ICCJ. Decizia nr. 2551/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2551/2012
Dosar nr. 1460/44/2011
Şedinţa publică de la 24 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond.
Prin cererea adresată Curţii de Apel Galaţi, reclamantul C.C. a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Administraţiei şi Internelor suspendarea executării Ordinului nr. II/3920 din 7 octombrie 2011, până la pronunţarea instanţei de fond cu privire la anularea acestui ordin.
Prin încheierea de şedinţă de la data de 9 ianuarie 2012, Curtea de Apel Galaţi, a admis cererea de suspendare formulată de reclamant şi a dispus suspendarea ordinului, până la pronunţarea instanţei de fond asupra cererii de anulare a acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în cauza de faţă sunt îndeplinite condiţiile impuse de Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea actului administrativ.
Astfel, a reţinut că există un caz bine justificat, întrucât reclamantul a invocat mai multe aspecte care fundamentează ideea unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului atacat. Astfel, instanţa a reţinut că reclamantul a invocat faptul că ordinul atacat nu a fost semnat şi a fost comunicat prin fax de la I.G.P.F. la I.J.P.F. Galaţi la data de 10 octombrie 2011, deşi actul a fost emis la data de 7 octombrie 2011.
Instanţa de fond a reţinut ca reală şi susţinerea reclamantului în sensul că ordinul atacat nu este motivat, apreciind că există o aparenţă de nelegalitate a actului administrativ.
De asemenea, instanţa a apreciat ca fiind îndeplinită şi condiţia pagubei iminente, reţinând că în urma emiterii ordinului de încetare a raportului de serviciu al reclamantului este previzibil prejudiciul suferit de reclamant, căci lipsa veniturilor va afecta situaţia financiară a reclamantului.
2. Calea de atac exercitată.
2.1. Împotriva acestei soluţii a formulat recurs Ministerul Administraţiei şi Internelor care a invocat generic dispoziţiile art. 289 şi următoarele, inclusiv art. 3041 C. proc. civ., susţinând critici care se circumscriu motivului de recurs de la art. 304 pct. 9, potrivit căruia o hotărâre poate fi recurată atunci când a fost pronunţată fără temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În esenţă, autoritatea recurentă a susţinut că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, reţinând în mod neîntemeiat îndeplinirea cumulativă a condiţiilor cazului bine justificat şi a pagubei iminente.
Astfel, argumentează autoritatea recurentă, instanţa de fond a acceptat ca împrejurări care să ducă la o îndoială în privinţa legalităţii ordinului, tocmai criticilor de nelegalitate şi susţinerile nefondate ale reclamantului.
În ceea ce priveşte existenţa condiţiei pagubei iminente, arată recurenta, instanţa de fond a ajuns la această concluzie pe baza unor simple deducţii.
În concluzie, ministerul a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea încheierii pronunţate şi, rejudecând cauza, respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.
2.2. Intimatul-reclamant a depus întâmpinare, prin Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România şi, pe lângă excepţiile susţinute în şedinţa de astăzi, soluţionate în practicaua prezentei hotărâri, pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului susţinând, în esenţă, că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, care a reţinut în mod corect îndeplinirea cumulativă a condiţiei cazului bine justificat, precum şi a condiţiei existenţei unei pagube iminente.
3. Soluţia instanţei de recurs.
Aşa cum s-a arătat şi în expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al acestor considerente, actul administrativ vizat de cererea de suspendare îl constituie Ordinul nr. II/3920/2011 emis de ministrul Administraţiei şi Internelor, prin care intimatul-reclamant, în calitatea sa de inspector de poliţie, a fost eliberat din funcţie ca urmare a reorganizării unităţii, prin reducerea numărului de posturi bugetare pe anul 2011.
Din dispoziţiile generale al Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.
Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepţională care poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept – ope legis) ori, când sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).
Într-adevăr, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanţei de contencios, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.
Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Or, în cauză, instanţa de fond a reţinut ca împrejurări de fapt şi de drept care au fost de natură să-i creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ fiscal a cărui suspendare a dispus-o, tocmai criticile de nelegalitate invocate de reclamant.
În jurisprudenţa sa constantă, Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi, a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reţinute de Înalta Curte, ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare suplimentare), etc.
De asemenea, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.
În cauză, este necontestat că prin trecerea reclamantului pe o funcţie inferioară, drepturile salariale au suferit o diminuare, dar atâta vreme cât acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate, diminuarea respectivă are, la rândul său, caracter prezumat legal, care nu circumscrie cerinţelor art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege.
Astfel fiind, rezultă că instanţa de fond a dat o hotărâre netemeinică şi nelegală, în condiţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca urmare a interpretării eronate a prevederilor art. 15 alin. (1), art. 14 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. t) şi ş) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, recursurile fiind întemeiate, astfel soluţia instanţei de fond va fi desfiinţată, iar cererea de suspendare a Ordinului nr. II/3920/2011 va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva Încheierii de şedinţă din 9 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică încheierea atacată în sensul că respinge cererea reclamantului C.C. ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2540/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2552/2012. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
