ICCJ. Decizia nr. 2577/2012. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2577/2012
Dosar nr. 349/42/2011
Şedinţa publică de la 24 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ sub nr. 349/42/2011 reclamantul B.G. a chemat în judecată Adjunctul Avocatului Poporului, doamna E.D., solicitând: a) anularea răspunsurilor emise de pârâtă asupra plângerilor şi memoriilor adresate de reclamant Avocatului Poporului, ca fiind potrivnice prevederilor art. 58 alin. (1) din Constituţia României şi ale art. 1 din Legea nr. 35/1997; b) anularea răspunsului Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării nr. 10753/F din 4 august 2009 ca şi a celui cu nr. 17285 din 4 decembrie 2007; c) obligarea Instituţiei Avocatului Poporului să declanşeze o anchetă proprie în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 35/1997, având ca bază de analiză atât plângerea formulată în luna februarie 2010 cât şi memoriul adresat Preşedintelui României; d) obligarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării la plata unei despăgubiri, pentru imensele prejudicii şi suferinţe morale şi materiale ce au fost aduse reclamantului, în sumă de 50.000 lei; e) obligarea Adjunctului Avocatului Poporului, doamna E.D., la plata – în situaţia în care nu se va stabili obligaţia de despăgubiri a Ministerului Cercetării, Tineretului şi Inovării – la plata de daune în cuantum de 55000 lei.
Prin sentinţa nr. 177 din 2 iunie 2011 Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată din oficiu de instanţă şi a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantul B.G. în contradictoriu cu pârâta E.D., chemată în judecată în nume propriu, la sediul Instituţiei Avocatului Poporului din Bucureşti.
Instanţa de contencios administrativ a arătat, în considerentele hotărârii pronunţate, următoarele:
Potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ”Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte a acestuia”.
Totodată, art. 16 din acelaşi act normativ reglementează modul de introducere în cauză al funcţionarului public; astfel, conform alin. (1), cererile în justiţie prevăzute de legea contenciosului administrativ pot fi formulate şi personal împotriva persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului, ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. În cazul în care acţiunea se admite, persoana respectivă poate fi obligată la plata despăgubirilor, solidar cu autoritatea publică pârâtă.
Aşadar, textele legale mai sus menţionate conferă calitate procesuală pasivă funcţionarului public numai dacă sunt îndeplinite două condiţii, şi anume: - cererea de chemare în judecată să aibă ca obiect, pe lângă anularea actului sau obligarea autorităţii la rezolvarea unei cereri şi plata de despăgubiri pentru repararea pagubei produse prin actul administrativ; - funcţionarul public nu poate fi acţionat în contencios administrativ singur, ci numai împreună cu autoritatea publică, răspunderea lor fiind solidară.
Potrivit art. 1 alin. (1), art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, capătul de cerere principal vizând actul administrativ nelegal, tipic sau asimilat, se formulează întotdeauna în contradictoriu cu autoritatea sau instituţia publică, raportul de drept administrativ stabilindu-se între petent şi aceasta, obligaţia de formulare a răspunsului revenindu-i autorităţii publice, iar nu persoanei fizice.
Or, în speţă, reclamantul, la solicitarea instanţei, atât la termenul de judecată din data de 5 mai 2011, cât şi prin precizările scrise depuse la dosar la data de 11 mai 2011 şi concluziile scrise, şi-a precizat cererea în sensul că nu înţelege să se judece decât cu adjunctul Avocatului Poporului, doamna E.D., împotriva căreia este îndreptată plângerea, iar nu cu Instituţia Avocatul Poporului, invocându-se drept temei de drept art. 161 din Legea nr. 554/2004.
Faţă de aceste precizări, în temeiul disponibilităţii care guvernează procesul civil, reclamantul vizând cadrul procesual, curtea nu poate introduce din oficiu în proces instituţia publică mai sus arătată. În această împrejurare, reclamantul stăruind în soluţionarea cererii sale numai în contradictoriu cu funcţionarul public, instanţa a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile de exerciţiu ale acţiunii civile reglementate de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, neîndeplinire care atrage inadmisibilitatea acţiunii.
A concluzionat instanţa de contencios administrativ că admiterea excepţiei face de prisos cercetarea excepţiei de nelegalitate invocate de reclamant precum şi celelalte capete de cerere, accesorii.
Împotriva sentinţei nr. 177 din 2 iunie 2011, precum şi a încheierilor de şedinţă din datele de 5 şi 26 mai 2011, toate pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 349/42/2011 a declarat recurs în termen legal reclamantul B.G., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea sentinţei nr. 177 din 2 iunie 2011 şi admiterea plângerii formulate de reclamant împotriva doamnei E.D., cu consecinţa anulării răspunsurilor pe care pârâta intimată le-a trimis urmare memoriilor recurentului, a obligării Instituţiei Avocatului Poporului, personal a doamnei E.D., în baza art. 22 din Legea nr. 35/1997, la declanşarea unei anchete proprii care să asigure înlăturarea aspectelor şi a consecinţelor negative, existente încă, ale gravelor nelegalităţi şi infracţiuni săvârşite la Universitatea de petrol gaze din Ploieşti – Facultatea de Litere şi Ştiinţe, Specializarea Administraţie Publică, şi a anulării răspunsurilor Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării date cu adresele din 4 decembrie 2007 şi din 4 august 2009. Cu privire la daunele morale şi materiale, recurentul a solicitat a se dispune obligarea conducerii Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării la plata de despăgubiri în sumă de 20.000 lei, şi, în subsidiar, în situaţia în care nu se reţine culpa M.E.C.I., obligarea intimatei E.D. la plata de despăgubiri în cuantum de 22.500 lei.
Recurentul a contestat, prin motivele de recurs, realitatea unor consemnări din cuprinsul încheierilor de şedinţă din datele de 5 şi 26 mai 2011, şi a considerat că în mod eronat instanţa de fond nu a comunicat pârâtei E.D. elementele de nelegalitate cuprinse în materialele transmise instanţei de către Instituţia Avocatului Poporului. Procesul, precum şi sentinţa pronunţată, a relevat reclamantul, sunt lovite de nulitate absolută, în condiţiile în care prima instanţă a primit la dosar o întâmpinare formulată şi semnată nelegal, pârâta E.D. a lipsit de la proces şi nu şi-a exprimat nici poziţia faţă de pretenţiile recurentului, iar judecătorul cauzei a soluţionat de unul singur excepţia de inadmisibilitate pe care a invocat-o din oficiu.
În ceea ce priveşte invocarea din oficiu de către instanţa de fond a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în contencios administrativ, recurentul B.G. a susţinut că au fost încălcate prevederile art. 136, precum şi dispoziţiile art. 137 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. De asemenea, reclamantul a susţinut că instanţa de fond a făcut trimitere eronată la prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care nu au nicio legătură cu prevederile art. 16 din acelaşi act normativ, în temeiul cărora recurentul a formulat plângerea împotriva pârâtei E.D. Recurentul a precizat că, judecătorul fondului a dat în litigiu o interpretare greşită, contrară textului art. 16 din Legea nr. 554/2004, de natură să înlăture temeiul legal al acţiunii în contencios administrativ. Toate cele menţionate în argumentarea instanţei de fond, a adăugat reclamantul, demonstrează inexistenţa unei adevărate judecăţi, corespunzător exigenţelor, valorilor şi principiilor constituţionale şi legale, ale moralităţii şi demnităţii umane.
Recurentul B.G. a depus, la data de 11 mai 2012, direct la instanţa de recurs, cu depăşirea termenului de declarare şi motivare a recursului, prevăzut de art. 303 C. proc. civ., o serie de precizări şi completări la motivele de recurs formulate în termenul legal, prin care nu au fost relevate însă aspecte de ordine publică.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Sub aspectul susţinerilor reclamantului referitoare la nerealitatea unor consemnări din cuprinsul încheierilor de şedinţă din data de 5 mai 2011 şi, respectiv, din data de 26 mai 2011, se constată că, potrivit legii, hotărârea judecătorească în materie civilă (încheiere de şedinţă, sentinţă sau decizie), constituind un înscris autentic, are forţa probantă a unui act autentic. Prin urmare, menţiunile din cuprinsul celor două încheieri de şedinţă, semnate de judecător şi de grefier astfel cum dispune art. 147 C. proc. civ., fac dovadă, după caz, până la înscrierea în fals sau până la proba contrarie, dar o asemenea probă contrarie nu a fost făcută de recurent.
Critica recurentului privitoare la necomunicarea către intimata E.D., adjunct al Avocatului Poporului, a întâmpinării depuse la dosarul pricinii de către Instituţia Avocatului Poporului, nu poate fi primită, o asemenea împrejurare putând fi invocată ca motiv de recurs numai în situaţia în care actul procedural sus menţionat nu i s-ar fi comunicat reclamantului. De asemenea, nu sunt întemeiate nici argumentele reclamantului folosite ca temei al motivului de recurs constând în nulitatea absolută a procesului şi a sentinţei, în condiţiile în care întâmpinarea formulată în litigiu de Instituţia Avocatului Poporului întruneşte cerinţele art. 115 C. proc. civ., iar pârâta E.D. nu poate fi sancţionată procesual pentru faptul că nu s-a prezentat la proces şi nici nu a exprimat poziţia sa faţă de cele solicitate prin acţiunea reclamantului.
În acelaşi timp, se reţine că invocarea, din oficiu, de către judecătorul fondului a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii reclamantului, excepţie absolută, s-a făcut potrivit prevederilor art. 136 şi art. 137 C. proc. civ., cu respectarea principiului contradictorialităţii şi după prealabila punere a acestei excepţii în discuţia părţilor.
Cât priveşte motivul de recurs invocat de reclamant şi constând în interpretarea şi aplicarea greşită, de către prima instanţă, a prevederilor art. 16 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte constată că în mod corect, prin sentinţa recurată, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantului B.G., cu consecinţa respingerii ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată formulată împotriva pârâtei E.D., adjunct al Avocatului Poporului.
Ca regulă generală, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, ”Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termen legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public”.
În mod particular, art. 16 din Legea nr. 554/2004, denumit marginal ”Introducerea în cauză a funcţionarului public”, prevede, la alin. (1), că ”Cererile în justiţie prevăzute de prezenta lege pot fi formulate şi personal împotriva persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. În cazul în care acţiunea se admite, persoana respectivă poate fi obligată la plata despăgubirilor, solidar cu autoritatea publică pârâtă”.
În mod incontestabil, art. 16 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ conferă calitate procesuală pasivă funcţionarului public care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului ori, după caz, care se face vinovat de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, numai dacă sunt îndeplinite două condiţii: - cererea de chemare în judecată trebuie să aibă ca obiect, pe lângă anularea actului sau obligarea autorităţii la rezolvarea unei cereri şi plata de despăgubiri pentru repararea pagubei produse prin actul administrativ tipic sau asimilat; - funcţionarul public nu poate fi acţionat în contencios administrativ singur, ci numai împreună cu autoritatea publică, răspunderea lor fiind solidară.
În cauză, cum corect a reţinut prima instanţă, nu este îndeplinită cea de-a doua condiţie, recurentul înţelegând să cheme în judecată, în nume propriu, numai pe doamna E.D., în calitatea sa de adjunct al Avocatului Poporului, nu şi, în prealabil, autoritatea publică cu care s-a stabilit raportul de drept administrativ, anume Instituţia Avocatului Poporului. Pe cale de consecinţă, în mod justificat instanţa de fond, după invocarea din oficiu a excepţiei şi după punerea acesteia în discuţia contradictorie a părţilor, a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamant, în condiţiile legii contenciosului administrativ, în contradictoriu cu pârâta E.D., chemată singular în judecată şi nu alături de Instituţia Avocatului Poporului.
În raport de cele mai sus arătate, constatând că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate şi să hotărârea atacată este legală şi temeinică, se va dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefundat a recursului declarat de B.G. împotriva sentinţei nr. 177 din data de 2 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.G. împotriva sentinţei civile nr. 177 din 2 iunie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti – secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2012
| ← ICCJ. Decizia nr. 2573/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2578/2012. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
