ICCJ. Decizia nr. 2430/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2430/2012
Dosar nr. 1228/33/2011
Şedinţa publică de Ia 17 mai 2012
Asupra recursului de faţă:
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1.1. Cererea de chemare în judecată.
Prin cererea de chemare în judecată formulată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrative şi fiscal, la data de 13 septembrie 2011, reclamanta A.E., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, a solicitat obligarea pârâtelor ca în termen de maximum 30 de zile de la data pronunţării hotărârii să procedeze la:
1. numirea unui expert evaluator şi transmiterea dosarului nr. 49140/CC la evaluatorul acreditat de către A.N.R.P. în vederea întocmirii rapoartelor de evaluare,
2. soluţionarea dosarului nr. nr. 49140/CC prin emiterea Titlului de Despăgubire în cuantumul stabilit prin raportul de evaluare si respectiv la acordarea în mod efectiv a despăgubirilor.
De asemenea, reclamanta a solicitat amendarea conducătorului pârâtelor pentru tergiversare şi refuzul de a soluţiona dosarele de despăgubire menţionate mai sus, cu amenda legală de 20 % din salariul minim pe economie, pentru fiecare zi de întârziere, în cazul expirării termenului de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la momentul îndeplinirii obligaţiilor legale ce revin pârâtelor, în conformitate cu art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001, după 10 ani de aşteptări si procese, SC P. S.A. (deţinătorul actual al imobilului) a emis Decizia nr. 14 din 30 iunie 2011, propunând acordarea de despăgubiri pentru terenul situat în Cluj-Napoca, înscris iniţial în CF nr. 139299 Cluj, imobil expropriat în mod abuziv de către Statul Român, pentru care a depus Notificarea din 20 iulie 2001. Urmare a acestui fapt, reclamanta a susţinut că pârâtele aveau obligaţia să soluţioneze dosarul de despăgubire înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru stabilirea Despăgubirilor sub nr. 49140/CC cu celeritate, în termenul legal de 30 de zile şi deşi a comunicat pârâtelor solicitarea de soluţionare a dosarului, cererea sa a rămas fără vreun rezultat concret. Mai mult, prin cererea din 29 iulie 2011 a arătat că suferă de grave afecţiuni medicale, fapt ce potrivit Deciziei nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor constituie un factor determinant în vederea soluţionării în regim de urgenţă, dar pârâtele i-au răspuns în mod nesatisfăcător fără indicarea unui termen concret în care urmează sa soluţioneze dosarul.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Bucureşti a depus întâmpinare m cauza prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii formulate de reclamantă.
1.2. Hotărârea primei instanţe.
Prin sentinţa nr. 541 din 7 octombrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrative şi fiscal a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
Prin decizia nr. 14 din 30 iunie 2011 emisă de directorul SC O.M.V. P. SA s-a propus acordarea de măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor băneşti în favoarea reclamantei A.E. pentru terenul în suprafaţă de 19.260 mp înscris în CF nr. 139299 Cluj Napoca.
Decizia sus menţionată împreună cu dosarul aferent a fost remisă, la o dată nespecificată, Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor în vederea emiterii titlului de despăgubire, împrejurare confirmată de pârâtă prin întâmpinare.
Fără a face dovada certă a intervalului de timp efectiv scurs de la data transmiterii dosarului pârâtei, reclamanta a introdus prezenta acţiune la data de 13 septembrie 2011 considerând că neemiterea titlului de despăgubire în termen de 30 de zile de la înaintarea documentaţiei echivalează cu un refuz nejustificat de soluţionare a cererii sale, refuz care poate face obiectul controlului de legalitate din partea instanţei de contencios administrativ în conformitate cu prevederile art. 2 lit. h) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Curtea a reţinut că Legea nr. 247/2005 nu stabileşte un termen maxim pentru finalizarea procedurii de emitere a titlului de despăgubire.
Având în vedere multitudinea cererilor de acest tip cu care este sesizată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, aceasta a fost autorizată prin normele metodologice de aplicare a art. 17 din Titlu VII al Legii nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, să stabilească prin decizie ordinea în care vor fi soluţionate dosarele. În acest context a fost adoptată Decizia nr. 2815/2008 care stabileşte că ordinea de soluţionare a cererilor este dată de ordinea înregistrării dosarelor la sediul Comisiei.
A apreciat Curtea că aplicarea, prin analogie, a termenului de 30 de zile considerat de Legea contenciosului administrativ ca fiind unul rezonabil pentru soluţionarea unei cereri adresate unei autorităţi publice nu este posibilă întrucât procedura de emitere a titlului de despăgubire este una complexă şi presupune parcurgerea mai multor etape, respectiv: transmiterea şi înregistrarea dosarelor, analizarea dosarelor sub aspectul posibilităţii restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării, evaluarea imobilului şi emiterea titlului de despăgubire. Tocmai de aceea în practica judiciară s-a conchis că această procedură administrativă trebuie să se deruleze într-un termen rezonabil, iar nu într-un termen de 30 de zile, aşa cum pretinde reclamantul.
De vreme ce prin întâmpinare s-a arătat că primele două etape au fost parcurse, fiind emis avizul de legalitate, iar evaluarea urmează a se realiza cu respectarea criteriului stabilit prin Decizia nr. 2815/2008, respectiv în ordinea înregistrării dosarelor la secretariatul pârâtei, nu se poate reţine o pasivitate din partea pârâtei ce s-ar impune a fi sancţionată.
Aşa fiind, Curtea a reţinut că trecerea unui interval de mai puţin de 2 luni de la momentul înregistrării documentaţiei la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (cel mai devreme după data de 30 iunie 2011 când a fost emisă Decizia nr. 14 de către SC O.M.V. P. SA) şi până la introducerea prezentei acţiuni se înscrie în limitele unui termen rezonabil raportat la volumul de activitate al pârâtei, la împrejurarea că documentaţia a fost deja examinată sub aspectul legalităţii şi la faptul că următoarea etapă, cea a evaluării, excede competenţelor prepuşilor pârâtei fiind efectuată de un evaluator, persoana fizica sau juridică, care este membru al unei asociaţii naţionale profesionale de evaluare recunoscute ca fiind de utilitate publica şi care are calitatea de evaluator independent. Nu trebuie omisă nici împrejurarea că acest interval de 2 luni s-a suprapus peste lunile iulie şi august în care majoritatea funcţionarilor publici beneficiază de concediul de odihnă anual, astfel că activitatea instituţiilor publice este restrânsă din motive obiective.
Prima instanţă a mai reţinut că, într-adevăr soluţionarea notificării în baza Legii nr. 10/2001, s-a făcut cu depăşirea termenului rezonabil, însă este inechitabil a o sancţiona pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru pasivitatea de care a dat dovadă unitatea deţinătoare SC O.M.V. P. SA în soluţionarea notificării.
Totodată, Curtea a apreciat că starea de sănătate precară a reclamantei, în lipsa unor documente care să ateste şi dificultăţi de ordin financiar în administrarea tratamentelor medicale recomandate, nu justifică nerespectarea ordinii cronologice în soluţionarea dosarelor înregistrate.
Prin urmare, nu poate fi reţinut un refuz nejustificat din partea pârâtei de soluţionare a cererii reclamantei de emitere a titlului de despăgubire cât timp această procedură este în curs de desfăşurare, iar de depăşirea termenului rezonabil de către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu se poate discuta la acest moment.
Cât priveşte cel de-al doilea capăt de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, de la expirarea termenului de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea efectivă a sentinţei, Curtea l-a considerat neîntemeiat întrucât această sancţiune nu poate fi aplicată decât la momentul la care reclamanta fiind în posesia titlului executoriu se constată că debitorul nu a îndeplinit obligaţia impusă. De vreme ce solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la emiterea titlului de despăgubire a fost respinsă ipoteza normei legale prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu este îndeplinită.
I.3. Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că motivul principal pentru care prima instanţă a dispus respingerea notificării a fost că ";trecerea unui interval de mai puţin de 2 luni de la momentul înregistrării documentaţiei şi până la introducerea prezentei acţiuni se înscrie în limitele unui termen rezonabil raportat la volumul de muncă al pârâtei"; şi că ";este inechitabila sancţiona pe pârâta C.C.S.D. pentru pasivitatea de care a dat dovadă unitatea deţinătoare SC O.M.V. P. SA, în soluţionarea notificării.
Or, raportat la aspectele prezentate nu se pune problema pasivităţii SC O.M.V. P. SA ci problema pasivităţii instituţiilor statului roman implicate, în mod direct în procedura soluţionării notificării, întrucât din cei aproximativ 11 ani care au trecut de la formularea notificării compania SC O.M.V. P. SA se face ";vinovată de întârzierea"; cu 1 an a soluţionării dosarului, culpa pentru ";restul de 10 ani"; revenind exclusiv Municipiului, Primarului şi Consiliului Local Cluj-Napoca.
A susţinut recurenta că, în conformitate cu Jurisprudenţa C.E.D.O., analizarea respectării exigenţelor unui proces echitabil nu poate fi privită izolat, prin raportare doar la una dintre autorităţi, ci trebuie analizată ca şi ansamblu, toate organismele astfel implicate venind în reprezentarea statului.
Recurenta a criticat sentinţa şi sub aspectul nereţinerii stării de sănătate a reclamantei susţinând că starea socială deosebită şi cazurile medicale nu sunt condiţii care trebuiesc îndeplinite cumulative, ci alternativ, sens în care e fără drept de tăgadă faptul că probleme serioase de sănătate ale reclamantei, constituie, în sensul Deciziei nr. 2815/2008 un caz cât se poate de temeinic şi justificat pentru soluţionarea cu prioritate a dosarului de despăgubire.
În fine, recurenta a invocat Jurisprudenţa C.E.D.O. în ceea ce priveşte termenul rezonabil de soluţionare a cauzelor, respectiv cauza Dumitru Popescu contra României, Cauza C. LTD SRL şi Manole contra României.
A fost invocată şi Cauza Măria Atanasiu şi alţii împotriva României, în urma căreia C.E.D.O. a pronunţat o hotărâre pilot, prin care s-a hotărât ca statul roman trebuie să ia în termen de 18 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, măsurile care să garanteze protecţia efectivă a drepturilor enunţate de art. 6 A& 1 din Convenţie şi art. l din Protocolul nr. 1.
II. Considerentele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin acţiunea ce face obiectul prezentei cauze, reclamanta A.E. a solicitat obligarea pârâtelor ca în termen de maximum 30 de zile de la data pronunţării hotărârii să procedeze la:
1. numirea unui expert evaluator şi transmiterea dosarului nr. 49140/CC la evaluatorul acreditat de către A.N.R.P. în vederea întocmirii rapoartelor de evaluare,
2. soluţionarea dosarului nr. 49140/CC prin emiterea Titlului de Despăgubire în cuantumul stabilit prin raportul de evaluare si respectiv la acordarea în mod efectiv a despăgubirilor.
În cuprinsul art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente se arată că ";Pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă, se constituie Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, denumită în continuare Comisia Centrală, care are, în principal, următoarele atribuţii:
a) dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire;
b) ia alte măsuri, necesare aplicării prezentei legi.
În acest context, Legea nr. 247/2005, în cuprinsul Titlului I, modifică şi completează Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar în cuprinsul Titlului VII, reglementează Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Totodată, în cuprinsul art. l alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se arată că „prezenta lege reglementează sursele de finanţare, cuantumul şi procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001.";.
Înalta Curte retine că acesta este cadrul normativ în virtutea căruia Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor îşi exercită atribuţiile mai-sus amintite.
Această din urmă procedură administrativă (cea prevăzută la Cap. V Titlul VII din Legea nr. 247/2005) vizează analizarea, sub aspectul legalităţii respingerii cererii de restituire în natură şi sub aspectul cuantumului pretenţiilor de restituire în echivalent a dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 şi soluţionate, fie printr-o dispoziţie ce conţine oferta de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, emise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, fie printr-o decizie/dispoziţie de propunere privind acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, emisă ulterior intrării în vigoare a actului normativ amintit.
În acest context, procedurile de transmitere, Secretariatului Comisiei Centrale, a dosarelor de către entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor în procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, însoţite de întreaga documentaţie ce a stat la baza adoptării lor, sunt prevăzute în cuprinsul art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
După primirea dosarelor, pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor procedează la analizarea dosarelor în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură. Ulterior acestei analize, dosarele, în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, vor fi transmise evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate de către Comisia Centrală, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
În cazul dedus judecăţii, este necontestat faptul că cererea reclamantei a fost înregistrată la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cel mai devreme după data de 30 iunie 2011 când a fost emisă Decizia nr. 14 de către SC O.M.V. P. SA.
Aşa fiind şi cum s-a arătat că primele două etape au fost parcurse, fiind emis avizul de legalitate, iar evaluarea urmând a se realiza cu respectarea criteriului stabilit prin Decizia nr. 2815/2008, respectiv în ordinea înregistrării dosarelor la secretariatul pârâtei, înalta Curte apreciază că nu se poate reţine o pasivitate din partea pârâtei ce s-ar impune a fi sancţionată.
Astfel că, în mod corect prima instanţă a apreciat că trecerea unui interval de mai puţin de 2 luni de la momentul înregistrării documentaţiei şi până la introducerea prezentei acţiuni se înscrie în limitele unui termen rezonabil raportat la volumul de activitate al pârâtei şi la împrejurarea că documentaţia a fost deja examinată sub aspectul legalităţii.
În ceea ce priveşte împrejurarea că reclamanta a depus notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001, sub nr. 899, la data de 20 iulie 2001, înalta Curte apreciază că nu poate fi reţinută culpa pârâtei C.C.S.D. pentru pasivitatea de care a dat dovadă unitatea deţinătoare SC O.M.V. P. SA în soluţionarea notificării.
Relativ la starea de sănătate a reclamantei, se constată că şi sub acest aspect, instanţa de fond a apreciat corect faptul că, în lipsa unor documente care să ateste şi dificultăţi de ordin financiar în administrarea tratamentelor medicale recomandate, această împrejurare nu justifică nerespectarea ordinii cronologice în soluţionarea dosarelor înregistrate.
Aşa fiind şi constatând că prima instanţă a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, ce urmează a fi menţinută, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.E. împotriva sentinţei nr. 541 din 7 octombrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2429/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2433/2012. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
