ICCJ. Decizia nr. 2416/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2416/2012
Dosar nr.12072/121/2010al
Şedinţa publică din 17 mai 2012
Asupra recursului de faţă:
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
1. Cererea de chemare în judecată şi hotărârea primei instanţe.
Prin cererea înregistrată sub nr. 12072, pe rolul Curţii de Apel Galaţi, reclamantul G.D. a chemat în judecată pe pârâtul INSPECTORATUL JUDEŢEAN DE POLITIE GALAŢI, solicitând suspendarea executării Dispoziţiei nr. S/272/5 august 2010.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că Dispoziţia emisă de Şeful IPJ Galaţi a cărei suspendare a solicit-o este emisă în temeiul Ordinului MAI nr. 300/2004.
A adus critici dispoziţiei contestate în sensul că, din cuprinsul acesteia nu rezultă fapta concret imputată, nu este indicat cu exactitate locul comiterii abaterii de la legalitate şi regularitate sau locul consumării presupusei fapte, nu s-a determinat momentul comiterii faptelor şi nu s-a indicat norma juridică încălcată, astfel că reclamantul este în imposibilitate de a se apăra.
Toate aceste omisiuni existente împiedică realizarea unui proces echitabil garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului raportat la art. 20 alin. (2) din Constituţia României, fapt pentru care intervine sancţiunea nulităţii absolute a dispoziţiei.
Reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate a Ordinului MAI nr. 300/2004, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului administrative.
Prin încheierea din 8 noiembrie 2011, Curtea de Apel Galaţi a disjuns excepţia de nelegalitate invocată de reclamant şi a sesizat Curtea de Apel Bucureşti cu soluţionarea acesteia.
Prin întâmpinarea Ministerul Administraţiei şi Internelor a solicitat respingerea excepţiei ca neîntemeiată.
Prin Sentinţa nr. 18 din 6 ianuarie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrative şi fiscal a respins excepţia de nelegalitate formulată de reclamantul G.D., reprezentat de Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul de Poliţie al judeţului Galaţi, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că Ordinul MAI nr. 300/2004 privind activitatea de management resurse umane în unităţile M.A.I. a fost emis de către ministrul administraţiei şi internelor în temeiul art. 9 alin. (4) din OUG nr. 63/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, în forma în vigoare în perioada de referinţă, având în vedere prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, ale actelor normative ce reglementau drepturile salariale ale categoriilor de personal vizate, precum şi ale Legii nr. 53/2003 - Codul Muncii.
A reţinut instanţa că autoritatea nu avea obligaţia publicării în M. Of. a Ordinului nr. 300/2004, având în vedere că la data emiterii acestui ordin erau în vigoare prevederile art. 27 alin. (3) din HG nr. 555/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului care stabilea că nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al României, Partea 1, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucţiunile şi alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţionale.
Modificările ulterioare intervenite asupra cadrului normativ incident în această materie, respectiv dispoziţiile Legii nr. 194/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care au instituit în mod explicit în Legea nr. 24/2000 excepţiile privind nepublicarea unor acte normative, au condus la asigurarea de către MAI a publicităţii actelor normative emise cu începere de la intrarea în vigoare a acestor prevederi.
Totodată, instanţa a apreciat că raţiunea nepublicării Ordinului MAI nr. 300/2004 este legată şi de domeniul său de reglementare limitat, fiind aplicabil doar unei categorii profesionale delimitate, şi anume personalului M.A.I. situaţie în care nu se impunea să fie adus la cunoştinţa tuturor cetăţenilor prin publicare în M. Of.
2. Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul G.D. reprezentat de Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând că prima instanţă a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
A susţinut că Ordinul MAI nr. 300/2004, act administrativ cu caracter normativ, nu îndeplineşte exigenţele impuse de Legea nr. 189/2004, întrucât la momentul adoptării trebuia să respecte normele de tehnică legislativă existente.
Astfel, Legea nr. 189/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 24/2000 prevedea în mod explicit la art. 101 alin. (1) teza I că: "actele normative prevăzute la art. 10 alin. (1), cu excepţia legilor şi a ordonanţelor, intră în vigoare la data publicării în M. Of. al României, Partea I, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară"
Aşa fiind recurentul a susţinut că la data emiterii Ordinului MAI nr. 300/2004, normele legale, respectiv Legea nr. 189/2004 condiţionau intrarea în vigoare a actelor administrative cu caracter normativ de publicarea lor în M. Of.
Totodată recurentul a arătat că instanţa de fond a reţinut greşit aplicabilitatea, în cauză, a prevederilor HG nr. 555/2001, având în vedere că hotărârea este anterioară Legii nr. 189/2004, astfel că se prezumă abrogarea acestei hotărâri.
Recurentul a invocat şi Jurisprudenţa CEDO, respectiv Hotărârea din 23 iunie 1981 precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 511/2011.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Recurentul reclamant a invocat, pe cale de excepţie, nelegalitatea Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 300/2004, în esenţă pentru faptul că acest ordin nu a fost publicat în M. Of. al României, Partea I.
În cadrul procedurii reglementate de art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de contencios administrativ învestită cu soluţionarea unei excepţii de nelegalitate este abilitată să verifice, în principiu, doar concordanţa actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forţă juridică superioară în temeiul şi în executarea cărora a fost emis, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
În cauză, instanţa de fond a respins în mod corect ca neîntemeiată excepţia de nelegalitate a Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 300/2004 privind activitatea de management şi resurse umane în unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor, întrucât la data emiterii ordinului au fost respectate dispoziţiile legale în vigoare, potrivit principiului tempus regii actum, respectiv dispoziţiile art. 27 alin. (3) din anexa 1 la HG nr. 555/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului. Astfel, potrivit textului citat, nu erau supuse regimului de publicare în M. Of. al României, Partea I, dacă legea nu dispunea altfel, ordinele, instrucţiunile şi alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Or, ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 300/2004 a fost emis în baza şi în executarea Legii nr. 360/2002 privind statutul poliţiştilor, această lege reglementând practic statutul unei categorii de funcţionari publici specializaţi ce activează în sectorul ordinii publice şi siguranţei naţionale, astfel că valabilitatea lui nu este condiţionată de publicarea în M. Of. Pe de altă parte, art. 27 alin. (3) din anexa 1 la HG nr. 555/2001, în vigoare la data emiterii ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 300/2004, este în concordanţă, la rândul său, cu dispoziţiile art. 108 alin. (4) teza finală din Constituţie, republicată, cu prevederile art. 10 şi art. 82 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, precum şi cu dispoziţiile Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate.
Ministerul Administraţiei şi Internelor nu avea, cât priveşte Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 300/2004, nici obligaţia aplicării prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, acest act administrativ normativ fiind un act cu aplicabilitate restrânsă la personalul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi nu un act cu aplicabilitate generală, pentru a fi incidente prevederile art. 3 lit. a) din legea menţionată.
În raport de cele mai sus arătate, reţinând că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate şi că hotărârea atacată este legală şi temeinică, se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea recursului declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de G.D. prin Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România împotriva Sentinţei nr. 18 din 6 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 2401/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2417/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
