ICCJ. Decizia nr. 2515/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2515/2012
Dosar nr. 283/45/2011
Şedinţa publică de la 22 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta C. (fostă A.) S.C. a chemat în judecată pârâtele Universitatea S.H. şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pentru a fi obligate la eliberarea diplomei de licenţă, ca urmare a studiilor universitare efectuate în anii 2006 - 2009, finalizate prin susţinerea examenului de licenţă organizat de Facultatea de Drept şi Administraţie Publică Bucureşti, acreditată la Universitatea S.H. Bucureşti, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta a arătat că, în luna iulie 2010, pârâta Universitatea S.H. Bucureşti trebuia să-i elibereze diploma de licenţă împreună cu suplimentele la diplomă, ca urmare a finalizării studiilor şi promovării examenului de licenţă din sesiunea iulie 2009, examen organizat de către Facultatea de Drept şi Administraţie Publică Bucureşti.
Pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin întâmpinare, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât conform H.G. nr. 81/2010 şi a Legii nr. 84/1995 ministerul nu are atribuţii pentru eliberarea diplomelor pentru absolvenţii învăţământului superior, singurele entităţi abilitate în acest sens fiind instituţiile de învăţământ superior acreditate, conform O.U.G. nr. 75/2005 coroborat cu Ordinul Ministrului Educaţiei nr. DD/2007, iar ministerul şi-a îndeplinit obligaţia de avizare a achiziţionării formularelor tipizate pentru actele de studii destinate absolvenţilor din promoţiile 2008 - 2010, inclusiv Universitatea S.H.
Pârâta Universitatea S.H., prin întâmpinare, a solicitat respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, deoarece potrivit Ordinului acestuia nr. 2284/2007, M. Of. nr. 716/2310/2007, şi Ordinului nr. 36125 din 15 iunie 2009 la art. 7 se prevede atributul ministerului în gestionarea materialelor tipizate cu regim special necesare eliberării diplomelor şi a suplimentelor de diplome de către instituţiile de învăţământ superior.
Pe fondul cauzei a arătat că, deşi a solicitat ministerului pârât în mod repetat, aprobarea de a tipări formulare tipizate la R., solicitările nu au fost aprobate, aflându-se în imposibilitate de a da curs cererilor absolvenţilor de eliberare a diplomelor de studii.
A fost formulată, totodată, şi o cerere de chemare în garanţie a Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pentru a fi obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în Diploma de licenţă pentru reclamantă.
Prin sentinţa civilă nr. 214 din 27 iunie 2011 Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a respins acţiunea reclamantei C. (fostă A.) S.C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a admis acţiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H. Bucureşti, a obligat pârâta să elibereze reclamantei actul de studii în regim special, denumit „Diplomă de licenţă” şi a Suplimentului de Diplomă, care să ateste faptul că aceasta a susţinut şi promovat examenul de licenţă în specializarea Drept şi Administraţie Publică, urmare a studiilor efectuate între anii 2006 - 2009, a admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Universitatea S.H. Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a obligat pe pârâtul-chemat în garanţie să aprobe tipărirea formularelor tipizate, constând în Diploma de Licenţă şi Suplimentul de Diplomă, de natură a asigura dreptul reclamantei de a-i fi eliberat documentul oficial de stat în regim special de confirmare a absolvirii studiilor de învăţământ superior efectuate în cadrul universităţii pârâte şi a obligat pârâtul-chemat în garanţie Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să plătească reclamantei suma de 4,3 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că Universitatea S.H. se bucură, conform dispoziţiilor Legii nr. 84/1995, în vigoare în perioada în care reclamanta a urmat cursurile acestei instituţii de învăţământ superior, de autonomie universitară, care presupunea, printre altele, şi dreptul comunităţii universitare respective de a-şi conduce şi de a-şi exercita libertăţile academice, şi de a-şi asuma un ansamblu de competenţe şi obligaţii, inclusiv dreptul de a înfiinţa şi de a asigura funcţionarea facultăţilor, a colegiilor şi a specializărilor universitare.
S-a mai reţinut că, în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 84/1995, ministrul educaţiei a emis, la data de 7 martie 2006, Ordinul nr. 3404, în cuprinsul cărui se stabileşte, la art. 2, că „Admiterea în învăţământul superior public şi particular se organizează pe domenii de studiu de licenţă, pe baza metodologiilor stabilite de fiecare universitate”; la art. 8 prevăzându-se că ”Formele de învăţământ cu frecvenţă redusă sau învăţământ la distanţă pot fi organizate numai de către universităţile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective şi dispun de departamente specializate”.
În aceste condiţii de reglementare şi în raport de conduita adoptată de organul de specialitate al administraţiei publice centrale, chemat să organizeze şi să conducă sistemul naţional de educaţie, Curtea de Apel a apreciat că aprobarea de către Universitatea S.H. din Bucureşti a admiterii la forma de învăţământ la distanţă, pentru specializările acreditate/autorizate, corespunzătoare formei de pregătire prin cursuri de zi, ţine de exerciţiul autonomiei universitare, garantate prin art. 32 alin. (6) din Constituţia României şi Legea nr. 84/1995.
În acest context, instanţa de fond a apreciat că, atâta timp cât, nici la încheierea perioadei de monitorizare şi nici ulterior acestui moment, Ministerul Educaţiei, în exercitarea atribuţiei sale de control şi monitorizare a aplicării prevederilor legale cu privire la organizarea şi funcţionarea unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de stat şi particulare, nu a reclamat nereguli în procesul de organizare a admiterii, al funcţionarii domeniilor de studiu pentru care s-a obţinut acreditarea sau autorizaţia de funcţionare provizorie, precum şi în cel al susţinerii examenului de licenţă, organul de specialitate al administraţiei publice centrale, cu rol de organizator şi conducător al sistemului naţional de educaţie, este obligat să recunoască valabilitatea examenului susţinut de reclamantă şi să ia măsurile administrative corespunzătoare care să permită satisfacerea dreptului acesteia de a i se elibera diploma de licenţă, în condiţiile prevăzute de Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învăţământ superior, aprobat prin Ordinul nr. 2284 din 28 septembrie 2007; act administrativ cu caracter normativ care limitează valabilitatea adeverinţelor eliberate de universitatea organizatoare a examenului de licenţă la maxim 12 luni.
Având însă în vedere că obligaţia de eliberare a actului individual de studii din sistemul naţional de învăţământ superior, care este definit de art. 2 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007 al Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului ca fiind „document oficial de stat, cu regim special, care confirmă studii de învăţământ superior efectuate”, revine instituţiei de învăţământ superior acreditate şi nu conducătorului sistemului naţional de educaţie, Curtea de Apel a admis acţiunea reclamantei doar în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H. din Bucureşti, respingând acţiunea ce s-a intentat de către aceasta pârâtului Ministerul Educaţiei, pentru lipsa calităţii sale procesuale pasive în prezenta cauză, dat fiind faptul că între reclamantă şi pârât nu există nici un raport juridic direct, născut din exercitarea dreptului celor în cauză de a cere să i se elibereze documentul cu regim special ce atestă promovarea examenului de licenţă.
Instanţa de fond a constatat însă că, între pârâta-reclamantă Universitatea S.H. şi pârâtul-chemat în garanţie Ministerul Educaţiei, există un raport juridic direct, născut din refuzul expres al chematului în garanţie de a aproba tipărirea de către SC R. SA, a formularelor tipizate, care să poată fi folosite de către Universitate la completarea şi eliberarea diplomelor de licenţă ce atestă absolvirea de către reclamantă a cursurilor universitare la forma învăţământ la distanţă, şi că acest refuz constituie un exces de putere, atâta timp cât, prin intermediul lui, se neagă dreptul Universităţii de a organiza această formă de învăţământ, conform reglementărilor prevăzute de Ordinul nr. 3404/2006, în condiţiile în care, în perioada 2005 - 2009, nu au fost ridicate obiecţii cu privire la desfăşurarea acestei activităţi, şi cât timp, anterior anului 2009, au fost puse la dispoziţia Universităţii formulare tipizate, care au atestat finalizarea studiilor, prin susţinerea examenului de licenţă, la formele de învăţământ pe care ministerul refuză, la această dată, să le mai recunoască ca fiind valabile, impunându-se admiterea cererii de chemare în garanţie aşa cum a fost formulată.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că interpretând în mod truncheat şi greşit prevederile legale incidente în cauză, precum şi materialul probator depus la dosar s-a ajuns la o soluţie netemeinică şi nelegală în ceea ce priveşte admiterea cererii de chemare în garanţie formulată de Universitatea S.H. Bucureşti împotriva Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Instanţa de fond îşi întemeiază admiterea cererii de chemare în garanţie pe existenţa unui „raport juridic direct, născut din refuzul expres” al Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului de a aproba tipărirea formularelor tipizate.
Din prevederile legale în materie rezultă fără echivoc că responsabilitatea gestionării, completării şi eliberării actelor de studii revine în exclusivitate instituţiei de învăţământ superior.
De asemenea, actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenţi care au promovat examenele de licenţă şi care au urmat o specializare la o formă de învăţământ acreditată sau autorizată să funcţioneze provizoriu conform legislaţiei în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate.
Rapoartele anuale de evaluare internă pe care instituţiile de învăţămînt superior au obligaţia să le transmită către ARACIS, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 75/2005, se referă la activitatea specializărilor acreditate sau autorizare să funcţioneze provizoriu şi nu la specializări care din punct de vedere legal nu există.
Recurentul mai susţine că pe fondul cauzei, instanţa de fond era obligată să verifice dacă şcolarizarea la facultatea, specializarea şi forma de învăţământ urmată de reclamantă este realizată de universitate cu respectarea cadrului legal în vigoare. Instanţa nu se poate pronunţa în afara cadrului legal.
Formele de învâţâmânt cu frecvenţă redusă şi la distanţă trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică. Legiuitorul, la art. 60 din Legea nr. 84/1995 a prevăzut într-adevăr o condiţie, aceea că aceste forme de învăţământ se pot organiza doar de către acele facultăţi care au prevăzută şi forma de învăţământ „zi";.
Instanţa de fond nu trebuia să confunde vocaţia pe care o au universităţile de a organiza, în cadrul facultăţilor forme de învăţământ la distanta (ID), în specializările autorizate sau acreditate, cu dreptul de a organiza şcolarizarea la forma de învăţământ ID. Dreptul de a putea organiza şcolarizarea incumbă obligaţia parcurgerii procedurii de autorizare/acreditare pentru aceste programe.
În cazul Universităţii S.H. din Bucureşti, specializările/programele de studii de la forma de învăţământ la distanţă au fost organizate şi desfăşurate fără respectarea prevederilor legale, respectiv cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 88/1993, a O.U.G.. nr. 75/2005. Nu s-a parcurs procedura prevăzută de către legiuitor în vederea desfăşurării procesului de învăţământ.
Universitatea S.H. din Bucureşti avea dreptul să organizeze admitere doar la specializările/programele acreditate, autorizate să funcţioneze provizoriu aprobate prin hotărâre de guvern.
Actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenţi care au promovat examenele de licenţă şi care au urmat o specializare la o formă de învăţământ acreditată sau autorizată să funcţioneze provizoriu conform legislaţiei în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate. Prin urmare, universitatea nu are dreptul să elibereze acte de studii pentru absolvenţii unor programe de studii şi forme de învăţământ neautorizate/neacreditate.
Unicul responsabil pentru desfăşurarea activităţii de învăţământ este Instituţia de învăţământ superior, în speţă Universitatea S.H., care are culpa exclusivă de a fi organizat „cursuri” fără respectarea legii, cu unicul scop de a încasa taxe de şcolarizare de la cât mai mulţi „studenţi";.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Sentinţa atacată criticată pe motivul greşitei admiteri a cererii de chemare în garanţie este dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 60 C. proc. civ. Instanţa de fond a apreciat în mod corect că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile de admitere a cererii de chemare în garanţie, deoarece admiterea cererii de chemare în garanţie asigură efectiv punerea în executare a obligaţiei pârâtei - intimate Universitatea S.H. de eliberare a reclamantei, persoană fizică a diplomei de licenţă obţinute în urma susţinerii examenului de licenţă, sesiunea iulie 2009.
În cauză există o interdependenţă între cele două obligaţii menţionate în cereri, cererea de chemare în judecată şi cererea de chemare în garanţie, în raport de competenţa fiecărei autorităţi.
Aspectele de nelegalitate invocate în recurs privind cererea de chemarea în garanţie şi, respectiv, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive nu sunt fondate.
Potrivit art. 38 din Regulamentul privind regimul actelor de studii din sistemul de învăţământ superior, aprobat prin Ordinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi Tineretului nr. 2284/2007, după finalizarea completă a studiilor, la cerere, absolvenţilor li se eliberează adeverinţa de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate este de maxim 12 luni.
Potrivit art. 2 din acelaşi Regulament, actele de studii din sistemul naţional de învăţământ superior, care confirmă studiile de învăţământ superior efectuate şi titluri sau calităţi dobândite şi conferă titlurilor acestora drepturi şi obligaţii ce decurg din Legea nr. 84/1995/R şi din celelalte reglementări legale în vigoare, sunt diploma, certificatul şi atestatul. Foaia matricolă sau suplimentul la diplomă sunt anexe la actele de studii.
Potrivit art. 5, instituţiile de învăţământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa şi elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condiţiile legii.
Potrivit art. 11, activitatea de completare a formularelor actelor de studii se efectuează în termen de maxim 12 luni de la finalizarea studiilor.
Potrivit art. 20, titularii au dreptul să solicite eliberarea actelor de studii completate, după termenul aprobat de Senatul instituţiei, care poate fi cel mult de 12 luni de la finalizarea studiilor.
Potrivit Capitolului VII din Metodologia organizării şi desfăşurării examenelor de finalizare a studiilor emisă de Universitatea S.H. şi înregistrată sub nr. 1405 din 12 mai 2009, universitatea respectivă, ca instituţie organizatoare a examenelor de licenţă, s-a obligat să elibereze diplomă de licenţă, însoţită de suplimentul la diplomă, în cel mult 12 luni de la încheierea examenului de licenţă, până la eliberarea diplomei de licenţă, facultăţile putând elibera, la cerere, adeverinţe prin care să se certifice promovarea examenului de licenţă, precum şi rezultatele la examenul de licenţă şi valabilitatea adeverinţei până la elaborarea diplomei.
Prin H.G. nr. 1175/2006 s-au prevăzut domeniile de studii universitare de licenţă şi specializate din cadrul acestora şi numărul de credite de studiu transferabile, începând cu anul universitar 2006 - 2007, pentru studenţii admişi în anul I. Pentru domeniul „Ştiinţe Juridice” s-au prevăzut, în domeniul de studiu universitar de licenţă „Drept”, specializările „Drept” şi „Drept Comunitar”.
Potrivit Ordinului Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 3404 din 07 martie 2006 privind aprobarea criteriilor generale de organizare şi desfăşurare a admiterii în ciclul de studii universitare de licenţă pentru anul 2006-2007, admiterea în învăţământul superior se organizează numai în instituţiile care au în structura domeniilor de studiu specializări acreditate şi specializări care au obţinut autorizaţia de funcţionare provizorie.
Formele de învăţământ cu frecvenţă redusă sau de învăţământ de la distanţă pot fi organizate numai de către unităţile care organizează cursuri de zi în domeniile respective şi dispun de departamente specializate.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive nu poate fi reţinută deoarece instanţa de fond prin admiterea cererii de chemare în garanţie nu a obligat recurentul la eliberarea diplomelor de licenţă - atribuţie exclusivă a universităţii ci a obligat recurentul să aprobe tipărirea formularelor tipizate a diplomelor de licenţă pentru reclamanţii-intimaţi condiţie în baza căreia Universitatea S.H. este în imposibilitate de a elibera diplome de licenţă. Iar aprobarea tipizării formularelor tipizate este în competenţa exclusivă a recurentului conform Ordinului nr. 2284/2007.
Susţinerile din recurs privind neanalizarea de către instanţa de fond a hotărârilor de guvern, prin care Universitatea S.H. a fost autorizată să funcţioneze provizoriu şi a dreptului acestei universităţi de a elibera acte de studii pentru absolvenţii unor programe de studii şi forme de învăţământ neacreditate nu pot fi reţinute deoarece aceasta nu formează obiectul cererii de chemare în garanţie, instanţa de fond nefiind învestită cu o cererea privind legalitatea acreditării formelor de învăţământ la distanţă.
Pe situaţia de fapt, care priveşte cererea de chemare în garanţie este de necontestat faptul că recurentul a refuzat nejustificat eliberarea avizului necesar pentru aprobarea formelor tip pentru diplomele de licenţă, iar dreptul absolvenţilor de a li se elibera diplomele de licenţă nu poate fi realizat în lipsa admiterii cererii de chemare în garanţie.
Instanţa de control juridiciar reţine că în mod constant s-a statuat, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în litigii de aceeaşi natură, că Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului are obligaţia legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licenţă şi suplimentele la diplomă (a se vedea, în acest sens, cu titlu de exemplu, deciziile nr. 5386 din 15 noiembrie 2011, nr. 5656 din 24 noiembrie 2011, nr. 5722 din 29 noiembrie 2011, nr. 628 din 8 februarie 2012, nr. 690 din 9 februarie 2012, nr. 708 din 10 februarie 2012, şi nr. 709 din 10 februarie 2012). De aceea, soluţia din prezenta decizie se impune şi în considerarea respectării principiului coerenţei şi unităţii jurisprudenţei consacrat ca atare în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza B. c. României).
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, împotriva sentinţei civile nr. 214 din 27 iunie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2514/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2519/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
