ICCJ. Decizia nr. 2081/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2081/2012
Dosar nr. 5368/2/2010
Şedinţa publică de la 27 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul K.H. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei şi Autoritatea Naţională pentru cetăţenie solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea ordinului Ministrului Justiţiei prin care i s-a respins cererea de acordare a cetăţeniei române.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în mod eronat Comisia pentru cetăţenie a apreciat că nu cunoaşte materia din care a fost examinat cu ocazia susţinerii interviului din data de 27 aprilie 2010 din cadrul Dosarului nr. 8969/A din 19 august 2009, fără a ţine cont de problemele pe care le are cu auzul.
La data de 22 iulie 2010, reclamantul a depus la dosar cerere completatoare şi precizatoare în care a solicitat anularea Ordinului nr. 69/P din 23 iunie 2010 al Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.
În întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Ministerul Justiţiei a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, în raport de dispoziţiile art. 1, art. 9 şi art. 15 din O.U.G. nr. 5/2010.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie a solicitat respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 82 din 11 ianuarie 2011, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei şi a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu acesta, a admis acţiunea reclamantului K.H., a anulat Ordinul nr. 69/P din 23 iunie 2010 al Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie şi a obligat pârâta să emită un ordin de acordare a cetăţeniei române reclamantului.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
1) Pârâtul Ministerul Justiţiei nu are calitate procesuală pasivă, faţă de prevederile art. 1, art. 9 şi art. 15 din O.U.G. nr. 5/2010 şi ale art. 18 din Legea nr. 21/1991. Examinarea cererilor de acordare a cetăţeniei române este în competenţa Comisiei pentru cetăţenie.
2) Pe fondul cauzei, curtea de apel a arătat faptul că cererea reclamantului a fost respinsă pe motivul neîndeplinirii condiţiilor impuse de art. 8 alin. (1) lit. f) şi g) din Legea nr. 21/1991, modificată.
Mai precis, s-a reţinut faptul că reclamantul nu cunoaşte limba română, nu posedă noţiuni elementare de cultură şi civilizaţie românească, în măsură a se integra în viaţa socială şi nu cunoaşte prevederile Constituţiei şi imnul naţional.
Prima instanţă a apreciat că întrebările adresate reclamantului nu sunt relevante pentru aprecierea nivelului de cunoaştere a elementelor anterior individualizate; în plus, s-a susţinut faptul că acestea cuprind un grad de complexitate ridicat, dar, în acelaşi timp, nerelevant, sub aspectul dovedirii cunoaşterii noţiunilor prevăzute la dispoziţiile normative anterior indicate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, care a solicitat casarea sa în parte, în sensul respingerii acţiunii intimatului-reclamant ca nefondată.
În primul motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., recurenta a susţinut că prima instanţă a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, prin încălcarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la desfăşurarea raporturilor dintre puterile statului - judecătorească şi executivă, precum şi cele ale legii organice, întrucât a apreciat că întrebările la care nu a răspuns intimatul la interviul nepromovat sunt irelevante şi cu un grad ridicat de complexitate.
Instanţa a luat interviu intimatului în şedinţă publică, prin adresarea a trei întrebări pentru verificarea condiţiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. f) şi g) din Legea nr. 21/1991, modificată.
Procedând în acest fel, instanţa s-a substituit în atribuţiile Comisiei pentru cetăţenie, singura autoritate publică învestită de lege să aplice procedura legală de acordare, redobândire, renunţare şi retragere a cetăţeniei române. Mai mult decât atât, instanţa a procedat la evaluarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege la un moment ulterior celui la care au fost verificate de către Comisie.
În cel de-al doilea motiv de recurs, încadrat în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 6 teza a II-a C. proc. civ., recurenta a arătat că instanţa de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut: obligarea autorităţii să emită un ordin de acordare a cetăţeniei române intimatului.
În cel de-al treilea motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a precizat faptul că sentinţa contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a Legii nr. 21/1991.
Intimatul a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
I. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 teza a II-a C. proc. civ. este fondat.
Astfel, obiectul cererii deduse judecăţii, astfel cum a fost precizată, îl reprezintă anularea Ordinului nr. 69/P din 23 iunie 2010 emis de Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie prin care s-a respins cererea intimatului de acordare a cetăţeniei române.
Prin sentinţa recurată, prima instanţă a admis în parte acţiunea reclamantului K.H., a anulat ordinul anterior individualizat şi a obligat pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie să emită un ordin de acordare a cetăţeniei române reclamantului.
Ca atare, instanţa de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut (extra petita): obligarea autorităţii să emită un ordin de acordare a cetăţeniei române intimatului.
Pronunţând o asemenea soluţie, curtea de apel a încălcat principiul disponibilităţii părţilor în proces, precum şi dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., care statuează că, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
II. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. este fondat.
Într-adevăr, instanţa de contencios administrativ nu se poate substitui în competenţele Comisiei pentru cetăţenie, ci poate verifica doar dacă procedura aplicabilă în cauză a fost respectată, adică dacă ordinul contestat a fost emis de autoritatea competentă, dacă partea a fost convocată la interviu, dacă la data susţinerii interviului Comisia a fost legal constituită etc.
Ca atare, Înalta Curte va obliga Comisia pentru cetăţenie să reanalizeze îndeplinirea de către intimatul-reclamant a tuturor condiţiilor impuse de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1991, modificată.
În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că va înlătura obligarea recurentei Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie să emită ordinul de acordare a cetăţeniei române intimatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie împotriva Sentinţei nr. 82 din 11 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că înlătură obligarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie să emită ordinul de acordare a cetăţeniei române reclamantului.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2075/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2089/2012. Contencios. Conflict de... → |
|---|
