ICCJ. Decizia nr. 2598/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2598/2012
Dosar nr. 603/35/2011
Şedinţa publică de la 25 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3 din 10 ianuarie 2012, a admis cererea formulată de reclamanta SC V. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. F-SM 1086 din 26 octombrie 2011 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. F-SM 725 din 26 octombrie 2011 până la pronunţarea instanţei de fond.
În considerentele sentinţei, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin decizia de impunere ce formează obiectul prezentei cauze, reclamanta a fost obligată la plata unor obligaţii fiscale suplimentare în sumă de 552.793 lei, reprezentând TVA, şi de 163.202 lei, reprezentând majorări de întârziere.
În speţă sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată: cazul bine justificat şi paguba iminentă.
În concret, reclamanta a arătat că facturile emise de către T.E.L., persoană nerezidentă, cu domiciliul fiscal în jud. Cluj, în calitate de furnizor, au respectat cerinţele impuse de art. 155 alin. (5) din Legea 571/2003 şi au fost înregistrate în evidenţa sa contabilă, în temeiul dispoziţiilor art. 6 din Legea 82/1991.
În opinia primei instanţe, prezentarea acestor facturi de către societatea reclamantă pune sub semnul îndoielii legalitatea obligaţiilor fiscale stabilite în sarcina sa de plată prin actele fiscale contestate.
Paguba iminentă rezultă din cuantumul mare al obligaţiilor fiscale aflate în discuţie, respectiv 552.793 lei. În situaţia executării deciziei de impunere contestate, prejudiciul suferit de reclamantă ar fi evident, întrucât activitatea acesteia ar fi grav perturbată, urmare a imposibilităţii plăţii salariilor către cei 60 de angajaţi şi a creditelor aflate în derulare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare, care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii cererii de suspendare.
În motivarea căii de atac, încadrabilă în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele critici de nelegalitate:
În cuprinsul cererii de chemare în judecată, intimata-reclamantă a prezentat motive de nelegalitate ale actelor administrative deduse judecăţii care pot fi analizate doar în cadrul unei acţiuni în anulare. În situaţia cercetării acestora într-o cerere de suspendare se poate ajunge la prejudecarea fondului, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată.
Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele 9-13 dosar).
Recurenta a depus concluzii scrise, în care a arătat că acţiunea în anularea actelor administrative atacate a fost respinsă de către curtea de apel, iar împotriva acestei soluţii a fost promovat recurs care se află în curs de soluţionare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Astfel, prin cererea dedusă judecăţii, intimata-reclamantă a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, suspendarea executării deciziei de impunere nr. F-SM 1086 din 26 octombrie 2011, a deciziei de nemodificare nr. 1087 din 26 octombrie 2011 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. F-SM 725 din 26 octombrie 2011 până la pronunţarea instanţei de fond.
Potrivit textului legal anterior indicat, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
La modul concret, conform legislaţiei naţionale, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.
În speţa de faţă, Înalta Curte constată că intimata-reclamantă nu a motivat condiţia cazului bine justificat, întrucât nu a arătat care sunt argumentele de fapt şi de drept care pot să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Mai mult decât atât, acţiunea în anularea actelor administrative contestate a fost respinsă de către curtea de apel.
Într-o atare situaţie, în mod greşit prima instanţă a reţinut că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.
Prin urmare, instanţa de control judiciar nu va mai analiza condiţia pagubei iminente, întrucât este suficient ca pentru respingerea cererii de suspendare a executării unui act administrativ să nu fie îndeplinită una din cele două condiţii.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va modifica sentinţa atacată, în sensul că va respinge ca neîntemeiată acţiunea reclamantei SC V. SRL
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare împotriva sentinţei nr. 3/ CA/2012 – P.I. din 10 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atactată în sensul că respinge acţiunea SC V. SRL ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2597/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2611/2012. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
