ICCJ. Decizia nr. 2314/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2314/2012
Dosar nr. 1636/44/2010
Şedinţa publică de la 11 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Sesizarea instanţei de fond.
Prin cererea adresată Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul G.A. a solicitat obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la stabilirea cuantumului despăgubirilor conform Legii nr. 247/2005, Titlul VII ce i se cuvin în baza Dispoziţiei nr. 2556/ SR din 1 martie 2006 emisă de către Primăria municipiului Galaţi cât şi efectuarea plăţii acestora deoarece, în ciuda demersurilor făcute de reclamant, nu a fost soluţionat dosarul.
Tribunalul Bucureşti, secţia IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3105 din 15 noiembrie 2010, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, deoarece, potrivit art. 20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, competenţa de soluţionare revine Curţii de apel, în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 2556/ SR din 01 martie 2006 emisă de Primăria municipiului Galaţi, cererea reconvenţională, cerere de chemare în garanţie a Primăriei municipiului Galaţi, iar prin întâmpinare s-au invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi prematurităţii plăţii despăgubirilor.
Cauza a fost înregistrată sub nr. 1636/44/2010 la Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
2.Soluţia instanţei de fond.
Prin sentinţa civilă nr. 187 din 16 iunie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 2556/ SR din 01 martie 2006 a fost respinsă ca fiind nefondată, cererea reconvenţională formulată de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a fost respinsă, ca fiind nefondată, cererea de chemare în garanţie a Primăriei Municipiului Galaţi, formulată de pârâtă, a fost respinsă, ca fiind nefondate excepţiile privind lipsa calităţii procesuale pasive şi prematuritatea plăţii despăgubirilor, invocate de pârâtă, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul G.A., de asemenea a fost obligată pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să procedeze la stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamantului în baza Dispoziţiei nr. 2556/ SR din 01 martie 2006 emisă de Primăria Municipiului Galaţi şi la plata acestora.
În motivarea sentinţei s-a arătat că excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 2556/ SR din 01 martie 2006 emisă de Primăria municipiului Galaţi este nefondată deoarece o atare procedură este subsidiară anulării actului administrativ în discuţie, iar actul deşi este emis în 2006 acesta nu a fost atacat cu acţiune directă în anulare.
Pentru că cererea de chemare în judecată de faţă vizează obligarea Comisiei Central pentru Stabilirea Despăgubirilor să urgenteze procedura de soluţionare a dosarului reclamantului, instanţa de fond a calificat ca nefondate şi excepţiile privind lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei şi excepţia prematurităţii cererii de plată a despăgubirilor.
În raport de dispoziţiile art. 16 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 247/2005 pârâta nu este mandată de lege să analizeze actele care au determinat emiterea Dispoziţiei, activitatea ca fiind limitată de „verificarea legalităţii respingerii cererii de restituire în natură”.
S-a arătat că pârâta a invocat faptul că imobilul în discuţie nu poate fi identificat, deşi în finalul întâmpinării precizează că s-a efectuat deja evaluarea acestuia dar nu s-a trecut la următoarea etapă a procedurii administrative de acordare a despăgubirilor, deoarece s-au constatat ulterior problemele legate de dovada dreptului de proprietate, precum şi de competenţa privind soluţionarea notificării, dar la dosar nu s-au depus acte în acest sens.
S-a susţinut că, vreme ce există la dosar decretul de expropriere cu indicarea suprafeţei imobilului, declaraţiile autentice date de autorii reclamantului şi actele de dobândire a imobilului în litigiu, în mod nelegal şi abuziv invocă pârâta scoaterea de pe rolul său a dosarului şi completarea de către entitatea emitentă a dispoziţiei. Pârâta ignoră menţiunea din decretul de expropriere nr. 993/1965, dar îl ia în considerare pentru a invoca o pretinsă coproprietate asupra imobilului revendicat şi necesitatea unanimităţii raporturilor, ignorând în această privinţă poziţia exprimată de C.E.D.O. în cauza P. şi alţii contra României, astfel fiind respinsă cererea reconvenţională de a obliga reclamantul să facă dovada dreptului să de proprietate exclusivă.
Pentru aceleaşi considerente a fost admisă acţiunea reclamantului şi a fost obligată pârâta să procedeze la stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamantului şi la plata acestora dar a fost respinsă cererea de chemare în garanţie.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
I. În recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor se critică soluţia instanţei de fond ca fiind nelegală şi netemeinică deoarece:
- instanţa de fond face o confuzie cu privire la cele două instituţii, respectiv Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor care sunt două instituţii diferite, cu atribuţii diferite.
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu este în subordinea Comisei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor ci a Ministerului Finanţelor Publice.
Instanţa de fond a obligat Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata despăgubirilor, deşi această titulatură nu există pentru că cele două instituţii sunt diferite.
Potrivit legii, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, emite decizia reprezentând titlul de despăgubire iar Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor face plata despăgubirilor băneşti, dar numai dacă reclamantul are un titlu de plată.
Au fost invocate prevederile O.U.G. nr. 62 din 30 iunie 2010 prin care s-a dispus suspendarea aplicării unor dispoziţii din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, respectiv emiterea titlurilor de plată pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a ordonanţei amintite.
II. În recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor se critică soluţia instanţei de fond pentru că:
- instanţa de fond nu a analizat calitatea procesuală pasivă a celor două instituţii, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
- instanţa de fond a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu privire la plata despăgubirilor pentru că această atribuţie revine Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
- instanţa de fond în mod netemeinic şi nelegal a respins excepţia prematurităţii cererii formulate de reclamant, fără a lua în considerare că pentru a efectua o plată, mai întâi persoana îndreptăţită trebuia să aibă un titlu de despăgubire emis.
Pentru a efectua o plată, trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
- a fost formulată o opţiune privind valorificarea titlului de despăgubire, potrivit cap. V Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
- a fost emis un titlu de plată, în termen de 15 zile de la data disponibilităţilor băneşti.
Instanţa de fond a încălcat dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 81/2007, O.U.G. nr. 62/2008 şi O.U.G. nr. 62/2010.
Pe fondul cauzei, s-a criticat şi soluţia de respingere a excepţiei de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 2556/2006 a Primăriei municipiului Galaţi deoarece există o dependenţă evidentă între soluţionarea pe fond a litigiului, respectiv cererea reclamantei privind obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea titlului de despăgubire.
Referitor la înscrisurile depuse s-a arătat că autorul reclamantului nu face dovada dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 77,22 mp, diferenţa dintre suprafaţa expropriată şi actul de proprietate precum şi existenţa unei stări de coproprietate asupra imobilului notificat.
A fost invocat şi faptul că terenul notificat de autorul reclamantului este deţinut de SC F. SA Galaţi, respectiv suprafaţa de 201,12 mp şi se impune aplicarea art. 21 alin. (1) şi art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea cu trimiterea spre rejudecare sentinţei în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesual pasive şi a excepţiei prematurităţii plăţii despăgubirilor şi, pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
4. Soluţia instanţei de recurs.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite recursurile pentru următoarele considerente:
Cererea de chemare în judecată a fost formulată în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, or, din analiza dispoziţiilor H.G. nr. 361/2005, modificată şi completată prin H.G. nr. 1968/2007 care prevede atribuţiile Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi ale dispoziţiilor H.G. nr. 1095/2005, modificată prin care s-au aprobat Normele metodologice de aplicare a Titlului VII al Legii nr. 247/2005 rezultă că cele două autorităţi publice centrale au atribuţii specifice în modul de aplicare a dispoziţiilor legale de fond acordarea despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv, astfel că, nu poate fi obligată Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire şi la plata acestora.
Potrivit actelor normativ amintite, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este singura autoritate investită de lege cu emiterea deciziilor reprezentând titlu de despăgubire, iar Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor este autoritate ce emite titlu de plată şi/sau de conversie în baza deciziei emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi în raport de opţiunea persoanei îndreptăţite la acordarea despăgubirilor, astfel că sunt fondate criticile recurentei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor referitoarea la confuzia instanţei de fond cu privire la cele două autorităţi publice centrale.
Mai mult, în faţa instanţei de fond, prin întâmpinare, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepţia lipsei calităţii procesual pasive în privinţa capătului de cerere privind plata despăgubirilor şi excepţia prematurităţii acestui capăt de cerere dar aceste două excepţii au fost respinse în dispozitivul sentinţei dar fără a fi prezentate motivele care au dus la această soluţie.
Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să conţină, între altele motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor.
Din acest punct de vedere, soluţia instanţei de fond este nelegală pentru că nu au fost indicate motivele pentru care au fost respinse excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi prematurităţii acestui capăt de cerere şi criticile din recursul Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ce vizează acest aspect sunt fondate.
În privinţa criticilor din recurs referitoare la soluţia de respingere a excepţiei de nelegalitate, Dispoziţia nr. 2556/2006 a Primăriei municipiului Galaţi se constată că acestea sunt nefondate.
Chiar dacă instanţa de fond a apreciat că excepţia este nefondată, soluţia de respingere este corectă deoarece în cauză a fost invocată excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 2556/ SR din 01 martie 2006 emisă de Primăria municipiului Galaţi în baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, care nu este un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004.
Chiar dacă ar fi considerat act administrativ, nu este admisibilă excepţia de nelegalitate în raport de dispoziţiile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organica, o alta procedura judiciara”.
Iar, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificată „Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa Curţii de apel”.
Criticile din motivele de recurs ce vizează capătul de cerere privind obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire sunt, însă, fondate.
În condiţiile în care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor contestă suprafeţele de teren ce au fost preluate abuziv de la autorii reclamantului, în admiterea acestui capăt de cerere instanţa de fond a invocat o copie aflată la fila 88 – dosar nr. 45362/3/2010 al Tribunalului Galaţi, aproape ilizibilă, mai ales cu privire la suprafeţele de teren şi construcţiile preluate.
Din conţinutul notificării adresate de reclamant potrivit Legii nr. 10/2001 şi a completării la notificare nr. 3097 din 17 aprilie 2001, aflate la filele 75, 78, 79 dosar Tribunalul Galaţi, rezultă că acesta a solicitat măsuri reparatorii pentru mai multe imobile, iar din copia decretului de expropriere, deşi aproape ilizibilă, rezultă că autorilor reclamantului le-au fost expropriate două imobile, însă la dosar nu a fost depusă întreaga documentaţie ce a fost depusă la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru a se putea verifica actele depuse de reclamant în susţinerea notificării şi susţinerile recurentei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cu privire la starea de coproprietate asupra imobilului notificat.
Prin urmare, susţinerile instanţei de fond ca şi ale recurentei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu pot fi verificate de instanţa de control judiciar deoarece situaţia de fapt nu a fost pe deplin stabilită.
Potrivit art. 314 C. proc. civ. „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite”.
Se impune, deci, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru a fi lămurită pe deplin situaţia de fapt.
La rejudecare, instanţa de fond va proceda la solicitarea înaintării unei copii a întregii documentaţii ce a fost înaintată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi care este aferentă dispoziţia nr. 2556 din 1 martie 2006 şi să se solicite reclamantului precizări cu privire la modul în care i-a fost soluţionată notificarea ce se referă la două imobile şi actele de proprietate ale autorilor săi, precum şi o copie lizibilă a decretului de expropriere a celor două imobile.
Se impune suplimentarea probatoriilor şi pentru a se stabili dacă suprafaţa de 901,12 mp, care conform înscrisurilor depuse la dosar ar fi deţinută de o societate comercială, a fost aferentă imobilului pentru care a fost emisă Dispoziţia nr. 2556 din 1 martie 3006 de către Primăria municipiului Galaţi pentru a se putea răspunde susţinerilor Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu privire la emiterea dispoziţiilor în acest caz.
Se va solicita, în raport de dispoziţiile legale şi de practica instanţei supreme în această materie, reclamantului să-şi precizeze acţiunea în raport cu cele două autorităţi publice centrale cu atribuţii în emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire şi în emiterea titlurilor de plată, iar în raport de aceste precizări trebuie analizate excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Comisiei Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru capătul de cerere privind plata despăgubirilor, dar şi excepţia prematurităţii acestui capăt de recurs, în raport şi de practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru că nu au fost criticate în motivele de recurs, soluţiile de respingere a cererii reconvenţionale şi de chemare în garanţie formulate de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor au intrat în puterea lucrului judecat şi la rejudecare instanţa de fond va ţine seama de aceasta.
În baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 314 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, vor fi admise recursurile, va fi casată sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 187/2011 din 16 iunie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi sentinţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2310/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2317/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
