ICCJ. Decizia nr. 2560/2012. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2560/2012
Dosar nr. 3292/88/2010
Şedinţa publică de la 24 mai 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea adresată Curţii de Apel Constanţa, G.Ş. a formulat recurs împotriva deciziei nr. 185/CA din 16 martie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, decizie irevocabilă.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin decizia nr. 185/CA din 16 martie 2011 a Curţii de Apel Constanţa a fost respins recursul declarat de recurentul-reclamant G.Ş., deţinut în Penitenciarul Tulcea, împotriva sentinţei civile nr. 2738 din 04 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 3292/88/2010 în contradictoriu cu intimaţii pârâţi - Directorul Penitenciarului Tulcea – F.I., Comandantul de Secţie – D.I., ca nefondat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr. 3292/88 din 14 septembrie 2010, reclamantul G.Ş. a chemat în judecată pe pârâţii F.I., în calitate de Director al Penitenciarului Tulcea şi D.I., în calitate de Şef secţie deţinere interioară în Penitenciarul Tulcea pentru a fi obligaţi să îi pună la dispoziţie mai multe acte normative şi decizii ale Directorului General al A.N.P.
Prin sentinţa civilă nr. 2738 din 04 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Tulcea s-a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamantul a solicitat conducerii Penitenciarului Tulcea să îi acorde contra cost mai multe acte normative, respectiv Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public; Legea nr. 546/2002 privind graţierea şi procedura acordării graţierii; Legea nr. 27/2003 pentru înfiinţarea comunei Tămăşeu, judeţ Bihor, prin reorganizarea comunei Biharia; Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale; Ordinul nr. 340/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale; Legea nr. 687/2006; Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun; Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de călcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice; H.G. nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public; H.G. nr. 1897 din 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal; Ordonanţa nr. 244 din 2002; Deciziile directorului general al A.N.P. nr. 430/2006, nr. 323/2009 (abrogată prin Decizia A.N.P. nr. 430/2009) şi nr. 499/2007.
A motivat prima instanţă că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 544/2001, prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei. Astfel, actele normative emise de Parlament, Guvern sau ministere solicitate nu fac parte din informaţiile de interes public pe care pârâţii aveau obligaţia să le comunice în baza Legii nr. 544/2001. În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) coroborate cu dispoziţiile art. 5 alin. (5) din acelaşi act normativ, accesul la informaţiile de interes public care privesc organizarea şi funcţionarea instituţiilor publice se realizează prin afişarea sau prin consultarea la sediul unităţii.
La susţinerea reclamantului potrivit cu care i-a fost încălcat dreptul la informaţiile de interes public prevăzut de art. 41 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispune de organele judiciare în cursul procesului penal, instanţa a considerat că pârâţii nu aveau obligaţia de a pune la dispoziţia persoanelor private de libertate decât actele normative prevăzute la art. 43, respectiv cele care privesc numai executarea pedepselor private de libertate şi liberul acces la informaţiile de interes public, respectiv: prevederile Codului penal şi ale Codului de procedură penală referitoare la executarea pedepselor privative de libertate, prezenta lege, regulamentul de aplicare a dispoziţiilor acesteia, ordinele emise în temeiul legii, Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public şi H.G. nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, precum şi regulamentul de ordine interioară a penitenciarului; aceste acte sunt puse la dispoziţie persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, în limba română sau în limba pe care o înţeleg, imediat după primirea în penitenciar, în locuri accesibile.
Accesul la actele normative enunţate mai sus se realizează în două moduri: la venirea în penitenciar, prin aducerea la cunoştinţă a actelor normative prevăzute la art. 43 din Legea nr. 275/2006. În acest sens, reclamantului i-au fost puse la dispoziţie prevederile Codului penal şi ale Codului de procedură penală referitoare la executarea pedepselor private de libertate, ale Legii nr. 275/2006 şi regulamentul de aplicare a dispoziţiilor acesteia, ordinele emise în temeiul legii, Legea nr. nr. 544/2001 şi H.G. nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 prin intermediul mapei de cameră. Mapa de cameră reprezintă un dosar în care sunt actele normative mai sus menţionate şi care este permanent la dispoziţia persoanelor private de libertate; la primirea în unităţile penitenciare se încheie un proces-verbal cu privire la faptul că i-au fost puse la dispoziţie actele normative enunţate mai sus şi că le are la dispoziţie prin intermediul mapei de cameră. Un astfel de proces-verbal a fost încheiat şi cu reclamantul la data de 08 iulie 2010 cu ocazia primirii în Penitenciarul Tulcea; în timpul detenţiei, fiecare persoană privată de libertate poate solicita accesul oricând la textele actelor normative enumerate mai sus la supraveghetorul secţiei care le are la dispoziţie.
Reclamantul a uzat de cele două moduri de acces la informaţiile la care are acces potrivit legii.
Instanţa a reţinut că nu există obligaţia legală a pârâţilor de a-i furniza reclamantului copii ale actelor normative solicitate prin cererea din 19 iulie 2010, deoarece acestea nu sunt informaţii de interes public astfel cum le defineşte Legea nr. 544/2001.
Curtea de Apel în soluţionarea recursului declarat de reclamant a constatat că instanţa de fond a analizat în mod corect limitele în care dreptul pretins a fi vătămat poate fi exercitat, constatând că, faţă de ceea ce reclamantul a solicitat, refuzul pârâţilor este unul justificat.
Astfel, art. 6 din Legea nr. 544/2001 consacră dreptul oricărei persoane de a solicita şi obţine de la autorităţile şi instituţiile publice, în condiţiile prezentei legi, informaţiile de interes public, precum şi obligaţia corelativă a autorităţilor şi instituţiilor publice de a asigura persoanelor, la cererea acestora, informaţiile de interes public solicitate în scris sau verbal.
Art. 2 lit. b) din lege stabileşte că prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei, iar la art. 5 alin. (1) lit. a) se prevede că „Fiecare autoritate sau instituţie publică are obligaţia să comunice din oficiu următoarele informaţii de interes public: actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea autorităţii sau instituţiei publice”
În acord cu dispoziţiile menţionate, care constituie de altfel cadrul normativ general în care se exercită dreptul de a avea acces la informaţii de interes public, art. 41 din Legea nr. 275/2006 reglementează, în mod special, dreptul persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate de a avea acces la informaţiile de interes public, stabilindu-se totodată că „accesul persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate la informaţiile de interes public se realizează în condiţiile legii”.
În ceea ce priveşte obligaţia de a comunica acte normative, aceasta se reduce la actele care reglementează organizarea şi funcţionarea autorităţii sau instituţiei publice, iar la art. 43 din lege se enumeră dispoziţiile legale şi documentele pe care penitenciarul este ţinut să le pună la dispoziţia persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, precum şi modalităţile în care se realizează accesul la informaţii.
Prin urmare, instanţa de recurs a apreciat că recurentul nu are dreptul de a solicita orice acte normative, ci doar acelea prevăzute de lege, iar pârâţii au obligaţia de a furniza doar acele informaţii care se încadrează în dispoziţiile legale. Ori, astfel cum a reţinut şi prima instanţă, conform procesului-verbal încheiat, recurentul-reclamant a fost informat în legătură cu actele normative prevăzute la art. 43 din Legea nr. 275/2006.
3. Recursul la recurs declarat de reclamant
Recurentul a criticat soluţia instanţei de recurs ca netemeinică şi nelegală.
A precizat că a solicitat numai informaţii de interes public şi că în mod abuziv îi este încălcat dreptul la informaţiile solicitate.
II. Decizia instanţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte sesizată cu cererea de recurs de faţă şi procedând la verificarea acesteia a constatat faptul că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 125 alin. (3) şi art. 128 din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
În conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, în prezent sunt instituţionalizate mai multe căi de atac a hotărârilor judecătoreşti, şi anume, apelul, recursul, contestaţia în anulare, revizuirea şi recursul în interesul legii.
Codul de procedură civilă reglementează în Titlul V - Capitolul I, recursul (art. 299-316), cale extraordinară de atac, iar în art. 299 se precizează ce hotărâri sunt supuse recursului.
Conform dispoziţiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului.
Înalta Curte, văzând actele şi lucrările dosarului, a constatat că hotărârea atacată cu recurs a fost pronunţată în calea de atac a recursului, hotărâre irevocabilă.
Din coroborarea dispoziţiilor art. 377 alin. (2) şi art. 299 C. proc. civ. rezultă că în sistemul român de jurisdicţie este statuat principiul unicităţii recursului.
Pentru motivele arătate, întrucât recursul nu priveşte o hotărâre dintre cele enumerate de art. 299 C. proc. civ., care pot fi atacate cu recurs, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca inadmisibil, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de G.Ş. împotriva deciziei nr. 185/CA din 16 martie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2558/2012. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 2561/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
