ICCJ. Decizia nr. 2336/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2336/2012
Dosar nr. 775/32/2011
Şedinţa de la 11 mai 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Neamţ – secţia comercială, SC D. SRL a chemat în judecată Consiliul Local al comunei Tarcău şi Primăria comunei Tarcău, solicitând obligarea la plata sumei totale de 240.449,31 lei, din care 102.973,40 lei debit principal reprezentând contravaloarea sumelor datorate şi neachitate de părţi, conform contractului de lucrări din 25 octombrie 2007, penalităţi de întârziere de 137.475,91 lei, calculate până la 31 iulie 2010.
Consiliul Local Tarcău şi Comuna Tarcău au formulat cerere de chemare în garanţie a Guvernului României, prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (M.D.R.T.) şi Guvernul României prin Secretariatul General, solicitând ca în cazul în care vor cădea în pretenţii, instanţa să oblige chemaţii în garanţie să-i despăgubească cu suma de 137.475,91 lei reprezentând penalităţi de întârziere revendicate de reclamant.
Tribunalul Neamţ – secţia comercială şi de contencios administrativ prin sentinţa civilă nr. 250/CA din 13 octombrie 2011 a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamantul Consiliul Local Tarcău în contradictoriu cu M.D.R.T. şi Guvernul României, prin Secretariatul General, în favoarea Curţii de Apel Bacău.
Dosarul nr. 4733/103/2011 s-a format ca urmare a disjungerii cererii de chemare în garanţie, iar Tribunalul Neamţ a reţinut în motivarea soluţiei de declinare că reclamantul a solicitat obligarea unor autorităţi administrative centrale la plata unui debit, acumulat în executarea contractului de lucrări, iar competenţa de soluţionare se stabileşte prin raportare la criteriul rangului avut de autoritatea pârâtă în sistemul organelor administraţiei publice.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Bacău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi prin sentinţa civilă nr. 25 din 7 februarie 2012 a fost admisă excepţia de necompetenţă materială, a fost declinată competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Neamţ – secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost constatat conflictul negativ şi trimisă cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.
În motivarea soluţiei, Curtea de Apel Bacău a invocat dispoziţiile art. 63 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., dispoziţii în raport de care cererea de chemare în garanţie trebuia să rămână spre competentă soluţionare instanţei investite şi competentă a soluţiona cererea principală, respectiv Tribunalul Neamţ, pentru că cererea de chemare în garanţie este o cerere incidentală, iar art. 17 C. proc. civ. o dă în competenţa instanţei investite cu soluţionarea cererii principale.
Nu gradul diferit al instanţei care ar fi fost competentă să soluţioneze cererea separată în garanţie sau despăgubirile sunt criterii după care se dispune disjungerea pentru că se încalcă şi prevederile art. 63 C. proc. civ.
Soluţionând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Neamţ – secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:
Cauza ce a fost declinată de Tribunalul Neamţ în favoarea Curţii de Apel Bacău avea ca obiect cererea de chemare în garanţie a Guvernului României – Secretariatul General şi M.D.R.T. la plata unor sume în cazul în care ar fi căzut în pretenţii faţă de reclamanta din dosarul iniţial – SC D. SRL.
Potrivit art. 63 alin. (1) C. proc. civ., regula stabilită este aceea că cererea de chemare în garanţie se judecă o dată cu cererea principală, iar în art. 63 alin. (2) C. proc. civ. este prevăzută excepţia când cererea de chemare în garanţie nu se judecă odată cu cererea principală, respectiv când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanţie.
Numai în acest caz se poate disjunge cererea de chemare în garanţie de cererea principală.
Se constată, mai întâi, că Tribunalul Neamţ a procedat la disjungerea cererii de chemare în garanţie deşi nu s-a făcut dovada că judecarea cererii principale ar fi întârziată prin judecarea cererii de chemare în garanţie.
În al doilea rând, Tribunalul Neamţ, atunci când a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bacău, a nesocotit şi dispoziţiile art. 17 C. proc. civ. potrivit cărora „Cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererile principale”.
Bineînţeles că poate fi analizată problema dacă prorogarea legală de competenţă, în temeiul art. 17 C. proc. civ., poate opera cu încălcarea normelor de competenţă absolută, însă, în anumite situaţii, cum este şi cazul în speţă, consideraţii de ordin practic impun ca litigiul să fie soluţionat de o singură instanţă, chiar dacă s-ar încălca norme de competenţă materială deoarece soluţia dată în cererea de chemare în garanţie este strâns legată de soluţia ce va fi pronunţată în cadrul litigiului privind obligarea la plata debitelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe Consiliul Local Tarcău, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi Guvernul României prin Secretariatul General, în favoarea Tribunalului Neamţ – secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2257/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2403/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
