ICCJ. Decizia nr. 2441/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2441/2012
Dosar nr. 1634/33/2009
Şedinţa publică de la 17 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A.G. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Cluj, anularea Deciziei nr. 117 din 25 mai 2009 şi a Deciziei de impunere nr. 237 din 10 martie 2009, cu consecinţa exonerării de obligaţiile de plată stabilite eronat în sarcina sa.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că prin actele contestate s-au stabilit în sarcina sa TVA de plată în sumă de 172.930 lei, majorări de întârziere aferente TVA în sumă de 165.616 lei, impozit pe profit în sumă de 118.484 lei şi majorări de întârziere aferente acestuia în sumă de 111.664 lei.
La întocmirea raportului de inspecţie fiscală nu s-a ţinut seama de cele comunicate de către reclamantă prin adresa nr. 7691 din 23 februarie 2009 precum şi de facturile fiscale nr. 12779443 din 01 mai 2006, respectiv nr. 5817109 din 10 iulie 2006.
Cele două facturi menţionate au fost emise pentru lucrări efectuate şi facturate de către reclamantă în trimestrul I 2006, astfel încât ele trebuiau avute în vedere la calculul impozitului pe profit.
În drept au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 571/2003, O.U.G. nr. 92/2003, Legea nr. 554/2004.
Pârâta legal citată a depus întâmpinare solicitând respingerea acţiunii ca nefondată.
A fost efectuată o expertiză contabilă de către Vasar Dorina, consultant fiscal, concluziile acesteia fiind ataşate la dosar.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 405 din 13 iulie 2011 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta SC A.G. SRL împotriva pârâtei D.G.F.P. Cluj şi a anulat în parte Decizia nr. 117 din 25 mai 2009 a D.G.F.P. şi Decizia de impunere nr. 237 din 10 martie 2009 a D.G.F.P., exonerând pe reclamantă de plata sumei de 76.489 lei, obligaţii fiscale.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
Potrivit raportului de inspecţie fiscală întocmit la data de 10 martie 2009 ca urmare a inspecţiei fiscale desfăşurate la SC A.G. SRL în perioada 18 noiembrie - 24 noiembrie 2008, 15 ianuarie - 20 ianuarie 2009, 16 februarie - 17 februarie 2009 şi 05 martie 2009 şi care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de inspecţia fiscală nr. 237 din 10 martie 2009 organele de control din cadrul A.F.P. Cluj-Napoca au constatat că obligaţiile fiscale datorate societate pentru perioada 01 ianuarie 2005 - 31 martie 2006 la sursele pentru care s-a dispus verificarea sunt în sumă totală de 568.674 lei TVA, majorări de întârziere la TVA, impozit pe profit şi majorări de întârziere la impozit pe profit.
Reclamanta a contestat obligaţiile de plată în totalitatea lor, invocând faptul că nu au fost avute în vedere facturile fiscale nr. 1277943 din 01 mai 2006, respectiv nr. 5817109 din 10 iulie 2006.
Cu privire la aceste facturi Curtea, a reţinut faptul că ele exced perioadei verificate (01 mai 2005 - 31 iunie 2006), iar documentele prezentate de reclamantă nu conduc la concluzia potrivit căreia aceste facturi sunt aferente perioadei fiscale verificate.
Acesta a fost şi motivul pentru care la ultimul termen de judecată Curtea a respins noile obiecţiuni formulate de reclamantă la raportul de expertiză întrucât prin lucrarea efectuată expertul contabil a arătat în mod distinct faptul că nu au fost avute în vedere aceste facturi deoarece ele sunt în afara perioadei expertizate.
Curtea a reţinut faptul că reclamantei i s-a stabilit un termen limită pentru depunerea documentelor contabile la 16 februarie 2009, iar organul de control fiscal nu a avut în vedere depunerea de noi documente după data limită stabilită.
Cu prilejul administrării probaţiunii, reclamanta a prezentat un nr. 22 facturi fiscale emise în intervalul 04 februarie 2005 - 13 ianuarie 2006 şi care au fost avute în vedere cu prilejul formulării concluziilor la expertiza contabilă.
Prima instanţă a apreciat că documentele financiar contabile luate în calcul la stabilirea de către expert a TVA-ului deductibil şi a impozitului pe profit îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 155 C. fisc., Legea nr. 82/1991, precum şi prevederile Ordinului M.F.P. nr. 1850/2004.
Reclamanta a prezentat contractul de leasing financiar nr. 9020220/36498 încheiat cu P.L. România şi facturile fiscale aferente ratelor de leasing făcându-se aplicarea art. 25 alin. (2) C. fisc. procedându-se astfel la deducerea dobânzii de leasing aferentă contractului, amortizarea mijlocului fix şi TVA.
S-au avut în vedere şi contractul de închiriere nr. 170 din 28 ianuarie 2005 încheiat cu SC M. SA, precum şi facturile emise în condiţiile art. 155 C. fisc., procedându-se, raportat la art. 21 din acelaşi act normativ, la deducerea chiriei.
În ceea ce priveşte factura fiscală nr. 1900263 din 19 ianuarie 2005 în valoare de 9.800 lei aceasta a fost luată în calcul la stabilirea impozitului pe profit înlăturându-se astfel estimarea venitului dată fiind existenţa facturii.
S-a reţinut că toate documentele contabile luate în considerare de către expert la stabilirea TVA-ului deductibil şi a impozitului pe profit îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 155 C. fisc., respectiv Legea nr. 82/1991, precum şi ale Ordinului nr. 1850/2004.
În concluzie, raportat la probele administrate în cauză, Curtea a constatat că pentru perioada supusă controlului 01 ianuarie 2005 - 31 martie 2006 reclamanta înregistra următoarele diferenţe totale aferente TVA, respectiv impozitului pe profit: 139.985,29 lei TVA şi 130.579,75 lei majorări şi penalităţi aferente TVA, respectiv 115.143,62 lei impozit pe profit şi 106.476,21 lei majorări şi penalităţi aferente acestuia.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamanta SC A.G. SRL, cât şi pârâta D.G.F.P. a judeţului Cluj.
I). În recursul declarat de D.G.F.P. Cluj se critică soluţia de fond şi s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei atacate cu consecinţa respingerii în totalitate a acţiunii reclamantei.
În motivele de recurs se arată că problema ridicată de reclamantă a fost aceea a emiterii actului administrativ fiscal atacată fără a fi avute în vedere documentele pe care susţine că le-a transmis organului de inspecţie fiscală.
Recurenta arată că perioada supusă verificării a fost cuprinsă între 01 ianuarie 2005 – 31 martie 2006 şi s-au stabilit obligaţii de plată la bugetul de stat în sumă de 568.674 lei prin estimarea veniturilor realizate în baza documentelor transmise de către Administraţia Finanţelor Publice Târgu Mureş şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj.
Deşi organul fiscal a solicitat reclamantei refacerea evidenţei fiscale pentru anii 2005, 2006, 2007, cu termen de realizare 30 mai 2008 aceasta nu a fost dusă la îndeplinire de reprezentanţii societăţii.
Întrucât organele fiscale au constatat că agentul economic a emis în perioada 14 decembrie 2005 – 27 martie 2006 un număr de 16 facturi fiscale pe care nu le-a înregistrat în evidenţa fiscală a societăţii, s-a procedat la stabilirea veniturilor realizate pe baza datelor înscrise în acestea, iar pentru restul de 34 de facturi fiscale s-a procedat la stabilirea veniturilor realizate prin utilizarea preţului de piaţă ca medie a veniturilor realizate.
La fel s-a procedat şi în cazul facturilor nr. 1990251-1990300 din care agentul economic a emis un număr de 4 facturi fiscale, iar pentru 46 de facturi s-a procedat la stabilirea veniturilor prin estimare.
Deşi organele fiscale au stabilit mai multe termene pentru a fi depuse actele de către reclamantă, ultimul fiind 16 februarie 2009 şi după expirarea acestuia s-a procedat la refacerea raportului de inspecţie fiscală, dar organul de soluţionare a contestaţiilor nu a luat în considerare, în baza art. 216 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, documentele depuse de societate după termenul limită stabilit la 16 februarie 2009.
Prin obiecţiunile formulate la raportul de expertiză efectuat în cauză, organul fiscal a arătat că diferenţa de obligaţii fiscale rezultate între Decizia de impunere nr. 237 din 10 martie 2008 (568.674 lei) şi Raportul de expertiză nr. 1634/33/2009 (492.185 lei) se datorează utilizării unor baze de date diferite de către persoanele însărcinate cu întocmirea celor două documente, respectiv expertul face referire la documente care nu au fost prezentate organului fiscal cu ocazia controlului efectuat şi nu a putut fi verificată legalitatea şi conformitatea declaraţiilor fiscale.
II). În recursul declarat de SC A.G. SRL s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond pentru o corectă şi justă administrare a probelor.
În motivele de recurs se arată că solicitarea de anulare a actelor fiscale s-a datorat faptului că obligaţiile fiscale au fost stabilite la peste 3 ani de la data la care aceasta a încetat în mod real activitatea şi nu au fost luate în considerare toate actele găsite de către societate sau reconstituite potrivit legii, iar situaţia financiară aferentă anului 2004 nu a fost luată în considerare deşi există.
Expertiza efectuată în cauză nu a luat în considerare situaţia economică aferentă anului 2004, fie nu a ţinut seama de anumite documente fiscale pe motiv că exced perioadei verificate, dar cererea de efectuare a unei noi expertize a fost respinsă.
Netemeinicia raportului de expertiză atrage şi netemeinicia sentinţei pronunţate de către instanţa de fond.
Este criticată soluţia instanţei de fond pentru că a preluat concluziile raportului de expertiză şi nu a ţinut seama de situaţia financiară aferentă anului 2004.
O altă critică adusă este aceea că nu s-a ţinut seama de taxa pe valoarea adăugată pe care societatea o are de recuperat, respectiv la finele anului 2004 – 47.627,72 lei.
De asemenea, expertiza nu a ţinut seama de facturile descoperite sau reconstituite după data întocmirii raportului de expertiză contestat.
Nu au fost luate în calcul facturi recepţionate de societate de la diverşi furnizori, în trimestrele II şi IV ale anului 2005 şi prin luarea în considerare s-ar fi diminuat impozitul pe profit. Aceste facturi nu au fost prezentate expertului dar erau depuse la D.G.F.P. Cluj.
La recursul declarat de SC A.G. SRL nu s-a formulat întâmpinare de către D.G.F.P. Cluj şi s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
4. Soluţia instanţei de recurs.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat de D.G.F.P. Cluj şi va respinge recursul declarat de SC A.G. SRL pentru următoarele considerente:
Aşa cum se arată şi în motivele de recurs depuse de SC A.G. SRL, problema de dezlegat în această pricină este dacă pot fi luate în considerare acte financiar contabile găsite de societate sau reconstituite după întocmirea raportului de inspecţie fiscală.
În cauză, perioada supusă verificării a fost 01 ianuarie 2005 – 31 martie 2006, iar iniţial s-a întocmit Decizia de impunere nr. 690 din 8 august 2008 de către Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Cluj-Napoca pentru suma de 882.062 lei, decizie care a fost desfiinţată prin Decizia nr. 165 din 5 noiembrie 2008 a D.G.F.P. Cluj şi s-a dispus întocmirea unei noi decizii de impunere pentru aceleaşi tipuri de impozite şi pentru aceeaşi perioadă fiscală, întrucât agentul economic a anexat la contestaţie documente noi care nu au fost prezentate organului de inspecţie fiscală cu ocazia controlului.
Ca urmare a verificării au fost avute în vedere atât documentele prezentate în faza de contestaţie administrativă şi alte documente prezentate cu această ocazie şi s-au redus obligaţiile fiscale de plată la 568.674 lei.
Ulterior, Decizia de impunere nr. 237 din 10 martie 2009 a fost contestată pe motiv că nu au fost avute în vedere documente comunicate organului de control la 23 martie 2009 şi, de aceea, contestaţia împotriva acestei decizii de impunere a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 117/2009.
Referitor la motivele contestării legalităţii deciziei de impunere nr. 237 din 10 martie 2009 şi a Deciziei nr. 117/2009 se constată că susţinerile recurentei SC A.G. SRL sunt nefondate.
Cu ocazia verificării, reclamanta a avut posibilitatea de a depune actele financiar-contabile şi chiar a depus în luna noiembrie 2008, în mai multe rânduri, un număr de 45 de facturi fiscale emise în perioada verificată, iar organele fiscale, la 25 noiembrie 2008 au solicitat agentului economic depunerea tuturor documentelor existente pentru a putea fi finalizat controlul şi chiar a fost notificat să se prezinte la 20 ianuarie 2009 pentru analiza rezultatului şi a discuţiei finale şi care a avut loc la 27 ianuarie 2009, la solicitarea împuternicitului societăţii. La acel termen s-a solicitat amânarea încheierii controlului şi de aceea s-a fixat termenul de 16 februarie 2009 pentru depunerea de documente suplimentare când au şi fost depuse de societate alte înscrisuri şi documente financiar-fiscale.
Însă, şi după încheierea controlului societatea a mai depus înscrisuri, respectiv la 29 februarie 2009 şi 9 martie 2009 şi, de aceea, s-a solicitat instanţei de fond anularea actelor întocmite pentru că nu s-a ţinut seama de aceste înscrisuri.
Situaţia de fapt prezentată dovedeşte dorinţa organelor fiscale de a stabili corect obligaţiile fiscale de plată iar, pe de altă parte, tendinţa societăţii de a prelungi controlul efectuat.
Potrivit art. 216 alin. (3) C. proc. Fisc. „Prin decizie se poate desfiinţa total sau parţial actul administrativ atacat, situaţie în care urmează să se încheie un nou act administrativ fiscal care va avea în vedere strict considerentele deciziei de soluţionare”.
La încheierea actului, după verificări, se constată că au fost respectate aceste prevederi precum şi cele ale pct. 12.7 şi 12.8 din Instrucţiunile aprobate prin Ordinul M.F.P. nr. 519 din 27 septembrie 2005.
Mai mult, societatea nu a respectat dispoziţiile art. 100 alin. (1) şi (2) C. proc. fisc., care prevăd obligaţia contribuabilului de a prezenta toate documentele, precum şi orice alte date necesare clarificării situaţiilor de stat relevante din punct de vedere fiscal.
Instanţa de fond, în urma întocmirii raportului de expertiză judiciară a exonerat reclamanta de plata sumei de 76.489 lei, obligaţii fiscale prin luarea în calcul a unor facturi care au fost depuse cu ocazia efectuării expertizei, acte ce nu au fost avute în vedere de organele fiscale.
Criticile din recursul D.S.G.F.P. Cluj sunt fondate deoarece societatea avea obligaţia să depună documentele fiscale până la finalizarea controlului pentru a putea fi verificată autenticitatea şi realitatea acestora, iar documentele depuse cu ocazia efectuării expertizei nu au fost cunoscute de organele de control.
De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul D.G.F.P. Cluj, va fi modificată sentinţa atacată şi respinsă acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Recursul declarat de societatea reclamantă, în raport de aceste considerente, va fi respins ca nefondat pentru că nu se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de SC A.G. SRL Cluj Napoca prin Cabinetul Individual de insolvenţă R.A.D. împotriva Sentinţei nr. 405 din 13 iulie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Cluj împotriva aceleiaşi sentinţe.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2434/2012. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2442/2012. Contencios → |
|---|
