ICCJ. Decizia nr. 2308/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2308/2012
Dosar nr.3450/54/2010
Şedinţa publică din 11 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii I.C. şi I.M.V. au chemat în judecată pe pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună obligarea pârâtelor să emită Decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 540/N/2001 din 08 august 2001, situat în Craiova.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat faptul că Primarul Municipiului Craiova a propus să le fie acordate despăgubiri pentru imobilul ce face obiectul judecăţii, urmare a imposibilităţii de restituire în natură a acestuia. Cu toate acestea, nu au putut intra în posesia despăgubirilor din culpa autorităţilor pârâte care au tergiversat în mod nepermis soluţionarea cererii având ca obiect emiterea titlului de despăgubire.
Pârâtele au formulat întâmpinări în cauză:
1) Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a arătat că acţiunea reclamanţilor este prematur formulată, întrucât procedura administrativă, prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, nu a fost declanşată, deoarece dosarul nr. 12942/CC, aferent Dispoziţiei nr. 2928/2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova, a fost restituit acestei autorităţi publice, având în vedere faptul că Tribunalul Dolj a solicitat copii de pe acest dosar.
În plus, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat ca argument juridic pentru susţinerea prematurităţii acţiunii şi prevederile art. 16 alin. (2) şi (21) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pe cele ale pct. 16.6 din Normele metodologice de aplicare ale acestei legi, aprobate prin HG nr. 1095/2005.
2) Pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, cu motivarea că nu are competenţa legală de a numi evaluatori şi de a emite titlul de despăgubire în favoarea reclamanţilor.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 242 din 20 aprilie 2011, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu aceasta, a admis acţiunea reclamanţilor I.C. şi I.M.V. şi a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită Decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 540/N/2001 din 08 august 2001, situat în Craiova.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
1) Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor este fondată, întrucât art. 13 alin. (1) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, dă în competenţa pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor desemnarea evaluatorului şi emiterea deciziei ce reprezintă titlu de despăgubire.
2) Pe fondul cauzei, instanţa a arătat că reclamanţii au început procedurile de recuperare a bunului litigios sau a contravalorii acestuia prin formularea notificării nr. 540/N/2001 către autoritatea locală cu competenţe în materia stabilirii şi plăţii despăgubirii imobilelor preluate în mod abuziv, notificare care a fost soluţionată la data 23 ianuarie 2006, prin emiterea Dispoziţiei nr. 2928 de către Primarul Municipiului Craiova. Prin acest act administrativ s-a respins cererea reclamanţilor de restituire în natură a imobilului aflat în discuţie şi s-a propus acordarea de despăgubiri, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare.
Ulterior, dosarul reclamanţilor a fost transmis pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru emiterea deciziei, însă această obligaţie nu a fost adusă la îndeplinire.
Curtea a apreciat că durata excesivă a procedurii administrative derulate în prezenta cauză a încălcat în mod evident principiul celerităţii şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În opinia primei instanţe, împrejurarea că autorităţile administrative române nu au luat măsuri eficiente pentru soluţionarea cererii constituie culpa acestora şi nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamanţilor.
Punerea în executare a legilor cu caracter reparatoriu revine autorităţilor executive ale statului, care au obligaţia legală şi constituţională de a respecta atât dreptul intern cât şi tratatele internaţionale.
Mai mult decât atât, curtea de apel a reţinut că a fost încălcat şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât absenţa totală a despăgubirilor creează reclamanţilor o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale HG nr. 1095/2005.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele critici de nelegalitate:
În mod greşit prima instanţă a apreciat că nu a fost respectat termenul rezonabil de soluţionare a cererii intimaţilor-reclamanţi, în condiţiile în care procedura administrativă aflată în discuţie nici nu a fost declanşată, ca efect al restituirii dosarului nr. 12942/CC către Primăria Municipiului Craiova.
Soluţionarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea demarării procedurii de acordare a despăgubirilor, prevăzută în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu în baza unei cereri exprimate de persoana îndreptăţită.
Totodată, Primăria avea obligaţia de a transmite dosarul Secretariatului Comisiei Centrale, în temeiul pct. 16.6 din HG nr. 1095/2005, după rămânerea definitivă şi irevocabilă a soluţiei pronunţate în litigiul în care a fost contestată Dispoziţia nr. 2928/2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova.
Ca atare, recurenta a apreciat că obligaţia stabilită de prima instanţă în sensul emiterii titlului de despăgubire în favoarea intimaţilor-reclamanţi este imposibil de executat.
În altă ordine de idei, recurenta a apreciat că cuantumul cheltuielilor de judecată fixat de instanţă este disproporţionat, în raport de durata litigiului la instanţa de fond.
Recurenta a formulat şi a depus la dosar concluzii scrise.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Obiectul litigiului dedus judecăţii instanţei de contencios administrativ îl reprezintă obligarea recurentei-pârâte Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită în favoarea intimaţilor-reclamanţi Decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 540/N/2001 din 08 august 2001, situat în Craiova.
Prima instanţă a admis acţiunea reclamanţilor, cu motivarea că au fost încălcate dispoziţiile art. 6 din CEDO, urmare a duratei excesive a procedurii administrative, precum şi cele ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În concepţia Înaltei Curţi, judecătorul fondului nu a administrat un probatoriu suficient, pe baza căruia să lămurească situaţia de fapt şi să dea o soluţie legală acţiunii deduse judecăţii.
Astfel, prin Dispoziţia nr. 2928 din 23 ianuarie 2006, Primarul Municipiului Craiova a propus acordarea de despăgubiri intimaţilor-reclamanţi I.C. şi I.M.V., în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul aferent notificării nr. 540/N/2001, situat în Craiova.
Curtea de Apel a reţinut refuzul nejustificat al recurentei-pârâte de a emite Decizia ce reprezintă titlu de despăgubire în favoarea intimaţilor-reclamanţi, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, cu motivarea că dosarul nr. 12942/CC a fost trimis Secretariatului instituţiei publice pârâte pentru îndeplinirea acestei obligaţii legale.
Recurenta-pârâtă a invocat prematuritatea cererii intimaţilor-reclamanţi pe considerentul că procedura administrativă reglementată de dispoziţiile normative anterior enunţate nu a fost declanşată, urmare a faptului că dosarul aferent Dispoziţiei nr. 2928 din 23 ianuarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova a fost restituit acestei entităţi la data de 23 mai 2006, în baza adresei Tribunalului Dolj, înregistrată în evidenţele instituţiei sub nr. 12942/CC.
Pentru clarificarea problemei deduse judecăţii prezintă relevanţă dispoziţiile art. 16 alin. (2) şi (21) din Titlul VII, Capitolul V din Legea nr. 247/2005 potrivit cărora:
„(2)Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare care nu au fost soluţionate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de deciziile dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administraţiei publice centrale conţinând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi de întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispoziţiilor sau după caz, a ordinelor.
(21) Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale vor fi centralizate pe judeţe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de referatul conţinând avizul de legalitate al instituţiei prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta."
De asemenea, au incidenţă în speţa de faţă şi prevederile pct. 16.5 alin. final din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin HG nr. 1095/2005, conform cărora deciziile/dispoziţiile sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale, prevăzute la pct. 16.1 - 16.3, obiect al unor litigii aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, vor fi predate după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârilor judecătoreşti.
Din cuprinsul Adresei nr. 174621 din 11 decembrie 2008, rezultă faptul că Primarul Municipiului Craiova a solicitat intimaţilor-reclamanţi să prezinte acestei instituţii publice hotărârea judecătorească prin care a fost soluţionat irevocabil litigiul având ca obiect anularea Dispoziţiei nr. 2928 din 23 ianuarie 2006.
La data de 8 octombrie 2010, prin cererea înregistrată sub nr. 136787, intimaţii-reclamanţi au solicitat Primăriei Municipiului Craiova să procedeze la predarea dosarului de notificare către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi au arătat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins contestaţia formulată împotriva Dispoziţiei nr. 2928 din 23 ianuarie 2006, prin Decizia nr. 2431 din 11 aprilie 2008.
Însă, intimaţii-reclamanţi nu au prezentat hotărârea judecătorească emisă de instanţa supremă în litigiul privind Dispoziţia nr. 2928 din 23 ianuarie 2006.
Totodată, la dosarul cauzei nu se regăsesc dovezi din care să rezulte faptul că au fost respectate prevederile art. 16 alin. (21) din Titlul VII, Capitolul V din Legea nr. 247/2005, modificată şi completată, respectiv că dosarul nr. 12942/CC aparţinând intimaţilor-reclamanţi a fost înaintat de către Prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţit de avizul de legalitate al Prefectului cu privire la Dispoziţia nr. 2928 din 23 ianuarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova.
Ca atare, Înalta Curte apreciază că nu se poate analiza dacă există refuzul nejustificat al autorităţii recurente de a da curs cererii intimaţilor şi de a emite titlul de despăgubire aferent Dispoziţiei nr. 2928 din 23 ianuarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova în lipsa actelor anterior individualizate din care să rezulte situaţia dosarului nr. 12942/CC.
Instanţa de control judiciar consideră că în această cale de atac nu puteau fi aplicabile prevederile art. 305 C. proc. civ.
Potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite.
Cum în cauză situaţia de fapt nu a fost pe deplin stabilită nu se poate proceda la judecarea fondului pricinii ca urmare a casării hotărârii şi este necesară trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Soluţia casării cu trimitere are o justificare nu doar teoretică, ci şi practică: ea este impusă de faptul că altminteri s-ar încălca efectiv dreptul părţilor la cele două grade de jurisdicţie.
Este firesc ca instanţa de trimitere să administreze toate probele impuse de o completă cercetare a fondului cauzei.
În temeiul art. 312 alin. (5) teza I C. proc. civ., în cazul în care instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanţa de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea casată.
Cercetarea fondului cauzei, în sensul textului legal anterior citat, presupune existenţa tuturor elementelor de rezolvare a fondului litigiului.
Altfel spus, dacă s-ar aplica o altă soluţie procedurală, ar însemna ca instanţa de recurs să verifice pentru prima oară fondul dreptului, iar părţile să mai aibă la dispoziţie doar cele două căi extraordinare de atac de retractare - contestaţia în anulare şi revizuirea, care pot fi exercitate numai pentru motive limitativ prevăzute de C. proc. civ.
În concret, instanţa de trimitere trebuie să solicite părţilor depunerea înscrisurilor doveditoare pe aspectele anterior individualizate de Înalta Curte.
În raport de motivul de casare anterior reţinut, instanţa de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentă în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru toate considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (5) teza I şi art. 313 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 242/2011 din 20 aprilie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2012.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 227/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 231/2012. Contencios → |
|---|
