ICCJ. Decizia nr. 2487/2012. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2487/2012
Dosar nr. 10719/2/2010
Şedinţa publică de la 18 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul D.V., constatarea calităţii acestuia de colaborator al Securităţii.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că, aşa cum rezultă şi din conţinutul notei de constatare din 06 octombrie 2009, pârâtul a fost recrutat în calitate de colaborator la data de 23 ianuarie 1975, pentru supravegherea informativă în cadrul Întreprinderii „A.” Cluj, semnând, la aceeaşi dată, un angajament de colaborare olograf şi primind numele conspirativ de „P.A.”.
A susţinut reclamantul că pârâtul ar fi furnizat informaţii şi cu privire la orientarea religioasă a anumitor persoane, fiind instruit să semnaleze în continuare „activitatea iehovistă” şi persoanele care cunosc această activitate, fiind recompensat de mai multe ori cu sume de bani, informaţii ce vizau îngrădirea dreptului la libertatea de exprimare.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii, ca fiind neîntemeiată, susţinând pe de o parte nu sunt întrunite dispoziţiile art. 3 lit. y) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se efectua verificări, iar pe de altă parte că, într-adevăr, a fost colaborator al Securităţii, a semnat angajament cu aceasta însă nu a făcut poliţie politică.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 2979 din 14 aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea şi a constatat calitatea de colaborator al Securităţii în ceea ce-l priveşte pe pârâtul D.V., în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că susţinerile pârâtului, potrivit cărora în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 3 lit. y) din O.U.G. nr. 24/2008 nu sunt fondate, câtă vreme potrivit art. 35 şi art. 36 din Legea nr. 69/2000 a Educaţiei Fizice şi Sportului - Federaţiile Sportive Naţionale sunt structuri sportive de interes naţional şi se vor constitui numai cu avizul Ministerului Tineretului şi Sportului.
A reţinut prima instanţă că din probele administrate în cauză rezultă că cele mai multe informaţii furnizate de pârât, au vizat procesul şi activitatea de producţie în cadrul Întreprinderii „A.” din Cluj, dar şi concepţiile şi orientarea religioasă a persoanelor din preajma sa, fiind îndeplinită, astfel, prima condiţie prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
De asemenea, judecătorul fondului a constatat că şi cea de-a doua condiţie a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 este îndeplinită în cauză, având în vedere că pentru a fi îndeplinită această condiţie nu este necesar ca acţiunile de reprimare să fi fost efective, ci, este suficient ca informaţiile furnizate de pârât să fie de natură a expune persoanele vizate unor acţiuni de reprimare din partea organelor regimului totalitar, iar informaţiile furnizate de pârât au fost utile, aşa cum rezultă din „Notele de recrutare”, „Analiză” întocmite de ofiţerii de legătură.
3. Recursul exercitat de pârât
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul D.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul susţine, în esenţă, că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, în contextul în care s-a pronunţat generic asupra probelor, fără să analizeze conţinutul notelor informative puse la dispoziţie de C.N.S.A.S. De asemenea, mai afirmă recurentul, instanţa nu a ţinut seama de faptul că din totalul informaţiilor pe care le-a furnizat în perioada 1975 - 1986, respectiv 61, un număr de 58 de informaţii au caracter documentar privind activitatea de producţie. Cât priveşte cele două informaţii referitoare la P.G. şi V.V., acestea desfăşurau activitate de prozelitism religios la locul de muncă, ceea ce era interzis.
Referitor la consecinţele informaţiilor, recurentul susţine că instanţa nu a avut în vedere că persoanele la care a făcut referire nu au avut de suferit sub nici un aspect.
În fine, recurentul mai critică ignorarea de către Curtea de Apel a contextului în care a fost nevoit să semneze angajamentul de colaborare cu Securitatea, fiind constrâns moral, întrucât dorea să obţină autorizaţia de radioamator de emisie-recepţie.
La acest punct, recurentul invocă practica administrativă inconsecventă a C.N.S.A.S. care, în situaţia altor radioamatori recrutaţi de Securitate, a emis adeverinţe prin care a constatat că nu li se poate atribui calitatea de colaboratori ai Securităţii, depunând în susţinere patru astfel de adeverinţe.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, cât şi sub toate aspectele, după cum permit dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurentul-pârât D.V. a fost supus verificărilor efectuate de C.N.S.A.S., în temeiul art. 3 lit. y) din O.U.G. nr. 24/2008, în considerarea calităţii sale de Preşedinte al Comisiei Centrale pentru Comunicaţii Digitale şi membru în Consiliul de Administraţie al Federaţiei Române de Radioamatorism, la cererea unei persoanei fizice, G.F.F.
Analizând mijloacele de probă rezultate în urma verificărilor, Curtea de Apel a ajuns în mod corect la concluzia, împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, că informaţiile furnizate de D.V. se circumscriu dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Reevaluând probatoriul administrat şi răspunzând în acelaşi timp criticilor formulate de recurent, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 are calitatea de colaborator al Securităţii „persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.
Recurentul nu contestă că a furnizat informaţii Securităţii, ci susţine că acestea nu denunţau atitudini potrivnice regimului comunist şi nici nu aveau aptitudinea generării unor repercusiuni împotriva persoanelor vizate.
Punctul de vedere exprimat de recurent este contrazis de conţinutul notei informative din 8 octombrie 1975, redactată şi semnată de acesta, prin care denunţă convingerile religioase a doi colegi, analizată judicios de instanţa de fond.
Contrar susţinerilor recurentului, Curtea de Apel a examinat conţinutul concret al denunţului respectiv, pe care, de altfel, l-a redat ca atare în considerente, neexistând suport pentru afirmaţia că instanţa s-a pronunţat generic asupra probelor.
Cât priveşte „constrângerea morală” invocată de recurent drept justificare a celor 61 de note informative, Înalta Curte consideră că aceasta, chiar dacă ar fi existat iniţial, nu este acoperitoare pentru informaţiile furnizate prin nota respectivă.
Astfel, pare credibil în contextul epocii respective, că angajamentul pe care l-a semnat cu Securitatea la data de 23 ianuarie 1975 a fost determinat de opunerea autorităţilor de a-i acorda autorizaţia de emisie-recepţie, el fiind deja în posesia unui certificat de radioamator. Însă, conform propriilor susţineri, deşi autorizaţia a fost obţinută la numai o lună de la momentul semnării angajamentului, informaţiile furnizate Securităţii s-au întins pe o perioadă mult mai lungă, respectiv până în anul 1986; inclusiv informaţiile cuprinse în nota analizată au fost furnizate la cca. 8 luni de la momentul presupusei „constrângeri morale”.
Mai mult, din dovezile prezentate de C.N.S.A.S., rezultă că pentru activitatea depusă în folosul Securităţii, recurentul a fost recompensat cu sume de bani şi cadouri. Din Tabelul cu evidenţa recompenselor întocmit de U.M. nr. RR Cluj rezultă: „1. 29 august 1978, s-au cumpărat cadouri în valoare de 202,50 RON (din care 200 de la C.I.S. şi 2,50 RON completat de către ofiţer). A furnizat informaţii de valoare. La 1 septembrie are şi ziua de naştere. 2. 16 iunie 1983 - 200 RON pentru informaţiile furnizate”.
În fine, susţinerea recurentului în sensul că informaţiile sale nu au produs consecinţe de nicio natură, nu este relevantă în contextul în care, pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii se cere numai crearea unei stări de pericol pentru persoanele vizate, or, este evident că prin demersul său a generat premisele încălcării dreptului la viaţă privată şi libertăţii de gândire şi de conştiinţă a acestora.
Cât priveşte presupusa practică administrativă inconsecventă a C.N.S.A.S., deşi aceasta excede recursului de faţă care are ca obiect sentinţa nr. 2979 din 14 aprilie 2011, Înalta Curte observă că din cele patru adeverinţe furnizate de recurent se degajă concluzia contrară.
Astfel, prin adeverinţele din 25 ianuarie 2011, din 1 februarie 2011, nr. A din 1 martie 2011 şi nr. B din 1 martie 2011, s-a constatat, pe baza rezultatelor verificărilor efectuate, că celor patru persoane, de asemenea radioamatori, nu li se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securităţii. Niciuna dintre aceste persoane nu a furnizat informaţii de natura celor analizate în cauza de faţă, ci informaţii care nu au putut fi circumscrise art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Prin urmare, Înalta Curte constată că nu există motive pentru modificarea ori casarea sentinţei primei instanţe.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.V. împotriva sentinţei nr. 2970 din 14 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2456/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 2504/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
