ICCJ. Decizia nr. 2424/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2424/2012
Dosar nr. 9246/2/2011
Şedinţa publică de Ia 17 mai 2012
Asupra recursului de faţă:
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
I.1. Cererea de chemare în judecată şi hotărârea primei instanţe
Prin cererea de ordonanţă preşedinţială înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 27 octombrie 2011, reclamanta SC P.B. SRL a chemat în judecată pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, solicitând suspendarea măsurii instituite prin decizia nr. 114 din 13 mai 2011 emisă de pârât prin care a fost revocată autorizaţia reclamantei de antrepozit fiscal, până la soluţionarea irevocabilă a cererilor având ca obiect desfiinţarea deciziei nr. 114 din 13 mai 2011 şi a deciziei nr. 336 din 16 septembrie 2011, aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, cu cheltuieli de judecată.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii, întrucât disp. art. 581 C. proc. civ. sunt incompatibile cu disp. Legii nr. 554/2004.
Pe fondul cererii a solicitat respingerea ei ca neîntemeiată, decizia nr. 114 din 13 mai 2011 fiind adoptată ca urmare a încălcării de către reclamantă a disp. art. 20628 alin. (2) lit. f) şi disp. art. 20623 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 571/2003, aceasta figurând cu obligaţii de plată la bugetul general consolidat mai vechi de 60 de zile, evidenţiate în fişa sintetică pe plătitor editată la 08 martie 2011.
Reclamanta şi-a precizat cererea în sensul că temeiul de drept este reprezentat de art. 14, 15 din Legea nr. 554/2004 şi art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., precizare în raport cu care, excepţia inadmisibilităţii cererii de ordonanţă preşedinţială invocată de pârât a rămas fără obiect.
Prin sentinţa nr. 7740 din 20 decembrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că prin decizia nr. 114 din 13 mai 2011 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate a fost revocată autorizaţia de antrepozit fiscal nr. AA din 29 mai 2007 emisă reclamantei, întrucât înregistrează obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat mai vechi de 60 de zile.
Decizia a fost emisă avându-se în vedere adresa din 31 martie 2011 prin care Direcţia Municipiului Bucureşti pentru Accize şi Operaţiuni Vamale, urmare adresei DGFPMB din 22 martie 2011 transmite referatul cu propunerea de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal, ca urmare a încălcării disp. art. 20628 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003, înregistrând obligaţii de plată la bugetul general consolidat mai vechi de 60 de zile, evidenţiate în fişa sintetică pe plătitor editată la 08 martie 2011.
Plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva acestei decizii a fost respinsă prin decizia nr. 142 din 29 iulie 2011 emisă de pârât.
Curtea a apreciat că, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul existenţei cumulative a cazului bine justificat şi a pagubei iminente.
A constatat că nu se poate reţine existenţa unui caz bine justificat atâta timp cât în adresa din 22 martie 2011 emisă de DGFPMB - Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, care a stat la baza emiterii deciziei nr. 114/2011, se precizează că reclamanta figurează cu obligaţii de plată la bugetul general consolidat mai vechi de 60 de zile, evidenţiate în fişa sintetică pe plătitor editată la 08 martie 2011, aceste obligaţii fiind în cuantum de 20.051.166 RON reprezentând debit şi 20.122.874 RON reprezentând accesorii, având în vedere că, potrivit art. 20628 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003, autoritatea competentă poate revoca autorizaţia pentru un antrepozit fiscal în situaţia în care antrepozitarul autorizat înregistrează obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat mai vechi de 60 de zile faţă de termenul legal de plată.
Referitor la condiţia ce vizează iminenţa producerii unei pagube, instanţa a reţinut că susţinerile reclamantei în sensul că în lipsa autorizaţiei de antrepozit fiscal îi va fi blocată întreaga activitate, nu pot fi luate în considerare, ţinând cont de faptul că art. 14 din Legea nr. 554/2004 reglementează îndeplinirea cumulativă a două condiţii pentru suspendarea executării unui act administrativ cu caracter individual: cazul bine justificat şi paguba iminentă, astfel că neîndeplinirea uneia dintre condiţii (în speţă, cazul bine justificat) are drept consecinţă respingerea cererii.
I.2. Recursul declarat în cauză
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut că în mod greşit prima instanţă a reţinut că nu sunt îndeplinite ambele condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
A arătat că în cauză este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, în sensul existenţei unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate de care se bucura un act administrativ, de natură a învinge principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, prin chiar modul de soluţionare a contestaţiilor formulate. Astfel, ca urmare a contestaţiei formulate, decizia nr. 366 din 16 septembrie 2011 a fost desfiinţată parţial iar suma rămasă de 5.701.329 RON, nu reprezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.
În plus, în vederea autorizării societăţii ca antrepozit fiscal, a fost necesară constituirea unei garanţii băneşti, tocmai pentru utilizarea acesteia de către autorităţile competente în situaţiile în care s-ar înregistra datorii la bugetul de stat. Cu toate acestea garanţia nu a fost utilizată de pârâtă, preferându-se în schimb măsura revocării autorizaţiei de antrepozit fiscal.
Recurenta a mai arătat şi că hotărârea atacată a fost insuficient motivată.
Astfel, prin sentinţa civilă nr. 7740 din data de 20 decembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 9246/2/2011, instanţa de fond a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării, motivând faptul că nu îndeplineşte condiţia cazului bine justificat, fără însă a dezvolta în nici un fel această susţinere.
Or, motivarea hotărârii, în sensul strict juridic al cuvântului, înseamnă arătarea în scris a raţiunilor care determină pe judecător să respingă sau să admită o cerere.
Motivarea hotărârii este expresă arătându-se motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei.
Simplele afirmaţii în considerentele hotărârii precum şi referirile la textele de lege în termeni cu totul şi cu totul generali nu corespund scopului motivării şi echivalează cu o nemotivare şi o încălcare a dreptului societăţii la un proces echitabil reglementat de art. 6 din Convenţia Europeană a Dreptuirlor Omului.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin decizia nr. 114 din 13 mai 2011 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, a cărei suspendare a fost solicitată în prezentul dosar, a fost revocată autorizaţia de antrepozit fiscal nr. AA din 29 mai 2007 emisă reclamantei, întrucât înregistrează obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat mai vechi de 60 de zile.
Obligaţiile restante au fost stabilite de A.N.A.F. - A.N.V. prin decizia de impunere nr. 28 din 14 decembrie 2010, desfiinţată parţial prin decizia nr. 366 din 16 septembrie 2011, prin care s-a dispus desfiinţarea parţială a deciziei de impunere nr. 28 din 14 decembrie 2010 pentru suma totală de 34.446.510 RON cu obligaţia, în sarcina organelor vamale, să procedeze la reanalizarea cauzei în conformitate cu dispoziţiile normative incidente în materie.
De asemenea, prin aceiaşi decizie s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei formulate de reclamantă pentru suma totală de 5.701.329 RON, din care suma de 2.677.776 RON reprezintă accize şi suma de 3.023.553 RON reprezintă accesorii aferente.
Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.
Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepţională ce poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori când sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).
Într-adevăr, potrivit art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanţei de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.
Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
În cauza de faţă, Înalta Curte reţine că faptul anulării de către instanţa de fond atât a deciziei nr. 114 din 13 mai 2011 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operaţiunilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal precum şi a deciziei 142 din 29 iulie 2011, emise de A.N.V., prin care s-au constatat obligaţii fiscale restante şi care a stat la baza emiterii deciziei de de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal, sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
De asemenea, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.
În cauză, este necontestat că prin revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal, societatea este în imposibilitate de a-şi realiza obiectul de activitate, acest aspect fiind de natură a constitui un real prejudiciu pentru societate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1), (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată în sensul că va dispune suspendarea executării deciziei nr. 114 din 13 mai 2011 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, până la rămânerea irevocabilă a acţiunii în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC P.B. SRL Bucureşti împotriva sentinţei nr. 7740 din 20 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică hotărârea atacată în sensul că admite cererea reclamantei SC P.B. SRL Bucureşti.
Dispune suspendarea executării deciziei nr. 114 din 13 mai 2011 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, până la rămânerea irevocabilă a acţiunii în anulare.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2403/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2444/2012. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
