ICCJ. Decizia nr. 2587/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2587/2012

Dosar nr. 842/39/2010

Şedinţa publică de la 25 mai 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 1 din 9 ianuarie 2012 Curtea de Apel Suceava - secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanţii A.L., B.D., B.V., B.E., B.F., decedată, moştenitor B.L.C., C.I., C.V., E.M., F.V., H.N., J.A., M.O., M.M.G., decedată, moştenitor M.C.O., N.M., P.M., P.C., R.E., S.D., V.V., H.I. şi G.I., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Casa Judeţeană de Pensii Suceava şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării Bucureşti.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii A.L., B.D., B.V., B.E., C.I., C.V., E.M., F.V., H.N., J.A., M.O., N.M., P.M., P.C., R.E., S.D., V.V., H.I. şi G.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, verificând data la care a fost formulat recursul, constată că acesta a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Astfel, potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. „Hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare”.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă fără putinţă de tăgadă că sentinţa atacată a fost comunicată la data de 27 ianuarie 2012, iar recursul a fost declarat la data de 7 februarie 2012 (data depunerii recursului la Serviciul Registratură, conform fila 2 din dosarul de recurs), cu nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, aplicabil în speţă.

Conform dispoziţiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ. „neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai sus de voinţa ei”.

Cum în cauză recurenţii nu au pretins şi nu au dovedit că au fost împiedicaţi în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voinţa lor, se va constata că recursul este tardiv formulat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de A.L., B.D., B.V., B.E., C.I., C.V., E.M., F.V., H.N., J.A., M.O., N.M., P.M., P.C., R.E., S.D., V.V., H.I. şi G.I., împotriva sentinţei nr. 1 din 9 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Suceava - secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2012.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2587/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs