ICCJ. Decizia nr. 2492/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2492/2012
Dosar nr. 2412/40/2011
Şedinţa publică de la 18 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Procedura în faţa primei instanţe
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, reclamanta H.A. a solicitat obligarea pârâtei A.N.R.P. Bucureşti - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 la plata despăgubirilor în sumă de 134.287 RON reactualizată la data plăţii efective - sumă acordată prin Hotărârea nr. 412 din 26 octombrie 2007 a Comisiei judeţene Botoşani pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în compensare pentru bunurile proprietatea părinţilor săi F.V. şi M., situate în Cernăuţi, localitatea Ocna, fosta U.R.S.S., arătând că nici până în prezent nu a primit suma în discuţie
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea ca nefondată a acţiunii, în principal cu motivarea lipsei disponibilităţilor băneşti la care face referire art. 18 alin. (5) din H.G. nr. 1120/2006 de aplicare a Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/22003.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 241 din 23 iunie 2011, Curtea de Apel Suceava a admis cererea formulată de reclamanta H.A., în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P. Bucureşti - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 134.287 RON despăgubiri acordate prin Hotărârea nr. 412 din 26 octombrie 2007 a Comisiei judeţene Botoşani de aplicare a Legii nr. 290/2003, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că de la emiterea Hotărârii nr. 412/2007 a Comisiei Judeţene Botoşani prin care i s-au stabilit reclamantei, despăgubiri în sumă de 134.287 RON, au trecut mai bine de 4 ani, astfel că în speţă nu mai sunt aplicabile dispoziţiile art. 18 alin. (5) din H.G. nr. 1120/2006, ci cele ale art. 18 pct. 6 din aceeaşi hotărâre, în conformitate cu care "Suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranşă se actualizează în raport cu indicele de creştere a preţurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Naţional de Statistică, faţă de luna decembrie a anului anterior".
3. Recursul pârâtei
Împotriva sentinţei Curţii de apel, a declarat recurs A.N.R.P., considerând-o nelegală şi netemeinică, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac se menţionează că în mod greşit instanţa de fond a dispus obligarea sa la plata sumei stabilită cu titlu de despăgubiri prin Hotărârea nr. 412/2007 a Comisiei Judeţene de aplicare a Legii nr. 290/2003, întrucât potrivit art. 18 alin. (5) din H.G. nr. 1120/2006 compensaţiile băneşti se acordă beneficiarilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul de stat, or, neplata nu s-a datorat unui refuz nejustificat ci lipsei fondurilor alocate de la bugetul de stat în acest scop.
De asemenea, se susţine că în absenţa disponibilităţilor băneşti ale statul, s-ar stabili în sarcina A.N.R.P. o obligaţie imposibil de executat şi care este de natură să afecteze principiul egalităţii de tratament, recunoscut atât în plan intern, cât şi în plan european.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-pârâtă A.N.R.P. - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, cât şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.
Potrivit art. 18 alin. (5) lit. c) din H.G. nr. 1220/2006, A.N.R.P. prin Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, avea obligaţia să achite reclamantei despăgubirile în sumă de 134.287 RON, menţionate în nr. 412 din 26 octombrie 2007 a Comisiei Judeţene Botoşani de aplicare a Legii nr. 290/2003 "eşalonat în două tranşe, pe parcursul a doi ani consecutivi, astfel: 40% în primul an şi 60% în anul următor, dacă cuantumul compensaţiilor depăşeşte 100.001 RON".
În raport de dispoziţiile legale menţionate, autoritatea recurentă avea obligaţia plăţii compensaţiilor pe parcursul a doi ani consecutivi, de la momentul emiterii Hotărârii nr. 412 din 26 octombrie 2007, rămasă definitivă prin neexercitarea căilor de atac, legiuitorul stabilind termene maxime pentru plata acestor compensaţii, astfel că A.N.R.P. are o marjă pentru efectuarea plăţii doar în cadrul acestor termene
Invocarea lipsei disponibilităţilor băneşti pentru achitarea acestor compensaţii băneşti în justificarea atitudinii autorităţii pârâte, nu poate fi reţinută ca fondată, întrucât nu are acoperire legală, încercându-se în această manieră doar amânarea curgerii termenelor maximale prevăzute de dispoziţiile legale menţionate pentru plata compensaţiilor, acestea nefiind modificate sau suspendate printr-o prevedere legislativă ulterioară.
Mai mult, de la momentul emiterii hotărârii privind compensaţiile băneşti, anul 2007 şi până în prezent, a trecut suficient timp pentru ca autoritatea pârâtă să-şi îndeplinească obligaţia de plată cel puţin într-un termen rezonabil, ca element al dreptului fundamental la o bună administrare de care beneficiază intimata-reclamantă.
Astfel, în raport şi de cele reţinute anterior, instanţa de recurs apreciază că refuzul autorităţii pârâte de plată a compensaţiilor este unul nejustificat, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Este evident că în cazul în care nu se respectă termenele de plată a compensaţiilor, intervine aplicabilitatea dispoziţiilor art. II alin. (6) din H.G. nr. 1120/2006, însă actualizarea acestor sume nu reprezintă un obstacol în formularea unei acţiuni cum este cea dedusă judecăţii.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.N.R.P. - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 împotriva Sentinţei nr. 241 din 23 iunie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2470/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2495/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
