ICCJ. Decizia nr. 2563/2012. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2563/2012
Dosar nr. 1008/1/2012
Şedinţa publică de la 24 mai 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea adresată Înaltei Curţi la data de 9 februarie 2012, Ş.I. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 544 din data de 1 februarie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
2. Hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Prin decizia nr. 544 din data de 1 februarie 2011 a fost respins ca nefondat recursul formulat de către recurentul-pârât Ş.I. împotriva sentinţei civile nr. 576 din 2 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 576 din data de 2 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de către reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul Ş.I. şi a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.
Instanţa de control judiciar a reţinut că Ş.I. a semnat angajamentul de colaborare cu securitatea la data de 19 septembrie 1986 sub numele de colaborator „F.”.
A constatat că prin toate cele trei note informative existente la dosarul colaboratorului se denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist, deoarece intenţia unei persoane de a-şi stabili definitiv domiciliul într-un alt stat sau trecerea frauduloasă a frontierei de stat reprezintă atitudini potrivnice regimului comunist. Instanţa a reţinut că motivaţiile din acea epocă istorică erau diferite, iar consecinţele erau specifice acelui regim totalitar.
Chiar dacă faptele denunţate constituiau infracţiuni, evaziunea fiscală sau trecerea frauduloasă a frontierei de stat, instanţa a reţinut că acest fapt nu înlătură existenţa primei condiţii deoarece pârâtul a fost recrutat de Securitate în vederea furnizării unor astfel de informaţii care erau privite de Securitate ca potrivnice regimului comunist, respectiv informaţii despre cetăţenii români care intenţionează să părăsească ţara sau care se află în exterior în anturajul „emigraţiei ostile”.
Instanţa a constatat că deşi pârâtul–recurent a fost la rândul său urmărit de Securitate, în calitate de „sursă” şi a avut dosar alături de familia sa, acest fapt nu infirmă calitatea sa de colaborator al Securităţii în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Instanţa de control judiciar a analizat declaraţiile de martor depuse în recurs de recurentul-pârât şi a apreciat că acestea nu sunt relevante şi nu infirmă temeinicia sentinţei de fond, constatând că în pricina dedusă judecăţii este îndeplinită şi a doua condiţie care se referă la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale şi nu încălcarea efectivă a acestor drepturi, în sensul că pârâtul putea şi trebuia să conştientizeze posibilele urmări ale informaţiilor furnizate în contextul istoric concret.
3. Contestaţia în anulare formulată de Ş.I.
Contestatorul a criticat soluţia instanţei de control judiciar, invocând ca temei al contestaţiei formulate dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., arătând că instanţa de recurs, dintr-o greşeală materială, a omis să analizeze întreg materialul probator aflat la dosarul cauzei şi care relevă fără putinţă de tăgadă că nu a avut calitatea de colaborator al securităţii.
De asemenea, a precizat că instanţa de recurs a omis să cerceteze toate motivele de casare, solicitând şi suspendarea executării hotărârii ce se atacă.
II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte, analizând contestaţia în anulare, în raport cu motivele invocate şi cu dispoziţiile procedurale aplicabile, o va respinge pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar motivele pentru care poate fi exercitată sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 317 - 318 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 din acest cod, „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Noţiunea de „greşeală materială” folosită de legiuitor în art. 318 C. proc. civ. nu trebuie interpretată altfel decât în sensul textului legal.
„Greşelile materiale”, conform art. 318 C. proc. civ., sunt erori evidente şi involuntare cu privire la aspecte esenţiale de ordin formal-procedural care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate; ele nu sunt greşeli de judecată şi nu se referă, deci, la aspectele de fond ale cauzei, cum ar fi, de exemplu, modul în care instanţa a apreciat probele sau a înţeles să interpreteze o dispoziţie legală.
Verificarea unei astfel de greşeli materiale nu trebuie să implice, aşadar, reexaminarea fondului cauzei sau reaprecierea probelor, deoarece contestaţia în anulare tinde la desfiinţarea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, iar prin aceste dispoziţii legale nu s-a urmărit să se pună la dispoziţia părţilor calea recursului la recurs.
Ori, susţinând că instanţa de recurs nu a atribuit unui înscris aflat la dosarul cauzei forţa probatorie arătată, contestatorul invocă aspecte care ţin de fondul cauzei, de modul în care instanţa de recurs, prin aprecierea probelor şi prin stabilirea situaţiei de fapt, în raport cu interpretarea dată dispoziţiilor legale aplicabile, a înţeles să exercite controlul hotărârii recurate.
Or, aceste aspecte, aşa cum s-a arătat, exced noţiunii de „greşeală materială” în sensul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ.
De asemenea, nici critica privind neanalizarea unui motiv de recurs nu poate fi primită de această instanţă, având în vedere faptul că prin motivele contestaţiei formulate nu s-a arătat care este motivul de recurs omis de instanţa de control judiciar de la analiză.
Pentru considerentele arătate, contestaţia în anulare va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de Ş.I. împotriva deciziei nr. 544 din 1 februarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2562/2012. Contencios. Alte cereri. Fond | ICCJ. Decizia nr. 2573/2012. Contencios → |
|---|
