. 17, "procedura de evaluare academică a programelor de învăţământ la distanţă se realizează conform Legii nr. 88/1993, republicată".
Legea nr. 88/1993 a fost abrogată prin O.G. nr. 75/2005, care, la art. 4, dispune faptul că "(1) Acreditarea organizaţiilor furnizoare de educaţie şi a programelor lor de studiu este parte a asigurării calităţii. (2) Acreditarea este acea modalitate de asigurare a calităţii prin care se certifică respectarea standardelor pentru funcţionarea organizaţiilor furnizoare de educaţie şi a programelor lor de studii", prin programele de studii înţelegându-se oferta educaţională a unei organizaţii furnizoare de educaţie, potrivit art. 2 lit. e).
Potrivit art. 29 alin. (1), (3) şi (4) din O.U.G. nr. 75/2005 orice persoană juridică, publică sau privată, interesată în furnizarea de educaţie se supune procesului de evaluare şi acreditare, în condiţiile legii, înainte de a începe să funcţioneze. În învăţământul superior acreditarea se face la nivelul structurilor instituţionale pentru fiecare program din ciclul de licenţă care duce la o calificare universitară distinctă. Acreditarea presupune parcurgerea a două etape succesive:
a) autorizarea de funcţionare provizorie, care acordă dreptul de a desfăşura procesul de învăţământ şi de a organiza, după caz, admiterea la studii;
b) acreditarea, care acordă, alături de drepturile prevăzute la lit. a), şi dreptul de a emite diplome, certificate şi alte acte de studii recunoscute de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi de a organiza, după caz, examen de absolvire, licenţă, masterat, doctorat.
Potrivit art. 2 şi 3 din Legea nr. 443/2002 privind înfiinţarea U.S.H., "Art. 2 - U.S.H. din Bucureşti se înfiinţează cu următoarele facultăţi şi specializări acreditate: b) Facultatea de Drept, specializarea drept, cu predare în limba română; Art. 3 - După intrarea în vigoare a prezentei legi, în structura U.S.H. din Bucureşti vor intra şi facultăţile, colegiile şi specializările, altele decât cele menţionate la art. 2, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii".
Potrivit art. 60 din Legea învăţământului nr. 84/1995, forma în vigoare la data înscrierii reclamantei în anul I de studii universitare, "(1) Activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi, seral, cu frecvenţă redusă şi la distanţă. Formele de învăţământ seral, cu frecvenţă redusă şi la distanţă pot fi organizate de instituţiile de învăţământ superior care au cursuri de zi.
(4) Nomenclatorul specializărilor şi al grupelor de specializări se stabileşte de Ministerul Educaţiei Naţionale împreună cu Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, cu consultarea Consiliului Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare, a instituţiilor de învăţământ superior şi a altor factori interesaţi".
Potrivit art. 84 alin. (2), facultăţile se individualizează prin: a) condiţii de admitere şi absolvire; b) programe de studiu; c) domenii de specializare.
Din ansamblul normelor legale instanţa a concluzionat că pârâta Universitatea trebuia să deţină acreditare sau autorizare provizorie nu numai pentru facultatea şi specializarea urmate de reclamantă, dar şi pentru forma de învăţământ la distanţă.
La data înmatriculării reclamantei în anul I de studiu, Universitatea nu avea acreditare/autorizare provizorie să organizeze forma de învăţământ la distanţă (ID), după cum nici ulterior nu au avut acreditare. Faptul că avea organizate cursuri de zi nu înseamnă că putea pur şi simplu să organizeze şi forma de învăţământ ID, ci doar că avea dreptul să o organizeze, dar cu respectarea cerinţelor legii, adică cu obţinerea acreditării/autorizării provizorii.
Înscrierea reclamantei la facultate s-a făcut sub imperiul H.G. nr. 916/2005, care, în Anexa 1 "Instituţii de învăţământ superior acreditate sau autorizate" lit. B "Instituţii de învăţământ superior particular" pct. 6, figurează ca având acreditare/autorizare pentru "Facultatea de Drept şi Administraţie Publică". În mod evident, forma de învăţământ organizată pentru facultatea acreditată a fost "ZI", cu posibilitatea pentru Universitate, după cum rezultă din dispoziţiile legale citate mai sus, de a desfăşura şi cursuri ID dacă ar fi urmat procedura de acreditare/autorizare provizorie în acest sens. Neprevederea expresă în hotărârea de guvern respectivă că a formei de învăţământ pentru care este acreditată Facultatea de Drept şi Administraţie Publică nu trebuie interpretată în sensul că Universitatea putea organiza cursuri ID fără să parcurgă procedura de acreditare/autorizare provizorie pentru un astfel de scop, câtă vreme H.G. nr. 1011/2001 şi Legea nr. 88/2003 impuneau acreditare/autorizare pentru ID.
Ulterior, prin H.G. nr. 676/2007 privind domeniile de studii universitare de licenţă, structurile instituţiilor de învăţământ superior şi specializările organizate de acestea, în Anexa III - pct. 6, s-a prevăzut că U.S.H. are în structura sa Facultatea de Drept şi Administraţie Publică, cu specializarea "Drept", pentru care exista acreditare şi autorizaţie provizorie pentru formele de învăţământ ZI/FR, şi cu specializarea "Administraţie Publică", autorizată să funcţioneze provizoriu pentru forma de învăţământ ZI.
Prin urmare, instanţa a reţinut că nici în anul următor, pârâta nu putea legal să organizeze forma de învăţământ ID.
Prin H.G. nr. 635/2008 privind structurile instituţiilor de învăţământ superior şi specializările/programele de studii universitare de licenţă acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu organizate de acestea, Anexa 3, s-au păstrat acreditările/autorizările prevăzute prin hotărârea de guvern precedentă, pentru acelaşi specializări cu aceleaşi forme de învăţământ.
Prin urmare, pe tot parcursul studiilor urmate de reclamantă, Universitatea nu avea drept de organizare a formei de învăţământ ID pentru specializările Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică, neavând acreditare/autorizare provizorie în acest sens.
Curtea Constituţională, sesizată cu o excepţie de neconstituţionalitate invocată într-o cauză judiciară, a statuat prin Decizia nr. 1646 din 16 decembrie 2010, că "întreg setul de măsuri dispuse prin O.G. nr. 10/2009 (...), în acord cu art. 1 alin. (5) din Constituţie, reprezintă un mijloc de coerciţie în scopul restabilirii dreptăţii şi impunerii stării de legalitate".
De asemenea, s-a statuat că "ori de câte ori o instituţie furnizoare de educaţie care funcţionează pe teritoriul României aduce atingere ansamblului de acţiuni de dezvoltare a capacităţii instituţionale de elaborare, planificare şi implementare de programe de studiu, este firesc ca, în acord cu însuşi textul constituţional invocat referitor la reglementarea prin lege organică a organizării generale a învăţământului, să se intervină prin acte de natură a restabili ordinea constituţională. Această restabilire privitoare la aspectele particulare nu presupune o legiferare în domeniul legilor organice, ci doar o prezervare a normelor deja statuate, motiv pentru care modalităţile în care se efectuează procesul educaţional, în cadrul regimului general al învăţământului şi în conformitate cu legislaţia în vigoare, pot face obiectul unei ordonanţe emise în baza unei legi de abilitare".
Cât priveşte faptul că, în prezent, O.G. nr. 10/2009 a fost abrogată, acesta nu poate fi interpretat în sensul că este permisă recunoaşterea formei de învăţământ ID urmată de reclamantă ca fiind legală, cu consecinţa eliberării diplomei de licenţă.
Situaţia studenţilor care au urmat, întocmai ca şi reclamanta, forma de învăţământ ID neacreditată/neautorizată a fost reglementată prin Legea nr. 1/2011, care, la art. 361 alin. (4) şi (5) prevede că "4) La data intrării în vigoare a prezentei legi, instituţiile de învăţământ superior acreditate încetează procesul didactic la toate specializările/programele de studii care nu au fost autorizate să funcţioneze provizoriu sau acreditate. Continuarea procesului didactic la aceste specializări/programe de studii sau iniţierea procesului didactic la alte specializări/programe de studii neautorizate ori neacreditate reprezintă o încălcare a legii, instituţia de învăţământ superior fiind sancţionată cu intrarea în lichidare, iar vinovaţii urmând a fi sancţionaţi potrivit prevederilor legale. (5) Studenţii şi absolvenţii care au fost înmatriculaţi la specializările/programele de studii care şi-au încetat procesul didactic conform alin. (4) au dreptul să îşi finalizeze studiile la specializări/programe de studii identice sau similare din acelaşi domeniu al specializării/programului de studii, autorizate să funcţioneze provizoriu ori acreditate. Aspectele legate de finalizarea studiilor menţionate în prezentul alineat sunt reglementate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, la propunerea ARACIS şi cu consultarea Consiliului Naţional al Rectorilor".
Nu se poate susţine că Legea nr. 1/2011 retroactivează, întrucât acesta reglementează pentru viitor situaţia celor care au urmat forme de învăţământ organizate cu nerespectarea legii, ale căror studii le priveşte, drept consecinţă, ca nefiind definitivate.
În concluzie, instanţa a concluzionat că reclamanta nu are dreptul să obţină o diplomă de licenţă câtă vreme a urmat o formă de învăţământ pentru care Universitatea nu avea acreditare/autorizare provizorie, iar simpla ei bună-credinţă în a se înscrie la cursurile oferite de pârâta Universitate nu este suficientă pentru obţinerea unui act legal ce implică atestarea Ministerului Educaţiei şi o recunoaştere erga omnes a specializării şi calificării ei profesionale.
3. Recursul declarat de Z.V.
Prin motivele de recurs formulate, recurenta a criticat hotărârea instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică, invocând în susţinerea recursului motivele prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
A precizat că acţiunea formulată are ca obiect obligarea la emiterea diplomei de licenţă şi nu priveşte anularea examenului de licenţă sau a diplomei, pentru a se putea analiza acreditarea sau neacreditarea formei de învăţământ.
Recurenta a susţinut că U.S.H. a avut învăţământ de zi acreditat sau autorizat şi, prin urmare, a putut organiza legal învăţământ la distanţă sau cu frecvenţă redusă în anul 2006, când recurenta s-a înmatriculat în anul I.
Recurenta a precizat că interpretarea instanţei de fond adaugă la lege şi instituie o discriminare în raport cu absolvenţii aceluiaşi an din cadrul aceleiaşi facultăţi cărora le-au fost eliberate diplomele de licenţă, ca urmare a admiterii acţiunilor promovate în justiţie.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 3041 C. proc. civ., analizând cu prioritate motivul de recurs de ordine publică, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., constatând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. va admite recursul, pentru considerentele ce urmează.
În conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, iar potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe.
Analizând actele dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea Universităţii pârâte la eliberarea diplomei de licenţă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.
Înalta Curte a reţinut că Legea contenciosului administrativ a stabilit competenţa materială de soluţionare a cauzelor în concordanţă cu dispoziţiile C. proc. civ., în raport de două criterii şi, anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul şi al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora.
Având în vedere obiectul cauzei de faţă, care priveşte un act emis de o autoritate publică, care este asimilată unei autorităţi locale, competenţa de soluţionare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul.
Pentru aceste considerente, văzând că hotărârea atacată cu recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă material, în temeiul art. 312 -313 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Argeş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de Z.V. împotriva Sentinţei nr. 497/F-Cont. din 21 decembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Argeş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2055/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 2081/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
